Apartenența operei literare,,O scrisoare pierdută”la genul dramatic

Tipătescu         Cetățeanul turmentat       Zoe

Opera dramatică este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice.

Opera literară,,O scrisoare pierdută”, scrisă de Ion Luca Caragiale, aparține genului dramatic, întrucât respectă toate caracteristicile acestuia.
      În primul rând, prima notă definitorie a genului dramatic  pe care o întâlnim și în această creație, este faptul că a  fost concepută în scopul de a fi pusă în scenă, fiind structurată în acte, tablouri și scene.

     Tema comediei o constituie prezentarea vieții social-politice a locuitorilor dintr-un orășel de provincie în preajma alegerilor pentru Cameră.

    Titlul: - pretextul în jurul  căruia se dezvoltă întâmplările- pierderea de către Zoe Trahanache, soția unuia dintre oamenii politici importanți ai județului, a unei scrisori de amor care îi era adresată de Ștefan Tipătescu, prefectul județului.

     Acțiunea se petrece în ,,capitala unui județ de munte" (numele localității nefiind specificat), pe fundalul unei agitate campanii electorale. Între avocatul Nae Cațavencu, din opoziție, care aspiră la o carieră politică și grupul celor de la putere:Zaharia Trahanache și Ștefan Tipătescu, izbucnește un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipătescu i-o adresase soției lui Trahanache- Zoe.

Dornic de parvenire, Cațavencu recurge la șantaj,pentru a obține candidatura în locul lui Farfuridi.

Pentru a nu fi compromisă,Zoe îi convinge pe Tipătescu și pe Trahanache să îl aleagă pe adversar,dar pe lista candidaților,venită de la centru, este trecut un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache.

Interesele contrare se încâlcesc în timpul ședinței de numire oficială a candidatului, dar soluția vine de la polițaiul Pristanda care pune la cale un scandal. În încăierare, Cațavencu își pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea,pe care din nou o găsește Cetățeanul turmentat și i-o duce lui Zoe. În final, toată lumea se împacă, iar Dandanache,pe care nimeni nu-l cunoștea, este ales în ,,unanimitate".

    Piesa este remarcabilă,prin arta compoziției. Scriitorul crează un conflict fundamental -pierderea scrisorii- care dă unitate operei;amenințarea lui Cațavencu că va publica scrisoarea; dar și altele secundare -cuplul Farfuridi-Brânzovenescu se tem că nu sunt considerați membrii marcanți ai partidului lor; apariția lui Dandanache. Stingerea conflictului are loc atunci când scrisoarea revine la Zoe prin intermediul Cetățeanului turmentat, iar Cațavencu, deposedat de scrisoare, acceptă toate condițiile impuse acum de Zoe, devenită din victima, „călău”.

Conflictul principal antrenează și alte conflicte secundare:  la un moment dat apar disensiuni chiar între Ștefan Tipătescu și Zoe Trahanache în  privința susținerii candidaturii lui Nae Cațavencu, anunțarea candidaturii lui Agamiță Dandanache și încăierarea din final.

     Principalul mod de expunere este dialogul, căruia i se alătură monologul dramatic. Descrierea și narațiunea apar în replicile personajelor sau în indicațiile de regie-didascaliile(indicații scenice,paranteze ale autorului)-care devin un mijloc de caracterizare indirectă. Astfel dramaturgul își mișcă personajele, le dă viață.Didascaliile , sunt la Caragiale, adevărate fișe de caracterizare ilustrând trăsături de caracter. La Pristanda, de exemplu, autorul menționează termenul „naiv”, „schimbând deodată tonul umilit și naiv” de unde reies principalele trăsături: prost și servil; lângă numele lui Trahanache autorul scrie „placid”- nepăsător, neinteresat, iar tertipurile lui Zoe sunt surprinse sugestiv când autorul menționează în didascalie: „începând să jelească și căzându-i leșinată în brațe”, „zdrobită”, ,,revenindu-i deodată toată energia. Discursul lui Farfuridi este sugestiv,iar parantezele autorului vin să completeze viziunea asupra acestuia: „asudă, bea și se șterge mereu cu basmaua”, „se îneacă mereu în lupta supremă cu oboseala care îl biruie”.

    În al doilea rând, se observă interesul pentru construcția personajelor.

 Personajele comunică prin intermediul dialogului ,autorul neintervenind deloc în text .Fiecare interventie a personajelor se numeste replică.

  Ștefan Tipătescu, este tipul junelui-prim, fixat într-un triunghi conjugal bănuit de toți. El administrează județul ca un stăpân: e orgolios, abuziv, încalcă legea, de fapt, este ținut din scurt de o femeie voluntară .

  Zaharia Trahanache este un vanitos, viclean,cu o gândire plată, cu un temperament domol, se preface că nu înțelege legătura dintre nevasta lui și prefect.

  Zoe Trahanache este tipul cochetei, adulterinei, ambițioasei.Speriată de șantaj,se preface că plânge,leșină,dar conduce din umbră politica,pentru a obține scrisoarea pierdută.

  Nae Catavencu folosește mijloace necinstite,pentru a obține un loc de candidat; are convingerea că le e superior celorlalți.Pierzând scrisoarea se resemnează, se gudură pe lângă Zoe și se supune imediat,de frica amenințărilor cu biletul găsit de Trahanache.

  Brânzovenescu și Farfuridi alcătuiesc un cuplu comic, trăiesc cu spaima de trădare, vor să anunțe centrul de cele ce se petrec în județ, dar se tem să iscălească o telegramă.

  Agamemnon Dandanache este un ticălos, întruchipare a răului cel mai rău: șantajul este pentru el o formă de a exista; e un stupid peltic, lovit de amnezie, mândru de familia sa.

  Cetățeanul turmentat este un tip simpatic,un fost poștaș, dar nu inocent, pentru că înainte de a aduce scrisoarea lui Zoe,o citește sub  felinar și apoi se lasă îmbătat de Cațavencu. Are drept de vot, iar veșnica sa nedumerire este că nu știe pe cine să voteze.

  Ghiță Pristanda este tipul polițaiului slugarnic, marionetă în mâna puternicilor zilei, se modelează după interes;are mărunte afaceri, încalcă legea din ordinul superiorilor și e gata să-și ofere serviciile celui mai puternic.

     Autorul pune în slujba satirei toată gama comicului: ironia, zeflemeaua, batjocura,grotescul.

     Fiind un text dramatic, replica este unitatea minimală, ce are un rol dublu: în caracterizarea personajelor și în dezvoltarea acțiunii.    

 Având toate aceste note definitorii:= text conceput pentru a fi interpretat pe scenă, structurat în acte, tablouri și scene;                              = prezența indicațiilor scenice ( didascaliile);

                                                         = subiect cu o structură clasică, dezvăluit prin dialog;

                                                         = mesaj transmis atât prin textul propriu-zis, cât și prin viziunea regizorului asupra textului, prin decor și prin jocul actorilor,

                       - opera,,O scrisoare pierdută”de Ion Luca Caragiale  aparține genului dramatic.