La 1 Mai românii sărbătoresc "Armindenul", simbol al vegetației care protejează recoltele și animalele, semnifică începutul verii. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetației .Rolul Armindenului este apotropaic (superstiția apărării împotriva duhurilor rele), dar ne amintește și de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. Însaă, a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai știut unde să-l caute pe Iisus.
sâmbătă, 29 aprilie 2017
sâmbătă, 22 aprilie 2017
compunere--Prietenul meu...
În urmă cu doi ani,părinții
mi-au făcut o surpriză,oferindu-mi ceva ce-mi doream de mult timp: un
cățeluș!Din cutie se vedeau doi ochișori care licăreau ca niște picături de
rouă; mi-a sărit brusc în brațe,de parcă ar fi vrut să mă îmbrățișeze...și de
atunci suntem nedespărțiți. A crescut
atât de mare... a trecut timpul,când îl luam în brațe,pentru a pleca la
plimbare pe câmpul plin de maci.Acum cred că ar putea să mă ducă el în
spinare,dacă nu ar rupe-o la fugă,când vede și simte iarba deasă.În plimbările
lungi,abia pot să-l prind din urmă cu bicicleta.Noroc că blana lui arămie cu nuanțe maronii mă ajută să-l văd ușor.De
altfel,este foarte afectuos,plăcându-i să fie mereu mângâiat și alintat. Este
însă înțelegător cu mine și așteaptă cuminte sub birou, până-mi termin
temele. Deși pare
blând,îmi este foarte devotat și,dacă simte vreun pericol,își arată imediat
colții.Le spun tuturor că este cel mai bun prieten al meu.Îi
mărturisesc necazurile,bucuriile,mă sfătuiesc cu el,căutând răspunsuri în
privirea lui,îl oblig să-mi asculte muzica preferată,chiar dacă dă semne de
nervozitate.Mă întreb ce mi-ar spune,dac-ar vorbi: ar fi mulțumit de prietenia
mea,i-ar fi dor de ai lui sau și-ar dori un prieten asemenea lui. Dar îl
privesc și-l văd așa cum este:mare,puternic,cu urechile atente,cu blana
bogată,cu picioarele bine așezate,dar cu ochii blânzi.... ș-atunci îi spun
doar atât: ești prietenul meu adevărat!!!!!!!!
miercuri, 12 aprilie 2017
compunere--Despre ouă roșii...
O legendă spune
că, după răstignire, Pilat din Pont a fost chemat la un ospăţ dat în cinstea
lui de mai-marii evreilor. Tocmai în momentul în care vroia să guste dintr-un
ou fiert, un soldat intră în sală strigând: "Hristos a înviat!".
Sceptic, Pilat, care nu credea în minuni, a spus: "O să învie când se va
înroşi oul acesta". Şi oul s-a înroşit în aceeaşi clipă, iar procurătorul,
speriat, l-a scăpat din mână. De atunci, se zice că a rămas obiceiul
ciocnitului ouălor roşii.
O altă legendă
spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au
transformat în ouă roșii.
O altă poveste afirmă că Sf.Maria, venind să-și vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care s-au însângerat sub cruce.
Altă legendă afirmă că, după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii saducei și rabinii farisei au făcut un ospăț de bucurie. Unul dintre ei a spus:- Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus. Nici nu și-a terminat acela spusele și ouale s-au și făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.
O altă poveste afirmă că Sf.Maria, venind să-și vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care s-au însângerat sub cruce.
Altă legendă afirmă că, după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii saducei și rabinii farisei au făcut un ospăț de bucurie. Unul dintre ei a spus:- Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus. Nici nu și-a terminat acela spusele și ouale s-au și făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.
Roșu =
simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei și bucuriei de viață.
Ornamentica ouălelor
decorative este extrem de variată, ea cuprinzând simboluri geometrice,
vegetale, animale, antropomorfe, skeomorfe (unelte de muncă) și religioase.
