E iarnă și pe geamurile îngheţate viscolul a desenat cu o mână delicată imagini de flori din câmpiile Paradisului,acolo unde stăpânesc crăiese ale zăpezii și-n joaca lor cu fulgii stârnesc valuri care se transform în vijelii năpraznice.Pe pământ, norii de zăpada cernuți de mâinile nevăzute devin strai strălucitor.Viscolul e o joacă a crivățului, este expresia cea mai vie a imaginii apocaliptice a stihiei dezlănțuite, venite din ținuturi boreale, din lumea ghețarilor, a nordului enigmatic, tărâm al zăpezilor veșnice.Vijelia vine cu întreaga cohortă de manifestări a anotimpului rece: nămeți,gheață,alunecuș,frig,pași grăbiți,nasuri roșii,derdeluș,pârtii. Priveliștea pământului este de o măreție înspăimântătoare. Forme ciudate ale viforului se văd din înalturi coborând peste tot,se aud scoțând sunete de o inimaginabilă varietate și totuși...viscolul devine simfonia iernii.Dincolo de geamul înghețat viscolul îl prinde în dansul lui orbitor pe omul de zăpadă ce stă stingher într-un colț uitat de cei ce-au fost goniți de iureșul zăpezii.Și-atunci din ochii de cărbune picură lacrimi cenușii pe pământul fără urme.În tabloul crud al iernii bântuit de vânturi, de forța norilor de zăpadă copacii îmbrăcați într-o mantie de catifea intră în joc asemenea unor cavaleri rătăcitori alături de valurile albe ce devin zîne albe ca apar și dispar.
În căldura
camerei,privind prin geamul îmbrăcat de flori,bradul împodobit așteaptă un moș ce-alungă
viscolul cu renii lui și hohotind coboară într-o noapte sfântă pe hornurile
caselor,unde copiii cântă despre nașterea unui prunc luminat de o stea
tainică....
Din liniștea Cerului,s-au stins în brad
Luceferi,iar îngerii topesc inimile de zăpadă vestind colinda vieții:în viforul
iernii s-a născut Iubirea,mângâierea,viața.
La mulți ani!!!!!!
