Am găsit într-un album fotografii pe care nu le știam,nu le-am recunoscut,dar una mi-a atras atenția,era chipul unei fete cu aripi de înger.Mi s-a părut ireală,poate era o copie,poate o cumpărase cineva din familie cu ocazia vreunui eveniment.Cine era fata aceasta?Privindu-i forma feței delicată,ușor alungită,mi-a amintit de desenele medievale ale unor ființe ce-și trăiau viața departe de lume,undeva într-un turn,așteptând un prinț pe-un cal alb.Buzele ar fi rostit o chemare sau o rugăminte cuiva aflat în spatele celui ce o urmărea prin aparat.Dar ochii,oglinda sufletului,ce ascundeau,ce taine neștiute,ce gânduri i se amestecau în privirea ușor umezită de lacrimile abia șterse?Aș fi vrut să pătrund ca printr-un tunel prin fruntea frumos arcuită,locul nobleței sufletului,vulnerabil, unde se găsesc cutiuțele amintirilor,secretelor.
Era o fotografie de portret ce a vrut să exprime interacțiunea între fotograf și fată,între ei a fost o comunicare, o poveste, prin intermediul privirii ea-i transmite emoțiile,sentimentele,ar vrea să-i destăinuie trăirile,dar nu-ndrăznește.Unghiul de la nivelul privirii o plasează la egalitate cu cel care o urmărește prin obiectiv,de aceea i-a surprins o aură de neliniște,de neîncredere,
Lumina este accentuată în jurul aripilor pe care un înger i le-a dăruit pentru o clipă,fundalul este cenușiu,nuanța amintirilor,a arderilor trăite cândva,a focului stins?din inima tristă,ce dorește o purificare.Oare de aceea este lângă ea îngerul?
Planul detaliu,gros-plan,al fotografiei i-a redat naturalețea chipului frumos încadrat de părul așezat pe umerii gingași.
Privind-o,îmi veneau în minte versurile rostite de Romeo sub balconul iubitei:
,,E ea, domniţa mea, iubirea mea !
O, dac-ar ști că este !
Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemați aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiț ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.”Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemați aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiț ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
,,E ea, domnița mea, iubirea mea !
O, dac-ar ști că este !
Vorbește, totuși fără glas: ce dacă-i
Cuvântă ochii, eu le voi răspunde.
Dar prea cutez, ea nu-mi vorbește mie.
Doi aștri de pe cer, din cei mai limpezi,
Chemați aiurea, roagă ochii ei
Să scapere-n tării pân´s-or întoarce.
Pe boltă-s ochii-i ? Stelele-s la ea?
Nu, aștrii s-ar sfii de strălucirea-i
Ca un opaiț ziua ! Ei văzduhul
Atât l-ar lumina încât, uitând
Că-i noapte, păsări s-or porni cântând.”