Astfel, numai în ornamentarea geometrică deosebim simboluri și semnificații
precum:
linia dreapta verticală = viața
linia dreaptă orizontală = moartea
linia dublă dreaptă = eternitatea
linia cu dreptunghiuri = gândirea și cunoașterea
linia ușor ondulată = apa, purificarea
spirala = timpul, eternitatea
dubla spirală = legătura dintre viață și moarte.
În ceea ce
privește ciocnitul ouălor, acesta se face după reguli precise: persoana mai în
vârsta (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână
de partener, în timp ce rostește cuvintele: "Hristos a înviat", la
care se răspunde "Adevărat a înviat",semnifică deschiderea
mormântului din care a înviat Hristos.
marți, 11 aprilie 2017
compunere--de PAȘTE...e ADEVĂRAT!!!!!!!!!!
În fiecare an,odată
cu venirea primăverii și apropierea Sfintei Sărbători a PAȘTELUI,aflu că jertfa
Mielului se aduce seara ,,deoarece preînchipuie pe Hristos, adevăratul Miel și
Păstor de suflete, care se sacrifică de bună voie pentru curățirea de păcate a întregii omeniri”.
La sfârșitul unei
zile din Săptămâna Patimilor urmează seara și apoi noaptea care este simbolul morții,
al odihnei pentru refacerea forțelor fizice ale omului. În intervalul dintre zi și noapte se jertfește mielul pascal, care a prefigurat pe Mesia. El se aduce în perioada lunii pline, deoarece lumina astrului de noapte simbolizează divinitatea, iar corpul lunar reprezinta umanitatea lui Hristos. După cum
lumina lunii înlătură întunericul și guvernează noaptea, la fel și Hristos luminează pe cei din întuneric și restaurează toată firea. De aceea, Dumnezeu a rânduit ca Hristos să moară, în timpul lunii pline,
ca să înlăture negura păcatelor care cuprinseseră toată lumea.
Privesc într-o
poză un miel și mă uimesc ochii cuminți de copil,i-aș șopti:
Tu, inimă
cuminte, blând miel în soare,
pe pajiște, sprințar, în primăvara nouă....
Nu căuta să sorbi lumina din izvoare,
ci potolește-ți setea cu boabe mici, de rouă....
pe pajiște, sprințar, în primăvara nouă....
Nu căuta să sorbi lumina din izvoare,
ci potolește-ți setea cu boabe mici, de rouă....
În această
săptămână încerc să-mi înveselesc puțin sufletul nu numai cu verdele crud al
ierbii,al frunzelor firave,dar mai ales cu roșul ouălelor.Oul este considerat
simbol al echilibrului, creației, , simbol al vieții și al reînnoirii naturii. O
legendă relatează că Maica Domnului,venise să-și plângă fiul răstignit, a
așezat coșul cu oua lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care
picura din rănile lui Iisus.Ce trăia Mama privindu-și Fiul umilit,chinuit,știind
că acolo,sus,pe cruce își va da sufletul,cerând iertare pentru cei care ÎL
iubiseră și apoi L-au osândit la moarte?
În dimineața
primei zile de Paște,înainte de a ciocni primul ou roșu,simt nevoia să mă rog
pentru EL, să-l rog să ierte greșelile de odinioară și de astăzi. Îmi spun că
această culoare roșie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui
purificatoare, dar și sângele lui Iisus scurs pentru mântuirea mea,a lumii,iar ciocnitul ouălelor semnifică
sacrificiul divinității primordiale.
E sărbătoarea
ÎNVIERII,toți din jur au bucurie în gesturi,în priviri....îmi întorc totuși
privirea spre o icoană a Răstignirii și aud lângă mine un glas fericit: Hristos
a înviat!...da! e adevărat că A ÎNVIAT!este în sufletele celor ce cred.Răspund
cu bucurie,privind înaltul albastru: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
poezia--Pe CRUCE de Vasile Voiculescu
Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.
Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii
Cu fierea otelita il adapau strajerii
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.
Si-l ocarau talharii.
Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.
Departe ucenicii priveau fara putere.
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.
Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.
Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
luni, 10 aprilie 2017
compunere--de Paște....
,, Cântați cu bucurie acelui Ce-a scăpat
pe om și omenirea de moarte sufletească.
E Paștele! Viața! Hristos a înviat!
Iubire între oameni și pace să domnească!....
E Paștele! Viața! Hristos a înviat!
Iubire între oameni și pace să domnească!....
Sunt cuvintele pe
care le rostesc în fiecare miez de noapte,privind lumina din palmele-mi
tremurânde.,,Veniți să luați LUMINĂ”este îndemnul pe care-l aștept,privind
veștmintele albe ale preoților,iar cântecul,,Hristos a înviat cu moartea pe
moarte călcând”îl cânt cu glasul înecat de durere și de bucurie; de durere
pentru chinurile,umilința îndurată de EL,care a alinat suflete,a mângâiat
dureri,a adus speranță,a schimbat destine,a iubit atât de mult,încât i-a adunat
pe cei rătăciți și le-a dăruit împărăția vieții veșnice,a dus povara unei
cruci,știind că-i va fi lemnul supliciului,și-a privit mama îndurerată și i-a
iertat pe toți—buni sau răi--; de bucurie că m-a învățat rugăciunea către ,,Tatăl
nostru din ceruri”,că ÎL simt aproape când cad,când plâng,când tristețea mă
apasă,ÎL aud prin glasul mamei,cântându-mi,alintându-mă,prin mâna care-mi
șterge o lacrimă sau mi se așează protectoare pe umăr,ÎI văd privirea prin
fiecare senin al cerului și mai ales CRED în EL...eu știu că ,,ADEVĂRAT A
ÎNVIAT!!!!!!!
sâmbătă, 8 aprilie 2017
vineri, 7 aprilie 2017
poezie de FLORII....
Este o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
Şi dangăte de clopot în turlele de fer,
Pe Domnul primăverii îl aşteaptă pământul,
Iisus vine cu florile și sălciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheie vestmântul
Şi-n cale ploconită salcia îi aşterne...
Nu-i lacrimă mai dulce ca aceasta
Din ziua de Florii!
Mă rog cu ochii către soare:
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
Dă-mi bucuria ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi, Doamne, spor la minte
Dă-mi zborul râdunicii peste mări,
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta!!!!!!
joi, 6 aprilie 2017
fabula--Papagalul și celelalte păsări
Lăsând a sa colivie,
În pădure vru să vie Papagalu-a se plimba; Şi îndată ce ajunse Să judece el se puse Păsările ce cânta. Că deloc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ţine, Filomelei tot zicea. Şi aşa pe orişicare Pasăre mică sau mare El să tacă le făcea. Dar odată supărate, Păsările adunate, Împotriva lui strigând, Merseră ca să vorbească Cu dânsul, şi să-l silească Să cânte ceva, zicând: "Cântă dar tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai: Căci din a ta şuierare, Socotim cu-ncredinţare Că prea minunat glas ai." El atunci stă la-ndoială, Şi prea cu multă sfială Le răspunde c-un cuvânt: "Domnilor! eu râz prea bine De-alţii; iar cât pentru mine, Deloc cântăreţ nu sunt."
În opinia mea, scrierea,,Papagalul și celelalte păsări”,
de Grigore Alexandrescu este o fabulă,
deoarece autorul exprimă alegoric prin intermediul animalelor,păsărilor,plantelor,obiectelor
neînsuflețite, acțiuni specifice oamenilor,satirizând defectele acestora și
încheindu-se printr-o morală cu conținut educativ.
În primul rând, este o opera epică în versuri cu o structură specifică.Astfel, prima parte se povestește o scurtă întâmplare la care iau parte personaje-păsări:un papagal,pasăre de noroc,dar și de ghinion ce simbolizează flecăreala și alte păsări,considerate prevestitoare,mesagere ale cerului, imaginea sufletului liber, asemănate cu destinul.
