D-ra CUCU (Făcând
un pas pe peron): Zamfirescu! (Formidabilă): Stai pe loc, Zamfirescu… Ia vino aici domnişoară… Mai aproape!
Mai aproape, n’auzi? (Prin fereastră
se vede ivindu-se din stânga o fată de şcoală în uniformă. Abia îndrăzneşte să
se apropie de teribila d-ră Cucu, care a rămas în faţa uşii şi-i face semn cu
degetul): Prin urmare, de astea-mi
eşti d-ta? Aici îţi faci d-ta veacul? La gară, ai? La gară! ELEVA (Pierdută): Domnişoară… D-ra CUCU Taci! (Din dreapta se iveşte Ichim împingând
căruciorul lui ceferist. D-ra Cucu cu un gest scurt îi arată elevei uşa
biroului): Intră înăuntru… (Fata ezită): Intră înăuntru, n’auzi? (O
împinge înăuntru. Intră şi ea, trage uşa):
Ce cauţi aici? ELEVA (Pe
jumătate moartă): Dom’şoară vă rog. D-ra CUCU Taci! (Răspicat): Ce cauţi aici? ELEVA Dom’şoară
vă rog… D-ra CUCU Taci!
Nenorocito. Să n’aud o vorbă. Unde ti-e numărul? ELEVA (Inocentă
şi speriată): Numărul? D-ra CUCU (Apucând-o de mâneca stângă a şorţului): Da, numărul. Te faci că nu ştii? Ce număr ai? ELEVA 218. D-ra
CUCU Şi unde e? ELEVA
A… a… a căzut. D-ra CUCU :L-ai
prins în copci, Zamfirescu! ELEVA
Dom’şoară vă rog. D-ra CUCU
Taci! (Caută în buzunărelul de sus
al şorţului şi scoate de sus un petec de stofă): L-ai prins în copci! Şi de când porţi d-ta gamenul pe o ureche?
Şi şorţul pe talie! (Cu fiecare
cuvânt îi corectează ţinuta): Unde
te trezeşti? La bal?
STEAUA FĂRĂ NUME (scena V) --- Opera dramatică este textul în care autorul
își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor
personaje angajate într-o acțiune ce se derulează în fața spectatorilor,
fiind generată de conflicte puternice. Fragmentul citat din creația lui Mihail
Sebastian aparține unei opere dramatice.
În primul rând, dialogul dramatic este
principalul mod de expunere. Domnișoara Cucu,o profesoară dintr-un orășel uitat
de lume, e la pândă. Le face viaţa iad elevelor care vin la gară, să vadă
trenurile,este un mod de a evada din viața monotonă,gara este speranța,altă
lume,alt univers Aşa o detectează, de exemplu, pe eleva Zamfirescu că încalcă
regulamentul,acela de a se retrage acasă odată cu lăsarea întunericului,de a
purta oriunde și oricând uniforma,pentru a se deosebi de cealaltă lume.Întâlnirea
este tensionată: eleva este în gară la o oră nepotrivită,uniforma este
transformată într-o rochie de stradă,numărul matricol este în
buzunar,ascunsă,iar bereta este pe o ureche,pentru a-i da un aer de domnișoară.
Rândurile acestea constituie un dialog între două personaje..
În al doilea rând, se observă interesul pentru
construcția personajelor: Domnișoara Cucu este o fată bătrâna, evident austeră,
bănuitoare și ridicolă. Ea face poliție școlară, controlează gara,
cinematograful și gradina publică, urmărind pe elevii care încalcă disciplina școlară.Tonul prin care se adresează este ridicat,autoritar,menit să
intimideze,nu suportă să i se răspundă,deși întreabă,repetă imperativul,,taci”,pentru
a arăta că ea controlează dialogul.Cuvintele sunt jignitoare,,nenorocito”,nu-i
permite să răspundă,o umilește pe fata dornică de a visa cu ochii deschiși,
gesturile sunt brutale:o împinge pe fată ,îi scotocește în buzunarul
rochiei,pentru a găsi numărul matricol.Prin toată atitudinea ei o disprețuiește
pe fată,o desconsideră,impunând frica,nu respectul.Eleva,Zamfirescu,este
dornică de a cunoaște și altă lume,gara este locul de a evada din cotidian,de a
vedea trenurile care vin și pleacă oriunde și nicăieri,luminile ,lumea din
tren.Vorbește cu teamă,rugându-se pentru situația gravă în care se află,repetă
cuvintele continuu,implorând:,,domnișoară,vă rog”,cuvinte spuse rugător,cerând
parcă iertare.Replicile ei sunt scurte,timide.Personajele sunt descoperite
spectatorului prin gesturi,cuvinte pe care autorul le notează în explicațiile
suplimentare puse alături de numele
personajelor,în paranteze,care sunt de ajutor regizorului,dar și actorilor,când
învață replicile și mișcarea scenică.
În concluzie , deoarece dramaturgul apare în această operă prin vocea,mișcările personajelor ,
dintre modurile de expunere predomină dialogul, lista personajelor apare la
începutul operei , fiecare replică începe cu numele personajului , apare structurarea în acte şi scene , sunt prezente indicaţiile
scenice şi de decor şi faptul că această operă poate fi pusă în scenă
demonstrează apartenenţa operei "Steaua fără nume" la genul dramatic.
