compunere--Început de toamnă

    E o zi de început de toamnă ,mânaţi de un vânt rece, norii mărşăluiesc cu repeziciune, atât de aproape de pământ, iar eu simt că i-aș putea atinge cu vârful degetelor,primele frunze au prins deja culorile focului, iar fumul dimineților dă şi mai mult parfum de melancolie zilei, în vreme ce castanele căzute din arbori se rostogolesc, copilăreşte, la picioare, par­că, anume, ca să mă trezească  din reverie. Privesc ca hipnotizat culorile parcului, de la un galben palid de tot, prin ruginiuri de tot felul, până la stacojiul cel mai înfocat, dar toate conţinând aur. Toamna e de aur şi are aură.... aur stins, nu stră­lucitor.... aur blând, primitor şi odihnitor.

În fereastra uitată deschisă, toamna e un fel de vară mai coaptă, mai obosită un pic, dar de o frumuseţe aparte, fiindcă trăieşte din lumina de miere care se lasă peste lume ca un clopot, lăsând cerul înalt şi adânc.Este o  lumină uşor tristă, ce se retrage încet printre pomi, lipsită de putere, blândă, duioasă ca o mângâiere.
Culori grele, arome şi parfu­muri iuţi şi puternice, frunze care cad măsurând asfin­ţitul, toate dau pământului îngândurare.
Sigur că vreau să prind o asemenea clipă, s-o ţin cât mai mult, s-o transform, s-o fac nepieritoare. Poate de aceea, uneori, în asemenea momente simt că-mi cresc aripi cu care pot să măsor  întreaga măreţie a toamnei în vorbe, în culori, în muzică.