test:,,mesajul poeziei,,,,Încheiere”de Nicolae Labiș. +exerciții interesante

 

,,Pământ împădurit, ne revedem

Din ce în ce mai rar lângă izvoare,

Dar spune–mi, nu îți sunt la fel de dragi

Sălbaticele păsări călătoare?

Peste străine așezări lumești

Duc câte-un fulg de-al tău, un cânt cu tine,

Și mor cu tine-n inimile lor

Când le frâng zborul gloanțele haine.

Eu n-am să uit c-aici am râs întâi,

Că am strigat întâia-njurătură,

Că am gustat din scorburi faguri dulci

Ori gustul lacrimii sărate-n gură.

Stângaci, iubind aici întâia oara,

Ti-am spus, când nu-i spusesem încă ei…

Tu mi-ai vegheat încovoiat asupră-mi

Întâii șovăielnici pași ai mei.

Copiii cresc și unii se despart

De cei ce le-au dat viață din iubire.

Plecările din tine-n alte lumi

Să nu le iei nicicând drept despărțire.

Când eu greșesc ori mă stropesc noroaie,

Mă chemi și eu la tine vin tiptil,

Si-n foșnetul luminii din frunzișuri

Mă faci din nou nevinovat copil.” 

                                                  (Nicolae Labiș,, Încheiere”)

Partea I

1.    Transcrie din text două cuvine care fac parte din câmpul lexical al naturii. 

2.    Transcrie din text două mărci diferite ale subiectivității. 

3.    Transcrie două figuri de stil diferite și precizează felul lor. 

4.    Prezintă în minimum 50 de cuvinte semnificația unei figuri de stil transcrise la exercițiul anterior. 

5.    Transcrie două imagini artistice diferite și precizează felul lor. 

6.    Prezintă în minimum 50 de cuvinte tema poeziei date. 

7.    Crezi că locul copilărie îți rămâne în suflet pentru totdeauna? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul dat. 

8.    Asociază textul „Încheiere” de Nicolae Labiș cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

9.    Precizează măsura versului Duc câte-un fulg de-al tău, un cânt cu tine. 

10.Precizează numărul de sunete din cuvintele: dragi, eu, chemi, sălbaticele, vegheat.

11.Precizează câți diftongi și câți triftongi există în versurile: De cei ce le-au dat viață din iubire./Plecările din tine-n alte lumi/Să nu le iei nicicând drept despărțire. Când eu greșesc ori mă stropesc noroaie. 

12.Scrie sinonime potrivite pentru sensul din text al cuvintelor: străinie, nevinovat. 

13.Cuvântul subliniate în enunțul Că am gustat din scorburi faguri dulci are:

a)    sens propriu de bază

b)   sens propriu secundar

c)    sens figurat

14.Încercuiește litera corespunzătoare enunțurilor în care între cuvintele subliniate există o relație de omonimie. 

a)    Ori gustul lacrimii sărate-n gură./ Ploaia răcorește pământul cu lacrimile ei. 

b)   Când le frâng zborul gloanțele haine./Îmi trebuie haine de vară. 

c)    Mă chemi și eu la tine vin tiptil./Bunicul are multe butoaie cu vin. 

d)   Ti-am spus, când nu-i spusesem încă ei./Aseară i-am zis mamei că eu am spart vaza. 

15.Explică modul de formare pentru următoarele cuvinte: împădurit, revedem, rar, nicicând, foșnetul.

16.Precizează valoarea morfologică, funcția sintactică și cazul pentru cuvintele marcate în text cu verde.

17.Precizează felul, modul și timpul verbelor marcate în text cu galben.

18.Transcrie din text o formă verbală nepersonală și precizează felul ei. 

19.Transcrie adjectivul din versul scris cu litere italice și precizează felul lui, gradul de comparație, cazul și funcția sintactică. 

20.Transcrie din text trei adverbe și precizează pentru fiecare felul și funcția sintactică. 

21.Construiește:

a)    un enunț asertiv în care substantivul fasole să fie atribut în cazul genitiv;

b)   un enunț exclamativ în care să folosești un pronume demonstrativ în cazul dativ;

c)    enunț asertiv în care să folosește un pronume relativ cu funcția sintactică de complement direct;

d)   construiește un enunț imperativ în care substantivul ciocolată să fie în cazul dativ. 

e)    construiește un enunț interogativ în care adjectivul interesant să fie la gradul superlativ absolut de inferioritate. 

f)     construiește un enunț exclamativ în care să folosești un pronume posesiv în cazul genitiv. 

g)   construiește un enunț imperativ în care să folosești un numeral cardinal cu valoare pronominală cu funcția sintactică de complement prepozițional. 

h)   construiește un enunț exclamativ în care verbul a ajunge să fie copulativ. 

22.Transcrie propozițiile din versurile următoare și precizează felul lor.

a)    Copiii cresc și unii se despart/De cei ce le-au dat viață din iubire.

b)   Eu n-am să uit c-aici am râs întâi,/Că am strigat întâia înjurătură,/Că am gustat din scorburi faguri dulci/Ori gustul lacrimii sărate-n gură. 

23.Construiește:

a)    o frază alcătuită din două propoziții principale aflate în raport de coordonare prin juxtapunere;

b)   o frază alcătuită din două propoziții principale aflate în raport de coordonare prin joncțiune (copulativă)

c)    o frază alcătuită din două propoziții principale aflate în raport de coordonare prin joncțiune (disjunctivă)

d)   o frază alcătuită din două propoziții principale aflate în raport de coordonare prin joncțiune (adversativă)

e)    o frază alcătuită din două propoziții principale aflate în raport de coordonare prin joncțiune (concluzivă)

