Nu-mi place
ziua de luni,simt încă ecoul zilei de duminică,aerul de libertate, de
nesupunere,de liniște a gândului.Și totuși…e luni,m-am întors de la școală,am
răspuns tuturor întrebărilor de-acasă:nu!nu m-a ascultat la română,da!am
alergat în pauză,n-am mâncat sandvișul,l-am dat unui cățel care vine mereu la
poarta școlii,da!am traspirat la ora de sport…. și iată-mă din nou în fața
temelor.Nu că mi-ar fi greu,îmi place să învăț,mai ales că voi avea niște
evaluări… și învăț totul ușor,dar vreau să am și timp de pierdut,ca acum: privesc
fără vreun motiv pe fereastră și-mi legăn privirea după dansul crengilor goale,sărace
ale pomilor.Simt frigul de afară,chiar dacă în camera mea este cald.E iarnă și
nici urmă de zăpadă!
După câteva exerciții și probleme,aud ca
prin vis telefonul: o colegă mă întreabă dacă-mi place ce se-ntâmplă afară.Ce
să fie?Și dintr-odată toată starea mea de indiferență se transformă în bucurie:
ninge!O îmbrățișez pe mama,îmi iau fularul și năvălesc pe strada acoperită deja
de fulgii albi.
De data asta,m-au luat prin surprindere
primii fulgi și-am văzut cerul ca leșia,norii plumburii și grei cum cern zapada
albă.Oare îngerii își scutură aripioarele spre pământ?Totul începe să
amorțească și nimic de pe pământ nu se trezește cand Craiasa Alba acoperă magic
soarele,când dirijează norii și viscolul,iar vântul neastâmpărat spulberă
troienele.Crengile goale ale copacilor par brațe cerând ajutor cerului și se
feresc de păsările singuratice,nu le poate da adăpost. Totul e rece,totul e alb,cenușiul
dispare,doar pământul de sub zăpadă ascunde vieți;acolo este speranța ce va
învia.Dar iarna albă cu viscolul și sărbători,cu moș Crăciun,cu beteala în brad-
e o minune!
Vă doresc să întâmpinați
Crăciunul cu mulțumire,să priviți dincolo de lumini,să-l primiți pe îngerul ce
v-aduce o crenguță de brad,o veste minunată și-o urare de ani mulți!
