Este o după-amiază de decembrie cu cerul coborât până aproape de pământ.
Astăzi Soarele își oprește coborârea pe cer și timid își
reia ascensiunea,iar durata zilelor începe din nou să crească. „Renașterea”
Soarelui însuși se produce chiar în aceste zile ale mijlocului de iarnă. Pentru
că abia la sfârșitul lui decembrie, lumina începe în sfârșit să se vadă mai
mult, în detrimentul întunericului, după o bătălie lungă, agonizantă și destul
de neplăcută omului. O sărbătoare a morții și a renașterii. Un zeu bătrân moare,
pentru a renaște din nou tânăr.
Întunericul este
silit să se retragă smerit în fața Soarelui.
În ziua solstițiului aș vrea să visez o lume
strălucitoare, clară, în care nimic să nu poată fi luat drept altceva decât
este și-n care lumea să-și aibă frumusețea ei limpede, firească, de
neconfundat, și frunzele ruginite rămase pe poteci să se audă scârțâind sub
pașii solstitiului și crengile să înflorească în echinoxul lui martie... reînviat.
