Textul 1
,,În dimineaţa de sâmbătă, înainte să răsară soarele, făceam deja plăcinte. Bucătăria era un paradis ameţitor de vanilie, cuişoare şi melasă neagră. Bunica a cernut făina petrecăreţilor şi a frământat-o cu sare şi untură ca să pot eu întinde pe urmă aluatul. M-a urmărit cu mare grijă cum procedam. Niciodată nu presăram sucitorul cu destulă făină pentru gustul ei. Şi trebuia să ţin minte să întind foaia din mijloc spre margine, nu înainte şi înapoi. Şi să aibă exact trei milimetri grosime, altminteri o luam de la capăt.
Nu ştiu câte plăcinte am copt. Şi nu ştiu de sub găinile cui apăruseră toate ouăle alea. Până la căderea serii aveam deja căruciorul roşu plin cu cele mai bune plăcinte cu nucă şi cu dovleac care existaseră vreodată.
Bunica n-avea niciun chef să vină la şcoală, la petrecerea de Halloween, mi-a spus-o clar. Eu ardeam de nerăbdare, pentru că mă aşteptam să avem cele mai grozave gustări.
-Te costumezi? m-a întrebat bunica.
- Costumele sunt pentru copilaşi.
A stat pe gânduri.
Pe urmă a hotărât să mă conducă până la şcoală, din motive de siguranţă. Purta şorţul cel bun, cu şnur în zigzag pe margine. Am remarcat că avea şi pană de fazan la pălărie, ceea ce pentru ea însemna găteală. Trebuia să-mi fi dat seama că bunica nici nu se gândise să lipsească de la distracţie...
Bunica a umplut uşa, iar oamenii au ridicat privirea alarmaţi şi surprinşi. Avea renumele că se ţinea departe de lume şi îşi vedea de ale ei, dar de fapt, dacă mă întrebaţi pe mine, era peste tot în acelaşi timp. Mulţimea s-a despărţit ca Marea Roşie în faţa lui Moise şi noi am trecut cu plăcintele.
Pe masa cu gustări nu prea aveai ce alege. Câteva castroane cu floricele de porumb lipite între ele, două sau trei platouri cu fursecuri simple, o tavă cu ciocolată de casă. Comitetul şcolii
adusese un bol de cidru slab. Bunica a făcut ochii roată peste ofertă.
- Bine ca n-a făcut Effie Wilcox chec, îmi trebuia un fierăstrău să-l tai, a remarcat ea.
S-a dezbrăcat de haina bunicului şi şi-a suflecat mânecile. Evident că avea de gând să împartă chiar ea plăcintele pe care le făcuse. Era momentul ei de glorie. Îl pregătiserăm de mult.
A apărut domnişoara Butler. Purta o rochie de satin negru şi o fundă asortată în păr, care mie personal mi s-a părut cam bătătoare la ochi pentru o profesoară.
- Doamnă Dowdel, ce frumos din partea dumneavoastră! a zis ea, întrucât bunica nu era chiar membră a comitetului de părinţi. Plăcintele arată delicios.
- Îmi trebuie un teanc de farfurii de carton, a răspuns bunica.
Lumea începea să se adune la coadă. Domnişoara Butler a făcut rost de farfurii, de furculiţe şi de două cuţite. Bunica şi cu mine am început să tăiem plăcintele. Ea putea scoate dintr-o singură plăcintă mai multe felii decât orice om pe care îl cunoşteam. (…)
Plăcinta a ajuns pentru toţi, ca pâinea şi peştii lui Iisus. După ce am reuşit să ne aşezăm şi noi, o femeie s-a întors să vadă dacă mai putea primi o porţie. Era înaltă şi ciolănoasă, cu voce groasă.
- Doamnă Dowdel, declar solemn că este cea mai bună plăcintă cu dovleac pe care am mâncat-o vreodată. Bunica ştia să primească un compliment fără să comenteze.
- Cine era doamna? am întrebat-o eu. -
-Reba Pensinger, a zis ea pieziş.
