Textul 1
,,Bunica Safta era văduvă de zece ani și împlinea în vara
asta, la Sfântă-Maria-mare, șaptezeci și cinci. Toată viața ei a fost o femeie
înaltă, uscățivă, iute în mișcări, neodihnită la lucru, pornită spre mânie
repede, învolburată, dar îi trecea degrabă, se liniștea și izbucnea în râs.
Se mira toată lumea cum a putut rămâne așa de subțire și
frumoasă, și acum, la bătrânețe, aducând în lume cinci copii: patru băieți și o
fată. Altele [...] se încrețesc la obraji, de nu le mai cunoști, când le-ai
știut de fete.
Ei, iată, Safta a rămas tot mlădioasă și subțire, atâta
doar că nu mai este așa de înaltă ca odinioară. Dar dacă la arătare era tot
Safta de mai demult, scobâlțise totuși și ea în puteri, în cele care nu se văd
pe dinafară. Începea să fie mai uitucă, se greșea adeseori la numărat, când
trecea de zece, amesteca numele nepoților, îi lua pe unul drept altul, uita
căruia i-a dat de mâncare și căruia nu. Dar poate și alta mai tânără în locul
ei nu s-ar fi descurcat ușor între atâta puzderie de copii!
Pentru că bunica Safta nu avea în grija ei, în zilele de
vară, când oamenilor le crăpa măseaua de graba muncilor de la câmp, numai pe
cei trei copii din casă, ai feciorului său cel mai tânăr, ci și pe nepoții după
ceilalți trei feciori și după fată, când copiii nu erau [...] destul de mari să
iasă și ei la câmp, dacă nu să sape, cel puțin să ajute la fân, ori să aducă
apă. Se nimerise ca ceilalți feciori și fete să nu aibă niciun bătrân la casă
în grija căruia să lase copiii.
Și cum bunica Safta rămăsese la casa ei, cu feciorul cel
mic, cu Ion, și cum gospodăria lor era aici aproape de capul uliței, le venea
la îndemână celorlalți să-i lase ei copiii când mergeau la lucru și să-i ia
când se întorceau seara.
Așa că în vremea
cât se scurgea lumea pe uliță, în sus, se deschidea mereu portița, și când
unul, când altul dintre copiii bătrânei își lăsau odraslele în curtea cea
largă, strigând-o:
– I-am adus și eu, mamă!
– Văd că i-ai
adus! Da' le-ai pus în traistă?
– Pus, cum să nu!
– Să le fi pus
destul, că pe ăștia cu greu îi saturi. O să-mi mănânce și urechile.
Omul pleca grăbit, iar bunica Safta scotea traista de
după grumazul copilului și cerceta ce merinde le-au pus părinții. Apoi lega iar
trăistuța, o ducea în casă, în camera largă care dădea spre uliță, și o punea
pe masă.
În vreme de-o
jumătate de ceas cinci trăistuțe se înșirau pe masă. Bătrâna le punea în rând,
una după alta, cum veneau copiii, să știe care a cui este, pentru că trăistuțele
tare semănau una cu alta. În unele erau merinde mai multe, în altele mai
puține, după numărul nepoților.
Dar câți erau? [...] Cum să-i mai numeri? Iar dacă
încerca să facă adunarea în cap, știind câți nepoți i-a lepădat în curte
fiecare fecior și fată, se încurca și mai rău: socoteala în cap nu mai mergea
deloc. Numărătoarea se mai îngreuna și altfel. De pe ulița asta, din vecini,
mai erau treipatru femei necăjite care nu aveau cu cine-și lăsa copiii acasă
și, la rugămintea lor, bunica Safta îi lua sub ocrotirea ei și pe aceștia. După
ce îi dădeau de câteva ori copiii în seamă, alte dăți, când erau grăbiți, își
băgau copiii în curte și își vedeau de drum, așa că bătrâna se mai trezea cu un
rând de copii în ogradă. Nu mai știa dacă sunt dintre nepoții ei ori sunt
copiii vecinilor și se dumirea numai când le vedea și le lua trăistuțele cu
merinde de după grumaz și le punea într-alt rând pe masa cea mare din camera
dinainte.”
