M-am
întâlnit cu toamna într-o dimineață târzie.... ajunsese val-vârtej, peste
noapte, aducând cu ea ceață și vânt. Frunzele îngălbeniseră brusc de la atâta
frig, se strânseseră pe la colțurile casei, una într-alta, ținându-și de cald.
Am stat pe o bancă de lemn, am stat în liniște, am stat până mi s-a făcut frig,
până m-a ajuns ceața, m-a învăluit, m-a golit de gânduri, m-a făcut să mă simt
ușor, ca și cum aș pluti ca fumul. Am luat-o cu mine înăuntru... stau cu ochii
pironiți afară, văd cum se strecoară lumina, ascult cum ciorile se fac
stoluri-stoluri, croncăne, se îndepărtează, iar se apropie, din nou se îndepărtează,
iar și iar. Ca și cum ar dansa, ca și cum prin zborul ăsta al lor ar face să
crească lumina. Mai târziu, peste o vreme, poate două săptămâni, poate o lună,
când toamna va fi bine așezată înăuntru și afară, mă voi întâlni cu ea altfel.
Poate se va întâmpla într-o seară, când voi număra stelele, voi vedea Orionul,poate
în altă zi va veni o înserare albastră și-atunci mă va acompania foșnetul
frunzelor uscate.Mă uimește îndârjirea cu care păsările călătoare își
urmează an de an drumurile în lume, noblețea senină și maiestuoasă a copacilor
care, chiar dezgoliți, rămân în picioare, grija ocrotitoare cu care pământul se
închide peste milioanele de vietăți care-și caută în el somnul de iarnă.
Noiembrie ține de toamna caldă, de
melancoliile senine, de nostalgiile visătoare, liniștite. E o lună a recapitulărilor
armonioase, fericite, pline de bucuria împlinirilor. Poate fi un răgaz de adunări
și scăderi, de înmulțiri și împărțiri, al căror rezultat nu poate să fie decât
cel corect. E atât de frumoasă această perioadă a anului!Dar chiar și dacă
este așa, dacă n-am reușit să adun de-a lungul anului rezerve suficiente de
armonie, cu siguranță, splendoarea toamnei, revărsată cu generozitate uriașă
peste întreaga lume mă va încânta.
