Textul 1
,,Şi în clipa aceea plină de tresăriri şi surprize, cu un
început firav de melodie, cu respiraţii nehotărâte, mirate, dar atât de adânci
şi plăcute, în clipa aceea de gheaţă şi foc, în care două mâini încercau să se
caute printre schiuri, exact în clipa aceea se produse catastrofa. Omul de
zăpadă, gigantul cu tichie* verde se prăbuşi ca un nevolnic peste bancă,
izbindu-i şi aproape îngropându-i pe cei doi melancolici, dar şi apropiindu-i
până la atingerea frunţilor. Când izbutiră să se ridice din movila** de zăpadă,
să-şi elibereze trupurile şi mai ales capetele, văzură în locul omului de
zăpadă un omuleţ viu, un băiat speriat, năucit, cu păr blond, acoperit ici-colo
de platina zăpezii, şi cu un nas cârn care aducea cu al... Nu mai avură timp
să-şi termine gândul sau să-şi înceapă amintirea, pentru că băiatul din spatele
băncii se lansă într-o goană nebună pe pârtia de coborâre.
― Extraordinar! se
minună Atena. Tu nu crezi, ca şi mine, că fugarul ăsta e... el? Fratele Mariei,
Tic... ― Precis! sări Tiberiu, poate pentru a-i face plăcere fetei. Pun mâna-n
foc că e Tic... Dar dacă e el aici, atunci sunt şi ceilalţi cireşari! Şi noi
care am luat totul drept o farsă!
― Ca şi în seara trecută cu campionii... Îşi aminti
Atena. Oare să fie şi Victor, şi Ursu, şi Lucia?
― Precis! Hai după
el! Fără să le spunem celorlalţi! Formidabil, nu? Ne jucăm mai departe rolul de
detectivi. Tu vrei? Atena clătină veselă din cap. Amândoi se grăbeau să-şi
potrivească schiurile. Şi parcă pentru a pecetlui secretul, îşi prinseră
mâinile şi merseră aşa până la buza văii. Mogâldeaţa albastră se apropia
vertiginos de forfota neagră de jos.
― Nu-l mai
ajungem... se sperie Tiberiu, sau poate încerca o manevră abilă. Atena îi
strânse vârfurile degetelor cu mâna caldă, apoi se lansă ca o nălucă în vale.
Parcă voia să doboare toate recordurile de coborâre. Pe la jumătatea pârtiei,
Tiberiu o ajunse. Zburau umăr la umăr. Mogâldeaţa albastră intrase în
furnicarul de jos şi poate că ar fi pierdut-o din ochi dacă nu ar fi zărit-o,
vreme de o clipă, oprindu-se lângă o altă siluetă albastră care se deosebea de
cele din jur prin statură. De sus, silueta lângă care se oprise fugarul părea
că le domină pe toate celelalte. Mogâldeaţa dispăruse. Parcă o înghiţise
pământul. Dar uriaşul rămăsese. Şi pe măsură ce schiorii- detectivi se
apropiau, gigantul îşi reducea proporţiile înfiorătoare, transformându-se
într-un tânăr înalt şi solid, aşa cum mai erau şi alţii în furnicar***.
Şi lângă el se
afla o fată blondă, cu părul scurt, tuns băieţeşte, sprintenă şi îmbujorată.
Atena şi Tiberiu îşi găsiseră un loc de pândă la vreo zece metri depărtare de
prietenii dărâmătorului de statui, între doi bolovani care-şi ascundeau
deschizătura după ramurile unui brad. Spaţiul de pândă fiind mic, se lipiseră
unul de altul şi urmăreau zgribuliţi mişcările vlăjganului şi ale fetei cu păr
de aur, care parcă gravita în jurul lui. Tiberiu prinse cu mâna braţul Atenei:
― Ai văzut? Şi-au pus amândoi ochelari de soare...
― După ce s-au
uitat în toate părţile... Mi-a fost teamă că ne vor descoperi... El e Ursu şi
ea e Lucia, nu?
― Eşti foarte perspicace... nu scăpă prilejul unei laude
Tiberiu. Ei sunt! Absolut sigur! Ursu şi Lucia! Dă-mi mâna şi hai să jurăm: să
rămână numai secretul nostru... până ce hotărâm amândoi să le spunem şi
celorlalţi. Şi pentru că Tiberiu se grăbi să-şi scoată mănuşa, Atena înţelese
că trebuie să-l imite. Două mâini calde îşi schimbară fiori şi tresăriri.