Acțiunea fabulei
este simplă, urmează un singur fir narativ, este liniară și concisă. Putem
recunoaște în înlănțuirea evenimentelor schița unui subiect epic. Astfel se prezintă dorința unui papagal de,, a se
plimba”prin pădure,părăsindu-și,,colivia”ce-l lipsea de libertate,loc al
singurătății. Din acest moment,personificându-l, devine un critic al
păsărilor,,ce cântau”,este un fel greșit de a intra într-o situație care îi
este necunoscută: manifestarea păsărilor pe care le vedea pentru prima
dată.Le corectează,le ceartă,atribuindu-și rolul de dirijor,observând
filomelei-rândunica-adevărate reguli de teorie muzicală.Derutate,,supărate”,păsările
tac,își potolesc glasurile,apoi vor să li se exemplifice prin cântecul lui propriu,,cu
prea minunatu-i glas”,,șuierare”-o ușoară,subtilă ironie!- cum se cântă.Este o adevărată
revoltă păsărească exprimată prin verbe:,,strigând,merseră,să vorbească,să
silească,să cânte”,iar vocativul,,împărate”susține strigătul de nemulțumire,de
neliniște a vieții obișnuite tulburate acum de un oaspete nedorit.
Răspunsul,monologul-
papagalului constituie morala fabulei: are o atitudine de ezitare,din
certăreț devine timid,plin de jenă-nu s-a așteptat la o așa
cerință,recunoscând printr-un discurs adevărul:,,eu râz de-alții,iar cât
despre mine,deloc cântăreț nu sunt”. Prin morală, scriitorul își exprimă
dezaprobarea față de papagalul,obligându-l să recunoască adevărul,n-a fost
decât un moralist,a criticat pe alții,dar,în final, s-a dovedit un ipocrit. Principalul mod de expunere este narațiunea,
în final apare monologul papagalului,iar vocabularul este simplu.
În al doilea rând, opera prezintă un defect omenesc pus
pe seama unui papagal,prin intermediul alegoriei, sugerând omul superficial,căruia
îi place să dojenească;înțelegem că niciun
om nu-i este superior altuia. Autorul își exprimă atitudinea critică față
de defectul înfățișat, urmărind îndreptarea acestuia.
În concluzie,
ținând cont de argumentele menționate, putem afirma că textul citat este o
fabulă.
|
miercuri, 5 aprilie 2017
compunere--De FLORIIIII...
Am intrat într-o grădină plină de flori
colorate,parfumate și mi-am spus că parcă aș fi în Raiul visat sau descris în
povești,unde citisem că floarea nu este floare în sine, ci oglinda altui suflet
sau că
florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne
arată cât de mult suntem iubiți.
M-am simțit transformat,aveam o altă stare decât cea
normală,e adevărat că veselia pe care o
simțeam e ca mirosul florilor: ea îmi
înalţĂ sufletul.
Mama îmi spune adeseori că am rămas mic, fiindcă mereu
culeg flori – florile iubirii şi pe acestea le ofer celor dragi și la sărbători
lui Dumnezeu.