24.Construiește fraze alcătuite din două propoziții în care conjuncția subordonatoare să să introducă:

a)    o completivă directă

b)   o completivă prepozițională

c)    o atributivă

d)   o concesivă

25.Construiește fraze alcătuite din două propoziții în care pronumele relativ cui să introducă:

a)    o completivă directă

b)   o completivă prepozițională

c)    o completivă indirectă

d)   o atributivă

26.Construiește fraze alcătuite din două propoziții în care elementul de relație cum introducă:

a)    o completivă directă

b)   o completivă prepozițională

c)    o circumstanțială de mod

d)   o circumstanțială de cauză

e)    o atributivă

27.Construiește o frază în care să existe o propoziție atributivă care să se subordoneze:

a)    unui pronume nehotărât;

b)   unui pronumele demonstrativ de depărtare;

c)    unui numeral ordinal cu valoare pronominală;

28.Construiește o frază în care să existe o propoziție completivă directă care să se subordoneze:

a)    unui verb;

b)   unei interjecții;

29.Construiește o frază în care să existe o propoziție completivă prepozițională care să se subordoneze:

a)    unui verb;

b)   unei locuțiuni verbale;

c)    unei interjecții;

d)   unui adjectiv;

e)    unui adverb;

30.Construiește o frază în care să existe o propoziție completivă indirectă care să se subordoneze:

a)    unui verb; 

b)   unei interjecții;

c)    unui adjectiv;

d)   unui adverb;

31.Rescrie fragmentul dat, corectând greșelile de orice fel:

    Dragele mele colege vroiam să vă spun că acestea sunt ultimile noastre zile înpreună. Peste câte va săptămâni, fiecare dintre noi vom fii la alte școli. 

Partea a II-a

Scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți mesajul/o semnificație a textului ,,Încheiere”de Nicolae Labiș. 

 

test: Richard Peck,, Un an haihui ”+ Cristian Mungiu,, Tania Ionaşcu,bunica mea ”

 

test: Richard Peck,, Un an haihui ”+ Cristian Mungiu,, Tania Ionaşcu,bunica mea ”

Textul 1

,,În dimineaţa de sâmbătă, înainte să răsară soarele, făceam deja plăcinte. Bucătăria era un paradis ameţitor de vanilie, cuişoare şi melasă neagră. Bunica a cernut făina petrecăreţilor şi a frământat-o cu sare şi untură ca să pot eu întinde pe urmă aluatul. M-a urmărit cu mare grijă cum procedam. Niciodată nu presăram sucitorul cu destulă făină pentru gustul ei. Şi trebuia să ţin minte să întind foaia din mijloc spre margine, nu înainte şi înapoi. Şi să aibă exact trei milimetri grosime, altminteri o luam de la capăt.

Nu ştiu câte plăcinte am copt. Şi nu ştiu de sub găinile cui apăruseră toate ouăle alea. Până la căderea serii aveam deja căruciorul roşu plin cu cele mai bune plăcinte cu nucă şi cu dovleac care existaseră vreodată.

Bunica n-avea niciun chef să vină la şcoală, la petrecerea de Halloween, mi-a spus-o clar. Eu ardeam de nerăbdare, pentru că mă aşteptam să avem cele mai grozave gustări.

-Te costumezi? m-a întrebat bunica.

- Costumele sunt pentru copilaşi.

A stat pe gânduri.

Pe urmă a hotărât să mă conducă până la şcoală, din motive de siguranţă. Purta şorţul cel bun, cu şnur în zigzag pe margine. Am remarcat că avea şi pană de fazan la pălărie, ceea ce pentru ea însemna găteală. Trebuia să-mi fi dat seama că bunica nici nu se gândise să lipsească de la distracţie...

Bunica a umplut uşa, iar oamenii au ridicat privirea alarmaţi şi surprinşi. Avea renumele că se ţinea departe de lume şi îşi vedea de ale ei, dar de fapt, dacă mă întrebaţi pe mine, era peste tot în acelaşi timp. Mulţimea s-a despărţit ca Marea Roşie în faţa lui Moise şi noi am trecut cu plăcintele.

Pe masa cu gustări nu prea aveai ce alege. Câteva castroane cu floricele de porumb lipite între ele, două sau trei platouri cu fursecuri simple, o tavă cu ciocolată de casă. Comitetul şcolii

adusese un bol de cidru slab. Bunica a făcut ochii roată peste ofertă.

- Bine ca n-a făcut Effie Wilcox chec, îmi trebuia un fierăstrău să-l tai, a remarcat ea.

S-a dezbrăcat de haina bunicului şi şi-a suflecat mânecile. Evident că avea de gând să împartă chiar ea plăcintele pe care le făcuse. Era momentul ei de glorie. Îl pregătiserăm de mult.

A apărut domnişoara Butler. Purta o rochie de satin negru şi o fundă asortată în păr, care mie personal mi s-a părut cam bătătoare la ochi pentru o profesoară.

- Doamnă Dowdel, ce frumos din partea dumneavoastră! a zis ea, întrucât bunica nu era chiar membră a comitetului de părinţi. Plăcintele arată delicios.

- Îmi trebuie un teanc de farfurii de carton, a răspuns bunica.

Lumea începea să se adune la coadă. Domnişoara Butler a făcut rost de farfurii, de furculiţe şi de două cuţite. Bunica şi cu mine am început să tăiem plăcintele. Ea putea scoate dintr-o singură plăcintă mai multe felii decât orice om pe care îl cunoşteam. (…)

Plăcinta a ajuns pentru toţi, ca pâinea şi peştii lui Iisus. După ce am reuşit să ne aşezăm şi noi, o femeie s-a întors să vadă dacă mai putea primi o porţie. Era înaltă şi ciolănoasă, cu voce groasă.

- Doamnă Dowdel, declar solemn că este cea mai bună plăcintă cu dovleac pe care am mâncat-o vreodată. Bunica ştia să primească un compliment fără să comenteze.

- Cine era doamna? am întrebat-o eu. -

-Reba Pensinger, a zis ea pieziş.

Înainte să se termine seara, noi, cei tineri, cu excepţia lui Augie, am participat la concursul de pescuit mere din lighean cu gura. Am prins două şi le-am luat acasă, iar bunica le-a copt cu zahăr brun.