― Dacă se despart, spuse Atena, după ce-şi recăpăta
respiraţia cea obişnuită, eu mă duc după ea şi tu după el...
― Formidabilă idee! se bucură Tiberiu şi-i căută iute
mâna pentru a i-o mai strânge o dată, băieţeşte. Eu mă iau după Ursu şi tu după
Lucia... şi ne întâlnim... adică ne aşteptăm unul pe altul la fiecare şi
jumătate în holişorul cu flori şi draperii verzi de la etajul trei...
― Şi dacă unul din noi e obligat să-şi continue
urmărirea, se însufleţi Atena, lasă un bileţel cu amănunte... şi cu ce crede
el... între foile cactusului de lângă fereastră.
Chiar lângă rădăcina cactusului, între foile care ating fereastra... Sunt două
foi gemene care se despart pe la mijloc, eu le cunosc foarte bine. Numai tu să
le ţii minte. Da?
Tiberiu nu mai avu vreme să răspundă, pentru că îl văzu
pe vlăjganul cu ochelari, care nu putea fi decât Ursu, îndreptându-se cu paşi
grăbiţi spre adăpostul mascat dintre cei doi bolovani. Amândoi şoptiră în
aceeaşi clipă:
― Să nu ne vadă feţele”...
(Constantin Chiriță,, Cireșarii”)
* tichie ‒ obiect
de îmbrăcăminte, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul
capului. ** movilă ‒ mică ridicătură de pământ sau de pietre.
*** furnicar ‒ ridicătură mică de pământ care adăpostește o colonie de furnici; mușuroi.
Textul 2
,,Schiul alpin este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante pe zăpadă, prin anumite puncte de trecere obligatorii, numite „porți”, cu schiuri având legături fixate pe călcâi. Schiatul a evoluat de la schiul fond, datorită dezvoltării infrastructurii echipamentelor de transport (teleferice) în stațiunile de munte. Prin acestea schiorii erau duși până în vârful celor mai înalte pante, astfel încât bucuria coborârii pantelor lungi care altădată erau prea greu de urcat se putea face de mai multe ori. Acest sport este popular oriunde ninge sau există zăpadă combinată cu pante ale munților și infrastructură. Astfel pârtii de schi se găsesc în Europa, America de Nord, Japonia, dar nu numai acolo.[...] Principala preocupare tehnică a schiorilor este cum să își mențină schiurile paralele, direcția de mers și viteza. Pentru un începător să întoarcă sau să oprească schiurile se folosește procedeul numit tehnic „plugul”, dar schiorii mai avansați folosesc alte metode mai avansate, rapide și mai elegante cum ar fi „cristianele”. Pentru a face o cristiană, schiorul trebuie să își rotească genunchii, dar în același timp să își mențină corpul într-o poziție în care fața să fie înainte către vale, astfel încât numai genunchii și picioarele să se rotească. Această metodă este mult mai rapidă și se folosește la concursurile de coborâre. Ca schior câștigi încredere atunci când schiezi pe o pârtie mai abruptă, mai lungă și mai rapidă. În Europa, dificultatea pârtiilor este dată de culori, de la albastre, cele mai ușoare, urmate de roșii și negre, acestea din urmă fiind cele mai dificile. Totuși nu există o regulă peste tot, astfel încât fiecare stațiune poate să își determine singură modul de marcare a dificultății pârtiilor.
(adaptare după https://ro.wikipedia.org/wiki/,,Schi_alpin”)
==Menționează tiparul textual în care se încadrează
fragmentul de mai jos, precizând două trăsături ale acestuia:
― Precis! sări
Tiberiu, poate pentru a-i face plăcere fetei. Pun mâna-n foc că e Tic... Dar
dacă e el aici, atunci sunt şi ceilalţi cireşari! Şi noi care am luat totul
drept o farsă!”
Este tiparul textual dialogat prin schimbul de replici între cele două personaje.Prin dialog și vorbirea directă Atena,nedumerită, îl întreabă pe Tiberiu despre cel care fuge,parcă l-ar recunoaște,iar acesta este de acord,astfel sunt siguri de prezența celorlalți cireșari.Sunt dezamăgiți că n-au văzut adevărul.Liniile de dialog marchează începutul exprimării fiecărui personaj.
== Prezintă o temă comună celor două texte date,
valorificând câte un element de conținut
Textele se aseamănă prin menționarea unui sport de iarnă. Primul fragment surprinde aventura a doi copii pe pârtia de schi, care trăiesc emoția apropierii, dar și bucuria sportului în urmărirea unui băiat pe care-l recunoscuseră: „Amândoi se grăbeau să-şi potrivească schiurile.” Cel de-al doilea text prezintă câteva idei despre istoria schiului și tehnici utilizate de pasionații de schi, un sport „popular oriunde ninge sau există zăpadă".
