Copilăria Din
fericire,există în lume copilăria…Vârsta marilor superlative,poate a singurelor
superlative pe care le merită viața,vârsta celei mai pure sincerități,a celei
mai depline libertăți,vârsta viselor fără graniţe,vârsta care troienește prin
fiori și se exprimă prin exclamații,vârsta în care toți suntem frumoși,încât îi
molipsim și pe ceilalți,vârsta în care declară frumusețea ca un adversar al
tuturor,vârsta marelui albastru,pe care-l ascundem în noi adânc și mereu,parcă
anume pentru a-l descoperi și redescoperi și a ne spăla ochii și inimile în
momentele de convulsii si de spaime ale vieții noastre.
Din fericire,există pe lume copilăria,susur
al tuturor izvoarelor de cristal,râs gingaș al răsăritului lumii,privire
candidă și adiere a dimineților care proclamă lumina și opresc gesturile negre
ale inconștienței,pulbere de aur și diamante cu care vrea să ne obișnuiască
eternitatea.
Din fericire,există pe lume copilăria…Ea este
stindardul de inimă al fiecăruia,prin care se unesc antipozii și
meridianele,stindardul în care se revarsă toate culorile și sunetele naturale
ale lumii,stindardul care culege toate râsetele pure ale vieții,stindardul prin
care elementele Universului,căutându-se și implicându-se,după atâtea veșnicii,într-o
coroană tulburătoare,unică,aceea de ființă umană,își afirmă sinceritatea lor
supremă,aceea a existenței,în afara oricărei cauze și anulând însăși cauza.
Din fericire,există pe lume copilăria…Ea ne
dăruieşte și ne revelează verbul tuturor verbelor,în înțelesul lui cel mai
duios și mai adevărat,verbul a iubi și
ne îndeamnă parcă să facem din întreaga noastra viață o nesfârșită și pasionată
declarație de dragoste,adică să supunem creației și frumosului,îngemănând ca într-o
pecete nealterabilă aceste două noțiuni,care,la urma urmei,unesc copilăria de
celelalte vârste ale omului.Copilăria înseamnă frumusețe,iar frumusețea trebuie știută și apărată.Ah!!! să ne dăm seama că iubim și slujim copilăria!!!