(Ion Agârbiceanu, Bunica Safta)
Textul 2
,, Dincolo de imensa dragoste pe care bunicii o poartă
nepoţilor, relaţia apropiată dintre aceştia oferă adevărate beneficii
psihicului viitorilor adulţi. Copiii au mai puţine probleme emoţionale, sunt
feriţi de depresie, iar înţelegerea istoriei familiei şi a locului de care
aparţin îi fac pe copii mai rezistenţi şi mai stăpâni pe viaţa lor.
Există o legătură incredibilă între bunici şi nepoţi, iar
aceasta este dincolo de ce se poate exprima în cuvinte. Se spune chiar că
bunicii şi-ar iubi mai mult nepoţii decât copiii, maturitatea ajutându-i să-şi
manifeste mai uşor iubirea. Nu este întotdeauna uşor şi uneori drumul către
casa bunicilor poate dura ore în şir, dar atunci când susţinem o relaţie
pozitivă cu bunicii, copiii vor cunoaşte reale beneficii.
Un studiu realizat de Universitatea din Oxford a constatat
că micuţii care sunt apropiaţi de bunicii lor au mai puţine probleme emoţionale
şi comportamentale şi sunt mult mai pregătiţi pentru a face faţă evenimentelor
traumatice. Bunicii pot oferi un sentiment de securitate şi sprijin care îi
ajută pe copii să depăşească mai uşor un posibil conflict la şcoală sau un
divorţ în viaţa de adult.
Alte cercetări sugerează că o identitate
intergeneraţională sau o înţelegere a istoriei familiei şi a locului de care
aparţin pot face copiii mai rezistenţi şi îi vor ajuta să se simtă mai stăpâni
pe viaţa lor, chiar şi atunci când lumea din jurul lor pare că nu are repere.
Potrivit unui studiu care a implicat 1.150 de copii din
Belgia cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, copiii apropiaţi de bunicii lor
sunt mai puţin susceptibili să dezvolte prejudecăţi privind persoanele mai în
vârstă. Pe de altă parte, specialiştii susţin că aceştia se vor raporta cu o
mai mare acceptare şi la procesul îmbătrânirii.”
( Lizeta Oprea, Copiii care au o relaţie apropiată cu
bunicii au mai puţine probleme emoţionale şi de comportament, adevarul.ro)
Menționează tipul de narator identificat în fragmentul de mai jos; ilustrează-ți alegerea printr-o secvență potrivită.
Naratorul obiectiv relatează la persoana a3a momentele în care bunica Safta rămâne după plecarea unui om și își continuă treburile.Naratorul enumeră prin multe verbe la timpul imperfect acțiunile personajului într-o mișcare continuă.Personajul desfășoară acțiunile într-o ordine a muncii sale cu o finalitate:,, lega iar trăistuța.. o ducea în casă... o punea pe masă.”
Crezi că este important să fii recunoscător celor care au contribuit la educația ta?—text 1
Recunoștința are o serie de efecte pozitive asupra vieții
noastre. Atunci când suntem recunoscători celor apropiați din familie,mai ales celor
care ne-au dat viață, ne concentrăm pe aspecte adevărate, reamintindu-ne de
momentele bune.
Ce am primit de la părinți,bunici ne întrebăm și astfel
răspunsurile ne ajută să înțelegem cât de mult primim de la cei din
jur:primele învățături, respectul,încrederea,speranța.Ce am oferit celor mari
care ne sunt alături:recunoștința,ne ajută sa conștientizăm cât de mult suntem
legați de ceilalți, să înțelegem că nu ni se cuvine totul, fără să oferim nimic
în schimb.De aceea eu încearc să mă concentrez pe ce pot face,
pentru a-mi exprima recunoștința pentru cei care îmi oferă ceva. Ce probleme
sau dificultăți am, cauza acestora,mă ajută sa mă cunoasc mai bine și să văd și
impactul pe care uneori acțiunile mele sau lipsa lor îl au asupra celorlalti.La
toate aceste idei s-au gândit cei care au încredere în bunica Safta atunci când
îi încredințează copiii,pentru a avea grijă de ei.Îi sunt recunoscători pentru
cum au fost crescuți și au încredere că cei mici vor primi aceeași gijă din
partea bunicii neostenite.
De aceea cred că trebuie sa înțelegem momentele în care
nu am fost recunoscatori celor din jur și să descoperm recunoștința pe care
trebuie,trebuie s-o dăm.
