Textul 1
― ,,Ştiţi ce? Vouă vi-i frig?
― Da, răspunseră într-un glas Monica şi Dănuţ.
― Vreţi să staţi
la foc?
― La ce foc? se
miră Dănuţ.
― Nu te priveşte! Vrei?
― Vreau.
― Veniţi după mine... Şi-ncet, să n-audă nimeni!
Cu umbletul de taină al celor care merg să se închine
unor zei prigoniţi, Monica şi Dănuţ, unul după altul, urmară paşii călăuzei în
papuci.
Uitaseră necazurile şi amărăciunile posomorâtei
după-amieze de toamnă. Dănuţ zâmbea, fiindcă-şi plimba pijamaua şi fiindcă,
împreună cu Olguţa, se îndrepta spre o ispravă nouă. Monica zâmbea fiindcă
era-mpreună cu Dănuţ. Zâmbea şi Olguţa, fiindcă misteriosul foc la care îi
ducea să se încălzească era, pur şi simplu, focul din bucătărie.
Venirea copiilor în bucătărie schimbase înfăţişarea
plitei. În locul meditativelor oale de toate mărimile ― înghesuite acuma în
fund ― izbucneau râsetele albe ale grăunţelor de păpuşoi, preschimbate în
cucoşei. Pe marginea plitei, trei mere domneşti se coceau, priveghiate de babă,
ca o trinitate* bosumflată de repetente, strunită de ochii profesoarei şi
zeflemisită* de colegele mărunte. La gura sobei, pe trei scăunele joase,
Olguţa, Monica şi Dănuţ îşi rumeneau obrajii în bătaia flăcărilor, ronţăind
cucoşei fierbinţi
. ― Îî! [...] Acuşi!... se răsti baba la oala nervoasă
care-şi strâmbase capacul bufnind. Tustrei bufniră de râs. [...]
Trăgând cu coada ochiului la mere, baba crăpă portiţa
rolei, aruncă înăuntru o privire savantă şi repede o închise la loc.
Dintr-acolo, căldura se revărsă parfumată.
― Miroase a turtă
dulce, babo! se stropşi Olguţa râzând.
― Are cine-o mânca! oftă baba răsucind un măr.
Pe plită, merele îmbătrâneau văzând cu ochii.
Feciorelnicul lor ten se-ntuneca zbârcindu-se. Suspinau înăduşit şi lăcrimau
somnoros. În schimb, aroma lor creştea mai văratică, mai îmbătătoare, ca
sufletul spre cer purces al mucenicelor arse pe rug.
Olguţa şedea la mijloc, drept în faţa flăcărilor care-i
îmbrăcau faţa în aur şi aramă fluidă; Monica şi Dănuţ şedeau la dreapta şi la
stânga ei. Pe jos, de-a lungul cuptorului, motanii şi pisicile, numai puf şi
arabescuri, torceau de lene şi de cald ce le era. Mai la o parte de pisici ―
prudenţă sau demnitate ― dormea Ali. Mai toate muştele aţipiseră amorţite.
Totuşi, se găseau destule să-l necăjească. Urechile lui Ali ― veşnic atente ―
pălmuiau şi trăgeau sfârle.*
Sub cuptor, într-un paneraş plin de fân, o cloşcă îşi
dospea puişorii de aur. Un greier, cine ştie sub ce grindă ascuns ― ţinea ison
subtil corului primăvăratec. Şi soba duduia de flăcări şi de vânt, ca o horă.
Intrând în bucătărie, domnul Deleanu dădu cu ochii de copii stând în jurul unei
măsuţe rotunde. Mâncau mere coapte, cu mâinile. Pe măsuţă, în loc de mămăligă,
se răcorea o turtă dulce tăiată felii. ― Aici îmi erai, Olguţa?
― Da’ tu ce cauţi aici, papa?
― Mamă Marie, spune te rog lui Ion să puie caii la
trăsură... Ei! ş-acum să vă răfuiesc eu! se încruntă domnul Deleanu frecându-şi
mâinile.
― Rămâi cu noi, papa! se rugă Olguţa, urmată de Monica şi
Dănuţ.
― N-am loc, Olguţa!
― Uite-aici, lângă
mine. Când se întoarse, baba găsi patru oaspeţi grămădiţi pe trei scaune în
jurul măsuţei. Îşi acoperi râsul cu mâinile.
― Mamă Marie, da’ pe mine nu mă cinsteşti cu nimica?
― D-apoi cu ce, conaşule?
― Ei!... c-o cafeluţă... Da’ nu de-a noastră, de-a
dumitale.
― Lasă că are baba! se făli ea făcând cu ochiul.
― Muşcă, papa. Domnul Deleanu muşcă din mărul întins de
Olguţa.
