Titlul poeziei este o metaforă,ce exprimă
fascinația ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti,,izvorul nopții”,
semnificând originea - ,,izvorul” –sursa apei vii care dă viață,simbolul
purității,al sufletului omenesc,al sentimentului de iubire,ce capătă proporții
cosmice în momentul ,,nopții”,timp al misterului.
„Izvorul nopții”
este un text liric, pentru că are toate caracteristicile acestui tip de
text. În primul rând, este un text liric,
pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.
Poezia este alcătuită
dintr-o frază amplă, care conține admirația pentru frumusețea ochilor
iubitei și o propoziție dezvoltată, ca o concluzie emoționantă a
dragostei.
Poezia
începe printr-o adresare directă, exprimând admirația poetului fata
de ființa dragă,,frumoaso”. Momentul este cel al înserării,iar gesturile
sunt tandre.Vocativul ,,Frumoaso” ilustrează perfecțiunea fizică a iubitei,
exprimând sentimentul de admirație față de iubită. Adresarea directă dă
impresia de prezență reală a iubitei, susținută și de folosire persoanei a II-a
,,ta”, ,,tăi”. Poetul nu-i realizează un portret , ci îi schițează doar o trăsătură:
frmusețea ochilor ei negri prin intermediul unor epitete ,,ochi-așa de negri”,
,,ochii tăi, adâncii” sau al unor metafore “izvorul noptii”, “o mare de-ntuneric”.
Descrierea e făcută metaforic și subiectiv, ochii iubitei devin izvorul noptii;
ochii iubitei și noaptea sunt imagini asociate prin nuanța, culoarea neagră,
sumbră, simbol al infinitului, al misterului ce așteaptă să fie descoperit.
Enumerația ,,peste văi și peste munți și peste șesuri”arată ideea că poetul
regăsește toate elementele din natură în adâncimea ochilor iubitei care acoperă
totul. Cuvântul ,,ochii”- cuvânt-cheie al
poeziei, apare de trei ori, exprimând admirația
și extazul. Aceeași semnificație o au și metaforele ,,izvorul” și ,,o mare
de-ntuneric”imensă ce acoperă cu mister ființa îndrăgostiților,contopindu-i cu
natura. Poziția cuplului predispune la visare, privind in ochii fermecători ai
iubitei- izvorul întunericului, simbol al tainei existenței vieții. Adjectivele
posesive la persoana I si a Iia:,,îmi,-ți,ta,tău”îi arată pe cei doi
îndrăgostiți într-o stare de vrajă. Negrul intens al ochilor
iubitei semnifică unul din marile mistere ale Universului, întrucât
se identifică cu cadrul nocturn care acoperă văile, munții, șesurile, întreg Pământul,
ca o taină fascinantă: ,,ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/ din care tainic curge
noaptea peste văi/ și peste munți și peste șesuri,/ acoperind pământul/ c-o
mare de-ntuneric.”
Ultimele două versuri se constituie într-o concluzie :
vraja emanată de frumusețea ochilor iubitei: ,,Așa-s de negri ochii tăi/ lumina
mea.”, contrastul dintre negrul ochilor și lumina care aureolează iubirea este
realizat printr-un oximoron=adică alăturarea a două cuvinte cu sens
contradictoriu, care formează însă un tot= sentimentul profund de iubire: ,,așa-s
de negri” în opoziție cu ,,lumina mea”, astfel există un contrast uimitor între
negrul ochilor și lumina ce o reprezintă iubita pentru poet.
În al doilea rând,
textul este liric, există un eu
liric,care-şi face simţită prezenţa prin pronumele de persoana întâi și a doua,
pun în evidență armonia totală a cuplului de îndrăgostiți, aflat sub vraja
misterioasă a iubirii: ,,ți-“, ,,ta”, ,,îmi”, ,,tăi”,prin verbele:,,stau”.
În al
treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care
creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile: Lexicul
este alcătuit din cuvinte ce aparțin vocabularului fundamental :ochii,seara,capul,izvorul,văi,munții.Verbele
prezintă o realitate prezentă: ,,-s,stau,pare,sunt”.Dinamismul este dat de
singurul verb de mișcare,,curge"care sugerează eternitatea,curgerea
veșnică a timpului,a vieții.
Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul
absolut exprimat prin formula adverbială ,,așa de” alăturat
adjectivului ,,negri” și de apoziția simplă ,,adâncii”, un adjectiv
articulat, care amplifică profunzimea sentimentului de dragoste. Epitetul
adverbial ,,tainic” care se adaugă verbului ,,curge”, ca și metafora ,,o
mare de-ntuneric” exprimă ideea că dragostea este una din marile taine ale
lumii,dar arată și nesiguranța îndrăgostitului.Prin inversiunile: ,,ți-s ochii
așa de negri”, ,,tainic curge noaptea” poetul insistă asupra fascinației
ochilor iubitei și asupra misterului pe care aceștia îi degajă în natura
întreagă. Poezia are versul alb-- nu are rimă, dar are ritm interior care
armonizează poezia,versurile au măsura inegală,nu sunt structurate în strofe.
În concluzie,poezia,,Izvorul nopții” aparține genului
liric, deoarece prin vocea unui eu liric, autorul exprimă în mod direct
sentimentele de dragoste și iubire față
de iubita lui., folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze puternic.
