Personajele:
Corina
Ștefan Valeriu
Jeff
Madame Vintilă
Maiorul
Agneș,servitoarea
Domnul Bogoiu
Un mecanic
Domnul,un călător
Doamna,nevasta lui
Acțiunea piesei de teatru,,Jocul de-a
vacanța”se petrece undeva în munții Ciucului,la pensiunea doamnei Weber, unde câțiva
oameni obișnuiți își petrec luna de vacanță. Niciunul dintre personajele piesei
n-a renunțat la obișnuințele sale din lumea din care a venit; au adus cu ei
ticurile si obiceiurile de acasă, așa încât această lună se deosebește prea
puțin de celelalte luni ale anului. Pensiunea doamnei Weber devine o arcă.
Fiecare personaj pendulează între adevăr şi vis, două energii care se
întrepătrund, care „lucrează” permanent în firea lor, dispunându-şi întâietatea. „Vacanţa”
devine o metaforă a unui tip de existenţă nepermisă în restul anului. Cele şase
personaje sunt în căutarea fericirii. Piesa
„Jocul de-a vacanţa” are un titlu cu mai multe chei. Chiar dacă aminteşte de
jocul copilăriei, titlul lui Sebastian este grav,piesa de teatru ascunde
adevăruri grele, neliniştitoare,ascunse şi amare, care duc spre tragic.
Cheile de interpretare sunt ascunse în titlu. Sintagma „de-a vacanţa” este o
structură specifică lumii copiilor;este un joc acceptat, în care personajele se
lasă furate de taina jocului. Personajele se joacă, de fapt, „de-a ca şi cum am
fi în vacanţă.”Ele depăşesc uşor barierele realului şi intră în roluri asumate,
care le divulgă tainele ascunse până acum, ale ființei. „Jocul” presupune o
rupere de realitate cu alte legi, cu alte principii.Jocul nu este unul
oarecare, e jocul fiinţei, care permite fiecărui personaj să se cunoască pe
sine şi poate exprima fiecăruia adevărurile esenţiale. Astfel,„jocul” în piesa
lui Mihail Sebastian este o formă de autocunoaştere.
Cele trei acte ale piesei marchează cele trei momente ale
lunii de vacanţă. Actul întâi prezintă primele zile de vacanţă, când
personajele de-abia se cunosc, se descoperă unele pe altele şi se fixează în
simpatii sau antipatii. În miezul vacanţei – actul al doilea – toate
personajele visează la un tip de fericire. Actul al treilea este cu final amar,
fiindcă fiecare înţelege că fericirea nu le e permisă sau le este permisă doar ca
un vis. Fericirea nu este permisă din cauza memoriei, a neputinţei personajelor
de a uita de unde vin, de a uita acea realitate esenţială care le oferă un tip
de identitate.
Actul I
Autorul perzintă amănunțit locul în care se va desfășura
acțiunea: o pensiune în munți, izolată în pădure. Scena reprezintă pe planul secund
un hol-sufragerie, care se continuă pe planul prim cu o terasă;în coltul din
dreapta, o scară de lemn în spirală, ce duce la etaj;holul cu scaune,un divan,
o masă.Culoare generală, alb și verde-închis dă
impresie de odihnă, de simplitate. La ridicarea cortinei, pe terasă,
două șezlonguri deschise, care au fost uitate peste noapte afară. În stânga
terasei, bătută în peretele casei este o tablă de școală, cu burete și
cretă, un barometru și un termometru. Pe tablă se mai poate vedea:data:„miercuri
4 august, presiunea atmosferică: 762 mm, temperatura:18 grade,vânt de la
miazănoapte,nori răzleți dinspre Hășmașul Mare.” În hol, pe o masă este, un
aparat de radio, cu lămpile demontate,pe o etajeră, un telefon manual, de