                                                                                                             (Richard Peck,, Un an haihui ”)

Textul 2

,,Mi-am petrecut copilăria în aceeaşi casă cu bunicii dinspre partea mamei, la Iaşi, în oraş. (...) Ţineam foarte mult la Bunica, şi ea la mine. Încercam s-o bucur petrecând cât mai mult timp cu ea. Mă tot întrebam însă cam cu ce altceva aş mai fi putut s-o ajut eu acum, când viaţa ei era în acea etapă în care nu se mai punea problema vreunui nou început, a unor planuri sau schimbări substanţiale. Cum aş mai fi putut eu acum să mai dau un sens unor lucruri pe care nu le mai putea schimba nimeni? Am început prin a asculta cu răbdare poveştile Bunicii ori de câte ori venea vorba. Apoi am întrebat-o eu lucruri în plus - simţind că îi făcea bine să povestească. Şi, în final, cândva, pe la mijlocul anilor ’90, m-am apucat să consemnez sistematic toate amintirile vieţii ei într-un caiet studenţesc cu coperte cartonate, gri, pe care, în ciuda tuturor mutărilor din casă în casă prin care am trecut în viată, l-am păstrat întotdeauna la suprafaţă.

Bunica - mi-o amintesc - stătea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cergă roşie, iar eu stăteam la masa din sufragerie, lângă ea, îi puneam întrebări şi scriam, consemnând fiecare amănunt pe cât puteam cu vocea ei, încercând să-i păstrez cât mai mult vorbele. Unele lucruri şi le amintea mai precis, altele mai puţin. În orice caz însă, din când în când zicea: dacă pe tine te interesează lucrurile astea, eu ţi le spun – dacă crezi că ţi-or folosi într-o zi la ceva.

O vreme mi-am închipuit că am consemnat amintirile Bunicii ca să-I dau ei sentimentul că nu şi-a trăit viaţa degeaba. (…).

Scriu rândurile acestea într-un moment când mă apropii de vârsta Bunicii mele de când am început să am primele amintiri cu ea. Mi se părea bătrânâ pe atunci, cum ţi se par obligatoriu bunicii când eşti copil. Încep însă să am sentimentul, astăzi, că nu atât pentru ea am hotărât să-i consemnez viaţa, nu doar ca să-I dau ei sentimentul că n-a trăit degeaba - căci nu ştiu dacă Bunica era aşa de obsedată de zădărnicie, -ci mai mult pentru mine, ca să pot eu accepta mai uşor zădărnicia vieţii ei - şi a vieţii în general. ”

                                                                                     (Cristian Mungiu,, Tania Ionaşcu,bunica mea ”)

=Precizează o trăsătură a tiparului narativ, ilustrând-o cu o secvență din textul 1. 

Tiparul textual este narativ prin prezența unui narator subiectiv ce-și exprimă propria experiență trăită cu ocazia pregătirilor de Halloween; vocea textuală povestește o întâmplare petrecută alături de bunica,ce-și ajută nepoata la prepararea plăcintelor.,,Bunica n-avea niciun chef să vină la şcoală, la petrecerea de Halloween, mi-a spus-o clar. Eu ardeam de nerăbdare, pentru că mă aşteptam să avem cele mai grozave gustări.”Totuși își însoțeștee nepoata.

=Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

Legătura necondiționată dintre bunici și nepoți este un element comun al celor două texte în care autorii par că vor să-și descopere rădăcinile.În primul text,personajul-narator povestește participare alături de bunică la sărbătoarea de Hallowenn.Este impresionată și mândră de figura bunicii ce impunea celorlalți respect,, Bunica a umplut uşa, iar oamenii au ridicat privirea alarmaţi şi surprinşi.. Mulţimea s-a despărţit ca Marea Roşie în faţa lui Moise şi noi am trecut cu plăcintele.”În al doilea text,autorul ascultă ,,cu răbdare poveştile Bunicii”,adevărate lecții de viață,amintiri pe care le consemnează într-un caiet și mărturisește că a notat mai mult pentru sine,, ca să pot eu accepta mai uşor zădărnicia vieţii ei - şi a vieţii în general.”

Cele două bunici le-au dat nepoților sensibilitate și o inimă frumoasă.

=Crezi că experienţa de viaţă a bunicilor este importantă pentru nepoţi? Motivează-ți răspunsul, valorificând unul dintre cele două texte 

Consider asemenea tuturor copiilor mari și mici că prezența bunicilor are urmări benefice asupra întregului comportament al copiilor.Bunicii sunt o oază nesecată de dragoste necondiționată de care nepoții se pot bucura din plin. Rolul acestora ia diferite forme, de la prietenul cel mai bun, confidentul, până la istoricul familiei, cel care menține și transmite legăturile și poveștile din familie. Legătura formată între nepoți și bunici este unică tocmai datorită faptului că aceștia din urmă nu pun nicio condiție pentru atenția și dragostea lor.Bunica Tania își povestește viața cu răbdare crezând că pe nepot îl interesează viața ei. Bunicii au tot timpul din lume, pentru a acorda atenție nepoților, iar răbdarea lor o depășește cu mult pe cea a părinților. Copilul se simte astfel în siguranță, iar casa bunicilor devine un loc de refugiu și chiar de regăsire. Bunicii au timp și experiență, pentru a-i învăța lucruri interesante,povestindu-le întâmplări din propria viață, oferindu-le sfaturi înțelepte, fascinându-i chiar și atunci când ajung la maturitate.Astfel bunica Tania se lasă în voia amintirilor spuse cu simplitate, pe care nepotul le consemnează,neștiind că acestea vor ajunge într-o carte,iar nepotul a înțeles peste ani că amintirile bunicii le-a notat mai mult pentru el,, ,,ca să pot eu accepta mai uşor zădărnicia vieţii ei - şi a vieţii în general.”

