o lectură pentru clasa a5a

                   PRIETENUL MEU de Ioana Pârvulescu

Cinci minute, care mi s-au părut lungi cât cinci ore, m-am frământat, apoi, brusc, mâna stângă mi-a țâșnit singură în sus, deși doamna profesoară nu pusese nicio întrebare, ne vorbea despre criza Imperiului Roman. Eu însă trebuia să-mi rezolv criza proprie. M-am ridicat și am spus, hodoronc-tronc:

— Vinovatul e în banca mea și, ca să vă spun adevărul, vinovatul sunt numai eu. L-am adus cu mine ca să ilustrez compunerea „Prietenul meu cel mai bun“, de la română, care mi-a ieşit prea scurtă. El a lătrat.

Și l-am scos pe Joi. Așa-l cheamă, pentru că l-am primit într-o joi. Claudia îi scrie uneori numele Joy, adică bucurie. Clasa a făcut, ca un singur om, uuaaa!, iar Joi a început să latre ca atunci când o vede pe Lala, mâţa vecinilor noştri. Toată lumea rămăsese cu gura căscată. Nici nu mă mir: Joi e cel mai simpatic câine chihuahua pe care l-ați văzut vreodată. E cafeniu, delicat, are 35 de cm și puțin peste un kilogram. A încăput perfect în rucsacul meu, de unde-și ițea capul, de fapt un căpșor ca de căprioară în miniatură. E tot numai ochi: două bile negre, lucioase şi o privire vie şi mândră cu care îţi topeşte inima. Codița e din cartea de geometrie: un semicerc perfect. Când merge, zici că-i un fulg: plutește pur și simplu! Să nu-l enervați, vă rog, că are „sindromul câinelui mic“, latră, mârâie și-și arată colții... de lapte (încă nu și-a schimbat dinții!). L-am luat pe Joi în brațe și l-am ocrotit de colegii care săriseră din bănci și se strânseseră în jurul meu într-o hărmălaie de nedescris, în timp ce el mârâia ca un urs și-și tot arăta dințișorii de lapte. Doamna profesoară a râs.

Ce să vă mai spun? Joi a fost eroul zilei. I-am cerut iertare lui Adi. Supărarea i-a trecut în cinci minute, tot atâtea câte mă frământasem eu dacă să spun adevărul sau nu. După ce mi‑am citit la ora de română compunerea, am constatat două lucruri. Primul, greșisem complet portretul: prietenul meu cel mai bun nu este Joi, este Adi. Am spus asta cu glas tare, iar după ore mi-am făcut un selfie cu prietenul meu cel mai bun.

Al doilea lucru, pe care cred că l-ați remarcat deja: am reușit aici să-l descriu pe Joi în mai mult de trei fraze seci şi am făcut-o aproape la fel de bine ca sora mea cea talentată la română (of, poate că sunt totuşi cam lăudăros). La teza de mate am luat 10, deși eram cu gândul la Joi, care fusese dus în cancelarie. „Să nu se mai repete!“, mi-a spus domnul diriginte cu o voce severă, sub care am ghicit un zâmbet. Ajuns acasă, am simțit nevoia să-mi fac un selfie şi cu Joi, prietenul meu al doilea cel mai bun, care-și ținea codița-semicerc în sus, semn de bucurie și de mare mândrie.

Până la urmă n-a fost o zi chiar așa de rea, nu-i așa?

gen epic--schița Five o clock de Ion Luca Caragiale

 Opera epică este creația literară în care autorul își exprimă gândurile, emoțiile, viziunea despre lume, în mod indirect, prin intermediul personajelor angajate într-o acțiune relatată de un narator. Schița ,,Five o clok”de Ion Luca este o creație epică..

