poezia : CLONȚ de Nicolae Labiș

                                       

,,Toamna asta lunecă
Iarăşi pe păduri,
Iarăşi se întunecă
Munţii ştirbi şi suri;

Berzele, încetele,
Au pornit în şir.
Încâlcit în pletele
Albei amintiri.

Stau pe unde bucină
Visul tău când treci,
Şi adânc mă zdruncină
Clonţul toamnei reci.

Umbra mea îşi clatină
Limpedele var;
Vine ca o datină
Noaptea de coşmar.”

     În opinia mea, poezia lui Nicolae Labiș se intitulează ''CLONȚ'', întrucât în această operă poetul prezintă natura în anotimpul ,,toamnei reci”, fapt sugerat încă din primul vers: '' Toamna asta lunecă”, autorul își exprimă în mod direct sentimentele de tristețe,melancolie, prin intermediul confesiunii lirice.Privirea identifică anotimpul prezent văzut,(toamna),,asta” este un adjectiv care stabilește observarea sigură. 

        În primul rând, titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv comun simplu (clonț=plisc,gură), care se află în deplină concordanță cu tema poeziei, motiv pentru care, încă din incipit, poetul folosește imaginea anotimpului care ,,lunecă”,se strecoară prin natura întreagă:păduri,munți. Mărturisirea directă aduce starea de tristețe,neliniște, ce se combină cu starea de regret, întrucât scurgerea nemiloasă a timpului, generează în sufletul eului liric sentimente de nostalgie.Adverbul,,iarăși”exprimă revenirea constantă a anotimpului pe pământ.Imaginea vizuală a tabloului pe fundalul căruia sunt ,,munții știrbi și suri”este dezolantă,cele două epitete arată îmbătrânirea peisajului,stingerea.

      În al doilea rând, conexiunea dintre titlu și textul liric este foarte bine definită, vizibil fiind faptul că  autorul observă păsările care pleacă primele,așa cum au și venit,,berzele”,nu se grăbesc în pornirea,plecarea lor este înceată; ,,încetele”,adjectiv articulat,de parcă ar amâna zborul,le urmărește șirul,,încâlcit”,întortocheat ca amintirile,,albe”.Nuanța păsărilor se identifică cu a amintirilor: albă,încă vie,dar nedeslușite  în memoria eului liric,a poetului. Metafora ,,pletele amintirii”are menirea de a arăta mulțimea imaginilor păstrate.Continuă astfel durerea sufletului la vederea stingerii naturii.

          În al treilea rând, titlul poeziei  se afla în strânsă legătură cu sentimentele de nostalgie ale eului liric, generate de,,toamna rece”.Poetul mărturisește ,,stau pe unde bucină”,loc al sunetului plin de durere,loc al trecerii unei ființe dragi,loc al visului,,tău”.Se adresează memoriei cu sentimentul singurătății. Discursul liric adâncește sentimentul de melancolie, este,,zdruncinat”,tulburat de atingerea,,clonțului”,lovit nemilos de,,toamna rece”,anotimp al pierderii,al uitării,al indiferenței.Se simte fără vlagă,o umbră,știind că va veni,,noaptea de coșmar”,întunericul gândurilor apăsătoare.

            În concluzie, titlul poeziei este deosebit de sugestiv,  constituind o sinteză a conținutului de idei si sentimente ale poeziei, iar sentimentele eului liric sunt acelea de durere, de nostalgie, poetul se simte atins de clonțul nemilos al singurătății.Și prozodia poeziei contribuie la accentuarea acestor sentimente:măsura de 7-5 silabe,ritmul iambic și rima împerecheată.