Se aproprie sărbătoarea FLORIILOR și un preot spunea că
nu e deajuns să ,, porţi ” nume de floare,dar să te manifeşti ca o buruiană, nu
e deajuns să te numeşti tu însuţi ,, angel ” şi să continui să fii un demon, nu
e deajuns să trâmbiţezi că doreşti linişte cuminte tuturor în ”,,bunătatea ta ”
şi să perseverezi în a tulbura liniştea celorlalţi… nu e deajuns ce spui , ci
trebuie să convingi prin fapte şi-abia atunci se cheamă că înfloresc florile sufletului tău, că-nmuguresc
florile gândurilor tale, că ai învăţat,ai desluşit lecţia florilor, daruri de la
Dumnezeu… până atunci, taci, fiindcă şi EL tace, aşteptând să-i ,,
vorbeşti ” prin… fapte, vorbele sunt la-ndemâna oricui, nu te mai folosi de
ele, nu eşti tu, sunt… vorbe …
Merg printre straturile pline de flori și am puterea de a
le auzi,spunându-mi că noi,oamenii suntem unici, la fel cum sunt și ele,florile-
unice, daruri de la Dumnezeu, fărâme de suflet, frumuseţi, tresărind în
parfumul iubirii, bunătăţii, iertării, milei, stimei… și-atunci înțeleg cum florile
sufletelor noastre înfloresc, atunci când dăruim flori nu doar cu un scop
anume, ci, conştientizând că ele, florile sunt frumuseţea sentimentelor pe care
dorim să le transmitem, pentru că ni le-a lăsat Creatorul,să ne desfete, ca
flori ale frumuseţii, ale Înţelepciunii…
Cu ocazia acestei mari sărbători am observat că mulţi
oameni au nume de flori, doar pentru că… sună bine?.. cred că este o falsă
impresie,nu sunt mai interesanţi; oare au habar că floarea e un DAR? Oamenilor le
place să fie numiţi : ,, trandafirul galben ”, ,, rose ”, ,, floare de colţ ”, ,,bujorul
sălbatic ”, dar se ridică ei oare la Demnitatea de-a purta în văzul lumii
pelerina unei flori despre care nu ştiu decât că e frumoasă, atrage atenţia,
se… ,, poartă ” … ? se folosesc de frumuseţea florilor, sunt demni de a
îmbrăţişa un nume de floare? Creatorul a lăsat florile, ni le-a
dăruit, ca să adauge frumuseţe lumii, să învăţăm de la flori, să înflorim...
Cum să te numeşti ,,Trandafir ” dacă nu înţelegi
măreţia florii,broderia petalelor catifelate ce-au ţâşnit din împletirea
mugurilor străjuiţi de Spini şi care ne transmit să fim credincioşi, fideli …
Oare acel om a învăţat ceva din ,,purtarea trandafirului”,i-a desluşit tâlcul?
O floare înfloreşte pentru ea, pentru că aşa există, dar
înfloreşte şi pentru oamenii care vin în legătură cu ea. Există o floare care
se numeşte ,,Floarea Reginei ” sau ”,,Floare de Colţ ”,creşte pe munte, în
locuri la care se ajunge greu,este văzută de puţini oameni,totuşi înfloreşte...
Iar când ajunge cineva totuşi la ea,înseamnă că a înflorit şi pentru
acela care o vede şi care o culege. Aşa trebuie să fim şi noi: ceva unic,
trebuie să avemşi noi ceva din gingăşia unei flori.
De altfel , florile sunt de mai multe feluri:iată un
bujor,plăcut mirositor, parcă ar vrea să spună ceva prin mărimea lui, prin
parfumul lui,îl aud:,,să nu fiu ca buruienile, pe care le smulg oamenii, pentru
că nu au nevoie de ele, să fiu iubit,oferit, primit”.
Am auzit corul florilor: am fost create, ca să înmulţim binele!!! Iar noi am fost creați,
ca să învăţăm de la flori: să fim curaţi, să fim luminaţi , să ne bucurăm de
ceea ce există în lumea!!!
Oameni, să știți: FLOAREA pe care
o priviţi vă vorbeşte prin culorile sale, forma sa, parfumul său, ea îşi
deschide drum în voi, pentru a trezi în sufletul vostru forma, parfumul,
culoarea căreia îi corespunde!!!
LA MULȚI ANI!!!!
tuturor celor care poartă nume de floare!!!să aibă zborul unei rândunici,vestind o primăvară veșnică!
tuturor celor care poartă nume de floare!!!să aibă zborul unei rândunici,vestind o primăvară veșnică!
luni, 3 aprilie 2017
compunere---O fotografie...