            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă, liniară: Povestirea al cărei titlu este compus din cuvinte englezești arată un obicei al acelor vremuri: ceaiul de la ora cinci. Naratorul-personaj merge într-o zi de joi,la ceaiul de la ora cinci,este primit în fastuoasa încăpere , asigură gazdele sale de tot respectul  și de afecțiunea sa pentru ele. Doamnele îl întreabă pe invitatul lor dacă a fost la circ și pe cine a văzut acolo, ce persoane cunoscute au fost prezente, cine cu cine a conversat, cine pe cine a  salutat, astfel începând bârfa. Naratorul răspunde cu eleganță la toate întrebările, înțelege că nu trebuie să se lase prins în jocul curiozităților și,odată cu apariția unei femei despre care se dorise amănunte, încearcă să plece cât mai repede, renunțând la ceaiul oferit și la ospitalitatea cucoanelor. La ieșire se întâlnește cu bărbatul bârfit ,invitat și el la ceai,dar naratorul îl face să renunțe. Finalul este unul comic 

         Un alt argument îl reprezintă personajele cu nume ușor franțuzite: Esmeralde Piscopesco-alintată Măndica,este gazda,sora ei,Tincuța Popesco; ambele sunt curioase să afle de la oaspete despre lumea prezentă cu o seară înainte la circ.Cu ton ridicat și hotărâte a afla nume se întrerup,îl derutează pe narator,uimindu-l de curiozitatea lor despre un locotenent-Mitică Lefterescu.Prin dialog,scriitorul prezintă trăsăturile damelor care reies din felul de a vorbi,deși par ființe din înalta societate,se poartă ca femei needucate.Apariția Miței Potropopescu, frumoasă si elegantă, schimbă atmosfera salonului:. cele trei dame se săruta afectuos,dovedind ipocrizie,dar respectând eticheta. Dialogul se îndreaptă periculos către Mitică Lefterescu,locotenentul dorit de Măndica și de Mița .Se ceartă ca două mahalagioaice. Naratorul fuge speriat de ce va urma, îl întâlnește pe bravul Lefterescu, sosit la five o'clock  și-l întoarce din drum.  Naratorul relatează la persoana a III-a,dar se și implică în acțiune. El cunoaște totul despre personaje,le urmărește prin  dialog.                                                               În ceea ce privește modurile de expunere,dialogul este un  mod important de expunere care ajută la caracterizarea personajelor și la evidențierea relațiilor dintre personaje.Dezvoltat în interiorul limbajului popular, stilul conversației familiare din salon se caracterizează prin expresivitatea  textului:pronume, vocative, interjecții  interjecții, propoziții afirmative, prezența termenilor de tandrețe.

 Prin conversație, personajele își evidențiază identitatea socială și psihologică. Comicul de limbaj se remarcă prin schimburile de replici , propoziții simple. Sintaxa folosită de personaje relevă ritmul alert, de intensificare a dialogului, dar și comicul de limbaj,care valorează mai mult decât o descriere, participând la descoperirea imaginii vii a personajului.                                                                         În concluzie, datorită acțiunii simple, a personajelor și a naratorului-personaj, schița aparține  genului epic.

poezia-- Izvorul nopții de Lucian Blaga--gen liric

 Titlul poeziei este o metaforă,ce exprimă fascinația ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti,,izvorul nopții”, semnificând originea - ,,izvorul” –sursa apei vii care dă viață,simbolul purității,al sufletului omenesc,al sentimentului de iubire,ce capătă proporții cosmice în momentul ,,nopții”,timp al misterului.

  „Izvorul nopții” este un text liric, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.                                                                                                                                                                      În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.

          

          Poezia este alcătuită dintr-o frază amplă, care conține admirația pentru frumusețea ochilor iubitei și o propoziție dezvoltată, ca o concluzie emoționantă a dragostei.

