Umbra lui Dumnezeu

                            poezia:  UMBRA LUI DUMNEZEU

                                                           de Lucian Blaga

                     ,, Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi,
ce-n spațiu se desparte și s-adună,
pământ e ea, și prund și undă,
un drum cu călătorul dimpreună,
fântâna-adăpostind o lună.
Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în lumină,
mai grea ca alte umbre. Și nu-ți scapă.
Și poți s-o strângi sub chip de holdă și grădină.
Și poți s-o bei în chip de apă. ”

        Umbra divină este timpul declanşat odată cu intrarea în existenţă, Dumnezeu prin cuvântul său este viu si lucrător, lumina sa are capacităţi revelatorii, descoperind fragmente din misterele ce se refuză cunoaşterii, astfel încât: ,,Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în  lumină”.  ,,Cu floarea mea de foc în mâini”,poetul, eul liric participă subiectiv la momentul miraculoasei comunicări cu universalul, recunoscând într-un aforism perpetua oscilare între cele două regimuri ale imaginarului: ,,Umbrele seamănă, ce-i drept, cu întunericul, dar sunt fiicele luminii”. Frumusețea este umbra lui Dumnezeu asupra Universului,umbra este neființa,este simbolul eternității.

 Lumea în care trăim este o lume amețitoare a jocului de lumini și umbre . A zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!” 

     Titlul poeziei este o metaforă :duhul,urma,imaginea divină există în tot și-n toate ,în semnele lăsate de porunca Lui de a crea Raiul pe pământ,o natură desăvârșită.Astfel pământul a devenit RAIUL ,loc al frumuseții și măreției dăruit oamenilor, o lume ospitalieră dăruită omului, ca să o poată locui. 

     Poezia este o descriere a fiecărei amprente divine,a poruncilor care au despărțit și au adunat apele și pământul,a așezat unda apei lângă prund,i-a dat călătorului ,,un drum”,a adăpostit ,,o lună”în ,,fântână”,loc al vieții,al originii vieţii, al purificării, al regenerării.În lumina revărsată pe pământ ,,umbra ”divină este viguroasă, puternică,nu poate fi comparată cu ,,alte umbre”ale minunilor lăsate de  EL pe pământ. ,,Creaţia", departe de a mai fi fapta semnificativă a lui Dumnezeu, este numai un efect de lumină, lumea-umbră arendată în beneficiul omului, căruia îi spune: "poţi s-o strângi sub chip de holdă şi grădină. / Şi poţi s-o bei în chip de apă" o lume, plină de Dumnezeu, fiindcă ea e consecinţă a existenţei Sale.                                                                                                                                 Miracolul  transformării umbrei este dedicat omului,de aceea ultimele versuri  sunt un îndemn ,o poruncă pentru binele ființei umane: repetarea verbului,,poți”atrage  atenția  asupra puterii de  fi protejat de duhul divin,de a se bucure el,omul, de darurile semănate pe pământ:holde,grădină,apa,omul poate,trebuie să se bucure de darurile divine. Enumerarea darurilor este  plină de simplitate ,de parcă ar fi luate din cărțile sfinte ,fiecare cuvânt este o  taină  tandră, ocrotitoare dată destinului uman,iar pământul ce-a primit darurile este locul unde se poate înfiripa povestea umană.

           Simplitatea versurilor sugerează amplificarea misterului creației dăruită oamenilor,Dumnezeu  le-a dăruit oamenilor un pământ –rai.Poezia este alcătuită din  versuri cu  monorimă ca-n poeziile populare si cu măsura inegală,al căror ritm interior redă fluxul ideilor; substantivele  enumerate,verbele  la prezent sunt cuvinte-metaforă,iar cele două epitete – adjective la grad comparativ de superioritate: ,,mai vârtoasă,mai grea” dau contur amprentei dumnezeiești .Opțiunea poetului pentru versul liber și lipsa elementelor de prozodie clasică permit exprimarea fluxului ideilor și a intensității sentimentelor, precum și eliberarea de rigorile prozodice clasice. Aceasta este o formă a modernismului poetic.