=Asociază fragmentul din opera „Un an haihui” de Richard Peck cu un alt text literar, prezentând o valoare morală/ culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Voia asocia fragmentul din textul 1 cu câteva idei din romanul„Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”de scriitorul suedez Fredrik Backman 

Bunica Elsei,din acest roman are o influență semnificativă asupra vieții fetei, este o femeie excentrică și plină de viață, care a transmis iubirea pentru povești și o lume imaginară. Singura care o înțelege și care-i cultivă aplombul fetei este bunica, fost medic în zone calamitate, privită la rândul ei de ceilalți drept o femeie excentrică.Bunica este ieșită din comun, nu se aliniază majorității regulilor impuse de societate și face ce simte, cum simte și doar atunci când vrea ea. Legătura dintre cele două este cimentată de o lume secretă de poveste pe care bunica o inventează,născută din iubire pură,ce le aparține în întregime și unde se pot desfășura în voie într-o împletire minunată de basm și real.

Asemănătoare este și Bunica din textul 1, Doamnă Dowdel,impune corectitudine,pricepere,urmărindu-și nepoata în bucătărie.Apoi cu hotărâre își conduce nepoata la sărbătoare.Toți cei prezenți îi arată respect,iar ea creează un moment de satisfacție pentru fată,devenind o persoană importantă și, mulțumită, primește complimentele pentru plăcintele aduse.

  Cele două bunici oferă nepoatelor un exemplu de viață,de iubire,de protecție.

Morala: Să ai o bunică e ca și cum ai avea o armată. Acesta este privilegiul suprem al unui nepot: să știi că cineva este de partea lui întotdeauna, indiferent de detalii......

=Scrie rezumatul textului 1...................................................................................................................

de PAȘTE.....

 

compunere--Puterea LUMINII de ÎNVIERE

  Se spune că în noaptea de Paşti, odată cu Învierea Mântuitorului, când cerurile se deschid, se lasă peste lume o lumină biruitoare. E un mit creştin, o metaforă sau chiar se schimbă ceva şi în sufletul nostru? Coboară cu adevărat Lumina Învierii în lume ca o promisiune de iertare şi de iubire?

 ,,Veniţi să luaţi lumină", a zis preotul, iar mâinile s-au întins către el, au atins lumina, au devenit ele însele lumină. O bisericuţă întreagă plină de mâini, mâini care se apropie una de alta, se ating şi devin lumină. La capătul lor, acolo unde se sfârşesc mâinile, încep oamenii. Oamenii, ca prelungire a unor mâini cu lumină. Oamenii îşi şoptesc bucuria învierii - Hristos a înviat! Adevărat a înviat! - oamenii poartă, poate fără să ştie, o mare minune în palme. Sunt cu ei, sunt una dintre acele mâini care a luat lumină într-o bisericuţă. Lumina e mică, e fierbinte, e vie. E acolo, în palmele mele, din ea se hrănesc şi alte mâini. Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Lumina tot creşte, iese din bisericuţă, e purtată din mână în mână. Lumina îi face pe oameni să cânte, toţi împreună, tineri-bătrâni-smeriţi -săraci-bogaţi, ocrotind în palme o flăcăruie tremurată şi plăpândă.

 Cântăm! Cân­tăm bucuria, toţi laolaltă, suntem prelungirea lu­minii pe care o ţinem în palme. Minunea e cu noi, gata să se stingă, pâl­pâie atunci, când mă mişc, mă arde cu la­cri­mile ei de ceară. Simt ceara cum mi se topeşte în pal­me, am mâinile pline de ceară şi de lumină, cânt mai departe.

 Alţi oameni au candele, dintr-acelea roşii, cu capac, lumina lor e ascunsă acolo, e protejată de vânt, dar n-o văd, n-o simt la fel ca pe aceea de lumânare. O lumânare mică, zgribulită, îmi fumegă în palme, poate se va stinge.... ocrotesc lumina.... Nu, n-o să se stingă!

   Lumina Învierii e cea dintâi lumină a sufletului meu. Nimic nu o poate egala. Lu­mi­na Învierii e candela ne­ador­mită din altarul ini­mii omeneşti. Călăuză în întunericul din jur.
Când o pri­mesc, în noaptea sfân­tă a Învierii Dom­nului nostru Iisus Hris­tos, o simt ca pe o minune, ca o ocro­ti­toare îmbrăţişare a lui Dumnezeu. O feerie.... O bucu­­rie şi o uimire deo­po­trivă.... Un început de Rai în care toți oamenii sunt iar tineri şi fru­moşi. Nemuritori. Şi mă gândesc acum la câte feluri de aşteptări trăim noi, oamenii. Cea mai frumoasă, mai tandră aşteptare şi mai nădăjduitoare rămâne  aş­tep­tarea Sfintei Învieri şi a Luminii ce o pri­mesc în cea mai tainică noapte a anului.
  Cu câtă grijă ocrotesc flacăra sfântă a lumânării de la Înviere, de când o primesc la biserică şi până ce o aduc acasă. Ea va rămâne ca o lumânare luminând zi şi noapte dru­mul către El.

        Mie și tuturor ne va fi îndreptar şi ne va schimba în bine vieţile.

                           Ne va da putere la vreme de res­trişte şi alinare în suferinţe!!!!!!!!!!!

                                               HRISTOS A ÎNVIAT!!!!!!!!!!!

                                                      ADEVĂRAT A ÎNVIAT!!!!!!!!!!!!!

cuvinte din inimă de ÎNVIERE:

În noaptea cu lumini şi neodihnă

                                             I-am spus Luminii – soare...
                                             I-am spus cu gând curat.

                                             O piatră de mormânt... s-a ridicat,
                                             S-aducă-n suflet bucurii şi tihnă,
                                             Lumii vestind... Hristos a înviat!
                                             Hristos a înviat....
                                             Și-am devenit o floare...

                                                                Adevărat a înviat!

                 Și de va fi Iisus să vină din ceruri înapoi la noi,e semn

                 că a înviat speranța,că a înviat ce-I bun în noi!!!

   întunericul nopții ne-a adus lumina în suflete,credința în adevăr,în lacrimi,în iertare,în iubire,

în speranța....Hristos a înviat!

   În miez de noapte de april,când cerul picură lacrimi din florile primăverii,Iisus vestește cu glas de speranță Învierea în veșnicie!

   Vă cheamă Domnul slavei la lumina sa... auziți clopotul de noapte care vă cântă Imnul învierii,aprindeți-I candela: a înviat Chistos din morți și totul e Adevărat.

