E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.
Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec plouă in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.
Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.
In clăi de fân miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si tu o stii si o ingani
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem batrani.
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.
Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec plouă in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.
Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.
In clăi de fân miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si tu o stii si o ingani
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem batrani.
Opera lirică este creația în care autorul își exprimă, în
mod direct, ideile, emoțiile, apelând la un limbaj artistic. Poezia ,,Și
totuși vine toamna” de Adrian Păunescu este un text liric, pe tema naturii și a
iubirii.Titlul poeziei repetat în ultima strofă este un adveb carei exprimă
ideea de concesie, de renunțare precedat de,, şi”,apoi de o propoziție
simplă.
Un prim argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă subiectivitatea textului:
poezia se constituie într-un monolog liric plin de melancolia poetului ce
observă schimbările din natură. Cu încântare descrie atmosfera de vară:,,iarba
verde” veșnicia naturii,zilele încă luminoase,dar simte neliniștea neclară din
natură-,,cineva cu-n sac în spate”asemenea unui duh ce-ascunde taine coboară,,din
munți”,loc al înțelegerilor secrete.Comparația accentuează misterul din
natură.Autorul enumeră elemente ce nu anunță vreo schimbare-este încă vară:
porumbul ,,cu dinți de lapte”personificat asemenea unui copil,albinele sunt
hărnice,ploaia înviorează, ,greierii își anunță sfârșitul,cântând,iar gutuile
nu pot fi ,,mușcate”.Imaginile vizuale și auditive completează tabloul
sfârșitului de vară.Încă este mirosul verii în fânul,,foc de floare”,metaforă a
căldurii.Poetul zâmbește amintindu-și de ,,cojoacele”iernii,de visele iubirii,de
jocul împerecherii,, cerboaicelor”,de nunțile din toamnă.Este copleșit de sentimente de regret pentru vara ce se va
sfârși,simte în el o stare neobișnuită .
Un alt
argument îl reprezintă exprimarea directă a tristeții prin repetiția insistentă
a constatării că toamna va veni,este un fel de a se obișnui cu ideea.Repetă
conjuncția,,și”,pentru a se obișnui cu
trecerea timpului.Adresarea directă către o ființă,,tu”îl face să nu se simtă
singur,în timpul îmbătrânirii naturii și a omului.
Exprimarea este simplă,iar rima încrucișată,măsura versurilor de 10-11 se
adaugă discursui liric al poeziei.
În concluzie, acestă poezie este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii
ale autorului în mod direct, există un eu liric,care îşi face simţită prezenţa
în ultima strofă prin verbul la persoana a2a,limbajul artistic creează imagini,
prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Am arătat că
poezia citată aparține genului liric.