sistem vechi. Se aud mici zgomote. Domnul Bogoiu a ridicat până sus oblonul și
dă de o parte și de alta două uși de sticlă și iese pe terasă.Ștefan apare,își
desface șezlongol pe care aruncă o carte.Cele două personaje:Bogoiu și Ștefan
schimbă replici într-un ritm foarte viu.Bogoiu încă somnoros,amețit de soarele
dimineții este nemulțumit de starea șezlongurilor,sunt ude.Îl întâmpină pe
Ștefan ,tânărul îmbrăcat ca un sportiv,fără prietenie,mai ales când vede că
șezlongul acestuia este uscat.Îl bănuiește că este autorul
stricăciunilor,referindu-se la aparatul de radio care nu mai
funcționează.Ștefan respinge acuzațiile acestuia.Discuția nu este
prietenoasă,deși fiecare pare că ascunde un adevăr.Apare Madame Vintilă care-l
întreabă nemulțumită pe Bogoiu dacă a venit poșta,este a cincea zi când nu s-a
adus nimic.Și Maiorul este nemulțumit că n-au apărut ziarele,că nu știe ce se
petrece în lume.În scenă apare Corina care anunță că va veni un om de la
telefoane și este nemulțumită că Jeff încă nu s-a trezit;le povestește că a
oprit o mașină pe șosea și l-a rugat pe șofer să anunțe la oficiul poștal
despre necazul cu telefonul. Maiorul și Bogoiu discută aprins despre pescuitul
fără folos,niciunul nu prinsese nimic.Bogoiu
le arată celor trei că toate stricăciunile din casă s-au produs odată cu
venirea lui Ștefan Valeriu, duminică seara.Jeff,,pajul Corinei” intră și așază
o pancardă pe care este scris numele pensiunii ,explicând că firma cu numele
pensiunii dispare înainte de trecerea autobuzului și apoi apare din nou.Jeff a
urmărit și a văzut că acela care ia firma este Ștefan Valeriu.Bogoiu explică și
el despre felul ciudat în care sunt șterse datele meteo scrise de el pe
tablă,pentru el aceasta este doar o pasiune,aceea de a călători cu mintea,pe un
vapor imaginar, pe tot globul. Madame Vintilă apare și,văzând-o pe Corina
așezată pe șezlongul lui Ștefan o avertizează că a făcut o greșeală și îi
povestește despre felul nepoliticos al acestuia,care a obligat-o să se ridice
de pe șezlong. Corina vrea să-i dea
acestuia o lecție și scrie pe un carton cuvântul,,ocupat”,gest cu care Bogoiu
nu e de acord. (Ştefan Valeriu este personajul care afişează o duritate vizibilă
prin lipsa salutului, ocuparea abuzivă a şezlogului, gesturi care nu-l prea
onorează şi-l fac să scadă în ochii celorlalţi).Intră Ștefan,vine de pe munte,are
în mână un buchet de flori,corectează cuvântul scris de Corina,șterge tabla,urmărit
în tăcere de toți.Atmosfera devine tensionată:autobuzul a trecut fără să
oprească,iar Bogoiu și Maiorul se ceartă din cauza unei sfori.Cei doi împreună
cu Madame Vintilă pleacă la lac,iar pe scenă rămân Corina,Jeff și Ștefan. Corina
și Jeff schimbă replici. Așezată comod pe pernele unui divan,Corina
se adresează lui Jeff cu vorbe prietenoase,încântată,recunoaște cu plăcere că
băiatul este tânăr, și-ar fi dorit un frate asemănător.Îi spune,,tu”,iar Jeff
este încântat,mai ales că el a fost cel care a așteptat-o și a condus-o spre
casă.Corina înțelege că între ei este o diferență,de aceea Jeff îi
spune,,dumneavoastră”,apoi își reamintește dialogul dintre ei, când s-au
întâlnit la venirea ei.Fără să observe emoția băiatului, îl întreabă dacă știe
unde este Civita Vecchia?