Am găsit într-un album fotografii pe care nu le știam,nu le-am recunoscut,dar una mi-a atras atenția,era chipul unei fete cu aripi de înger.Mi s-a părut ireală,poate era o copie,poate o cumpărase cineva din familie cu ocazia vreunui eveniment.Cine era fata aceasta?Privindu-i forma feței delicată,ușor alungită,mi-a amintit de desenele medievale ale unor ființe ce-și trăiau viața departe de lume,undeva într-un turn,așteptând un prinț pe-un cal alb.Buzele ar fi rostit o chemare sau o rugăminte cuiva aflat în spatele celui ce o urmărea prin aparat.Dar ochii,oglinda sufletului,ce ascundeau,ce taine neștiute,ce gânduri i se amestecau în privirea ușor umezită de lacrimile abia șterse?Aș fi vrut să pătrund ca printr-un tunel prin fruntea frumos arcuită,locul nobleței sufletului,vulnerabil, unde se găsesc cutiuțele amintirilor,secretelor.
Era o fotografie de portret ce a vrut să exprime interacțiunea între fotograf și fată,între ei a fost o comunicare, o poveste, prin intermediul privirii ea-i transmite emoțiile,sentimentele,ar vrea să-i destăinuie trăirile,dar nu-ndrăznește.Unghiul de la nivelul privirii o plasează la egalitate cu cel care o urmărește prin obiectiv,de aceea i-a surprins o aură de neliniște,de neîncredere,
Lumina este accentuată în jurul aripilor pe care un înger i le-a dăruit pentru o clipă,fundalul este cenușiu,nuanța amintirilor,a arderilor trăite cândva,a focului stins?din inima tristă,ce dorește o purificare.Oare de aceea este lângă ea îngerul?
Planul detaliu,gros-plan,al fotografiei i-a redat naturalețea chipului frumos încadrat de părul așezat pe umerii gingași.
Privind-o,îmi veneau în minte versurile rostite de Romeo sub balconul iubitei:
,,E ea, domniţa mea, iubirea mea !
O, dac-ar ști că este !
Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemați aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiț ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.”Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemați aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiț ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
,,E ea, domnița mea, iubirea mea !
O, dac-ar ști că este !
Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemați aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiț ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.”
duminică, 2 aprilie 2017
basmul--Pasărea măiastră de Petre Ispirescu
(citește-o...este interesantă...)
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu acțiune implicând supranaturalul și supusă unor acțiuni convenționale, care înfățișează parcurgerea unui drum al dreptății de către erou. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui. Reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate.
Petre Ispirescu și-a câștigat faima de scriitor care a
ascultat și a cules basme.,,Pasărea măiastră” este o creație complexă care
depășește modelul basmului tradițional printr-o serie de elemente ce
evidențiază originalitatea scriitorului.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomină narațiunea, basmul cult presupune îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu
descrierea. Narațiunea este dramatizată prin dialoguri, are ritm rapid,
realizat prin reducerea descrierilor. Dialogul are o dubla funcție, ca în
teatru: susține evoluția acțiunii și caracterizarea personajelor. Tema
basmului este triumfului binelui asupra răului. Motivele narative sunt:
superioritatea mezinului, călătoria, ruperea unui blestem, aflarea locului de
unde poate fi găsită pasărea,vindecarea,travestiul fiului cel mic, demascarea fraților,pedeapsa,
căsătoria.
Acțiunea se
desfășoară linear până la un punct,când ciobanul-fiul cel mic se întoarce în
timp și povestește cum a luat de la zmei pasărea măiastră. Coordonatele acțiunii
sunt vagi, prin neprecizarea timpului și al spațiului,bănuim un timp al
credinței:, A fost odată un împărat evlavios şi bun. El avea trei feciori.