― Pii! Grozav de bun!... Aşa ceva n-am mâncat de când
eram copil!
― Papa, ştii ce? Povesteşte-ne ceva de când erai tu mic.
― Hai, papa, se rugă şi Dănuţ.
― Şi eu te rog,
moşu Iorgu.
― De când eram eu
mic... Hei!
― Mai muşcă o dată, papa. Aşa ai să-ţi aduci aminte!
Aroma merelor coapte, parfumul cald de turtă dulce, flăcările
sobei şi trei chipuri de copii care-ţi sunt dragi ― nu sunt numai îndemn, ci
chiar izvor de basm şi amintiri.
În jurul măsuţei
erau patru copii. Afară, ploaia curgea cenuşie, bătând în geamuri. Peste sate,
şesuri, codri, dealuri şi oraşe cădea ursuzul potop al tristeţei, mucezind
frunzele, sporind glodul*, înteţind tusea, alungând zâmbetele.
Dar bucătăria rumenă de flăcări, plină de copii, pisici,
pui de găină şi poveşti plutea prin ploaie şi prin toamnă, ca o nouă arcă a lui
Noe.
Şi umbra babei pe
zidurile albe avea o amploare biblică.
(Ionel Teodoreanu, La Medeleni)
*trinitate - (în
religia creștină) - Treimea Sfântă;
*zeflemisită - ironizată;
*sfârle - bobârnace, lovituri peste nas;
*glod - noroi.
Textul 2
,,Mărul (Malus domestica) este o specie de plante din
familia Rosaceae. Această specie cuprinde între 44 și 55 de soiuri cunoscute,
care se prezintă ca pomi sau arbuști. Varietățile de măr cresc în zona
temperată nordică din Europa, Asia și America de Nord, printre acestea existând
un număr mare de hibrizi.
Cea mai răspândită formă a mărului este mărul de cultură.
Chiar dacă este un aliment, calitățile sale terapeutice
sunt cunoscute încă din timpuri străvechi. Plinius cel Bătrân îl recomandă în
bolile de stomac, iar ceva mai târziu, călugărița Hildegard von Bingen
recomandă mărul contra migrenelor, a durerilor de ficat și de splină.
Mărul are acțiune tonică, diuretică, uricolitică,
depurativă, antiseptică, intestinală, laxativă. Este indicat în astenie,
surmenaj, convalescență, graviditate, anemie, reumatism, gută, litiază urică,
hepatită, colibaciloză, stări febrile, ulcer gastric, gastrite, insomnie,
diabet și altele.
Partea comestibilă a mărului este receptaculul (o
prelungire a codiței), iar fructul în sine este ceea ce se numește în termeni
populari „cotor”, parte care în cele mai multe cazuri nu este comestibilă.
[...] Cojile de mere conțin acid ursolic, care, pe baza experimentelor pe șobolani,
crește masa mușchilor scheletici și a țesutul adipos brun, de asemenea scade
grăsimea de culoare albă, reduce obezitatea, intoleranța la glucoză și steatoza
hepatică.
În lume există peste 7.500 de soiuri de mere, iar în
România există aproape 60 de soiuri de mere recunoscute oficial.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83r)
...................................................................................................................................................................
6. Transcrie din secvența următoare două figuri de stil diferite, pe care le vei numi:
„Aroma merelor coapte, parfumul cald de turtă dulce, flăcările sobei şi trei chipuri de copii care-ţi sunt dragi ― nu sunt numai îndemn, ci chiar izvor de basm şi amintiri.”
--enumerație:,,aroma...parfumul....flăcările...chipuri.....”
--metaforă:,, izvor de basm şi amintiri”
7. Prezintă,o diferență între limbajul utilizat în textul 1 și cel din textul 2, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Fragmentul din
romanul,,La Medeleni ” este un text literar,redescoperă
bucuriile simple ale copilăriei,creând o
lume încântătoare plină de farmec prin abundența figurilor de stil și a
imaginilor artistice,dialogurile plăcute, prin vibraţia lirică intensă.
Texul 2 este un
text nonliterar, deoarece conţine informaţii obiective despre
măr, într- un limbaj clar şi precis, lipsit de expresivitate artistică, în
care cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu. Se folosesc mulţi termeni
ştiinţifici şi tehnici, precum:..........................................
8. Ce simte tatăl când se așază lângă foc, alături de copii? Justifică-ți răspunsul prin referire la o emoție, valorificând textul 1
.Domnul Deleanu este surprins găsind copii în bucătărie,este o atmosferă plină de căldură și voioșie și,așezându-se pe scăunel în parfumul merelor coapte, se transfoemă miraculos î copilul de altă dată.Este emoția regăsirii timpului pierdut .