Pentru că Jeff nu știe,îi spune că este
un port la Mediterana și-l invită să deseneze harta mării.Ca într-o lecție de
geografie Jeff enumeră locuri: Capul Finister,Peninsula Iberică, Strâmtoarea
Gibraltar, Italia, Golful Genua, Golful Neapole.Corina îl urmărește și-l
încurajează să deseneze, până în momentul în care ajung la portul dorit,este o
modalitate de a evada din cotidian,din viața obișnuită,trăiește itinerariul ca
pe o realitate.Apare un lucrător cu o ladă de scule care-i explică Corinei că
cineva a stricat telefonul,adaugă apoi că la poștă sunt multe scrisori,ziare
pentru oamenii din pensiune,dar cineva le-a refuzat.Supărată,Corina i se
adresează lui Ștefan,explicându-i că nu-l,,prinde”bădărănia pe care o simulează
și că,, în materie de proastă creștere este un impostor”,care caută să-i
exaspereze pe cei din jur.Amuzată,îi arată că ea i-a înțeles,,jocul”de
a-i,,ipresiona”prin atitudinea lui pe ceilalți.Ștefan însă nu o iartă și-i
spune că ea este,, tot ce am detestat mai mult în viată”,adică o fată,,deșteaptă”,iar
el se dorește a fi ,,un om leneș”într-o singură lună pe an,în august:,,Unsprezece
luni pe an sunt și eu un om grăbit, un om crispat, un om care aleargă, care
discută, care rezistă, dar după unsprezece luni mă duc undeva departe de oraș, să
iau lecții de lene, de la piatra, asta, de la copacul ăla”. Există la Ștefan
aspirația spre starea de somnolență a naturii,dorința de libertate de a nu-și
deforma ființa, este un fel de a evada din realitate în vis.În fața unei
realități purtând semnele artificialului, Ștefan îi propune Corinei ca soluție
un joc care poate fi ,,jocul de-a vacanța" sau ,,jocul de-a uitarea"
ori ,,jocul de-a fericirea”,care,,trebuie învățat cu răbdare, cu metodă”.Corina
însă îl fotografiază cu florile în mână,iar el nu poate fi delicat,duios,deși
își dorește o asemenea stare.Recunoaște că a stricat telefonul,pentru că voia
să lase în urmă orice știre,orice ar fi avut legătură cu,,viața de dincolo”,din
realitatea lăsată în urmă.Îi promite Corinei că nu va strica telefonul reparat,dacă
îl va convinge pe Bogoiu să nu mai noteze pe tablă datele,acestea,,îi tulbură
sentimentul de eternitate”și,uimit,o aude cum îi vorbește despre un concert ce
va fi difuzat la radio peste o săptămână.Telefonul sună,iar Corina
răspunde,fără a-l lămuri cine este pe fir.
Actul II
După câteva zile,ceva pare schimbat: tabla este jos,telefonul
și radioul nu funcționează.Bogoiu și Maiorul sunt îmbrăcați în alb,stau pe
șezlonguri,nu știu data zilei.Bogoiu este nemulțumit,fiindcă Ștefan a impus o
nouă ordine: toți sunt îmbrăcați în alb,nu mai există cretă,creion,distracția
tuturor este tenisul.Nemulțumit că i s-a schimbat ținuta,Bogoiu îi cer Corinei
cravatele,se simte stânjenit,lipsit de tabieturile cu care se
obișnuise.Tabietul ridicat la rangul de manie personală de a nota
data,temperatura și alte simboluri geografice acţiona împotriva ,,jocului de-a
vacanţa.” Momentul în care Bogoiu i se confesează Corinei cu privire la
adevărata sa identitate este o scenă remarcabilă a piesei,parcă mărturisește că
lumea în care îşi petrece el existenţa nu este nici pe departe cea care se
înfăţişează zilnic.Corina îi admiră noua înfățișare de navigator,de lup de mare.
