Daca aș fi o pasăre....sigur aș zbura.Nu m-ar opri nici picurii grei căzuți pe aripile mele,nici fulgerele, nici vântul care m-ar purta hai-hui,nu m-ar opri nici soarele verii sau norii grei,chiar dacă m-ar acoperi cu fulgii iernii.Aș zbura în înaltul cerului,aducând raza primăverii,m-aș întrece cu călătoare venite din alte meleaguri,le-aș duce spre cuiburile părăsite,iar oamenilor le-aș așterne petalele bucuriei în sărbători, noaptea aș cobori încet,purtând pe aripile mele tăcerea.

Dacă aș fi o pasăre...aș fi liberă,purtându-mi dorul și dorința de a colinda munții și verdele câmpiilor,răcoarea apelor,aș cânta în concertele din lunci,aș sta pe umărul omului obosit și-n palma unui copil,aș mângâia cu aripa lacrima de pe obrazul unei mame și aș veghea somnul tuturor vietăților.

 Dacă într-o zi un,,rău”m-ar închide într-o colivie de aur-dac-ar fi- aș suferi,chiar dacă aș fi admirată,hrănită, i-aș spune celui ce m-a închis să nu-și impună voința chiar și asupra unei păsări, o colivie de aur este tot o colivie. Pasărea din colivie nu îşi cântă bucuria, ci suferinţa .Viața adevărată este în libertate! Păsările îşi poar­tă do­rin­ţele şi spe­ranţele de a zbura tot mai sus,mai cad,dar se ridică,se mai lovesc, se împiedică, dar într-un final își iau  zborul cu o dorință arzătoare de a scăpa.

                  Pasărea liberă dansează pe aripile vântului,până ce suflul se oprește și își înmoaie aripile în razele aurii de soare și-ndrăznește să dorească ca întregul cer să fie al ei....