Textul 1
Sufrageria
apartamentului în care locuiesc Gelu și Coca: mobilă sculptată, covor persan și
tablouri (fără valoare) pe pereți. Coca este îmbrăcată de oraș. Se aude soneria
de la intrare
COCA (nervoasă și
temperamentoasă): Cine dracu o fi la ora asta?
(Se duce, deschide
și se întoarce urmată de Nelu.)
NELU: Unde-i bărbat-tu?
COCA (absentă):
Care bărbat?
NELU: Gelu. Mai ai și altul?
COCA: A, Gelu! E la serviciu, unde să fie la ora asta?
NELU: L-am sunat, nu e acolo. E plecat. Știi ceva?
COCA: Habar n-am. Dar ce s-a întâmplat?
NELU: Nimic. Am primit o scrisoare de la tata.
COCA: Care tată?
NELU: Tatăl meu și al lui Gelu. Și socrul tău.
COCA (sincer mirată):
Păi ce, mai trăiește?
NELU: Păi de ce să nu trăiască?
COCA: Scuză-mă, dar nu știu de ce, aveam impresia că...
NELU: Mama, săraca, Dumnezeu s-o ierte, s-a prăpădit acum
doi ani... Atunci când n-ai vrut tu să vii la înmormântarea ei sub pretext că
te durea măseaua de minte.
COCA: Lasă, că nici nevastă-ta nu s-a omorât să vină la
parastasul lui maică-mea.
NELU: Bătrânul ne anunță că vine azi la prânz în
București. Cam peste o oră ar trebui să-l așteptăm în gară. Cum fac să dau de
Gelu?
COCA: De unde vrei să știu eu? Caută-l singur la gară,
ia-l pe bătrân, du-l la, la voi acasă și sună-ne diseară.
NELU: Cu ce să-l iau pe bătrân de la gară? Cu roaba?
COCA: Cu mașina.
NELU: Care mașină?
COCA: Mașina voastră.
NELU: Nu știi că eu nu umblu iarna cu mașina? La întâi
decembrie o bag la iernat. Pentru asta am venit la voi.
COCA: A noastră e defectă. Are ceva la cutia de viteze.
Nu intră într-a patra.
NELU: Mergem într-a treia.
COCA: Ei, bravo! Tu o ții pe-a ta în culcuș, și eu să-mi
distrug mașina până la Gara de Nord, prin toate hârtoapele! Ia un taxi și-l
plătim pe din două.
NELU: Ia mai sună, poate a venit Gelu.
COCA (formează un număr de telefon): Gelu? (Nervoasă.) Dragă,
te rog să vii imediat acasă. E aici frate-tău, care are să-ți spună o problemă
urgentă. Nu, nu pot să vin să te iau. De-aia! Pentru că sunt nervoasă, iar eu
nu conduc când sunt nervoasă!
(închide)
NELU: De ce ești nervoasă?
COCA: Aveam o treabă.
NELU: Du-te, pot să rămân și singur.
COCA: Îl aștept pe Gelu. (Pauză) Și de ce vine bătrânul vostru tată?
NELU: Nu știu.
COCA: Nu spune nimic în scrisoare?
NELU: Nu. Spune doar că vine în jurul prânzului. Și că ne
dorește multă sănătate la toți.
COCA: Scrie să-l așteptați la gară?
NELU: Nu.
COCA: Atunci de ce să vă complicați? Înseamnă că omul se
descurcă și singur.
NELU: N-a mai fost la București de peste zece ani, de la
nunta mea.
COCA: Nici o grijă. Țăranii se descurcă în București mai
bine ca noi. Tramvaiele, autobuzele, inclusiv taxiurile sunt pline de ei. (Sonerie) A venit Gelu.
(Ion Băieșu,, Boul și Vițeii”)
Textul 2
,,Pandemia m-a întors acasă în mai multe feluri. N-am mai
petrecut atât de mult timp împreună cu părinții mei din anul 1998, când, după
ce am luat admiterea la facultate, am plecat definitiv din orașul natal. Însă
acest mutat „înapoi” a luat multe înfățișări, unele încă nelămurite pe deplin.