          Poezia începe printr-o adresare directă, exprimând admirația poetului fata de ființa dragă,,frumoaso”. Momentul este cel al înserării,iar gesturile sunt tandre.Vocativul ,,Frumoaso” ilustrează perfecțiunea fizică a iubitei, exprimând sentimentul de admirație față de iubită. Adresarea directă dă impresia de prezență reală a iubitei, susținută și de folosire persoanei a II-a ,,ta”, ,,tăi”. Poetul nu-i realizează un portret , ci îi schițează doar o trăsătură: frmusețea ochilor ei negri prin intermediul unor epitete ,,ochi-așa de negri”, ,,ochii tăi, adâncii” sau al unor metafore “izvorul noptii”, “o mare de-ntuneric”. Descrierea e făcută metaforic și subiectiv, ochii iubitei devin izvorul noptii; ochii iubitei și noaptea sunt imagini asociate prin nuanța, culoarea neagră, sumbră, simbol al infinitului, al misterului ce așteaptă să fie descoperit. Enumerația ,,peste văi și peste munți și peste șesuri”arată ideea că poetul regăsește toate elementele din natură în adâncimea ochilor iubitei care acoperă totul.   Cuvântul ,,ochii”- cuvânt-cheie al poeziei,  apare de trei ori, exprimând admirația și extazul. Aceeași semnificație o au și metaforele ,,izvorul” și ,,o mare de-ntuneric”imensă ce acoperă cu mister ființa îndrăgostiților,contopindu-i cu natura. Poziția cuplului predispune la visare, privind in ochii fermecători ai iubitei- izvorul întunericului, simbol al tainei existenței vieții. Adjectivele posesive la persoana I si a Iia:,,îmi,-ți,ta,tău”îi arată pe cei doi îndrăgostiți într-o stare de vrajă.  Negrul intens al ochilor iubitei semnifică unul din marile mistere ale Universului, întrucât se identifică cu cadrul nocturn care acoperă văile, munții, șesurile, întreg Pământul, ca o taină fascinantă: ,,ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste văi/ și peste munți și peste șesuri,/ acoperind pământul/ c-o mare de-ntuneric.”                                                                           

      Ultimele două versuri se constituie într-o concluzie : vraja emanată de frumusețea ochilor iubitei: ,,Așa-s de negri ochii tăi/ lumina mea.”, contrastul dintre negrul ochilor și lumina care aureolează iubirea este realizat printr-un oximoron=adică alăturarea a două cuvinte cu sens contradictoriu, care formează însă un tot= sentimentul profund de iubire: ,,așa-s de negri” în opoziție cu ,,lumina mea”, astfel există un contrast uimitor între negrul ochilor și lumina ce o reprezintă iubita pentru poet. 

   În al doilea rând, textul este liric,  există un eu liric,care-şi face simţită prezenţa prin pronumele de persoana întâi și a doua, pun în evidență armonia totală a cuplului de îndrăgostiți, aflat sub vraja misterioasă a iubirii: ,,ți-“, ,,ta”, ,,îmi”, ,,tăi”,prin verbele:,,stau”.

    În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile: Lexicul este alcătuit din cuvinte ce aparțin vocabularului fundamental :ochii,seara,capul,izvorul,văi,munții.Verbele prezintă o realitate prezentă: ,,-s,stau,pare,sunt”.Dinamismul este dat de singurul verb de mișcare,,curge"care sugerează eternitatea,curgerea veșnică a timpului,a vieții.

  Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula adverbială ,,așa de” alăturat adjectivului ,,negri” și de apoziția simplă ,,adâncii”, un adjectiv articulat, care amplifică profunzimea sentimentului de dragoste. Epitetul adverbial ,,tainic” care se adaugă verbului ,,curge”, ca și metafora ,,o mare de-ntuneric” exprimă ideea că dragostea este una din marile taine ale lumii,dar arată și nesiguranța îndrăgostitului.Prin inversiunile: ,,ți-s ochii așa de negri”, ,,tainic curge noaptea” poetul insistă asupra fascinației ochilor iubitei și asupra misterului pe care aceștia îi degajă în natura întreagă. Poezia are versul alb-- nu are rimă, dar are ritm interior care armonizează poezia,versurile au măsura inegală,nu sunt structurate în strofe.

