compunere--Început de toamnă

    E o zi de început de toamnă ,mânaţi de un vânt rece, norii mărşăluiesc cu repeziciune, atât de aproape de pământ, iar eu simt că i-aș putea atinge cu vârful degetelor,primele frunze au prins deja culorile focului, iar fumul dimineților dă şi mai mult parfum de melancolie zilei, în vreme ce castanele căzute din arbori se rostogolesc, copilăreşte, la picioare, par­că, anume, ca să mă trezească  din reverie. Privesc ca hipnotizat culorile parcului, de la un galben palid de tot, prin ruginiuri de tot felul, până la stacojiul cel mai înfocat, dar toate conţinând aur. Toamna e de aur şi are aură.... aur stins, nu stră­lucitor.... aur blând, primitor şi odihnitor.

În fereastra uitată deschisă, toamna e un fel de vară mai coaptă, mai obosită un pic, dar de o frumuseţe aparte, fiindcă trăieşte din lumina de miere care se lasă peste lume ca un clopot, lăsând cerul înalt şi adânc.Este o  lumină uşor tristă, ce se retrage încet printre pomi, lipsită de putere, blândă, duioasă ca o mângâiere.
Culori grele, arome şi parfu­muri iuţi şi puternice, frunze care cad măsurând asfin­ţitul, toate dau pământului îngândurare.
Sigur că vreau să prind o asemenea clipă, s-o ţin cât mai mult, s-o transform, s-o fac nepieritoare. Poate de aceea, uneori, în asemenea momente simt că-mi cresc aripi cu care pot să măsor  întreaga măreţie a toamnei în vorbe, în culori, în muzică.

compunere--Sfârșitul verii

Parfumul tare al ierburilor cosite, mirosul pădurii, adierea fructelor pârguite, toate acestea transformă sfârșitul verii într-o sărbătoare..Acum, pentru mine, vara înseamnă un ,,sfârșit" plin de culoare,un timp fericit, vibrând, încă, de sentimentele fierbinți ale verii, de speranța că frigul și ploaia toamnei sunt departe... Mai mult ca oricând, la sfârșitul verii mă gândesc la momentul când   se deschid gradat culorile roa­delor de tot soiul: fruc­te, legu­me, cărţi, amintiri. Ver­­dele pălit al vegetaţiei secă­tuite se transformă într-o infi­ni­tate de nuanţe calde.

  Nu, n-am nostalgii la ve­nirea toamnei! Pe mi­ne, anotimpul ăsta mă um­ple de încântare şi bucurie. Sfârșitul verii e o minune... şi pentru că aerul ăsta, răcoros noaptea şi cald încă ziua, îmi dă voie să mă  plimb, să admir cerul, mult mai adânc decât cel de iulie, șă-l urmăresc cum se lasă tot mai aproape de pământ, până va deveni violent de albastru. Privesc bogăţia de forme a frunzelor, în transformarea lor, până devin să­mân­ţă și-mi spun că Toamna, care va începe peste câteva zile,nu e nicidecum o apropiere de final,este o poartă în timp,este ca o oglindă mare în care-și fac loc aleile înfrunzite,castanele care cad,marcând secundele,cerul resemnat,stropii reci ca o ninsoare invizibilă.Și-atunci îngerul meu păzitor îmi îngăduie să cânt alături de vântul ușurel melancolia și regretul zilelor vacanței ....începe școala .... Septembrie înseamnă sunetul clopoţelului.... prima zi de şcoală...  și apoi... mai sunt florile acelea că­ră­mizii, ca nişte capsu­le, pe care le pot păstra în vază toată iarna şi cărora le zic: ,,Ce frumoase sun­teţi! Îmi daţi voie să vă pictez?".                                      

DECEBAL....

În drumul mașinii spre Croația,am văzut la Cazanele Mici, pe malul Dunării, chipul lui Decebal, cea mai mare sculptură și-am înțeles că acolo este istoria românilor transpusă în piatră reprezentând pe unul dintre cei mai de seamă regi ai dacilor, strămoșii noștri. Decebal,uriașul învins, care nemai- putându-se apăra, și-a dat o moarte așa de măreață și de tragică în flăcările Sarmisegetuzei.

Și-n liniștea curgerii apei am auzit glasul lui răscolitor:

                         ,, Din zei de-am fi scoborâtori,
                            C-o moarte tot suntem datori!
                            Totuna e dac-ai murit

                           Flăcău ori moş îngârbovit;
                           Dar nu-i totuna leu să mori
                           Ori câine-nlănţuit”.

compunere--proverbul,,Ce ție nu-ți place,altuia nu-i face”

,Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face ” – cunoaștem proverbul, dar nu ținem cont de el!