Prezintă un element de conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Un element comun celor două texte este existența în viața
copiilor a bunicilor.Sunt părinții părinților care se apropie sufletește,cu
răbdare de nepoți,cu ,,maturitatea”,expeiența
de viață,,ajutându-i să-și manifeste mai ușor iubirea.Tot în textul 2 se arată
despre ,,sentimentul de securitate și sprijin”oferit copiilor,care vor tece mai
ușor peste anumite dificultăți.La fel în textul 1,nepoții sunt încredințați
bunicii Safta care îi îngrijește,dar și pe copiii vecinilor,pentru că părinții
au încredere în bătrâna care a educat și îngrijit proprii copii,o
știau,,neodihnită la lucru”,iar ea,,îi lua sub ocrotirea ei”.
În concluzie,chiar dacă ,,drumul către casa
bunicilor poate dura ore în şir, dar atunci când susţinem o relaţie pozitivă cu
bunicii, copiii vor cunoaşte reale beneficii”,acolo găsesc
sprijin,iubire,înțelegere.
Asociază fragmentul din ,,Bunica Safta” de Ion Agârbiceanu cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
Am citit cartea,,,Bunica
mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman și am înțeles
din spusele Elsei,personajul principal că a avea o
bunică,,megabună”,,e ca și cum ai avea o armată,e un privilegiul
deosebit”,pentru că în orice situație este de partea nepotului,îl ajută,mai
ales când greșește.Elsa trece prin greutățile vieții de școlar,pentru că bunica
inventează o lume de poveste.
La fel în textul 1,bunica Safta,,neodihnită la lucru”
și-a crescut copiii,dar are o grijă deosebită de nepoții și copiii
vecinilor,,le venea la îndemână celorlalți să-i lase ei copiii când mergeau la
lucru și să-i ia când se întorceau seara.Ambele bunici au o legătură
deosebită,specială cu nepoţii, care nu se poate exprima în cuvinte,între ei sunt
fire nevăzute de iubire și înțelegere.
În ambele texte este prezentată o bunică,parte importantă
dintr-o familie, vocile trecutului si
modelele prezentului,uși deschise ale viitorului.
Scrie un text în care să o caracterizezi pe bunica Safta, personajul din textul lui Ion Agârbiceanu.
Caracterizarea directă a personajului este a
naratorului obiectiv, care-i prezintă trăsături fizice și morale ale unei femei
în vârstă,care împlinea 75 de ani, văduvă.Aspectul ei era comun: înaltă,uscățivă,dar uimea prin mișcările
sprintene,muncea continuu,se supăra repede și tot așa se împăca.
,,Lumea” din sat era uimită de faptul că, Safta, care
crescuse cinci copii, își păstrase frumusețea, era mlădioasă și subțire și la
vârsta ei de acum. Naratorul este uimit,exclamă în fața chipului femeii „Ei,
iată, Safta rămas mlădioasă, subțire”,comparând-o cu alte femei care ,,se
încrețesc la obraji.” Însușirile morale aduc o notă de tristețe:acum,la acești
ani, puterile i se împuținaseră,uita numele nepoților,greșea când număra și
fiindcă nepoții erau prea mulți.Era primitoare în propria casă nu numai pentru
proprii nepoți,dar și pentru copiii vecinilor,pentru că înțelegea că ea este
singurul ajutor pentru cei plecați la muncile câmpului.Acesta era felul ei de a
fi utilă,îngrijind copiii,știind că părinții au încredere în ea,în felul ei
de-i crește și pe aceștia,după cum și-a crescut proprii copii.
Caracterizarea indirectă e desprinsă din gânduri,
fapte, atitudini, comportament, relațiile cu alte personaje, limbaj, mediul în
care personajul este situat.
Prin limbajul simplu,direct,cuvinte puține,bunica Safta
îi arată fiului ei că nu are timp de multe vorbe,știind că și el ca și oamenii
aveau,,graba muncilor de la câmp.” Grijulie,voia să știe dacă în trăistuțe li
s-a pus hrana necesară. Bună gospodină aranja trăistuțele copiilor în ordinea
venirii acestora.Nu-i mai număra pe copii,gândea că toți sunt în grija ei,chiar
dacă unii veneau nepoftiți.Era femeia cea bună și primitoare asemenea unei
maici divine,își știa menirea ,fusese mamă, acum era bunică generoasă pentru
toți copiii satului.Își spunea că numele ei înseamnă
devotament,sinceritate,înțelegere,dăruire și-atunci era pentru toți.