În concluzie,poezia,,Izvorul nopții” aparține genului liric, deoarece prin vocea  unui eu liric, autorul exprimă în mod direct  sentimentele de dragoste și iubire față de iubita lui., folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să  impresioneze puternic.

text nonliterar:Pinguinii

 
                          

Într-un manual nou de clasa a5a există lecția despre Textul nonliterar despre:

               Pinguinii(fragment)

,, Pinguinii reprezintă o specie de păsări marine, care nu pot zbura. Trăiesc numai în Emisfera Sudică, unde se regăsesc 17-20 de rase. Cea mai răspândită rasă este Pinguinul Imperial, exemplarele adulte atingând 1,1 metri si cântărind 35 de kilograme. Cea mai mică rasă este Micul Pinguin Albastru, care are în jur de 40 cm și cântărește aproximativ 1 kilogram. Pinguinii sunt adaptați la viața acvatică, putând să rămână în apă 18 minute. Acestor păsări le țin de cald două straturi de pene scurte și îndesate și stratul de grăsime de sub piele. Dacă nu pot să zboare, pinguinii sunt, în schimb, foarte buni înotători și scufundători. Își folosesc aripile rigide și înguste ca înotătoare. Ei plonjează în mare de pe terase sau stânci și înoată foarte repede sub apă, dirijându-se cu picioarele și coada, prinzând pești, calamari cu ciocurile. Ies adesea rapid din apă, pentru a lua o gură de aer. Deplasarea prin aer se face cu viteze de până la 25 km/h. Uneori, pinguinii înoată încet la suprafață, cu gâturile întinse în sus, ca rațele sau gâștele. Pinguinii Regali și cei Imperiali nu își construiesc cuiburi, depunându-și ouăle direct pe pământ sau gheață. Pinguinii sunt organizați în colonii – locuri zgomotoase, unde sute de exemplare se adună. În ciuda aglomerării, fiecare pinguin își recunoaște perechea sau puiul, strigându-l și identificându-i țipătul”. (adaptare după www.ipedia.ro)

               Textul nonliterar este un text care  are drept scop informarea obiectivă a cititorului în legătură cu anumite aspecte ale realităţii  într-un limbaj clar şi precis, conţinând adesea termeni ştiinţifici şi tehnici. Se încadrează în categoria textelor neliterare textele științifice, știrile, articolele de ziar sau revistă, reclamele,  anunțurile, buletinele meteo, rețetele, prospectele de medicamente, textele de lege, instrucțiunile de utilizare a aparatelor.

 Textul ,,Pinguinii” este un text nonliterar, pentru că are toate caracteristicile unui astfel de text.

  În primul rând, este text nonliterar, deoarece conţine  informaţii obiective (redau realitatea în chip nefalsificat, detaşat de impresii subiective; nepărtinitor, imparţial)despre pinguini, şi nu opiniile subiective (care au un caracter personal, care se petrec în conştiinţa cuiva; care, ţine seamă numai de sentimentele, de pornirile şi de ideile unui autor; părtinitor) ale autorului.                                               În fragment se spune despre pinguini că sunt o specie de păsări marine,care nu pot zbura, că trăiesc în Emisfera sudică. Alte informaţii oferite de text se referă la Pinguinul Imperial și la micul Pinguin Albastru,adaptați la viața acvatică,sunt buni înotători și felul în care înoată și se hrănesc. De asemenea se transmite despre pinguini cum își construiesc cuibuile,cum sunt organizați,cum se recunosc. Acestea sunt câteva dintre informaţiile din fragment.

  În al doilea rând, caracterul nonliterar al textului este dat de limbajul său clar şi precis, cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu( înţelesul obişnuit al unui cuvânt): sunt folosiți mulţi termeni ştiinţifici şi tehnici, precum:specie,emisferă,rasă,viața acvatică, colonii. De asemenea, apar date numerice: 17-20 de rase,Pinguinul Imperial atinge1,1 metri,poate cântări 35 kg.,iar micul Pinguin Albastru are 40cm. și poate cântări 1kg.:18 minute poate rămâne sub apă și poate zbura cu viteza de 25km/h.

   În concluzie, fragmentul este nonliterar, pentru că  se prezintă informaţii obiective despre pinguini--păsări marine, folosindu-se un limbaj ştiinţific- autorul , cel care transmite un asemenea mesaj , nu se implică în comunicare , prezintă un adevăr științific de necontestat - frazele sunt clare ,sunt numeroase neologisme.

poezia-Lacul de mihai Eminescu-gen liric

GENUL liric  cuprinde texte literare în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

Poezia „LACUL”de Mihai Eminescu este un text liric, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text. Titlul este un substantiv comun articulat ce desemnează unul dintre elementele cadrului natural, lacul, a cărui imagine domină peisajul în jurul căruia se grupează elemente ale naturii:

nuferii, trestiile, barca, vântul și luna-este centrul Universului. Modul de expunere  este monologul liric,care se îmbină armonios cu descrierea. Eul poetic, în ipostaza îndrăgostitului, îşi imaginează, într-un cadru feeric de natură, întâlnirea cu iubita.

