luni, 5 august 2019

compunere--Gânduri de august

Ce­rul albastru şi verdele ce mă-nconjura,îmi amintea de un desen din cărţile cu poveşti,erau așa de bine conturate ,încât,privindu-le atent, mă simțeam acolo,mă transpunea într-o stare de euforie.Simțeam cum mireasma florilor ameţeşte pă­mân­tul,aromele şi culorile lor care împestriţau iarba mă făceau să zbor, îmi dădeau aşa, o stare de bine.Tot ce mă înconjoara era miraculos, începând cu gândăcelul care se ca­ţără pe un fir de iarbă ori flu­­turele care se lea­gă­nă pe o floare. Tot ce se petrecea în jurul meu mă în­căr­ca de lumină şi bucurie,
Doar ploaia de afară,apărută de nicăieri, mă aducea în realitatea camerei mele,o văd cum umple geamul de broboane care-i dau verdelui tufelor de trandafiri- din grădinuța casei- o stră­lucire neobişnuită pentru timpul lui august.
Vara e altfel faţă de ce­lelalte anotimpuri, e mare, e caldă şi neobişnuită.
 Mă întreb : ce-ar fi să profit de o noapte frumoasă de vacanţă, pentru a-mi,,scufunda" ca­pul în stele? Culcat sub întunericul scânteietor, să-l privesc cu ochii larg deschişi...iată norii plutind  pe cer, schimbându-şi mereu forma, ca nişte corăbii cu pânzele-n vânt, apoi stelele ce se odihnesc din mişcarea lor printre copaci, strălucind fan­tomatic, iar Luna înfăţişează un spectacol diferit de fiecare dată, îmi place să mă gândesc că este acolo, pe cer, chiar dacă nu mă uit la ea...
                 Sunt fericit și nu știu pentru ce...nu-mi trebuie nimic,pentru că totul este în jurul meu....