Compunere: Imaginează-ți că ai descoperit în grădina bunicilor un loc în care îți place să te retragi și să visezi.

 

În fiecare an,după terminarea cursurilor,îmi petreceam toată vara departe de zgomotul bulevardului- la bunici,undeva la marginea orașului.De îndată ce intram în curtea bunicilor, por­neam într-o aventură prin grădina plină de flori. Era ritualul meu preferat. Porneam printre greieri şi cosaşi, pe drumul pe care îl ştiam doar eu şi câinele, tovarăşul meu de joacă. Prima oprire era mu­sai la zidul casei, la muşuroiul de furnici. Felix se aşeza tacticos lângă mine, îşi învârtea coada pe lângă el şi aş­tep­ta. Priveam împreună cu el ar­­ma­tele de furnici şi-i ex­plicam într-o limbă pe care cu siguranţă o înţe­le­geam nu­mai noi, cam cum stă trea­­ba într-un mu­şu­roi.

-Uite,vezi,ele sunt cele care adună,adună și nu obosesc.

 La final, în­ce­peam să le nu­măr. Eram convins că toa­te nu­me­rele fuseseră in­­ven­tate, doar ca să observ cât mai bine fur­nicile şi să ve­rific da­că sunt tot atâ­tea ca în vara tre­cută. Când ajun­­­geam la treize­ci, o luam de la ca­păt, pâ­nă îl vedeam pe Felix cum îşi ridică brusc coada în sus, plictisit, şi era musai să por­­nim mai departe. O luam pâş-pâş, pe lângă gar­dul din lemn, cu Felix în faţă, păşind tac­ticos peste stra­turile de crăiţe şi de petunii...nu călcam niciuna,că se supăra bunica. Ur­mau straturile cu legume, coacăzele ro­şii,în dreptul cărora Felix ştia că e cel mai important po­pas şi, undeva, în spa­­tele curţii, în­tr-un loc destul de retras, era opri­rea finală, în tufele de hortensii, pe care bunica mea le iubea mai presus de orice. Când ajun­geam lân­gă ele, mă asiguram că nu sunt supra­ve­ghea­t, mă furişam pe lângă părul cu frunze creţe şi-mi fă­ceam un culcuş drept în mij­locul lor.

-Aici putem visa la tot ce ne trece prin cap!

Era ob­ser­vatorul din care priveam grădina şi ce­rul. Felix se cuibărea lângă mine şi stăteam amân­­doi, el pufăind, eu atent la fiecare miş­ca­re din jur, de tea­mă să nu cumva să fim des­co­periţi.

-Astăzi îți voi povesti despre Robinson,un tânăr care a supraviețuit singur după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi.

-Crezi că nu e adevărat?și ascultă cu atenție!Felix însă își rezema capul pe labele din față și cred că mă ignora.

-Ei,bine!hai să închidem ochii!

Căldura înteţise mirosul florilor. De după frun­ze şi florile bulbucate, vedeam tot ce miş­ca în jur, auzeam, ca pe nişte ecouri,sunetele grădinii.La final de vară, când tufa nu ne-a mai încăput şi şcoa­la tre­bu­ia să în­cea­pă, am plecat cu regret pe dru­mul meu : la școală, iar Felix, tac­ticos, învârtindu-şi coa­da, a ră­mas la poartă să mă aş­tepte, uitându-se lung,cu tristețe....