                                                 Primiți-I darul lui ceresc!

          

                             

,,Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poienița-n care zburdă cerbii,
În florile de piersec și de măr.

În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireș

    Hristos a Înviat în fiecare dintre                                                 noi!!!!!!!!!!!

Florile zâmbesc şi îşi deschid petalele de înviere
Şi soarele străluceşte, în zi de sărbătoare,
În toată lumea s-a auzit ca într-un glas: ” Hristos a înviat!”
“Adevărat a înviat!” răspund cei ce cred şi au sufletul curat.

compunere--de Paște....

                        ,, Cântați cu bucurie acelui Ce-a scăpat

pe om și omenirea de moarte sufletească.
E Paștele! Viața! Hristos a înviat!
Iubire între oameni și pace să domnească!....

  Sunt cuvintele pe care le rostesc în fiecare miez de noapte,privind lumina din palmele-mi tremurânde.,,Veniți să luați LUMINĂ”este îndemnul pe care-l aștept,privind veștmintele albe ale preoților,iar cântecul,,Hristos a înviat cu moartea pe moarte călcând”îl cânt cu glasul înecat de durere și de bucurie; de durere pentru chinurile,umilința îndurată de EL,care a alinat suflete,a mângâiat dureri,a adus speranță,a schimbat destine,a iubit atât de mult,încât i-a adunat pe cei rătăciți și le-a dăruit împărăția vieții veșnice,a dus povara unei cruci,știind că-i va fi lemnul supliciului,și-a privit mama îndurerată și i-a iertat pe toți—buni sau răi--; de bucurie că m-a învățat rugăciunea către ,,Tatăl nostru din ceruri”,că ÎL simt aproape când cad,când plâng,când tristețea mă apasă,ÎL aud prin glasul mamei,cântându-mi,alintându-mă,prin mâna care-mi șterge o lacrimă sau mi se așează protectoare pe umăr,ÎI văd privirea prin fiecare senin al cerului și mai ales CRED în EL...eu știu că                            ,,ADEVĂRAT A ÎNVIAT!!!!!!!

compunere--Gânduri de sărbătoarea Paștelui

 

De Paște, porțile grele ale cerului se deschid. Lumina ne cuprinde pe toți, iar la Ierusalim lumânările credincioșilor se aprind de la sine. Suntem în plin mister, în taina cea mai adânca. Hristos ne bate la fereastră și așteaptă să-L poftim înăuntru. La miezul nopții, clopotele bat năvalnic. Vestea Învierii lui Hristos străbate ca un fior mulțimea: ,,Veniți de luați lumină!" cântă tunător vocea preotului. E un îndemn și o poruncă. Adunați cu toții sub bolta pascală, împlinim legea cea nouă a lui Hristos. Să ne iubim unii pe alții, cum și El ne-a iubit pe noi.

 Paștele este,poate, mai mult decât alte sărbători-- o sărbătoare a curățeniei, a purității, a unui nou început... o lăsare în urmă a tot ce este  cenușiu,o depășire și înlăturare a zgurei de peste an. Bunica îmi spune să am puterea și să știu să încep sărbătoarea  Paștelui cu inima și gândul senine, să las lumina să strălucească deplin în dimineața Învierii Domnului.  Pentru mine Paștele este o sărbătoare a descoperirii primăverii și a trezirii odată cu întreaga natură,este o sărbătoare a învățării lumii și a cunoașterii ei până în cele mai mici amănunte.Ne plimbăm pe lângă o margine de pădure și mi se pare că încep să cunosc lumea de-acolo, dintre copacii aceia bătrâni descopăr pentru prima oară tufele de călugărași viorii din poiana cu mușuroaie,apoi văd în cuibul lor puii mici de arici, rozalii, cu țepi moi, albăstrui. Pe-un fir de iarba descopăr o buburuză galbenă... o ploaie rece începe așa deodată,iar eu mă iau la întrecere cu stropii ei, fugind înaintea perdelei de apă ce se apropia, simt mirosul proaspăt, umed-răcoros al cărării pe care alerg. Ne grăbim să ajungem la sărbătoarea de acasă în mirosul dulce de pască și cozonac, în fața ouălor roșii puse într-un coș mare, plin cu frunze verzi de salcie și mâțișori.

De fiecare dată, mă apropii de Paște cu sfiala și speranță, cu inima la pândă.  Paștele este sărbătoarea cosmică a vieții redobândite, răscumpărate prin jertfă, celebrează eliberarea din temnița morții, un nou început. ,,Cei ce sunteți în întuneric și în umbra morții, lumina străluci-va peste voi", sună promisiunea solemnă a Bisericii. Astfel vestește ce avea să se petreacă o mie de ani mai târziu și ce vedem în icoana bizantină a Învierii: în vreme ce trupul sfârtecat de piroane și bice doarme în peștera străjuită de soldați, Fiul lui Dumnezeu a coborât în regatul subpământean al beznei. Hăul negru se cască sub tălpile Lui, de o parte și de alta stâncile despicate s-au dat în lături, lăsându-L să treacă, între ele izbucnește lumina făgăduită. Mă gândesc că acum ar trebui ca inimile noastre să explodeze, pereții de stâncă să se despice, porțile să se deschidă, ca să-L primim așa cum se cuvine pe Împăratul slavei. Și mă întreb ce anume aș simți, dacă asta s-ar întâmpla într-adevăr.

 Oamenii cu fețe zâmbitoare își spun cuvintele de salut ce vor fi rostite până în ziua de Înălțare a Domnului: ,,Hristos a înviat"... ,,Adevărat a înviat"!!!!

                         

,,Voi toți, ce-ați plâns în întuneric
și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-nghenunchere
Sculați! Christos a Înviat!”

                (Alexandru Vlahuță -  Christos a înviat!)

compunere--Despre ouă roșii...

