Textul 1
,, Am revăzut Istanbulul, obsedat de Dania. Iată câteva
pagini pe care m-am priceput să le scriu despre Istanbul... Privirea ta, Dania,
lunecând spre mine, încadrată de sprâncenele subțiri... Ce subtil e fumul care
se răspândește de la vapor, transparent, capricios, bătut încet de vânt,
răsfirându-se pe cer. Părul tău, Dania, care se rostogolește și alunecă la
mângâieri. Și apa dedesubt, cu reflexe misterioase de un verde ciudat pe care
le surprind în întinderea albastrului limpede: jocuri tulburi în sufletul tău
imens și pur, Dania...
Nu-mi plac muzeele, chiar dacă mă simt obligat să le
vizitez imediat ce sosesc într-un loc nou, cu toate că nu știu cum s-ar putea
face mai bine o colecție de lucruri prețioase. Adunate, lucruri, fiecare cu o
poveste proprie. A accepta această adunare amestecată, înseamnă a accepta un
grup imens de oameni, fiecare cu secretul lui. Și am și scrupule, căci îmi
trebuie un timp îndelungat, și fuga prin săli este ridicolă. Iar dacă aș alege
un singur obiect din atâtea mii, l-aș privi zilnic, aș lega de el toate aspirațiile,
l-aș auzi respirând. Muzeul de antichități din Istanbul este extraordinar. Fără
nici o legătură cu turcii, dar obligându-te să trăiești lumea lui, opusă
Bosforului învecinat, în fiecare sală, câte un desen grecesc, de o grație și o
naturaleță fără defect: Zeus, Poseidon, Nimfă, Efeb...
Cu tramvaiul la Burgurlu și apoi pe jos până la micul
restaurant de la Ciamligea.Vedere splendidă asupra Bosforului.Turcii vor să-mi
vândă rahat și cafea neagră.Îmi laudă apa atât de curată,atât de proastă la
Istambul.Văzându-mă strein,îmi cer un preț dublu....
Cum să-mi fac să-mi răstorn sufletul pe această hârtie ?
În drum spre Prinkipo. Lângă mine, vecini anonimi râd, glumesc. Sunt mulți,
îngrozitor de mulți. Pun fruntea la geam și văd insule cu case aruncate pe
coline sterpe. Cine locuiește aici, Dania, cine locuiește aici pentru
totdeauna? Nu vrei să vii cu mine în acest loc cu nume necunoscut? Să renunțăm
la oameni și la obiceiuri? Cântă o muzică pe vapor cântece proaste, dar totuși
obsedante. Cum să fac ca, odată cu vorbele mele, din această pagină să-și
[înalțe] sunetele acestea care nu-mi lasă o moleculă în repaus ? Mă simt ca apa
și cerul, tot atât de mobil și tot atât de deznădăjduit.”
(,,Jocurile Daniei”,Anton Holban)
Textul 2
1. Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”
Situat în apropiere de Piaţa Victoriei, pe Şoseaua
Kiseleff nr.1, Muzeul Antipa este una dintre cele mai longevive instituţii de
cercetare a biodiversităţii şi de educare a publicului din România.
Înfiinţat în anul 1834, la cererea Marelui Ban Mihalache
Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, muzeul a fost compus, la început,
din donaţia iniţiatorului, incluzând păsări, mamifere, moluşte, peşti, fosile
de diverse tipuri, diferite minerale şi monede aparţinând popoarelor greceşti,
romane şi bizantine.
2. Muzeul Naţional de Geologie
Aflată pe Şoseaua Kiseleff nr. 2, clădirea impunătoare,
declarată monument de arhitectură, a fost construită în stil neo-brâncovenesc
după proiectul renumitului arhitect Victor Ştefănescu la începutul secolului XX
şi a fost destinată iniţial găzduirii Institutului Geologic. Carol I a semnat
în 1906 decretul regal de înfiinţare a institutului, act care poate fi văzut,
în original, chiar în holul de la intrare al muzeului. Acum un secol, pe lângă
activitatea de cercetare desfăşurată aici, existau şi colecţii de roci şi
minerale care puteau fi vizitate de public
3.. Muzeul de Istorie şi Artă (Palatul Şuţu)
Situat în zona Universităţii, aproape de “kilometrul
zero”, mai exact pe bulevardul Ion C. Brătianu nr.2, Muzeul de Istorie şi
Artă al Bucureştiului este găzduit de fosta reşedinţă a postelnicului C.
Grigore Şutu, care a fost înălţată la începutul secolului XIX de arhitecţii
Konrad Schwink şi Johan Veit.
