Povestirea,,Prietenul meu” cuprinde o întâmplare
narată(povestită)din punctul de vedere al personajului-povestitor,participant
la acțiune.
Personajul
principal este Bogdan , asemenea lui Nică(,,Amintiri din copilărie”)este la vârsta
fericită a copilăriei; începe povestirea,adresându-se celor ce vor să-l
asculte,despre ziua de marți,o zi deosebită,pentru că urma prima teza din viața
de elev în clasa a5 a.Încrezător în cunoștiințele de matematică,știe că va avea
succes,chiar glumește propunând un exercițiu.Și totuși este nefericit,pentru că
la română are,,probleme”.O admiră pe sora sa,Claudia,delicată,visătoare,ce
trăiește admirând flori,nori,într-o lume proprie,fascinantă,de aceea lecțiile
de literatură sunt preferatele ei.Cu haz se gândește că ar putea s-o roage să-i
rezolve lecțiile la română,dar nu-ndrăznește.
Portretele celor
doi frați sunt identice și cu plăcere băiatul se descrie pe sine și pe sora sa:aceiași
ochi verzi,cu gene lungi,păr castaniu,doar felul cum poartă părul îi
deosebește.
Revine la ziua de
marți,întrebându-se de ce profesorii de română propun elevilor compuneri despre
prieteni și prietenie,nu-și răspunde și scrie câteva propoziții la compunerea
pentru școală,,Prietenul meu cel mai bun”.Înțelege că nu va avea succes și îi
dezvăluie Claudiei o idee care-l va salva în fața profesoarei de română.Deși
Claudia îl atenționează că ceea ce va face este greșit,el se
consideră,,îndrăzneț”,curajos și original. Întâmpină câteva piedici:nu-și
găsește,ca de obicei,ochelarii,care-i dau un aer interesant-se admiră
singur-pleacă pe ploaie,fuge,este udat de o mașină,iar la școală nu-și trădează
emoțiile.Orele trec,iar la ora de română profesoara îl pedepsește pe prietenul
său,Adi,pentru că din banca lui s-a auzit un lătrat.Atitudinea lui Adi este a
unui prieten adevărat:nu-l trădează pe Bogdan,deși știe că din rucsacul lui s-a
auzit lătratul.
Bogdan înțelege
că prietenul său,Adi,și-a însușit vina lui și-i mărturisește profesoarei și
colegilor că a scris o compunere din
câteva propoziții și în completare l-a adus pe Joi,cățelul său,pentru a-și
arăta prietenul cel bun.În clasă se produce agitație,toți vor să vadă
cățelul,pe care Bogdan îl descrie amănunțit cu simpatie,cu haz,când le spune
despre ,,sindromul câinelui mic”.Descrierea este amănunțită,delicată,duioasă.
Bogdan îi cere
iertare lui Adi,înțelegând că adevăratul prieten este colegul său,apoi a citit
mica sa compunere,iar apoi,descriindu-l pe Joi,cățelul său,și-a dat seama că a
completat,cu talent,compunerea.Sfârșitul zilei a fost fericit:la teza de mate a
luat nota maximă,cățelul a fost admirat chiar de dirigintele său,iar cele două selfie-uri cu
Adi și cu cățelul vor rămâne ca amintiri plăcute.
Umorul povestirii
este dat de starea permanentă de bună dispoziţie a personajului,de bucuria şi
plăcerea sa de a povesti, pentru a stârni veselia „ascultătorilor”,prin
adresare directă,prin felul în care se compară cu sora sa,prin planul pe care-l
face,pentru a completa compunerea cu prezentarea cățelului.
Impresionante
sunt gândurile lui Bogdan prin care se înfățișează,recunoscând că nu este
lăudăros,când spune că-i place matematica,o admiră pe sora sa mai mare cu firea
ei poetică,a înțeles vorbele profesorilor despre cum să aibă răbdare,dar
înțelege că adevăratul său prieten este Adi,iar bucuria pozelor este
copilărească:Așa se salvează prietenia adevărată.