   O legendă spune că, după răstignire, Pilat din Pont a fost chemat la un ospăţ dat în cinstea lui de mai-marii evreilor. Tocmai în momentul în care vroia să guste dintr-un ou fiert, un soldat intră în sală strigând: "Hristos a înviat!". Sceptic, Pilat, care nu credea în minuni, a spus: "O să învie când se va înroşi oul acesta". Şi oul s-a înroşit în aceeaşi clipă, iar procurătorul, speriat, l-a scăpat din mână. De atunci, se zice că a rămas obiceiul ciocnitului ouălor roşii.

    O altă legendă spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roșii.
    O altă poveste afirmă că Sf.Maria, venind să-și vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care s-au însângerat sub cruce.
    Altă legendă afirmă că, după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii saducei și rabinii farisei au făcut un ospăț de bucurie. Unul dintre ei a spus:- Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus. Nici nu și-a terminat acela spusele și ouale s-au și făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.

     Roșu = simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei și bucuriei de viață.

    Ornamentica ouălelor decorative este extrem de variată, ea cuprinzând simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe, skeomorfe (unelte de muncă) și religioase. Astfel, numai în ornamentarea geometrică deosebim simboluri și semnificații precum:

linia dreapta verticală = viața

linia dreaptă orizontală = moartea

linia dublă dreaptă = eternitatea

linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea

linia ușor ondulată = apa, purificarea

spirala = timpul, eternitatea

dubla spirală = legătura dintre viață și moarte.

     În ceea ce privește ciocnitul ouălor, acesta se face după reguli precise: persoana mai în vârsta (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de partener, în timp ce rostește cuvintele: "Hristos a înviat", la care se răspunde "Adevărat a înviat",semnifică deschiderea mormântului din care a înviat Hristos.

  

Am mers pe Golgota... parcă a fost ieri..............

 

Eram și eu în mulțime, atunci când duceai lemnul acela greu în spate. Priveam la tine cum te chinui, priveam la cei care te urmau, în alai: unii te compătimeau, alții – neștiutorii - se bucurau, râdeau, alții te vedeau ca pe un osândit oarecare.Tu singur ȘTIAI... Și n-ai făcut nimic, ca să-i împiedici. Mă vei întreba ce am făcut eu. Eu, simplul privitor prin timp. Eu? Eu - nu știam.Mergeam pe lângă tine și nu știam... cine esti cu adevărat, ce poți face pentru mine, pentru cel care te batjocorește sau pentru cel care te biciuiește. Ce e mai important: cuvântul sau tăcerea? E bine că am tăcut sau trebuia să mă răzvrătesc, să strig la cei care te chinuiau? Femeia aceea cu mâna la gură și ochii măriți de spaimă și de durere îți era mamă? Știa și ea, nu-i așa, ȘTIA?! Eu nu îți eram prieten, pentru că nu știam pe deplin cine ești. Mi-era doar milă de tine, pentru că erai un om, la fel ca mine și ca acela care râdea și ca acela care te chinuia. Și auzisem că făcuseși doar bine: pe unii i-ai vindecat, pe alții i-ai ridicat din morți, din alții ai scos răul. Dar Tu erai condamnatul! Ce puteam face? Puteam să te salvăm, dacă ne adunam mai mulți și dădeam mărturie pentru faptele tale bune? Dar.......           

                    Au trecut mulți ani de-atunci.

Nici timpul nu mai e același și nici oamenii. Ai văzut? Acum, lunile trec precum anii, iar săptămânile ca zilele. Acum e lumină și peste câteva clipe - seară.

Eu? Sunt același om simplu, dar poate mai schimbat.Astăzi știu bine cine ești,câteodată îți vorbesc, te întreb, mă sfătuiesc cu tine, te chem, alteori te cert. Deseori te port în gând. De ce e altfel astăzi, mă vei întreba? Că doar n-am făcut nimic atunci când eram lângă Tine, pe Drumul Crucii. M-am schimbat? Am înțeles că fără tine orice drum devine o Golgotă? Că sprijinit de mâna ta, crucea pe care o ducem e mai ușoară?

           Acum știu sigur: te-am primit în sufletul meu, te-am lăsat să-mi conduci viața și vei fi mereu cu mine.Tu n-ai plecat de lângă mine, când mi-a fost greu, n-ai spus: ,,nu știu”,n-ai întors capul în altă parte, mi-ai pus mâna pe umăr în liniște, iar crucea din spatele meu s-a sprijinit pe mâna Ta și nu i-am mai simțit greutatea. Tu mergi alături de mine și nu-mi ceri nimic.

          Peste puține zile, vei învia din nou, ca acum două mii de ani, ca acum o mie, ca anul trecut și ca anul viitor. Vei apărea în lume și vei fi preaslăvit. Ce pot face, totuși, pentru Tine? Voi fi în aceeași mulțime, în liniște, îți voi privi cu durere calvarul, dar acum, știind cine ești, voi striga alături de toți:                        ,,Hristos a înviat!"

                                         Hristos a înviat în firul ierbii,
                                         A înviat Hristos în Adevăr;
                                         în poienița-n care zburdă cerbii,
                                         în florile de piersic și de măr.
                                         în stupii de albină fără greș,
                                         în vântul care suflă mângâios
                                         în ramura-nflorită de cireș...

                                                                       HRISTOS  A  ÎNVIAT!!!!!!!!!!

         

compunere--Sărbătorile primăverii

                   Martie!!!vremea se face frumoasă...se întorc rândunicile,cocorii,vâslind sub soare...un flutur se-anină de-un fir de lumină...soarele-nflorește pământul și-i șoptește:
                                              ,,Bucură-te!Martie –Încolțitorul e aici!!!

   Într-o seară de iarnă,când doar Luceafărul lumina cerul înghețat,am aflat o poveste despre timpul când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii,iar Soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură. Și, ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea vor goni caii, de o să scoată sufletele din ei. Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma – căci babele mânau caii, de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol – prăpăd, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele… A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-i prindă pentru a-i obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ,, de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”.