Cu o colecţie impresionantă de peste 400.000 de exponate
de diverse tipologii ce surprind esenţialul mai multor secole, inclusiv Era
Preistorică, Evul Mediu şi Epoca Contemporană, acest muzeu este unul dintre
cele mai importante locuri în care vizitatorii pot învăţa despre trecutul
istoric al României, în special al Capitalei.
4. Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”
Situat tot pe Şoseaua Kiseleff, în Parcul Herăstrău,
Muzeul Satului este considerat una dintre principalele atracţii turistice din
Bucureşti. Întins pe o suprafaţă impresionantă de câteva hectare, muzeul are
dimensiunile unui sat adevărat şi cuprinde o sumedenie de monumente şi
artefacte provenite din secolul al XVII-lea până în secolul XX, cu case şi
construcţii rurale reprezentative fiecărei zone etnogragice a ţării, inclusiv
din Ardeal, Maramureş, Oltenia, Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Banat.
(Elena Marinescu,,Top 10 cele mai
importante muzee de vizitat”-text adaptat)
A.
1.Notează două muzee care se află pe șoseaua Kiselef,pe
lângă Muzeul dee Geologie.
2.Care muzeu oferă informații despre trecutul istoric al
Bucureștiului?
3.Cu ce călătorește pesonajul spre Prinkipo?
4.În fragmentul din textul 1 s evidențiază:
a)plăcerea de a
călători
b)rememorarea
unei persoane dragi
c)dorința de a
vizita locuri noi
d)respectul
față de ceilalți oameni
5. enunțul
corect
incorect
a)construcțiile
rurale pot fi vizitate la Muzeul Satului
b) fratele domnitorului
Alexandru Ghica a avut ințiativa înființării Muzeului Național al Satului
c)colecțiile
Muzeului Municipiului București conțin numai exponate din sec.al XIX-lea
d)unul din
rolurile Muzeului Municipiului București este acele de a educa publicul
e)în fiecare
sală a muzeului de antichități din Istambul naratorul observă semne ale
civilizației grcești
f)naratorul-personaj călătorește la Istambul alături de Dania
6.Menționează în câte un enunț tiparul textual pentru fragmentele de mai jos:
a),,Și apa de dedesubt cu reflexe
misterioase,de un verde ciudat pe care le surprind în întinderea albastrului
limpede jocuri tulburi în sufletul tău imens și pur,Dania.”
b)Turcii vor
să-mi vândă rahat și caea neagră.Îmi laudă apa atât de curată,atât de proastă
la Istambul.Văzându-mă strein,îmi cer un preț dublu.”
7.Prezintă o
legătură care se poate stabili la nivelul conținutului între cele două
fragmente.
8.Care crezi că
sunt beneficiile unei călătorii pentru dezvoltarea ta personală?valorifică
unul din texte.
9.Asociază
fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o asemănare și o
deosebire dintre ele.(e ușor!!!!!!!!!!!!!)
B.
1.încercuiește diftongii din cuvintele: impunătoare,șosea
2.Fac parte din același câmp lexical cuvintele din seria:
a)păsări,mamifere,moluște,pește
b)muzeu,vizitator,obiect,a înființa
c)apă,cafea,curat,preț
d)casă,construcție,zonă,monument
3.Rescrie enunțul,înlocuind cuvântul,,impresionant”cu un antonim și cuvântul,,sumedenie”cu un sinonim:
,,Întins pe o suprafață de câteva
hectare,muzeul are dimensiune unui sat adevărat și cuprinde o sumedenie de
monumente.”
4.Transcrie din enunțul de mai jos trei substantive aflate în trei cazuri diferite,pecizează-le:
,,...acest muzeu este unul din cele mai
importante locuri în care vizitatorii pot învăța despre trecutul istoric al
României,în special al capitalei.”
5.Transformă construcția
pasivă din enunțul:,,Muzeul Municipiului
București este găzduit de fosta reședință a postelnicului...”într-o construcție
activă.
6.Alcătuiește un enunț
asertiv în care substantivul,,muzeu”să
fie complement direct și un enunț
interogativ în care pronumele interogativ,,cine”să fie subiect.
7.Completează spațiile libere din textul de mai jos cu
forma corectă a cuvintelor din paranteze:
Mi-..................(a plăcea-modul condițional-optativ,timpul
perfect)să pot veni cu voi la muzeu,dar trebuie să bunica
mea..................(care-cazul dativ)trebuie
să-i duc un colet.
Subiectul al II-lea
Ai vizitat un muzeu(dacă
nu îți poți imagina),redactează o notă din jurnalul tău care să cuprindă
prezentarea unei emoții/sentiment—o secvență narativă,una descriptivă,una
explicativă.(data redactării: 5 iunie 2023.