poezia,,Povară”de Marin Sorescu

O carte mică,

N-am luat cu mine
Decat o carte subțire,
Așa ca o frunză.
Așa ca o viață de om.

M-am gandit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.

  O carte mică, 

N-am luat cu mine
Decat o carte subțire,
Așa ca o frunză.
Așa ca o viață de om.

M-am gandit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.

   Titlul poeziei, „Povară”,substantiv nearticulat, este o metaforă exprimand greutatea, încărcătura, sarcina  omului dusă sau primită în fiecare moment al vieții. Poetul-modest consideră că își poate dărui scrierile,pentru a fi citite cu înțelegere, oricărui semen. Discursul liric este confesiv, direct prin folosirea persoanei I singular a verbelor si a pronumelor, devenind familiar, mai aproape, mai uman, de parcă oferă o lupă cu care mărește și invită la „Spectacolul Lumii”.Mărturisește discret neputința de a-și împovăra cititorii cu scrieri banale,lipsite de originalitate,fără importanță-cărți mici-și alege ,,o carte subțire”-gandită,distinsă,rafinată în care a strans esența Lumii. Adverbul repetat,,așa” cu care încep cele două comparații exprimă simplitatea,delicatețea frunzei-simbol al veșniciei,dar și al vieții trecătoare a omului.Poetul este cuprins de îngrijorare(,,m-am gandit” )că scrierile neînsemnate îi vor umili numele,va fi sortit uitării.

   Limbajul poeziei este simplu și direct: epitetele delicate:,,mică,subțire”repetițiile,,o carte...așa...c-o să mă doară”...comparațiile:,,ca o frunză...ca o viață”...exprimă concepția poetului despre creație, despre misiunea artei sale-aceea de a da cititorilor opere valoroase,totul declarat într-un limbaj literar care-l particularizează.