Pe lângă multe bunătăţi ce făcuse oamenilor din împărăţia lui, a ridicat şi o
monastire de care să se ducă pomină.”Intervine ca în legende zădărnicia muncii
meșterilor: surparea turnului,simbol al veșniciei cerului,al lui
Dumnezeu.Asemenea meșterului Manole, împăratul are un vis,,în a treia
noapte”,timp al adevărului,când i se dezvăluie misterul surpării,, dacă
va aduce cineva pasărea măiastră de pe tărâmul celălalt şi să-i aşeze cuibul în
turn”-pasărea este o entitate supranaturală de pe alt tărâm,plină de
lumină,înzestrată cu puteri magice,cu un cântec deosebit. Fuziunea dintre real si fabulos se realizează
pe parcursul basmului. Destoinicia fiilor plecați în căutarea păsării este
probată mai întâi de un vulpoi,animal înzestrat cu darul vorbirii,ce-și poartă
un blestem,le cere pe rând mâncare și băutură.Vulpoiul este aici un ghid
înțelept,cu puteri magice ce-i transformă pe cei doi fii în stane de piatră, ca
pedeapsă a indiferenței. Mezinul pleacă,deși tatăl se împotrivește,pierduse
deja doi fii,trece proba impusă de vulpoi,este generos,îi dă acestuia din
mâncarea sa,băutură.Acesta este un drum al cunoașterii,al dărniciei.
Povestea
prezintă,fără a marca un timp, aducerea păsării măiastre de cei doi fii apăruți parcă din neant,turnul
nu se mai surpă,oamenii sunt fascinați de înfățișarea păsării,dar aceasta nu
cântă,mister nelămurit.Odată cu cei doi fii apare ,,o roabă” devenită
,,găinăreasă”,care-i aduce împăratului o veste: pasărea a cântat ,când în
biserică a intrat un cioban.Este un moment de tensiune al basmului: ciobanul
este căutat de cei doi fii și de împărat,toți vor dezlegarea misterului.
Față-n față cei
doi: tată și fiu,,nu ştiu ce simţi în inimă când îl văzu aşa de tânăr, blând,
smerit şi cu boiul de voinic”,tatăl își recunoaște propriul fiu,cel mic.A doua
zi,după o noapte de așteptare pentru amândoi,,ciobanul”îi povestește despre
plecarea lui de la casa părintească,întâlnirea cu un vulpoi,cina cu
acesta,descoperirea blestemului prin care trecuse,devenind om datorită
generozității,iar ca recunoștință îl însoțește în căutarea păsării.Hotarul dintre
lumea reală și tărâmul zmeilor este locul marilor încercări.(Băiatul nu-și
descoperă identitatea,deși își iubește părintele,greutățile prin care trecuse
îl maturizase,îl făcuseră înțelept,povestește ca despre un străin trecut prin
încercări.)Descrierea Tărâmului zmeilor este de o frumusețe ireală,plină de
strălucire și încântare.Sunt întâmpinați de o fată frumoasă- descrisă ca o
ființă nepământeană și totuși de care se simte atras,,cu chipul ca de
zahăr...frumoasă,frumoasă”,comparația și repetiția ascund admirația pentru fată.Comportamentul
zmeului seamănă destul de mult cu cel uman,are case, îi place
bogăția,strălucirea,este atras de frumusețea unei fete,pe care o răpește de pe
pământ,luptă.Fata îi explică secretele prin care îi poate înfrunta pe zmeii care
au pasărea măiastră,mai ales cum poate supune un cal de-al
zmeilor.Povestind,împăratul înțelege că,, ciobanul” este fiul cel mic,iar
,,găinăreasa”este fata adusă de pe tărâmul zmeilor și că pasărea
cânta,recunoscându-l.Îi este recunoscător celui ce l-a însoțit ca un adevărat
prieten,i-a transformat în stane de piatră pe zmeii urmăritori,regretă că a
fost nevoit să dea zmeilor calul năzdrăvan. La rugămintea lui,frații împietriți
sunt transformați în oameni,dar își arată invidia și răutatea(asemenea fraților
lui Prâslea),când îi taie picioarele,care-i asigurau relația cu lumea
exterioară,libertatea de mișcare.Prin întâlnirea cu un orb ce a pierdut lumina
cunoașterii,calea, vor ajunge să se vindece cu sângele ,,scorpiei”,vietate
fantastică,dar cu sânge miraculos.La rândul ei,fata povestește cum a ajuns
umilită de cei doi frați și dovedește adevărul spuselor arătând mărul care
ascundea bogățiile zmeilor.În final,dreptatea divină intervine,iar cei doi fraţi
sunt pedepsiţi,fuseseră transformați în pietre și tot câte o piatră îi va
pedepsi, fiul cel mic se însoară cu fata cea mică şi-i urmează tatălui său la
domnie. .
