Este noapte adâncă și senină, cu stele care ard pe globul
cerului ca miliarde de felinare aprinse.
Sunt culcat printre ierburi și printre mirosuri, aud
foșnetele pomilor și sforăituri ale unor cai nevăzuți, venind de nu știu unde.
Sunt milioane de zgomote mici pe care se sprijină noaptea și am sentimentul că
aș putea auzi rostogolirea aștrilor de deasupra mea. Este trecut de miezul
nopții și marele luceafăr de miazăzi s-a ridicat deasupra norilor de la orizont.
Și, dintr-odată, ca într-un spectacol făcut special pentru mine, norii
întunecoși ai orizontului au explodat, sfâșiați de lumina orbitoare a lunii.
Stelele au pălit, întregul cer s-a tras înapoi în fața Marii Doamne, foșnetele
nopții au urcat, ca și cum ar fi fost absorbite către ea, iar eu am rămas
încremenit, fiindcă s-a făcut lumină ca ziua.
Și în lumina aceea mi-am dat seama de frumusețea
neînchipuită a acestei lumi în care mă cuibărisem Puteam vedea fiecare fir de
iarbă poleit de această lumină nepământeană a lunii pline, fiecare copac,
fiecare frunză. Era noapte și grădina strălucea sub luna plină, ce- și azvârlea
asupra florilor adormite razele ca aripile unei păsări gigantice. Frunzele
celor doi cireși sclipeau sub argintul fosforescent, selenar, încât
păreau pomi de Crăciun. Ca la un semn al unei raze câteva
flori de regina noptii au început să se legene,deși nicio adiere nu le înfiora.
Sub luna plină,fosforescentă,sunetul unei viori se pierdea încetișor în aerul
parfumat,iar eu mă simțeam toropit de lună,de flori,de stele și de liniște.
M-am simțit alintat,fiindcă părea că lumina lunii, într-un mod misterios,
mă ocrotește de frică, de griji și toate se scurgeau în pământul rotund.
Au fost ore magice, în afara oricărui timp omenesc. Spectacolul lunii pline,
dansând cu pământul, a fost unul copleșitor. Norii subțiri și strălucitori s-au
scurs pe razele lunii, unindu-se cu aburii pământului, ridicați dintre florile
nopții, au luat forme de păsări și de animale fantastice.
