Fără prea mult elan ,am plecat să vizitez un târg meșteșugăresc,deschis la Muzeul Satului...aș fi vrut să merg prin parc,unde florile lui Mai răspândesc un miros divin.Am intrat,conduși de o doamnă-ghid,într-o casă țărănească,unde erau expuse multe, multe ii.N-am purtat niciodată o astfel de bluză,dar acum am aflat ce este ia-o cămașă tradițională românească de sărbătoare,confecționată din pânză albă,bumbac,in sau borangic și împodobită cu mărgele,broderii la mâneci,în față,spate.Mi s-a explicat cum este croiala-relativ simplă:un dreptunghi de pânză tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit.Mânecile sunt,de cele mai multe ori,încrețite atât la umeri,cât și la încheietura mâinilor.Este un tip de cămașă scurtă până în talie,spre deosebire de cămașa mai veche,ce îmbrăca întregul corp și,zâmbind,ne-a spus că unele femei credeau că sunt apărate de ,,vrăji și pericole”.Am fost fascinată,aflând că tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică,fapt care a conservat tradiția.Dar motivele?-sunt stilizate,geometrice sau inspirate din natură,femeile au privit frumusețile cerului și pământului și s-au împodobit cu ele.Am observat mai multe variante în compoziția decorului de pe mâneci:dungi verticale brodate în râuri drepte,oblice sau,,ie cu stele”,parcă era din poveștile copilăriei.Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată prin repetarea acelorași modele de pe mâneci.Am probat o ie cu,,spic”-parte din costumul de nuntă.culorile erau în mai multe nuanțe cromatice.Dar iile din Ardeal brodate cu o singură culoare,aminteau de sobrietatea femeilor dace.Pe o canapea,o femeie terminase de cusut o ie,am rămas uimită cât de elegantă era,am probat-o și m-am simțit bine,parcă eram acasă,m-am privit în oglinda mică,eram ca-ntr-un tablou de Grigorescu.Am cumpărat-o și o voi purta cu mândrie,este doar românească,iar eu sunt ca ea.