Înainte să se termine seara, noi, cei tineri, cu excepţia lui Augie, am participat la concursul de pescuit mere din lighean cu gura. Am prins două şi le-am luat acasă, iar bunica le-a copt cu zahăr brun.
(Richard Peck,, Un an haihui ”)
Textul 2
,,Mi-am petrecut copilăria în aceeaşi casă cu bunicii dinspre partea mamei, la Iaşi, în oraş. (...) Ţineam foarte mult la Bunica, şi ea la mine. Încercam s-o bucur petrecând cât mai mult timp cu ea. Mă tot întrebam însă cam cu ce altceva aş mai fi putut s-o ajut eu acum, când viaţa ei era în acea etapă în care nu se mai punea problema vreunui nou început, a unor planuri sau schimbări substanţiale. Cum aş mai fi putut eu acum să mai dau un sens unor lucruri pe care nu le mai putea schimba nimeni? Am început prin a asculta cu răbdare poveştile Bunicii ori de câte ori venea vorba. Apoi am întrebat-o eu lucruri în plus - simţind că îi făcea bine să povestească. Şi, în final, cândva, pe la mijlocul anilor ’90, m-am apucat să consemnez sistematic toate amintirile vieţii ei într-un caiet studenţesc cu coperte cartonate, gri, pe care, în ciuda tuturor mutărilor din casă în casă prin care am trecut în viată, l-am păstrat întotdeauna la suprafaţă.
Bunica - mi-o amintesc - stătea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cergă roşie, iar eu stăteam la masa din sufragerie, lângă ea, îi puneam întrebări şi scriam, consemnând fiecare amănunt pe cât puteam cu vocea ei, încercând să-i păstrez cât mai mult vorbele. Unele lucruri şi le amintea mai precis, altele mai puţin. În orice caz însă, din când în când zicea: dacă pe tine te interesează lucrurile astea, eu ţi le spun – dacă crezi că ţi-or folosi într-o zi la ceva.
O vreme mi-am închipuit că am consemnat amintirile Bunicii ca să-I dau ei sentimentul că nu şi-a trăit viaţa degeaba. (…).
Scriu rândurile acestea într-un moment când mă apropii de vârsta Bunicii mele de când am început să am primele amintiri cu ea. Mi se părea bătrânâ pe atunci, cum ţi se par obligatoriu bunicii când eşti copil. Încep însă să am sentimentul, astăzi, că nu atât pentru ea am hotărât să-i consemnez viaţa, nu doar ca să-I dau ei sentimentul că n-a trăit degeaba - căci nu ştiu dacă Bunica era aşa de obsedată de zădărnicie, -ci mai mult pentru mine, ca să pot eu accepta mai uşor zădărnicia vieţii ei - şi a vieţii în general. ”
(Cristian Mungiu,, Tania Ionaşcu,bunica mea ”)
=Precizează o trăsătură a tiparului narativ, ilustrând-o cu o secvență din textul 1.
Tiparul textual este narativ prin prezența unui narator subiectiv ce-și exprimă propria experiență trăită cu ocazia pregătirilor de Halloween; vocea textuală povestește o întâmplare petrecută alături de bunica,ce-și ajută nepoata la prepararea plăcintelor.,,Bunica n-avea niciun chef să vină la şcoală, la petrecerea de Halloween, mi-a spus-o clar. Eu ardeam de nerăbdare, pentru că mă aşteptam să avem cele mai grozave gustări.”Totuși își însoțeștee nepoata.
=Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Legătura necondiționată dintre bunici și nepoți este un element comun al celor două texte în care autorii par că vor să-și descopere rădăcinile.În primul text,personajul-narator povestește participare alături de bunică la sărbătoarea de Hallowenn.Este impresionată și mândră de figura bunicii ce impunea celorlalți respect,, Bunica a umplut uşa, iar oamenii au ridicat privirea alarmaţi şi surprinşi.. Mulţimea s-a despărţit ca Marea Roşie în faţa lui Moise şi noi am trecut cu plăcintele.”În al doilea text,autorul ascultă ,,cu răbdare poveştile Bunicii”,adevărate lecții de viață,amintiri pe care le consemnează într-un caiet și mărturisește că a notat mai mult pentru sine,, ca să pot eu accepta mai uşor zădărnicia vieţii ei - şi a vieţii în general.”
