test: Veronica D. Niculescu,, O vară cu Isidor” + big-day-2022-o-sarbatoare-pentru-pasari-si-oameni

  Textul 1

,,Era o dimineață ca oricare alta. [...] Nu ne pregăteam de nimic special acolo, la grădina zoologică.

S-a întâmplat însă un lucru care a făcut-o de neuitat. Asta mă voi strădui să povestesc chiar acum. ,,Stăteam, ca de obicei, singur pe creanga mea și mă uitam spre pădure. [...] Îngrijitorii de serviciu erau Clonț și Piciorong, n-o să uit niciodată [...]. După ce s-au îndepărtat, m-am uitat, ca de obicei, la ușiță. Am întins aripile și am atins-o ca din întâmplare, împingând ușor cu vârfurile. Era, desigur, închisă. [...] Am mâncat cum mănânc eu, fără să păstrez nimic pentru mai târziu, după care am hotărât să profit de orele de liniște și să trag un pui de somn, cât se mai putea. Știam că n-o să mai apară nimeni vreme de câteva ore. Abia ce mă instalasem pe platformă, că s-au auzit niște pași apropiindu-se.

 Orice ar fi, nu deschid ochii, mi-am zis. Un condor* sătul e un condor mort pentru patrie vreme de câteva ore.

 Zăceam acolo neclintit, iar jos continua foșnetul. Ca niște pași pe loc.

 Probabil se uită la mine. Nu mă mișc. Nu exist. Pleacă! Dar foșnetul continua, de parcă cineva se plimba pe lângă cușcă.

  Poți să te plimbi. Aici nu e nimic de văzut. Condor adormit. Nu-ți convine, cere-ți banii înapoi pe bilet.

 Și deodată, clinchetul! Ei, da! Clinchetul m-a făcut să tresar. Clinchetul m-a făcut să mă ridic în capul oaselor și să mă uit țintă la ușiță. Jos, lângă cușcă, stând pe vine și umblând cine știe de ce la zăvor, era o fetiță. Părul lung și drept, de culoarea castanelor, îi învelea umerii și atingea cu capetele pământul. De sub pletele care o îmbrăcau ca o pelerină, se iveau brațele albe, lungi și subțiri. [...] Se uita la mine neclintită, cu ochii mari, cu gura întredeschisă, de parcă ar fi rostit o vocală neauzită. Am căutat să mă adun, să mă stăpânesc, să mă controlez, să-mi lipesc aripile de corp și să mă trag un pic mai în spate. Dar stai puțin! O știu pe fata asta, mi-am zis.

— Nu te speria... mi-a șoptit.

 Da, bineînțeles c-o știam pe copila asta! Era fata aceea blândă, cu bascheții verzi, îi avea și acum în picioare. Nu știu ce-a meșterit ea acolo și cum a făcut, dar peste câteva minute ușița era descuiată. Clic, s-a auzit. Fata se uita țintă la mine. Cu mâna stângă se sprijinea de gardul de sârmă, cu dreapta a crăpat ușița ușor, întâi foarte puțin, apoi mai mult, până a deschis-o de tot. A lipit-o de perete și s-a îndepărtat câțiva pași, mergând cu spatele, fără să-și ia o clipă privirea de la mine.

— Haide, mi-a zis.

  M-aș fi frecat la ochi. Credeam că visez. Haide, haide, dar unde?

— Hai, Isidor.

 Știa cum mă cheamă! Asta chiar m-a lăsat mut. Mă rog, eram dinainte, dar știți cum se zice... Am coborât de pe platformă. O mișcare care a stârnit ceva turbulențe, după cum mi-am dat seama. [...] Am hotărât să ies din cușcă. M-am aplecat și m-am strecurat pe ușiță. Mi-a stat respirația. Am amețit și m-am prăbușit într-o parte.

— Isidor! Trezește-te, te rog!

 Mi-am dat seama că mă făceam de tot râsul. Condor bătrân, să zac așa prăbușit într-un șanț! M-am ridicat, m-am scuturat frumușel. Carevasăzică, nu visam. Și acum?

— Zboară! mi-a șoptit. O priveam fermecat, încă un pic amețit, nu știam ce să fac. Am întins aripile. Ea s-a tras într-o parte.

— Zboară! mi-a zis iarăși. Poți să zbori, ești liber. Iar eu trebuie să plec cât mai repede.

Zboară, te rog, nu vreau să ne prindă! O s-o încurcăm amândoi. Zboară, zboară, dar cum? [...] Pur și simplu trupul meu nu se desprindea de la sol decât pentru a se prăbuși cu un bufnet. [...]