  Adesea mă gândesc că noi,oamenii mari sau mici,facem altora lucruri ce nouă nu ne-ar plăcea să ni se facă sau aruncăm vorbe ce ne-ar durea crunt, dacă le-am primi. E păcat, pentru că, deși suntem conștienți de cum îl facem pe celălalt să se simtă venim cu diferite scuze: ,, eram nervos, nu mi-am dat seama, nu am spus serios”..... La nervi facem și spunem toți multe, dar uneori exageram și greșim prea tare, iar vorbele spuse pot rămâne în sufletul celuilalt și te pot bântui ca niște reproșuri în viitor.

                    Eu cred că nu e bine să jignesc,nici măcar la nervi”.

  Stau de vorbă cu bunica mea,care mă întreabă cum m-aș simți,dacă aș fi jignit? Cum m-aș simți, dacă mi s-ar spune vorbe neadevărate la nervi? Cum m-aș simți,dacă toată vina ar atârna pe umerii mei, când nu ar trebui să fie așa? Cum?

  Și-atunci mi-am amintit o întâmplare petrecută în clasă: Doamna de română ne adusese testele,pe care toți le așteptam cu nerăbdare-subiectele erau asemănătoare cu modelele publicate.Nimeni nu se aștepta la genul dramatic...așa că nu credeam că voi avea o notă bună,iar când am văzut 9 și...am simțit bucurie,fericire și triumfător m-am întors spre colegul de-alături,agitând lucrarea.El era posomorât,probabil că nota era cam mică.I-am zâmbit și i-am recomandat să mai învețe,să mai exerseze,apoi m-am reîntors spunând tare că oricine poate lua o notă mare,dacă învață.

  În pauză,Doamna a trecut pe lângă banca mea și mi-a amintit,în șoaptă,că băiatul, de care eu am râs, a absentat o lună,pentru că suportase o operație dificilă.Parcă dintr-odată nu mă mai bucuram de notă.

Acasă,i-am povestit bunicii,care mă îmbia cu o prăjitură,iar ea mi-a spus,cu glas serios,că se bucură pentru mine că sunt sănătos și mi-a urat poftă bună.Dar glasul bunicii era altul decât cel obișnuit,avea o nuanță de dojană....N-am putut lua nicio înghițitură,iar a doua zi,la școală,l-am invitat pe colegul meu să mănânce împreună cu mine din prăjitura bunicii.

Privindu-l,am înțeles că se simte bine,că i-am înțeles suferința,că ar fi procedat la fel dacă eu aș fi fost în locul lui.I-am oferit notițele mele și acum suntem prieteni....

LECȚII de VIAȚĂ

Confucius, al cărui nume adevărat este Kong Fu Zi, a fost un filozof, profesor și înțelept chinez. Învățăturile lui au avut o influență majoră asupra societății, iar unele dintre ele și acum sunt exemple de viață pentru oameni.

                                        Iată câteva dintre cele mai celebre lecții de viață:

    1.Pentru tot binele trebuie să plătești.

             „Este ușor să urăști și greu să iubești. Asta este una dintre regulile vieții. Lucrurile bune sunt obținute greu, iar cele rele – foarte ușor.”

SFAT:  Încearcă să nu te concentrezi asupra aspectelor negative ale oricărei situații. Fii deschis pentru idei pozitive, pentru că astfel vei reuși să rezolvi probleme. Fii răbdător, așteptă ca binele să se întâmple sau când muncești pentru a atinge un scop.

      2. Alegerea prietenilor are o importanță foarte mare

„Niciodată nu lega o prietenie cu un om care nu este mai bun decât tine”.

SFAT:   Persoanele cu care te înconjoară îți influențează direct dezvoltarea propriei personalități. Ele joacă un rol crucial în construirea fericirii și te ajută să iei decizii importante.

Nu ne putem alege familia, dar putem alege prieteni, asa ca nu prieteni cu oameni ipocriți care stau cu tine doar de dragul profitului. Fii cu cei care te fac mai buni și te inspiră mai mult.

       3. Continuă să mergi și nu renunța

„Nu contează cât de încet mergi până în momentul când te oprești”.

SFAT. Dacă ai obosit, învață să te relaxezi, nu te opri la jumătatea drumului. Ai nevoie de perseverență pentru a-ți atinge obiectivele.

Continuă să te miști, iar dacă ai nevoie de ajutor, cere. Nu îți fie teamă să apelezi la prieteni sau membrii familiei, deoarece opiniile lor te pot ajuta mai mult decât îți imaginezi.

     4. Lasă trecutul în trecut

„Nu este nimic rău în faptul că ai greșit, doar dacă nu vei continua să-ți amintești de acest lucru”.

SFAT:  Toți am fost ofensați sau jigniți, dar dacă vom continua să trăim în trecut, nu vom putea să apreciem binele care vine în viața noastră.

Dacă ești rănit, încercă să înveți din asta. Nu provoca suferință altora. Un om rănit continuă să rănească pe alții, iar acest lucru distruge lumea.

  Nu face rău altora și găsește o modalitate de a te vindeca într-un mod sănătos.

    5. Oferă totul sau nimic

„Orice ai face, fă cu toată inima”.

