,,În zădar în colbul şcolii
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,
Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ —
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.”
Textul 2
,, Cît am fost
elevă, m-am gîndit mereu că profesorii noştri aveau o memorie fabuloasă – unii
recitau, la virgulă, lecţia din manualul unic. Îi şi urmăream, rînd cu rînd, şi
zău că nu săreau nimic! Ştiau exact pagina la care se afla o formulă, unde
apărea o inexactitate, cîte rînduri avea sinteza despre marii clasici. Nu toţi
profesorii noştri ştiau manualul pe deasupra – cu timpul, folosind ani la rînd
acelaşi manual, cum să nu-l ştii?! Unii citeau direct din el sau din puţinele
auxiliare, din bibliografia de specialitate. Ora era, pe de-a-ntregul, o lectură
publică, plictisitoare, dar inevitabilă ca un aisberg în calea Titanicului. Şi
noi scriam, după dictare. În fine, am cunoscut şi categoria selectă a
profesorilor care nu aveau nevoie de manual – ştiau ce au de spus, aveau
raţionamente clare şi ne predau, uneori cu umor, alteori cu stoicism, o materie
pe care, prin felul lor de a fi, o făceau interesantă. Asemenea profesori, ca
doamna Trandafirescu, transformau un manual vechi, îngălbenit, într-un foarte
interesant ghid de limba franceză! Norocoşii primeau, pe lîngă manual, spre
lectură, şi un roman franţuzesc sau cîte o revistă pariziană, aduse de doamna
dirigintă direct de la sursă. Profesorii noştri minunaţi se străduiau să
completeze manualul cu tot felul de alte materiale interesante, care nu se găseau
uşor. Dar manualul era important.
De altfel, subiectele date la examen se bazau pe acel
manual – la Drept, spune legenda, se dăduse, într-un an, prefaţa manualului de
istorie. La treapta a doua, chiar generaţia mea avusese de comentat o poezie
care apărea pe prima pagină a cărţii de română. Prin anii ’90, cînd am început
să predau după manual unic (cel de pe care învăţasem şi eu, ca elevă!), am
înţeles cum funcţionau lucrurile, în general: învăţai acasă lecţia, ca un
şcolar, şi încercai, la clasă, în faţa elevilor, să spui ce ai învăţat.
Facultatea nu te pregătea să fii profesor, deşi îţi deschidea un orizont
cultural. Aşa că, în absenţa unei experienţe didactice, doar cu dorinţa de a
şti, mai repede, „cum se face“, erai, ca profesor, primul scos la lecţie, în
faţa clasei: dacă nu voiai să citeşti direct din manual (şi eu nu voiam!), îţi
rămînea să înveţi tu foarte bine acasă ceea ce urma să le ceri elevilor tăi să
ştie, la rîndul lor.
N-a durat mult şi au apărut manualele alternative. Se
împlinea o previziune, pe care o auzisem în cancelarie, la diseminarea uneia
dintre primele vizite în Franţa: acolo, spuneau doamnele noastre, profesorii se
adună la începutul fiecărui an şcolar şi decid ce manual să aleagă!
Extraordinar! De necrezut! Şi nici n-am crezut, pînă n-am văzut!...Dar nici
astăzi,după aproximativ 30 de ani,manualele noastre nu arată aşa cum arătau
manualele franţuzeşti primite de noi, în anii ’90, în acel schimb cultural – cu
foi lucioase, ilustrații minunate, condiţie grafică excelentă. Un timp, m-am
îndoit că acelea erau manuale, fiindcă puteau concura cu succes la o expoziţie
de tipul „Cele mai frumoase cărţi“.
(prof.Mihaela Nicolae,,Școala pe internet”)
==Precizează două elemente de versificație
identificate în strofa a 2a:
Strofa este un
catren; măsura versurilor este de 8 silabe; rima este împerecheată;ritm
trohaic;
==prezintă o temă comună celor două texte,valorificând
câte un element de conținut:
Tema școlii este arătată în ambele texte.În poezie,
cunoașterea și implicit trăirea vieții pot fi găsite în
freamătul,emoția vieții,după ce a trecut prin,,colbul școlii”,prin autorii
vechi, numai așa omul poate atinge veșnicia.În textul 2,profesoara scrie despre
profesorii ei,care se străduiau să transmită cunoștințe elevilor,folosind
aceleași manuale continuu,despre subiectele ciudate ale unor examene și este
dezamăgită de manualele din școlile românești,, Dar nici astăzi,după
aproximativ 30 de ani,manualele noastre nu arată aşa cum arătau manualele
franţuzeşti primite de noi, în anii ’90.”
==care este sentimentul transmis de poezie?
La început neîncredere în cunoaștere,,,în zădar” în
căutarea adevărului la vechii autori,,mâncați
de molii”, vede zădărnicia cunoașterii de la aceștia și
implicit trăirea vieții în chin și renunțările trăite.Viața
adevărată trebuie petrecută cu sinceritate,
prin profunda vibrație a sentimentelor, trecând prin suferințe,experiențe și în
final,, auzi cum iarba creşte”,este adevărata trăire cu împlinirea
speranțelor, a dorinței de a atinge veșnicia și acestea nu pot fi găsite în cărți,,
Nu e carte să înveţi, Ca viaţa s-aibă preţ.”
==asociază textul 1cu un alt text literar:
O legătură se poate face între poezia,,Revedere”- unde este un dialog între existența
trecătoare,rătăcitoare a omului și codrul-natura
statornică,veșnică,loc al regăsirii unei lumi paradisiace:,, Codrule cu râuri
line...tot mereu întinerești.”
Iar în textul 1,monologul poetului exprimă un adevăr
trăit:semnele,sfaturile despre trăirea vieții nu se găsesc numai în cărți,ci în
trăirea cu pasiune în veșnicia naturii, astfel omul
capătă şi puterea de a găsi adevărul.Omul deși,,pătimește”trebuie să se bucure
de timpul trăit și atunci va auzi glasul eternității: ,,cum iarba creşte.”