 Fata mă privea disperată, cum mă apropiam de ea săltând ca o minge dezumflată. Brusc, s-a întors cu spatele la mine și a pornit spre ieșire. Am alergat după ea. S-a oprit, înainte să dea colțul către aleea principală, s-a rotit și m-a privit. [...] Fetița și-a scos hanoracul și mi l-a aruncat pe umeri. Ea mi-a trecut ușor fiecare aripă prin câte o mânecă, apoi a închis fermoarul cu grijă, atentă să nu-mi prindă penele de pe piept. Iar când mi-a aranjat la loc o pană răzvrătită și i-am simțit degetele subțiri atingându-mă, am știut că trebuie să mă las pe mâinile ei, că e bună ca o mamă, deși nu e decât o fetiță. [...] Ne-am așezat pe bordură, feriți de câteva mașini parcate acolo, cu fața spre pădure. Am răsuflat ușurați amândoi.

— Și-acum ce ne facem, Isidor? Glasul fetei părea plin de îngrijorare. Însă, când m-am întors înspre ea, am văzut că zâmbea cu tot chipul. [...] Tot ce-am făcut a fost să leșin iarăși, răpus de-atâta fericire, cu capul în poala zânei de treisprezece ani care mă salvase. Serena.”

                                                                                     (Veronica D. Niculescu,, O vară cu Isidor”)

*condor = specie de vultur foarte mare care trăiește în Munții Americii de Sud

Textul 2

,,Big Day este despre păsări, dar și despre oameni. [...] Ca organizatori, am fost extrem de încântați că în acest an am avut la start o mulțime de fețe noi, oameni aduși împreună de un singur lucru: dragostea pentru natură și păsări. [...]

  Big Day este un concurs al celor mai pasionați iubitori de păsări și, cu toate că relaxarea și voia bună sunt printre obiectivele fiecărui participant, spiritul competițional este omniprezent. În seara dinaintea concursului, pacea și prietenia domină atmosfera din curtea stațiunii de la Agigea, iar poveștile despre păsările observate în acest an curg necontenit. [...] Însă, la 5 dimineața, a doua zi, iataganele (binoclurile, lunetele și aparatele de fotografiat) sunt scoase din teacă și nimeni nu prea mai este prieten cu nimeni. „Păsărarii” începători sau cu experiență pornesc în cursa istovitoare de 24 de ore în care fac tot ce pot pentru arealul stabilit de organizatori. Șeful glumelor, Ciprian, devine brusc vigilent, iar privirea i se ascute precum cea a unei acvile gata de atac. Judit, de la echipa 42, plină de energie și dispusă mereu să se joace cu cei mici prin curtea stațiunii, devine concentrată și intransigentă* precum un stârc cenușiu care își pândește prada. Toată încrâncenarea asta este totuși cu folos. [...] La fiecare ediție, pe lângă numărul de specii observate, toți concurenții visează la întâlnirea cu speciile rare pe care le pot vedea în migrația de toamnă. Anul acesta, [...] au avut șansa de a repera un ciuf de câmp (Asio flammeus)! [...] A doua prezență de „gală” la Big Day 2022 a fost mărăcinarul siberian (Saxicola maurus), o specie ce poate fi observată doar accidental în România. Bucuria unei astfel de descoperiri poate fi cu greu exprimată în cuvinte.”

                                  / https://www.sor.ro/big-day-2022-o-sarbatoare-pentru-pasari-si-oameni/

*intransigentă = care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă compromisuri

6. Precizează, în două-trei enunțuri, o trăsătură a tiparului narativ, ilustrând-o cu o secvență din textul 1.

Tiparul textual este narativ prin prezența unui narator subiectiv,un condor-personificare- ce povestește la persoana întâi, își exprimă propria experiență trăită alături de fetița ce-l salvează; vocea textuală povestește o întâmplare petrecută la grădina zoologică,când o fetiță se hotărăște să-l elibereze pe condorul Isidor,, Zboară! mi-a șoptit. O priveam fermecat, încă un pic amețit, nu știam ce să fac.” Și este eliberat.

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text

                   În cele două texte sunt prezentate păsările și oamenii ce le iubesc.

În textul 1, Serena a făcut tot posibilu,l ca să își salveze prietenu din cușca unui zoo,un condor,și să-i ofere libertatea de care nu a avut parte. Relaţia dintre fetiță şi condor e cea dintre două fiinţe care ştiu că important este visul. Serena vrea să-l ajute pe Isidor să-şi redescopere plăcerea zborului şi să-şi depăşească temerile din captivitate.În textul 2,este prezentat un eveniment,concurs,,Big Day”pentru oamenii pasionați de zburătoare, sunt observate speciile de păsări din arealul stabilit și mai ales speciile rare pe care le pot vedea în migrația de toamnă.

                    Păsările reprezintă conexiunea zilnică a omului cu natura,cu viața.  

8. Crezi că o pasăre ținută în captivitate se dezvoltă la fel ca în mediul ei natural? Justifică-ți răspunsul,valorificând textul 1.

Cred că o pasăre este liberă şi independentă doar atât cât îi permite cerul și de aceea oricine trebuie să înveţe din gestul păsărilor libertatea şi înălţarea.Dar libertatea nu înseamnă nimic pentru o pasăre care nu a-nvăţat să zboare,care sunt în captivitate,care se dezvoltă după cum omul dorește și care este considerată un trofeu doar pentru a fi privită,admirată.Viața păsării este în cuști,colivii,voleiere.