9.iată asocierea mea:
( ,,
M-am uitat la tata, care avea și el părul ondulat pieptănat pe spate, ceea ce
scotea la iveală o frunte înaltă, la fel și tatăl verilor mei, doar că al lui
era drept. Așa purtaseră toți tinerii cândva. […]
Aveam
ce face, iarna, ordinea celor șapte biblioteci ale familiilor, repartizate pe
etaje, dintre care numai una de știință (medicină, chimie, matematică), era
tulburată mai des, fiecare își alegea ce-i plăcea. În iarna aia, curând după
prima zăpadă, tata-mare ne-a citit unul dintre poemele lui favorite, ,,Dan,
căpitan de plai”, dar finalurile triste ne supărau. […]
Noi citeam o carte
numită ,,Avalanșa”, de An Rutgers Van der Leoff, care avea pe copertă niște
schiuri înfipte cruciș în zăpadă, așa cum ni le înfigeam și noi, și doi copii
alături. Și cartea asta, pe care ne-o dăduse tata, avea părți triste, […] dar
măcar se termina vesel, iar copiii erau, cumva, învingătorii.
Ca
toate celelalte lucruri ale noastre, și cărțile treceau de la unul la altul.
Cărțile aveau un mare avantaj față de patine: nu erau albe și negre și nu
trebuia să aștepți să-ți crească piciorul ca să le citești, așa că uneori
primeam destul de repede o carte citită de Dina. Părinții spuneau totuși că și
mintea crește, la fel ca piciorul, dar, întrucât cărțile nu-ți jucau în mână ca
picioarele în ghete, nu se vedea când îți sunt prea mari și nici când îți rămân
mici. Nici nu li se toceau canturile*, ca la schiuri. Era deci mult mai bine,
cu cărțile decât cu celelalte obiecte folosite de noi, rând pe rând.
N-am
văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă ca tata. Cum avea un ban, cum
își lua sau ne lua o carte, pe care o deschidea de parcă ar fi vrut să se mute
cu totul acolo, înăuntru. Nici nu mă auzea, dacă-i vorbeam când citea. Tata
avea la îndemână un Larousse* în care mă punea să caut cuvinte franțuzești,
chiar înainte de a ști limba asta, mi le spunea pe litere, și așa franceza s-a
amestecat încetul cu încetul între cuvintele mele. Mergeam uneori cu el la
librărie să vadă ultimele noutăți. La câteva zile după ce Tanti mi-a
povestit despre prima ei excursie pe zăpadă, m-am îmbolnăvit de gripă. Făcusem
febră mare, care nu-mi trecea și transpiram de parcă urcasem și eu pe jos, în
fustă lungă, până la cabana Postăvaru. Mama m-a „doftoricit” eficient, cum
învățase, ca fiică de medic, că trebuie să facă, însă tata mi-a adus, pe post
de medicament, o carte mare și groasă – cu multe desene și poezii și fragmente
din cărți de copii pentru oamenii mari –, pe al cărei cotor scria, cu un scris
clar, de mână,, Antologia inocenței”. Am citit din ea zilnic, toată iarna, și
nu m-am mai despărțit de ea niciodată, oriunde am mai locuit.”
(Ioana
Pârvulescu, Inocenții)
Tata este un personaj din fragmentul romanului,,Inocenții”, un
om cu sufletul curat, căruia nu i se poate reproșa nimic;
omul care exprimă iubire,atașament,dornic de cunoaștere,este amintit cu
simpatie și nostalgie.Tatăl din textul1 este un om emoționat de vederea
copiilor ce mâncau mere coapte și scăunelul pe care se așază,gustul mărului îi
reamintește copilăria.
Ambii tați sunt
personaje deosebite:primul tată-cititor are dorinţa de a citi și de a cumpăra
cărți,trecându-și fiica din realitate în fantezia paginilor,al
doilea se transformă miraculos în copilul de odinioară, simțind gustul mărului.
SUBIECTUL AL II-LEA
Scrie în 100-150 de cuvinte rezumatul textului 1.
Într-o după amiază de toamnă,trei copii merg să se încălzească la focul sobei din bucătărie.Pe plită se coc grăunțe de păpușoi și trei mere.Copiii urmăresc transformarea merelor ,a găunțelor și simt aroma din vară.Copii se încălzesc la focul sobei și ronțăie boabele transformate în cocoșei.Din cuptor vine mirosul de turtă dulce.Alături de copii sunt vietăți diferite:pisici,un câine,o cloșcă cu pui.Domnul Deleanu intră în bucătărie și este surprins de vederea copiilor.Se preface supărat, dar rămâne alături de copii la rugămintea lor.Mușcă dintr-un măr și își amintește de copilărie.Încăperea se transformă într-un loc de basm.
