doina,,Nu mă bate,Doamne,rău”

Nu mă bate, Doamne, rău,
Că și io-s copil de-al tău;
Nu mă bate, Doamne, tare,
Că și io-s de-al dumitale.

Cât e omul tinerel
Se ține doru de el;
Dacă omu bătrânește,
Doru se călătorește.
Ferice, codrule, de tine,
Că nu-mbătrânești ca mine.
Toamna tu îngălbenești,
Primăvara înfrunzești.
Omu dacă bătrânește,
Altu-n veci nu-ntinerește.
Pare-mi rău și mult mi-i jele
De tinerețele mele.
De-aia cânt și îmi petrec,
Că văd că zilele trec.

 Doina populară este o creație vocală sau instrumentală în care sunt exprimate sentimente intense de dragoste, de dor, de înstrăinare, de revoltă. 

Textul poetic al doinei este strâns legat de o melodie adecvată, caracterizată prin tempo larg, tărăgănat.

Aceasta este o doină de dor și jale, pentru că îndeplineşte toate condițiile acestei specii,aparține genului liric, deoarece autorul anonim exprimă sentimentele de dor, în mod direct, prin intermediul imaginilor artistice, figurilor de stil și eului liric.

Titlul este primul vers al poeziei:o rugăminte-imperativă a omului către Dumnezeu prin intermediul discursului liric a unor sentimente puternice legate de principalele aspecte ale vieţii.

          În primul rând, autorul ei este un poet anonim, care-şi exprimă în mod direct cele mai puternice sentimente de dor, meditând la soarta omului,la trecerea timpului.,a tinereții.

Doina  este realizată sub forma unui monolog, rostit de un om,într-un moment de sinceritate, i se adresează printr-o rugăminte- monolog lui Dumnezeu.Repetarea rugăminții accentuează intensitatea trăirii,,nu mă bate”,este strigătul ,,copilului,fiului” ce nu se dorește năpăstuit,nefericit,îndepărtat de Dumnezeu,privit cu respect ca un părinte.

    De-a-lungul existenței sale,omul este încercat de ,,dor”- sentiment profund şi răvăşitor ce strânge în el: jalea, neîmplinirea, înrobește ființa, dorul se împleteşte cu destinul.Neliniștea,,omului tinerel”ca o trăire cu pasiune a vieții, cu dorurile ei este opusă ,,bătrânirii”,nostalgiei,plecării sentimentelor de înălțare,de frământări,de dorințe.Gândul și-l îndreaptă spre codru- locul fericirii absolute, paradisul terestru, simbol al eternităţii,sub ocrotirea căruia omul ar dori să se sustragă destinului.Codrul are atributele veşniciei, are putinţa de a trece peste anotimpuri înflorind și îngălbenind.Omul regretă tinerețea ,trecerea zilelor și trăiește prezentul cu bucurie:,,cânt”...,,petrec”.

           În al doilea rând,subiectivitatea lirismului se se remarcă sub forma unor mărci ale afectivității:vocativele:,,Doamne,codrule”;verbe,pronume pers.a2a  ca mărci ale adresării directe;verbe,pronume pers.I prin care-și destăinuie puterea de a trăi în prezent.Expresivitatea exprimării omului ce se  roagă pentru a-și păstra tinerețea este realizată prin figuri de stil:termeni din câmpul lexical al naturii:,,codrul,toamna,primăvara”,lipsa epitetelor, repetițiile accentuează trăirea omului copleșit.Prozodia –rima împerecheată,măsura de 8silabe,ritmul trohaic conferă o muzicalitate deosebită poeziei, accentuează impresia de armonie. Oralitatea este dată de exprimarea populară, a exclamaţiilor în invocare. Autorul anonim îşi exprimă simplu şi direct dorințele.Limbajul folosit este limbajul popular în varianta lui solemnă se caracterizează prin simplitate și armonie.  Structura poeziei oglindeşte această simplitate

          În concluzie, datorită subiectivității textului și limbajului artistic, se poate afirma că poezia este o doină populară.