Toată atenţia
unui om mic sau mare trebuie să fie concentrată asupra florilor sufletului său.Iubirea
este o floare cu şapte petale, iar cel care o îngrijeşte a pătruns deja în
lumea bucuriei. Cele şapte petale ale unei flori minunate sunt: credinţa,
bunătatea, iertarea, dragostea, pacea, răbdarea.
A iubi înseamnă
a dărui, iar a dărui înseamnă a te bucura. Cel care dăruieşte este mai fericit
decât cel care primeşte. Pe lângă florile minunate ale iubirii în grădina
sufletului mai pot fi sădite flori de curaj, flori de încredere, flori de
fericire, flori de prietenie, flori de speranță, flori de voință. Pentru ca în
grădina sufletului să avem flori frumoase şi înflorite trebuie să le oferim
lumina necesară şi să le ferim de buruieni şi de alţi dăunători. Să le udăm
doar, nu este de ajuns. Cu cât suntem grădinari mai harnici, cu atât grădina va
fi mai luminoasă şi mai frumoasă. În grădina sufletului trebuie să pătrundem zilnic
şi să nu lăsăm buruienile:răutatea,invidia,violența,jignirea-să rodească, fiindcă,
după ce prind rădăcini, greu mai pot fi smulse. Este foarte important să udăm
grădina cu apă dătătoare de viaţă. Ca un curcubeu înmiresmat, florile
sufletului ne luminează întreaga viaţă. Nu trebuie să păstrăm florile doar
pentru noi, ci să le dăruim şi celor de lângă noi. Un lăstar de iubire şi unul
de curaj sigur se pot prinde cel mai repede. Nimeni nu are toate florile sufletului:
unii au crinii curăţiei, unii au macii vitejiei, unii au trandafirii dragostei,
unii cactuşii suferinţei şi fiecare are florile lui. Deşi oferim flori din
sufletul nostru, lăstari sau bulbi, unele s-ar putea să se prindă, altele să nu
să prindă. Dacă este un teren arid florile se ofilesc, dispar, lăstarii nu se
pot prinde, iar bulbii se usucă. Totul depinde de suflet...
Fiecare zi este
ca o zi de primăvară! Visele încolţesc, speranţele încolţesc şi se ridică
încet, încet ca firele de iarbă. Ce să faci în fiecare zi…? Iubeşte şi vei fi
iubit, dăruieşte şi vei primi, caută şi vei găsi, întreabă şi vei afla, bate şi
ţi se va deschide, ajută şi vei fi ajutat, luptă şi vei câștiga, încearcă şi
vei răzbate, visează şi se va împlini. În orice zi să lucrezi ceva pentru
sufletul tău şi cu siguranţă vei avea grădina cea mai minunată, iar florile
înflorite îţi vor dezmierda gândurile și vor forma poteci colorate în povestea
ta de viață.
Eu îmi îmbrac sufletul în stele și zbor și eu cu
ele!!!!!!!!!!!!!