[...]
E straniu cum ajungi să-ți descoperi părinții la vârsta
la care, când ei o aveau, îți erau indiferenți, poate chiar îi detestai. În
plus, mă apropii acum de vârsta la care, copil fiind, îi consideram pe bunici
bătrâni. Muncind cu tata și având foarte multe de învățat de la el, căci n-am
fost niciodată un băiat interesat de alte unelte în afara cărților, m-am trezit
în ipostaza de a fi, din nou, îndrumat și dădăcit. Astfel, la vârsta la care
altădată îi vedeam pe bunicii mei bătrâni, am devenit copilul ucenic al unui
tată în putere aflat la vârsta la care bunicii începeau să moară. E neverosimil
că am trecut de 40 de ani, dar e și mai greu de înțeles cum tata a ajuns la 70.
Am început să privesc vârstele ca pe niște plăci tectonice interioare cu
mutații neașteptate și să mă cutremur în perspectiva următoarei mari glisări.
[...]
Retragerea la țară, la câteva minute distanță de părinți,
și munca împreună la casă mi l-au făcut pe tata mai vizibil, mai ușor de
observat. La începutul pandemiei, în iarnă, ne-am cântărit și am continuat s-o
facem lună de lună, urmărind pe propriile corpuri pierderea kilogramelor și
efectele benefice ale muncilor primăverii, apoi ale verii. L-am văzut gol de
nenumărate ori (de altfel, rușinea față de corp n-a existat niciodată în familia
noastră) și am admirat dintotdeauna felul în care munca i-a format discret
mușchii. De data aceasta însă, am putut observa cum grăsimea adunată peste
iarnă s-a resorbit treptat, lăsând în urmă fibrele mușchilor. [..Tata a fost dintotdeauna un om robust, cu o sănătate de
fier, vorba clișeului. În dosarul cu amintiri al familiei a rămas ca o
ciudățenie momentul în care, în urmă cu douăzeci și ceva de ani, a avut o mică
durere de stomac într-o după-amiază. Mănâncă orice și (a)doarme oricând. El crede
că această robustețe are legătură cu munca (e obsedat de ea), așa cum nu crede
în bolile nimănui (i se par mofturi, prefaceri, slăbiciuni), dar evident are
norocul unei moșteniri genetice formidabile. Toți strămoșii lui știuți
(părinți, unchi, bunici, străbunici) au murit „de moarte bună” la 90 și ceva de
ani. Până acum nu mi l-am putut imagina îmbătrânind, dar mi-am dat seama că
trebuie să încep s-o fac. Nu mai pot ignora faptul că are, totuși, 70 de ani.
Chit că nu muncește mai puțin. [...]
Dar cât va mai dura și ce ar putea să aibă loc pentru ca
tata să înceapă să-și arate vârsta și, prins cu nesfârșitele munci ale
pământului, să nu-și mai poată ignora bătrânețea?! „Munca te menține în viață”,
spune o vorbă ce ar putea fi reformulată și astfel: munca te ține departe de
moarte. Așadar, ce (dar, mai ales, când) ar putea interveni ceva pentru a-l
trimite pe frontul bătrâneții, deci spre moarte?!
Care vor fi semnele? Care sunt semnele pentru tatăl meu?
Faptul că îmi repetă aceeași istorie sau același banc la câteva zile distanță?
Că l-am surprins într-o seară masându-și un genunchi? Că au început să-i
crească sprâncenele lungi și albe ca mustățile unui mârtan și părul de pe
vârful urechilor ca unui râs carpatin? Că acum se pilește după doar câteva
păhărele de țuică? Că a început să râdă ascuțit precum tatăl lui? Că a devenit
bun cu animalele și sentimental cu mine, el, tatăl violent din copilărie și
aproape absent din adolescența mea? Astea să fie semnele?
