La
orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.
În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.
Pastelul este specia genului liric, în care poetul descrie un tablou din natură, apelând la imagini vizuale și auditive, precum și la figuri de stil specifice, exprimându-și în mod direct sentimentele de dragoste și admirație pentru frumusețile naturii.
Pastelul "Vara" face parte din al doilea volum de poezii - "Pașii profetului" [1921] - în care Blaga ilustrează o posibilă fericire a omului în spațiul rustic, natura fiind o permanentă sursă de încântare și bucurie interioară. Poezia "Vara" nu este un pastel prin care sa fie descris un peisaj din natură, în genul celor create de Alecsandri sau Coșbuc, pentru Lucian Blaga natura înconjurătoare este numai un punct de plecare pentru meditație, pentru cugetare.
Titlul semnifică anotimpul descris în această poezie, exprimat prin substantivul nearticulat "vară", care sugerează un spațiu nelimitat și un timp încremenit în arșița dogoritoare.
Poezia este scrisă în vers liber, într-o prozodie modernă, cu strofe inegale ca număr de versuri.
Deși poetul nu compune un tablou al naturii, poezia "Vara" are câteva elemente de pastel, îmbinând ,,imaginile vizuale" cu cele ,,auditive" și apelând la figuri de stil, mai ales la personificări. "Cuvântul-cheie" al poeziei este ,,dogoare", care formează singur un vers și care este marcat prin izolare, constituindu-se într-o strofă. ,,Dogoare" este principala caracteristica a anotimpului static, de nemișcare, sugerând și starea spirituală a eului liric, arșița din sufletul său.
Spațiul terestru evocat este caracteristic satului și ilustrează totodată munca oamenilor. Substantivele: ,,pământul", ,,lan de grâu", ,,grăunțele", ,,flori de mac" denumesc elementele concrete ale planului terestru, care este nemărginit, se-ntinde până ,,la orizont". Imensitatea spațiului este sugerată de versul ,,Pământu-ntreg e numai lan de grâu", care exprimă admirația poetului pentru strădania și hărnicia oamenilor. Versurile: ,,în soare spicele își țin la sân grăunțele /ca niște prunci ce sug" evidențiază armonizarea cerului cu pământul, realizată printr-o comparație personificatoare, implicând omul, care simte o fericire a împlinirii depline.
Cuvântul-cheie, ,,dogoare", nearticulat pentru a accentua mai expresiv intensitatea căldurii, precum și detaliile despre ivirea "la orizont", în depărtarea cea mai întinsă pe care o poate cuprinde privirea, a unor ,,fulgere fără glas" ce ,,zvâcnesc" ritmic sugerează tabloul static și arzător al zilelor de vară.
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.
În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.
Pastelul este specia genului liric, în care poetul descrie un tablou din natură, apelând la imagini vizuale și auditive, precum și la figuri de stil specifice, exprimându-și în mod direct sentimentele de dragoste și admirație pentru frumusețile naturii.
Pastelul "Vara" face parte din al doilea volum de poezii - "Pașii profetului" [1921] - în care Blaga ilustrează o posibilă fericire a omului în spațiul rustic, natura fiind o permanentă sursă de încântare și bucurie interioară. Poezia "Vara" nu este un pastel prin care sa fie descris un peisaj din natură, în genul celor create de Alecsandri sau Coșbuc, pentru Lucian Blaga natura înconjurătoare este numai un punct de plecare pentru meditație, pentru cugetare.
Titlul semnifică anotimpul descris în această poezie, exprimat prin substantivul nearticulat "vară", care sugerează un spațiu nelimitat și un timp încremenit în arșița dogoritoare.
Poezia este scrisă în vers liber, într-o prozodie modernă, cu strofe inegale ca număr de versuri.
Deși poetul nu compune un tablou al naturii, poezia "Vara" are câteva elemente de pastel, îmbinând ,,imaginile vizuale" cu cele ,,auditive" și apelând la figuri de stil, mai ales la personificări. "Cuvântul-cheie" al poeziei este ,,dogoare", care formează singur un vers și care este marcat prin izolare, constituindu-se într-o strofă. ,,Dogoare" este principala caracteristica a anotimpului static, de nemișcare, sugerând și starea spirituală a eului liric, arșița din sufletul său.