    În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct .  Prima strofă descrie imaginea feerică a lacului ,,albastru” încărcat cu ,,nuferi galbeni”, lacul tresare în ,,cercuri albe”-o  imagine vizuală ce arată o atmosferă de calm, și totuși lacul  preia  zbuciumul sufletesc al poetului determinat de așteptarea iubitei:,,cutremură o barcă”.( Nuferii simbolizând: forța de creație, nemurirea, liniștea sufletească).                                                                                                   În strofa a doua este înfățișată așteptarea iubitei ,,pe maluri” ca o posibilitate,de aceea repetă adverbul“parcă”. Ar vedea-o ivindu-se ,,dintre trestii”ca o ființă ireală,dorind o îmbrățișare. Poetul nu face portretul iubitei,este,,ea”o ființă misterioasă, știută numai de el.  Următoarele două strofe cuprind visul de iubire neîmplinit în așteptare și singurătate. Cei doi îndrăgostiți vor fi fascinați de frumusețea naturii, vor pluti în ,,luntrea mică” acompaniați de sunetul melodios al apei,de foșnetul vântului și ocrotiți de lumina ,,blândei lune”.Se doresc purtați spre infinit .

         Finalul poeziei este cel al regretului provocat de neîndeplinirea dorinței,ea,iubita ,,nu vine”....Punctele de suspensie accentuează regretul neîmplinirii visului de iubire Astfel visul poetului i-a sfârșit în suspine și suferință, este din nou singur privind realitatea:lacul,,încărcat cu flori de nufăr”.  Deși poezia surprinde un moment de iubire neîmplinită, atmosfera pe care o degajă versurile este de seninătate și melancolie.

    În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin pronumele,,eu”și verbele la persoana I singular și plural:,,trec,ascult,aștept...să sărim,să plutim”.

   În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic folosit, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Astfel, imaginea vizuală a lacului cu nuferi galbeni,luna; auditivă a glasului de ape,a vântului Epitetele unele inversate: ,,lacul codrilor albastru, ,,nuferi galbeni”,, blândei lune ,, luntrea mică” . Lacul este personificat ,deoarece s-a stabilit o relație între natură si sentimentele poetului,este un fel de oglindă a gândurilor. Verbele la modul conjunctiv, timp prezent :,,să cadă”, ,,să sărim”, ,,să scap”, ,,să plutim” arată o acţiune posibilă, deoarece tabloul imaginar ca de basm. Verbele la timpul prezent ,,cutremură" şi la gerunziu ,,tresărind" creează o atmosferă de vrajă, de visare.

   Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în cinci catrene cu ritm trohaic, măsură de opt silabe,iar rima conferă muzicalitate poeziei :rima imperfectă a versurilor 1 şi 3 şi rima încrucişată a versurilor 2 şi 4.

  În concluzie, poezia „Lacul” este liric, deoarece, prin vocea   eului liric, poetul comunică în mod direct emoţii şi gânduri, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să  impresioneze puternic..

poezia: Și totuși vine toamna de Adrian Păunescu

E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec plouă in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

In clăi de fân miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.

Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si tu o stii si o ingani
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem batrani.

Opera lirică este creația în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic. Poezia ,,Și totuși vine toamna” de Adrian Păunescu este un text liric, pe tema naturii și a iubirii.Titlul poeziei repetat în ultima strofă este un adveb carei exprimă ideea de concesie, de renunțare precedat de,, şi”,apoi de o propoziție simplă.

            Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea textului: poezia se constituie într-un monolog liric plin de melancolia poetului ce observă schimbările din natură. Cu încântare descrie atmosfera de vară:,,iarba verde” veșnicia naturii,zilele încă luminoase,dar simte neliniștea neclară din natură-,,cineva cu-n sac în spate”asemenea unui duh ce-ascunde taine coboară,,din munți”,loc al înțelegerilor secrete.Comparația accentuează misterul din natură.Autorul enumeră elemente ce nu anunță vreo schimbare-este încă vară: porumbul ,,cu dinți de lapte”personificat asemenea unui copil,albinele sunt hărnice,ploaia înviorează, ,greierii își anunță sfârșitul,cântând,iar gutuile nu pot fi ,,mușcate”.Imaginile vizuale și auditive completează tabloul sfârșitului de vară.Încă este mirosul verii în fânul,,foc de floare”,metaforă a căldurii.Poetul zâmbește amintindu-și de ,,cojoacele”iernii,de visele iubirii,de jocul împerecherii,, cerboaicelor”,de nunțile din toamnă.Este copleșit de  sentimente de regret pentru vara ce se va sfârși,simte în el o stare neobișnuită .

           Un alt argument îl reprezintă exprimarea directă a tristeții prin repetiția insistentă a constatării că toamna va veni,este un fel de a se obișnui cu ideea.Repetă conjuncția,,și”,pentru a  se obișnui cu trecerea timpului.Adresarea directă către o ființă,,tu”îl face să nu se simtă singur,în timpul îmbătrânirii naturii și a omului.

            Exprimarea este simplă,iar rima încrucișată,măsura versurilor de 10-11 se adaugă discursui liric al poeziei.

            În concluzie, acestă poezie este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct, există un eu liric,care îşi face simţită prezenţa în ultima strofă prin verbul la persoana a2a,limbajul artistic creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile.  Am arătat că poezia citată aparține genului liric.

eseu --Despre copilărie

     „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.
Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, le ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul sau, gândeşte că se află călare pe un cal din cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte la el din toată inima, de-ti ia auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mania în toată puterea cuvântului…
  Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.”

     Recitind ,,Aminririle din copilărie”ale lui Ion Creangă,consider că vârsta copilăriei este  magică. Nu ştiu când şi unde începe şi nu ştiu când şi unde se termină.                                                                       În primul rând,copilăria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care mă simt mai aproape de Dumezeu și de toate tainele existenţei,spun doar o rugăciune,îi privesc insistent pe cei iubiți și...gata!. Mă pot întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, pot fi magician, erou din basme,filme sau benzi desenate, pot vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi cred cu tărie că am fost acolo cu adevărat…
     În opinia mea,copilăria este singurul moment al vieţii în care trăiesc totul la maximă intensitate:plâng şi râd în aceeaşi zi, în care mă supăr şi iert după câteva momente, în care sunt singur şi totodată cu toată lumea.
     În al doilea rând,pe măsură ce trec anii, pe măsură ce am depășit clasele primare, parcă exuberanţa copilăriei  dispare încet-încet. Simt că devin mai serios, zâmbesc mai puţin, nu mă mai bucur de orice nimic, am gusturi, pretenţii rafinate. În același timp iubesc  cu pasiune aspectele noi ale vieții,caut explicații, adevăruri,înțeleg idei,cuvinte,situații,deosebesc.Dar totodată mă bucur atunci când mi îndeplineşte o dorinţă mult aşteptată și aștept cu nerăbdare sărbătorile,îi înțeleg pe cei maturi și, mai ales, simt cum mă atașez mai mult de părinți,bunici,îi ocrotesc pe cei mici.
     Iată de ce  nu înțeleg cum pot unii să trăiască în spaţii închise aproape tot timpul, în faţa ecranului luminos al calculatorului, vorbind zi şi mai ales noaptea cu prieteni de peste mări şi ţări, dar neştiind să-și invite un coleg la o plimbare cu bicicleta sau o „expediţie”pe oriunde.Și mie-mi plac gadgeturile,jocurile,lumea virtuală, nu neapărat monştrii imaginari sau filmele de groază, muzica grea, joasă, care nu reuşeşte să atingă nicio  coardă a sufletului și care va trece ca ,,valul”făcând loc altor nebunii.                                                                                                                                                                           Eu sunt sportiv ,mă antrenez zilnic, dorindu-mi performanțe; concluzionez spunând că viața adevărată este trăită sub cerul albastru---acesta-i adevăratul miracol!!!!!