   Pe geamul brumat o mână nevăzută îmi desenează un ghiocel prins între două fire împletite.:unul alb și unul roșu. Firul mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, a fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului. Nu întâmplător Babele sunt în număr de 9, o cifră magică. Cea mai capricioasă dintre Babe este Baba Dochia, care stă la cumpăna dintre iarnă și vară. Vremea capricioasă din această perioadă este pusă pe seama caracterului Babei Dochia,dacă se încălzește treptat se spune că ,,Baba Dochia își leapădă cojoacele”. Fiecare cojoc este luat de celelalte babe numite după zilele săptămânii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joița, Virița, Sitița și Domnica. Primele trei zile ale lui martie se mai numesc ,,baba de primăvară”-1 martie, ,,baba de vară” -2 martie și ,,baba de toamnă”-3 martie și așa cum vor fi aceste zile, așa vor fi și cele trei anotimpuri.

  Deodată cerul este străbătut de o herghelie formată din opt cai cu chip de flăcăi, care aveau coada ascunsă în ițari și copitele ascunse în opinci,era Sfântul Toader,o divinitate agrară cu însușiri de cal năzdrăvan, paznicul ceresc al Soarelui.Nu-l văd pe Alexie care nu a putut rezista curiozității de a desface cufărul dat de Dumnezeu,unde erau închise insectele ce supărau oamenii și l-a deschis, astfel încât toate s-au răspândit din nou pe Pământ. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, Alexie a fost transformat în cocostârc și pedepsit să adune, între 17 martie și 14 septembrie, insectele împrăștiate. Ascum se întoarc berzele și cocostârcii.

   Și iată ceasul vechi,,cu un cuc”care anunță ora de culcare,iar bunica îmi spune că în curând vom urmări primele păsări călătoare, iar ziua de 25 martie se numește ,,Ziua cucului”, coincide cu sărbătoarea Buna- Vestire, zi în care Maica Domnului a fost vestită, prin Arhanghelul Gavril, că va naște pe Fiul Domnului, Iisus Hristos..

Ea,Maria,a fost mama îndurerată ce și-a privit neputincioasă Fiul răstignit și de atunci fiecare MAMĂ a înțeles că o dragoste de mamă este, pentru veșnicie,puternică și nu se schimbă niciodată…că dragostea mamei strălucește.Sărbătoarea de 8 Martie este a tuturor mamelor.

     Dumnezeu binecuvântează aceste ființe care-au dorit să devină mame…

             pentru lacrimile,durerile,bucuriile,speranțele,

                     spaimele,împlinirile,fericirile,zâmbetele lor....

În grădinuța casei noastre au înflorit zambilele,narcisele,lalelele,iar salcia de lângă gard stă plecat,parcă plângând.Acum aflu  de ce se sfințesc ramuri de salcie în ziua de Florii. Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale. S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.

Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr.  Oamenii, auzind de venirea lui Iisus, au luat ramuri de finic și au ieșit bucuroși în întâmpinarea Lui, strigând: ,,Osana întru Cel de Sus! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”.

Abia aștept să se apropie sfintele sărbători de Paște,când în săptămâna mare se vopsesc ouălele,simbolul Învierii lui Hristos:,, De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducerea-aminte de răstignirea Mea, după cum am făcut și Eu astăzi”.

De Paște oamenii  rostesc binecunoscuta formulă: ,,Hristos a Înviat”, la care se răspunde  cu: ,,Adevărat a Înviat”. Oul roșu de Paște are puteri miraculoase, de vindecare și de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor.

La 40 de zile de la Înviere,se sărbătorește Înălțarea Domnului Isus Hristos la ceruri. Ziua Înălțării Domnului mai poartă și numele de „Ziua Eroilor”.

   Acestea sunt sărbătorile primăverii,așa cum le-am învățat de-acasă!

Simt parcă picătura de bucu­rie căzută din cer,cum totul se împodobește în verde şi alb, în parfum de flori şi în triluri de păsări.Urmăresc cum, îmbătat de viaţă, flu­turele zboară din floare în floare, și-mi spun că e primul fluture pe care îl văd primăvara asta.

 Ne salutăm şi fiecare pleacă pe drumul lui, să se bucure cum ştie de primăvară!!!!!!!!!!!

compunere--de PAȘTE...e ADEVĂRAT!!!!!!!!!

   În fiecare an,odată cu venirea primăverii și apropierea Sfintei Sărbători a PAȘTELUI,aflu că jertfa Mielului se aduce seara ,,deoarece preînchipuie pe Hristos, adevăratul Miel și Păstor de suflete, care se sacrifică de bună voie pentru curățirea de păcate a întregii omeniri”.

   La sfârșitul unei zile din Săptămâna Patimilor urmează seara și apoi noaptea care este simbolul morții, al odihnei pentru refacerea forțelor fizice ale omului. În intervalul dintre zi și noapte se jertfește mielul pascal, care a prefigurat pe Mesia. El se aduce în perioada lunii pline, deoarece lumina astrului de noapte simbolizează divinitatea, iar corpul lunar reprezinta umanitatea lui Hristos. După cum lumina lunii înlătură întunericul și guvernează noaptea, la fel și Hristos luminează pe cei din întuneric și restaurează toată firea. De aceea, Dumnezeu a rânduit ca Hristos să moară, în timpul lunii pline, ca să înlăture negura păcatelor care cuprinseseră toată lumea.

    Privesc într-o poză un miel și mă uimesc ochii cuminți de copil,i-aș șopti:

          Tu, inimă cuminte, blând miel în soare,
          pe pajiște, sprințar, în primăvara nouă....
          Nu căuta să sorbi lumina din izvoare,
          ci potolește-ți setea cu boabe mici, de rouă....

  În această săptămână încerc să-mi înveselesc puțin sufletul nu numai cu verdele crud al ierbii,al frunzelor firave,dar mai ales cu roșul ouălelor.Oul este considerat simbol al echilibrului, creației, , simbol al vieții și al reînnoirii naturii. O legendă relatează că Maica Domnului,venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu oua lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.Ce trăia Mama privindu-și Fiul umilit,chinuit,știind că acolo,sus,pe cruce își va da sufletul,cerând iertare pentru cei care ÎL iubiseră și apoi L-au osândit la moarte?