Schimbarea de atitudine a fetei este explicabilă prin faptul că a găsit o
modalitate de a evada, un alt fel de a
fi. ,,Contaminată" de Stefan Valeriu, Corina trăiește visul ca pe o
realitate, încercând, conștient, să se convingă pe ea,pe Bogoiu de faptul că schimbarea
poate fi ceva unic.Și astfel îl convinge pe Bogoiu să creadă că navighează pe
un vapor imaginar.Contrariat de faptul că Madame Vintilă îl urmărește,că pare a
se fi îndrăgostit de el,Ștefan îi cere acesteia să-nceteze jocul de-a
dragostea,fiindcă nu-l interesează.Dar și Jeff este supărat: nu acceptă ca
Ștefan să-i spună pe nume și să fie,,tratat” de Corina ca un puști.Apariția
celor doi soți străini tulbură liniștea,echilibrul;ei au rolul unor intruşi pe
vaporul condus de căpitanul Bogoiu,vor să întrerupă visul, reţeta de
fericire a celor din pensiune.Scena ce urmează este comică,stârnește
râsul.Li se opun Corina,Ștefan care,auzindu-l tușind pe bărbat, îi spune că
muntele este,,moarte sigură”pentru un astmatic.Bogoiu intră în joc
și,prefăcându-se că este căpitanul vaporului, le cere biletele de acces.Dialogurile
pline de haz ce urmează sunt menite a-i deruta pe cei doi,a-i convinge că sunt
într-o pustietate,că nu sunt doriți,că nu pot pescui peștii Maiorului,că vor
dormi pe șosea în frig.Corina le declară cu seriozitate că ei au,,o mică
scrântelă”,că sunt prinși într-un joc.Nedumeriți cei doi pleacă,dar revenirea
Domnului care spune ziua și data tulbură totul.Trist,Bogoiu se trezește la
realitate,amintindu-și că va veni timpul reîntoarcerii la viața obișnuită peste
trei zile.Corina se apropie de Ștefan,amintindu-i că e ziua concertului de la
Viena.Jeff caută postul la radio și pleacă supărat,când Ștefan îi spune că
între muzică și matematică—era doar corijent—este o legătură.Corina este
nemulțumită de purtarea lui Ștefan,dar acesta îi spune că între bărbați se
vorbește,,scurt,fără mofturi”,este un fel de,,tandrețe”,știe că Jeff e gelos la
cei 16 ani ai săi. Prin comportamentul lui, Ștefan își amintește de el,de,,acum
vreo douăzeci de ani”,se revede în Jeff-este o autocaracterizare-:corijent,cu,,
aceeași privire care trece înaintea cuvintelor,aceeași frunte care se deschide
singură — ca o fereastră — când totul ar voi să se închidă, să se refuze… cu un
fel de tăcere bruscată, colțuroasă, de care se lovesc gesturi și cuvinte… pe
care nu le va, duce niciodată până la capăt… cuvinte pe care niciodată nu le va
spune pe de-a-ntregul.”Corina îi continuă jocul mărturisindu-i că pe
el(Ștefan)l-a așteptat,,în toți oamenii pe care i-am întâlnit… în acei câțiva,
foarte puțini, pe care mi se părea că-i iubesc.” Totul se petrece ca şi
cum amândoi ar fi ştiut, de multă vreme, că vor ajunge la acest moment,
ritualul apropierii lor pare a continua, a prelungi în prezent o stare de
fapt dorită.Se îmbrățișează,se sărută,iar muzica le acompaniază trăirile.Nevăzut,trist,Bogoiu
ia șalul Corinei,oftează și înțelege că și ele o iubește zadarnic.Și iată cum
Corina este iubită de cei trei bărbăţi care sunt de fapt trei ipostaze
ale iubirii: timpurie reprezentată de Jeff, pătimaşă reprezentată de
Ştefan Valeriu şi târzie simbolizată de Bogoiu.
