Prima frunză a toamnei, aurită de
soarele verii, cade lin spre pământul obosit, scriind în văzduh o rugă de
mulţumire.... Pornesc la întâmplare, purtând în palmă frunza ruginie, ce trăise
sub soarele verii clipe pline de freamăt. Privind-o, cortegii de cuvinte
tresaltă-n gându-mi. Vara a fost un vis? A fost aievea totul?... răspunsul nicăieri.
O, frunză ruginită, ce taine-ai ști tu spune, dac-ai avea glas?... Îmi lipesc
frunza de obraz, dorind să o alin...dorind să mă aline...Purtăm şi eu şi ea
acelaşi dor... Cine putea să o înţeleagă mai bine decât mine? O privesc cu
atenţie şi văd că frunza are forma unei inimioare... În tăcerea ei, se ascund
game şi sonete dirijate de adierea vântului sau poate bucuria puilor de
vrabiuţă adăpostiţi în cuibul de pe ram.. Acum e rândul ei să zboare,dar un
zbor atât de diferit de al păsărilor!! O apropii de inimă, dorind să îi dau
aripi de iubire, apoi o înalţ spre cerul dinspre care raze albe păreau să îmi
spună o taină... ...înţeleg şoapte şi simt adieri înfiorate...Este în atingerea
de lumină un fel de îmbrăţişare, de despărţire...Frunza simte că a venit vremea
ultimei ei jertfiri...După ce vara întreagă a primit mângâierea soarelui, simte
apropierea timpului,când se va ascunde în pământ... Gândurile-mi se transormă
în picuri ce alunecă pe locul atins de frunză... Emotionat, am înțeles că omul
se aseamănă cu o frunză....Și-n cântul vântului rece îi aud rugămintea: Fă-mă
să tresar la ivirea luminii primăverii, în adierea caldă a mireasmelor de flori de cais!!!!
marți, 29 august 2017
miercuri, 23 august 2017
sfârșit de varăăăăă....
Vară,te cheam cu
iubire-napoi!
Din sufletul meu plin
de tot ce e frumos şi bine!
Am aruncat orice povară
Sub vraja zilelor de vară.
de tot ce e frumos şi bine!
Am aruncat orice povară
Sub vraja zilelor de vară.
Îmi place vara!
când simt respiraţia pământului....
și-atunci povestesc
despre iubirea macilor de câmp.
le desprind petalele roșii
una câte una....
iar cuvintelor mele.
le dau parfumul fructelor,
pentru că fiecare
vor spune o poveste a verii
când simt respiraţia pământului....
și-atunci povestesc
despre iubirea macilor de câmp.
le desprind petalele roșii
una câte una....
iar cuvintelor mele.
le dau parfumul fructelor,
pentru că fiecare
vor spune o poveste a verii
ce pleacă spre zări știute numai de ea....
luni, 14 august 2017
La mulți ani, Maria!!!!!!!!!!!
Răsai asupra mea,
lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,
Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!(Mihai Eminescu)
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!(Mihai Eminescu)
În sonetul ,,Răsai asupra mea” ceea ce impresionează e forţa
trăirii individuale, căinţa sinceră şi încrederea că asupra sufletului rănit,
obosit, se va aşeza binefăcătoarea ,,lumină lină”. Ea se întrupează în ,,maica
sfântă, pururea fecioară” şi regenerează fiinţa poetului prin credinţă,
speranţă, dragoste. Sunt cele trei mari virtuţi creştine, evocate şi de
Apostolul Pavel ca fundamente ale fiinţei. Nota puternică de inspiraţie
autobiografică dă autenticitate invocaţiei, pentru că rugăciunea presupune şi mărturisire. Există o poartă de lumină în aceste
versuri.
(Sonetul este poezia de forma fixă, compusă din 14 versuri
impărțite în patru strofe: două catrene și doua terțete.Rima sonetului clasic este îmbrățișată la catrene, iar la terțete două versuri din prima strofă rimează cu
unul din următoarea . Sonetul nu permite repetarea cuvintelor, excepție făcând
prepozitțile, conjuncțiile, verbele auxiliare; iar ultimul vers trebuie să fie
ca o încheiere sintetică, un fel de concluzie.)
miercuri, 2 august 2017
viața este cea mai frumoasă poezie....
Viata este cea mai frumoasă poezie,
Este o șansa...n-o lasă să se piardă,
Este o
frumusețe...admir-o!
Este bucurie...zâmbește-n
fiecare zi!
Este un
vis...transformă-l în realitate,
Este un mister...încearcă să-l descoperi,
Este tristețe,treci peste
ea,
Este o lupta,accept-o!
Este dragoste...bucură-te
de ea!
Este un dar
divin...mulțumește cerului!
Este
fericire,tristețe,iubire,ură,prietenie...
Este un urcuș și un
coborâș,
Este putere și
slăbiciune,
Este o permanentă căutare
a fericirii,
Este o floare gingașă și
neajutorată,
Este frumoasa,dacă ai cu
cine s-o împarți!
Este drumul lung,cu frumuseți
nebănuite,
Este continua mișcare...
Este mirosul florilor de
tei,
Este o stea din Carul
Mare...
Este lupta din care învingem sau ieșim învinși,
Este speranța apărută din
lacrimi,
Este amăgire și dorință,
Este lacrimă și surâs,
Este amintirea
primăverii, este poezie și teatru,
Este așteptarea zilelor
cu zbor de cocori,
Este binecuvântarea
mamei,când își primește pruncul,
Este mâna întinsă fratelui-prieten,
Este mângâierea ochilor
obosiți și bătrâni,
Este
singurătatea...zilelor cu ploile toamnei,
Este bucuria zurgălăilor
de Crăciun,
Este mâna tremurândă care
scrie prima literă,
Este privirea ce așteaptă Învierea,
Este dorința de a fi veșnic lângă iubirile
vieții,
Este ca un fluture care
ne poartă spre Paradisul visat,
Este Totul din
trecut,prezent și viitor,
Suntem
Noi...și...cuprindem Totul...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)