   În dimineața primei zile de Paște,înainte de a ciocni primul ou roșu,simt nevoia să mă rog pentru EL, să-l rog să ierte greșelile de odinioară și de astăzi. Îmi spun că această culoare roșie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar și sângele lui Iisus scurs pentru mântuirea mea,a lumii,iar ciocnitul ouălelor semnifică sacrificiul divinității primordiale.

   E sărbătoarea ÎNVIERII,toți din jur au bucurie în gesturi,în priviri....îmi întorc totuși privirea spre o icoană a Răstignirii și aud lângă mine un glas fericit: Hristos a înviat!...da! e adevărat că A ÎNVIAT!este în sufletele celor ce cred.Răspund cu bucurie,privind înaltul albastru: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Hristos a înviat!!!!

 

   Întunericul nopții ne-a adus lumina în suflete,credința în adevăr,în lacrimi,în iertare,în iubire,în speranță….Hristos a înviat!

   În miez de noapte de început de mai,când cerul picură lacrimi din florile primăverii,Iisus vestește cu glas de speranță Învierea în veșnicie!

   Vă cheamă Domnul slavei la lumina sa! Auziți clopotul de noapte care vă cântă Imnul Învierii,aprindeți-I candela:a înviat Hristos din morți și totul e Adevărat!

                          Primiți-I darul lui ceresc!

 

compunere--de PAȘTE

                     E seară...e liniște....și eu aștept PAȘTELE.....                                                                         Ca de fiecare dată, mă apropii de Paște cu sfială și speranță, cu inima la pândă.Îmi  stăruie perpetuu marele mister pe care, an de an, îl aștept și îl caut, îl bănuiesc și îl gândesc, însă niciodată până acum n-am izbutit să-l simt pe de-a-ntregul. Paștele este sărbătoarea cosmică a vieții redobândite, răscumpărate prin jertfa, celebrează eliberarea din temnița morții, un nou început.

                          ,,Cei ce sunteți în întuneric și în umbra morții, lumina străluci-va peste voi"- sună promisiunea solemnă a Bisericii. Iar  un proroc, spune: ,,Ridicați, căpetenii, porțile voastre și ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei".

   Astfel vestește ce avea să se petreacă o mie de ani mai târziu și ce vedem în icoana bizantină a Învierii: în vreme ce trupul sfârtecat de piroane și bice doarme în peștera străjuită de soldați...

 Fiul lui Dumnezeu a coborât în regatul subpământean al beznei. Hăul negru se cască sub tălpile Lui, de o parte și de alta stâncile despicate s-au dat deoparte, lăsându-L să treacă, între ele izbucnește lumina făgăduită.

    Mă gândesc că acum ar trebui ca inimile noastre să explodeze, pereții de stâncă să se despice, porțile să se deschidă, ca să-L primim așa cum se cuvine pe Împăratul slavei. Și mă întreb ce anume aș simți, dacă asta s-ar întâmpla într-adevăr. Vestea Învierii lui Hristos străbate ca un fior mulțimea.,,Veniți de luați lumină!" cântă tunător vocea preotului. E un îndemn și o poruncă. Adunați cu toții sub bolta pascală, împlinim legea cea nouă a lui Hristos:

                                        Să ne iubim unii pe alții, cum și El ne-a iubit pe noi!

Și peste tot răsună singurele cuvinte de salut ce vor fi spuse până în ziua de Înălțare a Domnului:                                  

                  ,,Hristos a înviat!".....,,Adevărat a Înviat!"

compunere---de Paște....

 

"În copaci, prin vechi coroane,
Seve urcă în artere
S-ar părea că-n țevi de orgă
Suie slava de Înviere".
                                     Lucian Blaga

     De Paște, porțile grele ale cerului se deschid. Lumina ne cuprinde pe toți, iar la Ierusalim lumânările celor mai credincioși se aprind de la sine. Suntem în plin mister, în taina cea mai adâncă. Hristos ne bate la fereastră și așteaptă să-L poftim înăuntru. Ca de fiecare dată, mă apropii de Paști cu sfială și speranță, cu inima la pândă. Paștele este sărbătoarea cosmică a vieții redobândite, răscumpărate prin jertfă, el celebrează eliberarea din temnița morții, un nou început. ,,Cei ce sunteți în întuneric și în umbra morții, lumina străluci-va peste voi", sună promisiunea solemnă a Bisericii. Iar David, psalmistul prooroc, spune: ,,Ridicați, căpetenii, porțile voastre și ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei". Astfel vestește ce avea să se petreacă o mie de ani mai târziu și ce vedem în icoana bizantină a Învierii: în vreme ce trupul sfârtecat de piroane și bice doarme în peștera străjuită de soldați, Fiul lui Dumnezeu a coborât în regatul subpământean al beznei. Hăul negru se cască sub tălpile Lui, de o parte și de alta stâncile despicate s-au dat în lături, lăsându-L să treacă, între ele izbucnește lumina făgăduită. Mă gândesc că acum ar trebui ca inimile noastre să explodeze, pereții de stâncă să se despice, porțile să se deschidă, ca să-L primim așa cum se cuvine pe Împăratul slavei. Și mă întreb ce anume aș simți, dacă asta s-ar întâmpla într-adevăr. 

   Știi ce văd prima oară când mă gândesc la Paș­te?! Un cireș înflorit. Ciucure de flori. Florile alea mici, înghesuite una în alta, ciorchine! Florile alea sunt fericirea copi­lăriei, pe care o simt, primăvara! 

Paștele înseamnă  bucurie, viață, renaștere. Toți copacii care erau pâ­nă atunci ursuzi, uscați și țepoși înmuguresc și se umplu de flori! Asta este pentru mine bucuria săr­bătorii, miracolul ei. Și astăzi eu îl simt pe Iisus în cireșul înflorit! Dumnezeu învie în fiecare an, învie în fiecare floare, o simt din tot sufletul, o simt ca pe o sărbătoare. Și da, ciocnesc un ou pentru asta și spun „Hristos a înviat”! 

Și știu că adevărat a înviat. 

E de ajuns să privesc natura din jurul meu, biruința ei vegetală, cireșul înflo­rit!