Îmi place să muncesc, bunicii au avut grijă ca în
vacanțele petrecute la țară să mă exploateze cu folos încă de mic. Dar nu pot
munci ca tata, pentru care munca este și datorie, și nevoie, și poftă, și
repaos. „Hai să luăm o pauză de la spartul lemnelor și să ne relaxăm strângând
bălegarul” sau „Dacă tot stai, du-te să faci aia”. În afară de muncă, el nu
știe să facă nimic și nimic nu-i face plăcere. „Numai cei leneși invocă
sărbătorile!” Pentru el nu există pauza unei cești de cafea, de vreme ce poți
trudi între două sorbituri. De altfel, nu apucă niciodată să bea cafeaua caldă.
[...] Muncește de parcă ar fi monitorizat de o instanță divină.
(Marius Chivu,,Muncile tatălui”, https://dilemaveche.ro
A.
1. Notează, din textul 1, două cuvinte care aparțin
câmpului lexical al relațiilor de rudenie.
2.Nelu nu merge cu mașina, deoarece :
a) este stricată;
b) nu are;
c) nu intră în viteza a patra;
d) o bagă la iernat din decembrie.
3.Tatăl autorului este un om căruia
a) îi place să bea;
b) îi place să muncească;
c) îi place să lenevească;
d) îi plac cărțile.
4.Autorul se mută la țară
a) vara;
b) toamna;
c) iarna;
d) primăvara.
|
5.Textul 1 Enunțul |
Adevărat |
Fals |
||||||||||||
|
Coca îi spune lui Nelu că va veni tatăl ei la București. |
||||||||||||||
|
Tatăl ar trebui să ajungă la ora prânzului la Gara de Est. |
||||||||||||||
|
Coca îi spune lui Gelu să vină mai repede acasă.
|
||||||||||||||
3. Sensul construcției subliniate în secvența „Toți
strămoșii lui știuți (părinți, unchi, bunici, străbunici) au murit de moarte
bună la 90 și ceva de ani” este:
a) repede;
b) pe neașteptate;
c) din cauze naturale;
d) singuri;
4. Există o relație de omonimie între cuvintele
subliniate în secvențele din seria:
a) „bătrânul ne anunță că vine azi la prânz în
București”; După mai vine iunie.
b) „că a devenit bun cu animalele și sentimental cu
mine”; Nu mai am mine de creion.
c) „să-mi distrug mașina până la Gara de Nord”; Ei ți-au
reparat din nou telefonul.
d) „are norocul unei moșteniri genetice formidabile”;
Este extraordinară memoria ta!
5. Selectează din fragmentul următor trei pronume
diferite și precizează felul lor:
„Care sunt semnele pentru tatăl meu? Faptul că îmi repetă
aceeași istorie sau același banc la câteva zile distanță? Că l-am surprins
într-o seară masându-și un genunchi? […] În afară de muncă, el nu știe să facă
nimic și nimic nu-i face plăcere.”
6. Construiește un enunț interogativ în care verbul „a
ieși” să aibă valoare copulativă (1) și un enunț imperativ în care substantivul
„mamă” să fie în cazul genitiv (2).
7. Transcrie propozițiile subordonate din fraza .:
„Astfel, la vârsta la care altădată îi vedeam pe bunicii
mei bătrâni, am devenit copilul ucenic al unui tată în putere aflat la vârsta
la care bunicii începeau să moară” și precizează felul lor.
8. Rescrie fragmentul de mai jos, corectând greșelile de
orice fel:
,,Ar fi fost bine să fii mers mai des astăvară la bunicii
mei. Acolo mă simpt în totdeauna liber, ca și cum m-ași afla în mijlocul
oceanului pe un vapor al cărei direcție o stabilesc doar eu.”
Subiectul al
II-lea
Imaginează-ți că ai mers cu trenul într-o excursie cu
clasa.
Redactează un text narativ, de minimum 150 de cuvinte, în
care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul călătoriei cu trenul,
inserând o secvență descriptivă, de cel puțin 30 de cuvinte, și o secvență
dialogată de trei-patru replici.