Fiul cel mic este un
personaj în care se împletesc însuşiri omeneşti şi fabuloase. Alături de el se
constituie forţe ale binelui: împăratul, vulpoiul, calul, fata,orbul. Personajele
care reprezintă forţele răului sunt adversarii fiului: fraţii invidioşi, (care
îi doresc pieirea, pentru a se lăuda cu izbânda) şi zmeii, personajele
fantastice, care trăiesc într-o lume ce funcţionează după legi proprii, sunt
pedepsiţi întotdeauna. Întâmplările se petrec pe două tărâmuri
diferite:într-o împărăție oarecare și pe tărâmul zmeilor.Fiul cel mic este
cel de-al treilea fiu al împăratului, fiind un personaj complex:este modest,
inteligent, are un acut simț al anticipației, este viteaz, curajos, consecvent,
cinstit, generos. Acestor trăsături obișnuite li se adaugă cele fantastice: are
o forță fizică impresionantă: se luptă cu zmeii, omoară scorpia,îi redă vederea
orbului,își vindecă picioarele cu sângele scorpiei,este ajutat de
vulpoiul-om,de orb,iar fata transformă
palatul într-un măr,vulpoiul este un tânăr blestemat,dar cu puterea de a transforma
omul în piatră.
Interesant este
că niciun personaj nu are nume propriu: fiul cel mic este neînsemnat în
familie-al treilea,calitățile se dezvăluie pe parcurs prin
iubire,devotament,bunătate,înțelepciune,curaj,acceptă ajutorul altor personaje
necunoscute în care are încredere,are și puteri supranaturale,dobândite prin
trecerea unor probe de viață..
Textul se
remarcă prin registrul oral, popular al narațiunii, susținut de formulele
adresării directe, termeni și expresii populare.
sâmbătă, 1 aprilie 2017
1 aprilie --ziua păcălelilor
(A
păcăli=a înşela, a amăgi, a trage pe sfoară)
Azi e zi de
păcăleală,
De glume şi zăpăceală.
Însă omul bun de-i păcălit,
Greu a doua oară-i amăgit.
Ai grijă omule, pe cine crezi
Că nu-i adevărat chiar tot ce vezi,
Să nu mai păcălim omul curat,
Că toate ni se-ntorc multiplicat.
Tu poţi să te distrezi şi să glumeşti,
Să râzi de omul drag care-l iubeşti,
Apoi te păcăleşte un alt om mai rău,
Şi te întorci spăşit la cuibul tău.
Căci toate le păţim în viaţă,
Din păcăleli luăm povaţă,
Că nu tot ce-auzim e-adevărat,
Si nici tot ce-i frumos e şi curat...
Dar dragi prieteni, astăzi ne distrăm.
Ne păcălim, zâmbim şi ne-amuzăm,
Căci ce-ar mai fi frumos în astă viaţă,
Fără un zâmbet şi-o sărbătoare-n casă?
De glume şi zăpăceală.
Însă omul bun de-i păcălit,
Greu a doua oară-i amăgit.
Ai grijă omule, pe cine crezi
Că nu-i adevărat chiar tot ce vezi,
Să nu mai păcălim omul curat,
Că toate ni se-ntorc multiplicat.
Tu poţi să te distrezi şi să glumeşti,
Să râzi de omul drag care-l iubeşti,
Apoi te păcăleşte un alt om mai rău,
Şi te întorci spăşit la cuibul tău.
Căci toate le păţim în viaţă,
Din păcăleli luăm povaţă,
Că nu tot ce-auzim e-adevărat,
Si nici tot ce-i frumos e şi curat...
Dar dragi prieteni, astăzi ne distrăm.
Ne păcălim, zâmbim şi ne-amuzăm,
Căci ce-ar mai fi frumos în astă viaţă,
Fără un zâmbet şi-o sărbătoare-n casă?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)