Răsai asupra mea,
lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!
Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,
Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!(Mihai Eminescu)
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!(Mihai Eminescu)
În sonetul ,,Răsai asupra mea” ceea ce impresionează e forţa
trăirii individuale, căinţa sinceră şi încrederea că asupra sufletului rănit,
obosit, se va aşeza binefăcătoarea ,,lumină lină”. Ea se întrupează în ,,maica
sfântă, pururea fecioară” şi regenerează fiinţa poetului prin credinţă,
speranţă, dragoste. Sunt cele trei mari virtuţi creştine, evocate şi de
Apostolul Pavel ca fundamente ale fiinţei. Nota puternică de inspiraţie
autobiografică dă autenticitate invocaţiei, pentru că rugăciunea presupune şi mărturisire. Există o poartă de lumină în aceste
versuri.
(Sonetul este poezia de forma fixă, compusă din 14 versuri
impărțite în patru strofe: două catrene și doua terțete.Rima sonetului clasic este îmbrățișată la catrene, iar la terțete două versuri din prima strofă rimează cu
unul din următoarea . Sonetul nu permite repetarea cuvintelor, excepție făcând
prepozitțile, conjuncțiile, verbele auxiliare; iar ultimul vers trebuie să fie
ca o încheiere sintetică, un fel de concluzie.)