Atelierul unui pictor este ca un altar,îmi spun și
deschid cu grijă ușa atelierului unui pictor cunoscut și o lumină caldă mă
învăluie.Știam cât de importantă este lumina în pictură. Pictorul are nevoie de
lumina zilei – o lumină puternică, albă, care nu denaturează percepția
culorilor.În spațiul nu prea mare m-am
simțit bine,acasă. În fața mea a răsărit șevaletul acoperit cu o pânză,alături pe o
măsuță,pe jos,pe un scaun erau în dezordine tuburi și borcănele cu vopsea,
pastile de acuarelă, creioane pentru schițe de diferite durități, radieră,
estompă, șmirghel, ascuțitoare,ceioane colorate, batoane de pastel, cărbune, pensule mai
vechi și pensule mai noi, recipiente pentru apă,palete pentru amestecarea
culorilor,cârpe,cuțite,caiete,pânze,cartoane,mănuși. Ce tulburătoare
experiență! De peste tot se simțea mirosul înțepător de vopsea,ciudat era că
deodată acesta s-a transformat...mirosea a trandafiri,zambile,bujori,a frunze
verzi.M-am uitat de unde venea mirosul:dintr-un tablou cu flori.Apoi într-un
alt tablou am văzut un pom înflorit și-am simțit primăvara cu zborul petalelor
ce cădeau ca fulgii din poezie.Dar portretele din rame care mă priveau cu ochi
calzi sau nedumeriți sau plecați,căutând ceva în adâncurile vremurilor?Dar
peisajele ce redau frumusețea din natură:câmpiile cu verdele,căutând culoarea
și căldura soarelui,dealurile cu fân proaspăt,iar eu simt un miros, de parcă
fiecare particulă de aer ar purta cu sine un firicel de iarbă și s-ar învârti
prin văzduh!!!!!!
Eu cred că acest proces, acest drum
între vis și realitate, este cel mai mare mister pe care îl poate formula un
pictor.
La plecare am privit pensulele aliniate lângă
câteva palete colorate cu diverse vopsele și am văzut cum atelierul a devenit
un fel de alveolă, un fel de cocon din care a ieșit un fluture nevăzut, pentru
a zbura cu visele pictorului.