== Explică modul în care copiii plănuiesc să comunice,
în caz că ar fi nevoiți să se despartă.
În caz că ar fi nevoiți să se despartă, copiii stabilesc să se aștepte în holișorul cu flori și draperii verzi de la etajul trei. Dacă unul dintre ei este nevoit să-și continue urmărirea, acesta va trebui să lase un bilețel cu detalii,,între foile cactusului de lângă fereastră”la locul de întâlnire.
== . Asociază fragmentul din Cireșarii, de Constantin
Chiriță, cu un alt text literar studiat sau citit ca lectură suplimentară,
prezentând o valoare culturală/morală comună, prin referire la câte o secvență
relevantă din fiecare text
Fragmentul extras din romanul,,Cireșarii” de Constantin Chiriță, poate fi asociat, din perspectiva mesajului transmis, cu romanul lui Mihail Sebastian,, Accidentul.” Ambele texte surprind momentele de fericire pe care le trăiesc protagoniștii surprinși de spiritul de aventură. Personajele din ,,Cireșarii” sunt adolescenți deranjați de zăpada căzută peste ei și,recunoscându-l pe făptaș, pornesc în coborârea rapidă cu schiurile,fascinați de zborul pe zăpadă.Interesantă este emoția trăită a fiorilor prin apropierea lor.Personajele din romanul,,Accidentul”de Mihail Sebastian se aventurează într-o coborâre dificilă cu schiurile prin zăpadă.Este o lecție de curaj,de voință, orice coborâre şi orice cădere o simt ca o eliberare a sufletului,ca o depășirea a propriilor limite.
== Imaginează-ți o întâmplare petrecută într-o stațiune montană. Redactează un text narativ care să cuprindă prezentarea unei emoții,adaugă o secvență dialogată și una descriptivă.
Am ajuns în inima munților cu mai mulți prieteni într-o
stațiunea din munte sus,sus de tot. Am ales varianta parcurgerii drumului pe jos..De-abia
așteptam să văd pârtiile de schi cu grade diferite de dificultate,eram
începător,ceilalți erau avansați.
Prima cunoştinţă cu zăpada muntelui nu se uită niciodată.
Auzisem despre magia schiului doar din poveştile spuse de cei
împătimiți,schiorii adevărați. Jumătate de zi de urcat pe jos, spre
vârful muntelui, prin zăpada înaltă până peste genunchii.Urcușul avea ritualul
lui, de la care nu se abătea nimeni. Ţin minte fiecare detaliu: scârţâitul
zăpezii îngheţate, aura de lumină a brazilor, aburul cald al cerului albastru
străbătut de câte o rază de soare ca un fulger.
Priveliștea este încântătoare, urcușul alternând cu
drumul plat prin păduri și poieni alpine.Sus, de jur împrejur case de
poveste,răsfirate ,iar ferestrele par niște ochi curioși ce urmăresc oameni și
păsări și câte un pui de urs rătăcit.Este o stațiune,o așezare atipică,nu sunt
hoteluri,străzi luminate feeric.Sunt case vechi din bârne primitoare pentru
turiștii ce vor să stea în locuri simple ca în vremurile de demult.Am intrat
într-o casă din bârne,caldă, cu podele din lemn,cu mese,scaune din
lemn,ștergare cusute de mâinile gazdei,ulcele din lut.Sunt aici pentru
schiat,așa că pot trăi și simplu.Poveste adevărată,mi-am spus...și am pornit cu
schiurile,ca un începător timid printre oamenii ce treceau ca săgețile pe lângă
mine.Aventura pe schiuri este amețitoare,omul,zăpada,vântul și coborârea parcă
spre adâncuri. Copii de-o şchioapă, adolescenţi, părinţi şi bunici în costume
de schi, care mai de care mai veseli, dau culoare locului.
Şi-apoi, odihna, poveştile însufleţite, seara la un ceai
fierbinte,cântecul unui ceas vechi,lătratul câinelui de pază, emoţiile pentru a
doua zi din nou la schiat...poate voi fi mai îndrăzneț.Casa noastră este la
marginea pădurii, şi iată!ninge cu fulgi mari şi rotunzi, ca nişte globuri argintii,împodobind
brazii,iar luna este aproape de fereastra mea,mare, galbenă,prea luminoasă.