Spațiul terestru evocat este caracteristic satului și ilustrează totodată munca oamenilor. Substantivele: ,,pământul", ,,lan de grâu", ,,grăunțele", ,,flori de mac" denumesc elementele concrete ale planului terestru, care este nemărginit, se-ntinde până ,,la orizont". Imensitatea spațiului este sugerată de versul ,,Pământu-ntreg e numai lan de grâu", care exprimă admirația poetului pentru strădania și hărnicia oamenilor. Versurile: ,,în soare spicele își țin la sân grăunțele /ca niște prunci ce sug" evidențiază armonizarea cerului cu pământul, realizată printr-o comparație personificatoare, implicând omul, care simte o fericire a împlinirii depline.
Cuvântul-cheie, ,,dogoare", nearticulat pentru a accentua mai expresiv intensitatea căldurii, precum și detaliile despre ivirea "la orizont", în depărtarea cea mai întinsă pe care o poate cuprinde privirea, a unor ,,fulgere fără glas" ce ,,zvâcnesc" ritmic sugerează tabloul static și arzător al zilelor de vară.
În ultima strofa a poeziei se manifestă stări elegiace și atitudini
meditative ale poetului. Principala figură de stil este personificarea,
armonizarea spicelor ce-și ,,țin la piept grăunțele/ca niște prunci ce
sug" cu omul, principalul beneficiar al roadelor. Timpul, personificat și
el se scurge încet, ,,își întinde leneș
clipele", apoi adoarme ,,între flori de mac". El capătă dimensiuni
umane, deoarece la ,,ureche-i țârâie un greier". Imaginea auditivă a
greierilor constituie o muzică ancestrală, cosmică, în armonie desăvârșită cu
pământul și roadele sale.
Imaginile vizuale, exprimate printr-o comparație cu rol metaforic, se completează cu imagini motorii realizate prin verbe care au sens de mișcare bruscă și surprinzătoare: ,,... fulgere fără glas/ zvâcnesc din când în când/ ca niște lungi picioare de păianjen - smulse / din trupul care le purta".
Timpul curge încet spre veșnicie, fiind definit printr-o personificare: ,,Iar timpul își întinde leneș clipele / și ațipește între flori de mac".
Imaginile auditive sunt ilustrate de ,,cântec de lăcuste" și de țârâitul greierilor: ,,La ureche-i țârâie un greier", ce se constituie într-o muzică ancestrală, cosmică. Lăcustele și greierii cântă pământului întreg și timpului oprit în somn din curgerea lui, amplificând starea de meditație și reflecție a poetului.
Imaginile vizuale, exprimate printr-o comparație cu rol metaforic, se completează cu imagini motorii realizate prin verbe care au sens de mișcare bruscă și surprinzătoare: ,,... fulgere fără glas/ zvâcnesc din când în când/ ca niște lungi picioare de păianjen - smulse / din trupul care le purta".
Timpul curge încet spre veșnicie, fiind definit printr-o personificare: ,,Iar timpul își întinde leneș clipele / și ațipește între flori de mac".
Imaginile auditive sunt ilustrate de ,,cântec de lăcuste" și de țârâitul greierilor: ,,La ureche-i țârâie un greier", ce se constituie într-o muzică ancestrală, cosmică. Lăcustele și greierii cântă pământului întreg și timpului oprit în somn din curgerea lui, amplificând starea de meditație și reflecție a poetului.
Personificarea ,,fulgere fără de glas" sugerează absența tunetelor,
fenomenul fiind astfel umanizat, lipsit de agresivitate sonoră; comparația ,,fulgere ca niște lungi picioare de păianjen-smulse/
din trupul care le purta" semnifică amploarea amenințătoare prin care
fenomenul naturii prevestește schimbarea vremii caniculare
Scrierea cu litera mică la începutul unor versuri din poezie este o
caracteristică a poeziei moderne,
specifică liricii lui Lucian Blaga și sugerează continuitatea ideilor exprimate
anterior, procedeu prozodic numit ingambament (scindare a unei unități
lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite).
Poet profund original și interiorizat, Lucian Blaga percepe natura adânc în sufletul său, care este plin de încântare și beatitudine. Poezia "Vara" este, așadar, un pastel spiritualizat, o descriere a cadrului realizată cu stări și sentimente, un peisaj stilizat.
Poet profund original și interiorizat, Lucian Blaga percepe natura adânc în sufletul său, care este plin de încântare și beatitudine. Poezia "Vara" este, așadar, un pastel spiritualizat, o descriere a cadrului realizată cu stări și sentimente, un peisaj stilizat.