CONECTORII CE PERMIT REDACTAREA CORECTĂ A TEXTULUI ARGUMENTATIV:

Paragraful discursiv	Conectori/modalizatori specifici
IPOTEZA	Indici ai subiectivităţii evaluative:
	(Eu) consider că...
	Sunt de părere că...
	Mi se pare că...
	Cred că...
	În ceea ce mă priveşte,...
	În opinia mea, ...
	După părerea mea,...
	Din punctul meu de vedere,...
ARGUMENTAREA/	Indici progresivi:
CONTRAARGUMENTAREA	Un prim argument< Un alt argument
	În primul rând,< În al doilea rând,<
venunţarea şi dezvoltarea	Mai întâi,... Apoi,... etc.
argumentelor	Factori cauzali:
	Ţinând cont de acest fapt<;
	deoarece; căci; pentru că;
	de fapt; dovadă că; cum;
	având în vedere că; de altfel;
	Elemente demonstrative/explicative:
	tot  astfel;  în  acelaşi  timp,...;  totodată,...;
	simultan,...; concomitent,...; deopotrivă,...;
	în chip asemănător...; cu alte cuvinte...; pe
	scurt,...; rezumând,...; de exemplu,.. etc.
CONCLUZIA	Conectorii conclusivi/ai consecinţei
	argumentării
	Deci,<
	În concluzie,<
	Aşadar,<
	Prin urmare,<
	În consecinţă,<
	Iată de ce,<

evaluarea națională 2018---nu știu dacă e adevărat!!!!!!!!!!!

Evaluarea Nationala pentru clasa a VIII-a va avea parte de o schimbare a structurii subiectelor. Aici, se va pune accentul pe gramatica si vor creste cerintele de morfologie, cum ar fi cele care se refera la determinarea cazului si genului unui substantiv.

 

Primul subiect de la Evaluarea Nationala va avea un text din genul liric, epic sau dramatic, la care elevii vor trebui sa raspunda la sase intrebari, in loc de cinci ca pana acum. O veste buna pentru elevi este faptul ca, pentru fragmentele din schita, roman sau nuvela, nu li se va mai cere sa explice si sa argumenteze incadrarea acestora in specie.

 

O alta modificare se refera la disparitia limitei superioare de spatiu in ceea ce priveste textul argumentativ. Nu va mai exista limita de 25 de randuri, urmand ca elevul sa scrie atat ca poate, vrea sau stie.

 

Examenul de Evaluare Nationala pentru clasa a VIII-a va pune accent si pe redactarea unui eseu, iar punctajul va fi modificat. Se vor acorda intre 12 si 14 puncte, pentru ortografie, stil si vocabular, punctuatie, coerenta textului si asezarea in pagina. 

a început școala.....

                

  Există frumusețe,mister,taină în tine,Toamnă!

Dar…oare există și ochi care să le poată vedea?

De ce râd,Toamnă,când poposești în parcul cu alei cotite,în școala uitată în vară... și de ce stau din nou în  banca mea?și de ce copacii își leapădă frunzele de aur,iar vântul tău mă alină?Ploaia?-e lacrima ta,Toamnă…Frigul,pe care nu îl voi simți,e drumul înspre tine?Care ți-e taina fără glas?Dar nu-mi răspunde,Toamnă,fiindcă n-ai mai fi misterioasă…Mor frunzele,dar în orice există o înviere!...O filă ruptă din tine,Toamnă!sau tu te-ai rupt din ea?!?!...Care ți-e taina învierii,Toamnă?Dar,nu-mi răspunde,să nu-ți pierzi din mister!

Și-acum chiar c-aș vrea să mă bucur de un ÎNCEPUT...cărți...caiete...flori...zâmbete...îmbrățișări...profesori...colegi vechi,noi...amintiri...și deasupra soarele de culoarea mierii...freamăt...e toamnă...ei și????a început școala....viața nouă...viitor...