Cele două bunici le-au dat nepoților sensibilitate și o inimă frumoasă.
=Crezi că experienţa de viaţă a bunicilor este importantă pentru nepoţi? Motivează-ți răspunsul, valorificând unul dintre cele două texte
Consider asemenea tuturor copiilor mari și mici că prezența bunicilor are urmări benefice asupra întregului comportament al copiilor.Bunicii sunt o oază nesecată de dragoste necondiționată de care nepoții se pot bucura din plin. Rolul acestora ia diferite forme, de la prietenul cel mai bun, confidentul, până la istoricul familiei, cel care menține și transmite legăturile și poveștile din familie. Legătura formată între nepoți și bunici este unică tocmai datorită faptului că aceștia din urmă nu pun nicio condiție pentru atenția și dragostea lor.Bunica Tania își povestește viața cu răbdare crezând că pe nepot îl interesează viața ei. Bunicii au tot timpul din lume, pentru a acorda atenție nepoților, iar răbdarea lor o depășește cu mult pe cea a părinților. Copilul se simte astfel în siguranță, iar casa bunicilor devine un loc de refugiu și chiar de regăsire. Bunicii au timp și experiență, pentru a-i învăța lucruri interesante,povestindu-le întâmplări din propria viață, oferindu-le sfaturi înțelepte, fascinându-i chiar și atunci când ajung la maturitate.Astfel bunica Tania se lasă în voia amintirilor spuse cu simplitate, pe care nepotul le consemnează,neștiind că acestea vor ajunge într-o carte,iar nepotul a înțeles peste ani că amintirile bunicii le-a notat mai mult pentru el,, ,,ca să pot eu accepta mai uşor zădărnicia vieţii ei - şi a vieţii în general.”
=Asociază fragmentul din opera „Un an haihui” de Richard Peck cu un alt text literar, prezentând o valoare morală/ culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
Voia asocia fragmentul din textul 1 cu câteva idei din romanul„Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”de scriitorul suedez Fredrik Backman
Bunica Elsei,din acest roman are o influență semnificativă asupra vieții fetei, este o femeie excentrică și plină de viață, care a transmis iubirea pentru povești și o lume imaginară. Singura care o înțelege și care-i cultivă aplombul fetei este bunica, fost medic în zone calamitate, privită la rândul ei de ceilalți drept o femeie excentrică.Bunica este ieșită din comun, nu se aliniază majorității regulilor impuse de societate și face ce simte, cum simte și doar atunci când vrea ea. Legătura dintre cele două este cimentată de o lume secretă de poveste pe care bunica o inventează,născută din iubire pură,ce le aparține în întregime și unde se pot desfășura în voie într-o împletire minunată de basm și real.
Asemănătoare este și Bunica din textul 1, Doamnă Dowdel,impune corectitudine,pricepere,urmărindu-și nepoata în bucătărie.Apoi cu hotărâre își conduce nepoata la sărbătoare.Toți cei prezenți îi arată respect,iar ea creează un moment de satisfacție pentru fată,devenind o persoană importantă și, mulțumită, primește complimentele pentru plăcintele aduse.
Cele două bunici oferă nepoatelor un exemplu de viață,de iubire,de protecție.
Morala: Să ai o bunică e ca și cum ai avea o armată. Acesta este privilegiul suprem al unui nepot: să știi că cineva este de partea lui întotdeauna, indiferent de detalii......
=Scrie rezumatul textului 1...................................................................................................................
Se spune că în noaptea de Paşti, odată cu Învierea Mântuitorului, când cerurile se deschid, se lasă peste lume o lumină biruitoare. E un mit creştin, o metaforă sau chiar se schimbă ceva şi în sufletul nostru? Coboară cu adevărat Lumina Învierii în lume ca o promisiune de iertare şi de iubire?
