Balada populară este o operă epică în versuri, în
care sunt relatate întâmplări cu caracter istoric, legendar, fabulos, eroic,
familiar, fantastic, uneori textul, interpretat de un rapsod, este acompaniat
de un instrument. ,,Novac” este o baladă voinicească. Ca în orice operă epică, autorul-narator își exprimă
indirect gândurile și sentimentele prin intermediul acțiunii și al
personajelor. Faptele sunt relatate de el, obiectiv, la persoana a treia. Autorul
acestei opere nu este cunoscut, această baladă populară putând avea caracter
oral.
Un prim argument
în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește un
singur fir narativ. Expozițiunea îl prezintă pe
Novac ca un om primitor,înconjurat de mulți boieri, bucuros de a se afla
în mijlocul unei petreceri. În intrigă,Novac îl surprinde pe Ioviță,nepotul
său,trist care,,nu bea,nu mânca”,ci ,,numai cu ochii”se uita ,care i se
destăinuie că,,la inimă mi-a căzut”,fata Cadiului din ,,munții Pindului”și că
,,n-am cal de pristinit”(călărit).Desfășurarea acțiunii este
impresionantă:Novac îi oferă un cal,Ioviță ajunge la Stanca,fata
Cadiului,care-i oferă o floare,dovadă a iubirii,iar Ioviță o răpește,deși
fata îl atenționează că vor fi urmăriți de,,Catârca”,un cal ca din basme ce
fuge,,ca luna și răsuflă ca ziua”.Monologul fetei trădează îngrijorarea de a nu
fi prinși:,,de ne-o afla taica...ne-o răpune viața”.Anunțat de,,o robă”,Cadiul
îi urmărește,dar Novac îi iese înainte invitându-l,,nu glumi cu copiii,ci cu
bătrânii”.Dialogul celor doi,punctul culminant, este plin de
amenințări:Novac,deși-l numește,,cuscre”,rudă apropiată,îl atenționează că nu e
o glumă întâmplarea,Cadiul dorește o pedeapsă și amenință,,mi-e frică de
păcat,să nu te las făr de cap”.Novac îl pedepsește luându-i capul,iar trupul
rămâne în drum,iar ca dar de nuntă Ioviță va primi calul Cadiului.Deznodământul
amintește de finalul basmelor:,,mare nuntă că făcea,vin prin pahare puneau”. Personajelel sunt reale:Novac,luptător viteaz,neînfricat,plin de iubire,dar îngrijorat
pentru nepotul său,îi dăruiește asemenea împăratului din basme un cal,pentru
a-și vedea iubita,apoi îl pedepsește pe cel ce se opune iubirii tinerilor.Este
caracterizat indirect dialogând cu nepotul său ca un părinte;cu Cadiul pe
care-l vede ca pe o viitoare rudă,iar apoi
îl pedepsește, și ironic își oprește,,luleaua”.Ioviță
este un tânăr îndrăgostit,nefericit că nu este aproape de fata pe care a
văzut-o în călătoria sa,,în munții Pindului”,primește în dar un cal și pleacă asemenea
unui Făt-Frumos din basme să-și vadă iubita,o răpește printr-un șiretlic și se
alege cu un dar de nuntă:un cal,,ce fuge ca luna”.Stanca,fata Cadiului îl
iubește pe Ioviță,îi oferă o floare,simbol al iubirii,dar îngrijorată,acceptând
fuga, se teme de viața ei și a lui Ioviță.Cadiul este personajul negativ ce se
opune iubirii tinerilor și-și primește pedeapsa,rămânând cu trupul,,în drum
grămădit”.
Naratorul omniscient își prezintă personajele la început prin narațiune
și apoi urmărindu-le prin dialogul dinamic,plin de pasiune. Vocea autorului este naratorul. Acesta se implică
afectiv în acţiunile narate, exprimând deschis simpatia faţă de erou şi
antipatia faţă de personajul negativ.
Ca orice balada ,,Novac" prezintă înfruntarea între Novac și Cadiu, de fapt înfruntarea între bine și rău. Balada se bazează mult pe contraste; cel mai evident este contrastul dintre calitățile eroilor (vitejia, curajul lui Novac) și răutatea Cadiului.
Ca orice balada ,,Novac" prezintă înfruntarea între Novac și Cadiu, de fapt înfruntarea între bine și rău. Balada se bazează mult pe contraste; cel mai evident este contrastul dintre calitățile eroilor (vitejia, curajul lui Novac) și răutatea Cadiului.
În întreaga operă,
ca în orice creație populară, se observă folosirea exprimării caracteristice
comunicării orale. În acest sens se remarcă folosirea unor interjecții de
factură populară ,,dur,dur”-exprimă contradictoriul,agitația, a unor formule de
adresare din același registru popular: ,,nepoate,unchiule,frate,nene,măi”.
Acestora li se adaugă construcții interogative:,,ce nu bei,ce nu mănânci?ce-mi
făcea?”, repetiții:,,nepoate,cuscre” și comparație de tip popular,,ca un
puternic” sau cuvinte și expresii populare:,,la inimă mi-a căzut,silea,ne-o
răpune viața”. Dativul etic ,,mi” marchează participarea afectivă a naratorului
la cele relatate, dar și dramatismul situației în care se află personajele.
Figurile de stil sunt puține,(pe autorul anonim
l-a interesat acțiunea) scot în evidenţă trăsăturile personajelor, sunt: epitete:mare
masă,fir roșu;comparaţia;repetiţia; enumeraţia şi hiperbola ,,Catârca nebuna
care fuge cu luna și răsuflă cu ziua”antiteza personajelor.
Sub
raportul versificației, apar elementele caracteristice: monorima, ritmul
trohaic, măsura de 7-8 silabe.