Chiar dacă omul stă zilnic cu pasărea, nu cred că pasărea poate avea încredere. Păsările simt un impuls puternic atunci când vine vremea migrației, vor fi foarte neliniștite în această perioadă. Multe păsări sunt crescute în captivitate, scoase din sălbăticie. Captarea păsărilor poate să schimbe nivelul lor de inteligență. Sunt păsări triste,chiar dacă uneori cântă și încântă prin sunetele lor.Desigur că sentimentul unic este dorul de zbor,de cuibul de pe o creangă,de insectele din scoarța copacilor,de puii pe care i-ar învăța să zboare, de plecarea spre alte orizonturi. Condorul din text pare să aibă un sistem complex de comunicare. Este o pasăre sociabilă, o creatură inteligentă, distractivă și frumoasă. Din punct de vedere psihologic, capturarea lui este o tortură, deoarece nu poate comunica cu semenii lui și nu poate să-și petreacă orele de zbor în natură. Condorul de la zoo nu poate zbura,îi e frică,pentru că viața lui a fost într-o cușcă cu zăbrele,iar o ușă îl desparte de libertate,de înaltul cerului.A uitat să zboare,se lasă îmbrăcat ca un copil,aceasta înseamnă tristețe.

  Dar locul păsărilor este sub cer,în libertate și de acolo ele aduc vești,bucurie,speranță.

9. Asociază fragmentul din „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Voi asocia fragmentul din textul 1 cu povestirea,,Cum e lumea”de aceeași autoare,Veronica Niculescu,când tot într-o grădină zoologică un pui de urs a fost trezit de aripile unui fluture ce zboară liber,la fel condorul aude pașii ca,,un clinchet”al unei fetițe.Pe urmele fluturelui,Bianca-ursuleț fetiță,cu guler alb,admiră splendoarea lumii noi: lacul cu rațele,șirul de copaci,valea,iarba înrourată.Isidor,condorul,este eliberat de fetiță din cușcă este uimit și simte cum,,amețit și m-am prăbușit într-o parte.”Ursulețul aleargă vioi prin lumea dorită,condorul,acum liber nu poate zbura,,Pur și simplu trupul meu nu se desprindea de la sol decât pentru a se prăbuși cu un bufnet.”

Și ursulețul și condorul sunt protejați:fetița îl ascunde în hanorac,iar Mara,personajul din povestire,îl apără cu propriul trup,cerând milă de la oamenii speriați de puiul de urs.

  Cele două personaje umane iubesc ființele necuvântătoare,pentru că știu că numai când iubesc o vietatate simt iubirea cu toată inima.  

Subiectul al II lea

Scrie o compunere în care să o caracterizezi pe Serena, personajul din textul ,,O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu.

  Serena, personajul din fragmentul,,O vară cu Isidor," este o adolescentă plină de viață și empatie. Este prezentată prin caracterizare indirectă,prin faptele sale de a găsi curajul să-l elibereze pe Isidor,condorul din zoo.Este momentul când condorul o descrie pe fetița,,neclintită”,nemișcată din fața lui,îi privește ,,părul lung și drept, de culoarea castanelor”ca o pelerină,, îi învelea umerii și atingea cu capetele pământul”, îi observă ochii mari, gura întredeschisă,,de parcă ar fi rostit o vocală neauzită”,iar brațele erau albe, lungi și subțiri.Blândețea glasului fetei îi domolește frica.

 Hotărâtă să-l elibereze pe Isidor, Serena reușește să deschidă ușa cuștii. Condorul o urmează afară, dar dezvăluie că nu poate zbura. Serena manifestă curaj,inteligență și compasiune atunci când îl eliberează pe condor.Deși Isidor are probleme cu zborul,Serena găsește o soluție pentru a-l scoate din grădina zoo.

 Când a reușit să îl salveze, el a înțeles că există într-adevăr zâne și că ele uneori coboară și în viața bătrânilor condori lipsiți de speranță.Cu toate că Isidor visase de mult timp libertatea, a uitat ce înseamnă și de aceea nu a putut să zboare 

Mult lirism în acțiunea celor doi care doresc libertate. Relaţia dintre Serena şi Isidor e cea dintre două fiinţe care ştiu cât de important este visul. Serena vrea să-l ajute pe Isidor să-şi redescopere plăcerea zborului şi să-şi depăşească temerile.

Serena devine un simbol al curajului și compasiunii, dovedind că un singur individ hotărât poate schimba destinele altora. Isidor, condorul, reprezintă lupta pentru libertate și capacitatea de a depăși constrângerile impuse de societate. Isidor rămâne ca o permanentă promisiune că visurile pot deveni realitate. 

  Stilul autoarei capătă o notă definitorie prin atenția acordată detaliilor, a căror cumu­lare controlată asigură o stare de necesitate în puzzleul poveștii, și prin umorul fin, care se strecoară în țesătura textului.

(numele Serena înseamnă puritate,calm,lumină, dorință de aventuri,emoții)