Este așa un lucru mic să te bucuri de
primăvară? mă întreabă spiridușul nopții,strecurat în visul meu.
Este așa un lucru mic să trăiești în lumina
primăverii,să iubești verdele,să culegi un ghiocel?
Și visul aleargă și eu împreună cu el,simțind
vânturile primăverii,cum suflă mustățile zăpezilor de pe câmp,iar căldura
timidă răsare din sânul pământului să întâlnească razele soarelui în cer și
ochește sângerii înfloriți și muzica nopții anunță începutul călătoriei mele în
vis.
Privesc verdele răsărit în câmpul de iarbă
moartă:verdele de viață,pentru reînviere,pentru iubire. Mă rotesc cu ființe delicate,ireale din abur
,care îmi arată bobocii și semințele cum se desfac și cu degete de fum îmi
împletesc coroniță din fire de iarbă și ghiocei și albăstrele. Zbor purtată pe
aripile de nori,sunt ale zeiței Flora,care se împodobește cu onduleurile zambilelor violete,cu narcise
galbene ,iar stelele se adună pe fruntea-i în cununi luminoase.
Fiecare frunză,fiecare fir de iarbă i se
înclină, flori minuscule abia răsărite i se aștern în cale,iar ea cântă,chemând păsările din depărtări. Și până să-mi dau seama,îl aduce printr-un
semn pe Eol, vântul de martie vesel,căruia îi place joaca,să glumească,întoarce umbrelele pe
dos,zboară pălăriile,caută prin salciile plângătoare,șoptește de iubire în
fiecare ureche,adie norii,apoi evadează pe coșul casei și…râde.
Amândoi mă învață cum să iubesc primăvara și-mi
arată că în fiecare zi este ceva nou: un
alt boboc…..o altă pasăre….o altă frunză…..soarele!
Mă îndeamnă să rămân cu ei în vis,dar eu simt
adierea unui parfum proaspăt și mă trezesc, la geam este o ramură înflorită ce
poartă un șnur roșu și alb.