Actul III
Dimineață de început de toamnă cu lumina ușor
obosită-este sfârșitul lui august.Corina numără frunzele ce cad,recunoscând că
nu a observat până acum căderea lor și-i mărturisește lui Ștefan că e primul om
care nu o,,amuză”,care știe să tacă,care are,, tot felul de tăceri: vorbărețe,
răstite, calme, somnoroase”.De la el a învățat și ea să tacă,, fără gesturi,
fără vorbe,”,să-și asculte vocile interioare.”Ștefan însă îi mărturisește
sincer că o iubește și o numește,, „grava mea iubită.”Apariția lui Bogoiu
schimbă atmosfera serioasă și Corina se preface ușor nemulțumită de starea
ei,explicând că nu a înțeles momentul când s-a îndrăgostit de Ștefan și deodată
decide că trebuie să plece,că nu-l poate iubi pe Ștefan. Ea a înţeles că este
în pericol să se aprindă de focul iubirii și se retrage. Bogoiu încearcă a o
opri de la decizia abandonării jocului, mai mult chiar,ia hotărârea de a o urma
pe tânăra femeie, poate pentru a continua jocul şi în lumea reală.În drumul
său,Corina se întâlnește cu Jeff care-i dă,,raportul”despre ce a învățat la
matematică,dorind să o conducă cu barca pe lac.Corina refuză spunând că va
pleca,iar Jeff se supără pe Ștefan,gândind că totul se întâmplă din cauza
lui.Acesta este uimit de hotărârea Corinei de a pleca și vrea și el să plece
împreună cu ea. Corina este prima pasageră care păraseşte vaporul imaginar al
lui Bogoiu şi vacanţa de la pensiunea Weber- exprimă foarte clar realitatea vieții
sale: este o modestă funcţionară care-şi coase singură rochiile, dar se visează
o stranie şi enigmatică necunoscută, având relaţii în lumea bună şi în cea muzicală,
aşteaptă convorbiri telefonice misterioase şi fixează pe harta desenată de Jeff
mica localitate Civita Vecchia,unde se pare că i-a rămas inima.Acum există o
scenă remarcabilă în care autorul îi reuneşte pe Bogoiu, Ştefan şi Jeff-tinereţe,
maturitate, bătrâneţe;Bogoiu își amintește trecutul său când a trăit şi el o
poveste similară cu cea a lui Ştefan şi a Corinei, a iubit şi el o fată, iubire
sfârşită înainte de a fi mărturisită;Ștefan și el corijent la matematică se
revede în Jeff; cei trei sunt trei vârste ale aceluiaşi individ.Bogoiu și Jeff
fac un plan în care nici ei nu cred:vor să râmână în acest loc și să devină
niște banali fermieri,continuând astfel jocul.Corina pleacă și noua ei apariție
îl uimește pe Ștefan,promițându-i că poate se vor întâlni în vis,în
gânduri,într-o pagină de carte.
Și
astfel personajele se reîntorc în real, «purificați» și liberi.
Vacanţa
devine un timp al experienţelor noi, al încercărilor de a evada, de a ieşi de
sub platoşa severă, deformată a vieţii banale. La urma urmei, fiecare vine
dintr-un eşec şi încearcă acum, în vacanţă, gestul de a fi fericit. Pensiunea
devine un spaţiu simbolic al imposibilei iubiri. Personajele au mai mult iluzia
trăirii decât certitudinea ei.
Știm destul de puține lucruri despre
personaje și, după încheierea acțiunii, știm parcă și mai puțin: Corina este o
tânără de douăzeci si cinci de ani, Madame Vintilă, o femeie în jur de treizeci
si cinci de ani, cu o anume vulgaritate, Bogoiu, un ins cu o idee fixă, aceea
de a-si nota cu regularitate, zilnic buletinul meteorologic; Jeff, un
licean de 16 ani,corigent la matematică, și Ștefan Valeriu care tulbură calmul
locatarilor pensiunii;la început șochează printr-o manifestă lipsă de politețe,
printr-o mojicie ostentativă, nu salută pe nimeni, nu intră-n vorbă cu nimeni,
nu cedează locul femeilor. Devine apoi agresiv, strică telefonul si aparatul de
radio, „aranjează” întreruperea poștei, ascunde în fiecare dimineață placa
indicatoare a localității, pentru ca autobuzul să nu oprească.În mod firesc,
atitudinea sa este neobișnuită și inexpluicabilă pentru ceilalți. Se conturează
un conflict, de la primele scene se simte existența a două „tabere adverse”:de-o parte
Ștefan Valeriu, de cealaltă, restul personajelor.
Despărțirea din
final, dincolo de accentele ușor melodramatice, îi readuce pe pământ,
pregătindu-i pentru reluarea cotidianului plicticos al celor unsprezece luni
ale anului.
Marea temă a piesei este tema fericirii.
Dar ea, fericirea, depinde întotdeauna de ceilalţi. Această relaţie este
prezentă în toate structurile operei. Niciun personaj din textul lui Sebastian
nu-şi găseşte fericirea în singurătate. El doar vine din singurătate socială,
din eşec şi încearcă să se salveze prin ceilalţi. Fiecare se rupe din existenţa
nefericită şi aspiră la fericire. Aceasta este cea mai pură şi mai îndreptăţită
aspiraţie a personajelor.
Jocul se
încheie, visul contenește, dar iluziile rămân.