SFAT:  Dacă faci ceva fără prea mult interes, poți pur și simplu să lași și să mergi să dormi. Oferă totul atunci când e vorba de hobby, muncă sau relații. Atitudinea nepăsătoare nu este atractivă și nu îți aduce nici un beneficiu.

    6. Controlează-ți caracterul

„Atunci când devii furios, gândește-te la consecințe”.

SFAT:  Adesea spunem sau facem ceva rău, iar mai târziu regretăm. Când ești supărat pe ceva sau pe cineva, gândește-te la consecințe. În orice conflict există o pauză, iar dacă ești destul de inteligent poți să o transformi în avantajul tău. Nu lăsa furia să distrugă totul.

    7. Fă schimbări

„Când vezi că scopul propus nu poate fi atins, nu-ți schimba scopul, schimbă-ți acțiunile”.

SFAT:  Dacă nu poți găsi o soluție pentru o problemă, caută alte metode. Nu încerca să schimbi lucrurile pentru comoditatea ta. Schimbă-ți atitudinea.

    8. Putem învăța unii de la ceilalți

„Dacă merg alături de doi oameni, fiecare dintre ei îmi va fi profesor. Voi însuși calitățile pozitive ale unuia și voi corecta defectele altuia”.

SFAT:  De la fiecare persoană pe care o întâlnești în viața ta, primești o lecție. Experiența omului, suferințele și succesele lui – sunt lucruri din care ai putea învăța.

    9. Fii gata

„Așteptările în viață depind de eforturile pe care le depui. Mecanicul, care vrea să-și îmbunătățească lucrarea, trebuie mai întâi să ascute instrumentele.”

  SFAT:  Trebuie să te pregătești înainte de a porni în drum spre visul tău. Pregătește-te cât mai bine posibil și fii gata de surprizele pe care ți le poate oferi viața. Dacă ești gata, atunci vei face față cu ușurință oricărei situații.

de Sfântă MARIA....

 ,,O Măicuță Sfântă, cu drag am venit, la Tine, Măicuță, într-un loc iubit.

 Am venit, Măicuță, să te mai vedem,

Să-ți spunem necazul pe care-l avem.

Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale, că noi suntem fiii lacrimilor tale."                                                                                                                                                                                          ,,Măicuța" ... mai rar...,,Măicuța Domnului".

 Niciodată Fecioara Maria. Ar fi prea înalt și prea de parte de sufletul nostru.

 Iar Ea, Stăpâna Cerurilor, Doamna care e deasupra Heruvimilor și Serafimilor, ființa omenească cea mai curată și mai adâncă, se lasă numită așa...se bucură nespus să fie ,,Măicuța"... și nu,,Fecioara Maria"...Ea nu e departe de noi, oamenii... e  la suprafața fiecărei inimi, crește acolo încet, odată cu orice gând bun, cu fiecare suspin de milă, așteptând un moment prielnic să intre înlăuntrul ei.

Desigur,,,Măicuța" e cel mai bun nume! Același cu numele pe care pruncul îl rostește de îndată ce ajunge destul de știutor, cât să guste din dragostea mamei pentru el.....

compunere--Gânduri de august

Ce­rul albastru şi verdele ce mă-nconjura,îmi amintea de un desen din cărţile cu poveşti,erau așa de bine conturate ,încât,privindu-le atent, mă simțeam acolo,mă transpunea într-o stare de euforie.Simțeam cum mireasma florilor ameţeşte pă­mân­tul,aromele şi culorile lor care împestriţau iarba mă făceau să zbor, îmi dădeau aşa, o stare de bine.Tot ce mă înconjoara era miraculos, începând cu gândăcelul care se ca­ţără pe un fir de iarbă ori flu­­turele care se lea­gă­nă pe o floare. Tot ce se petrecea în jurul meu mă în­căr­ca de lumină şi bucurie,

Doar ploaia de afară,apărută de nicăieri, mă aducea în realitatea camerei mele,o văd cum umple geamul de broboane care-i dau verdelui tufelor de trandafiri- din grădinuța casei- o stră­lucire neobişnuită pentru timpul lui august.

Vara e altfel faţă de ce­lelalte anotimpuri, e mare, e caldă şi neobişnuită.

 Mă întreb : ce-ar fi să profit de o noapte frumoasă de vacanţă, pentru a-mi,,scufunda" ca­pul în stele? Culcat sub întunericul scânteietor, să-l privesc cu ochii larg deschişi...iată norii plutind  pe cer, schimbându-şi mereu forma, ca nişte corăbii cu pânzele-n vânt, apoi stelele ce se odihnesc din mişcarea lor printre copaci, strălucind fan­tomatic, iar Luna înfăţişează un spectacol diferit de fiecare dată, îmi place să mă gândesc că este acolo, pe cer, chiar dacă nu mă uit la ea...

                 Sunt fericit și nu știu pentru ce...nu-mi trebuie nimic,pentru că totul este în jurul meu....