compunere--Povestea unei pietre prețioase

    Povestea smaraldului am citit-o demult,într-o seară de iarnă,când fulgii albi dansau în fața geamului meu. Pe atunci credeam că piatra verde ascunde secrete mistere şi mai credeam şi în puterile pe care piatra asta le are asupra mea.Din când în când o priveam în cutia cu,,comori”a bunicii și verdele ei strălucitor mă fascina.Am găsit o carte cu pagini îngălbenite și desene parcă făcute de un copli și iată ce-am citit:

   Se făcea că era în vremea unui mare şeic, şeicul El Luxur,care  şi-a petrecut vremea în mari lupte de cucerire şi strategia şi-o construia în funcţie de câţi meşteşugari se găseau în provinciile pe care urma să şi le supună.

Șeicul era mare iubitor de frumos şi de lux, avea un loc secret unde îşi păstra cele mai frumoase obiecte. Acel loc era atât de ascuns de ochii lumii, încât ştiau de el doar câţiva oameni şi aceştia juraseră să nu dezvăluie secretul. În zilele de odihnă, El Luxur făcea câte o vizită în peştera ascunsă şi atingea cu privirea toate colierele, inelele şi obiectele de podoabă bătute în pietre preţioase.

 Se pregătea de cu seară pentru ziua de răsfăţ ca pentru un pelerinaj: îşi punea cele mai bune haine şi pleca cu inima spre minunăţiile ce îi vor alinta ochii,  dezlega toate cele 309 coduri secrete și intra. Peştera avea pereţii învesmântaţi de covoare ţesute cu fir de aur, podeaua din marmură, din loc în loc coloane cu picturi desăvârşite şi culoarul ce ducea până adânc în inima muntelui îl însoţea de-o parte şi de altă cu tablouri pictate de cei mai valoroşi artişti ai vremii. Ajungea în camera secretă, locul cu adevărat valoros. Aici se aflau cufere întregi de bijuterii cu cristale, fantezie-unicate. Din timp în timp, şeicul alegea câte un pandativ sau o pereche de cercei pe care le oferea  cuiva cu plăcere.

 Într-un anumit an, din poporul desculţ şi flămând s-a născut un băiat. Părinţii i-au zis Gift şi l-au crescut ca pe cel mai de preţ giuvaer pe care le era dat să îl aibă. Când s-a făcut mai mare, Gift a început să viseze nopţile la o peştera plină de comori despre care nici măcar nu auzise vreodată. Visele au continuat ani de-a rândul, până într-o zi când i-a fost dat să plece în căutarea destinului. Povestea lui Gift nu se deosebeşte cu mult de cea a lui Ali Baba. Unii zic chiar că ar fi vorba despre unul şi acelaşi personaj, dar adevărul nu va putea fi ştiut niciodată, întrucât fiind vorba de o legendă, s-a pierdut în negura timpului.

Destinul lui Gift a fost să descopere peştera şi să scoată la lumina zilei bijuteriile,frumusețile ascunse, le-a arătat oamenilor,bucurându-le ochii.I-a dăruit fetei pe care o iubea o piatră verde-culoarea vieții și a primăverii,piatra luminii verzi,a speranței-era smaraldul.

   Și-atunci am înțeles că nimic nu este mai verde ca Smaraldul,culoarea dintâi a lumii, cea din care iese la iveală frumuseţea.

                   Verde-n dimineţi cu rouă,
                   Verde-n clipele când plouă,
                   Verde... peste amintiri,

                  Verde-n nopţi fără de stele,
                  Verde-n apa vieții,
                  Verde... la-nceput de noapte

                  Verde-n iarba încolţită,
                  Verde-n smaraldul unor mistere.....