Cu anii care
trec am înțeles că lucrurile cele mai simple sunt adesea încărcate de sensurile
cele mai adânci.
Toţi oamenii în adolescenţă ştiu care este
legenda lor personală: este momentul în care totul este posibil, nu se tem să
viseze, dar pe măsură ce înaintează în vârstă, o forţă misterioasă îi fac să se
îndoiască de vise şi să nu mai creadă în împlinirea lor.
Şi astfel oamenii uită cel mai important
lucru, respectiv:
,,Tocmai posibilitatea de a împlini un vis face
viaţa interesantă”.
Așa gândeam răsfoind cartea,,Micul prinţ”,aici este
readus la viaţă universul copilăriei inocente printr-o suită de parabole
a căror unitate este asigurată de povestirile personajului principal care, în
călătoria lui pe pământ, îşi spune povestea unui aviator aflat în pană în mijlocul
deşertului. Prinţul se afla într-o călătorie iniţiatică având drept scop
descoperirea de sine.
În penumbra camerei mele din paginile
cărții a sărit înaintea-mi chiar el,din desen-Prințul cu părul auriu și,văzându-mă mut de uimire,a
început să-mi povestească cu glas de copil că planeta de pe care venea era de
mărimea unei case şi se numea asteroidul B-612.Aș fi vrut să-l întreb de cei
dragi lui,dar mi-a răspuns,ghicindu-mi gândul, că el trăia singur,avea doar o
floare, care vroia să fie udată mereu, să stea sub un clopot de sticlă, ca să
nu-i fie frig noaptea.Mai avea trei vulcani, din care unul stins, pe care îi
curăţa în fiecare săptămână.Ce fel de floare o avea el...și cum cureți un vulcan???
Era trist Micul Prinţ,se temea că pe planeta
lui micuţă vor creşte baobabi, care sunt nişte arbori înalţi cât bisericile.Nu-i
vei împiedica,i-am răspuns,privindu-l cu simpatie. Își dorea o oaie care să mănânce
puieţii de baobabi.M-a surprins rugămintea lui:să-i desenez oii o botniță, ca să
nu-i mănânce floarea, iar florii o armură, ca să fie protejată.Cum intrasem în
jocul lui?
Apoi mi-a spus dintr-odată că îi
plăceau apusurile de soare,văzuse într-o zi patruzeci și trei de apusuri.Cum
așa ?Simplu,mi-a răspuns : planeta lui fiind foarte mică era
suficient să se mute cu scaunul, pentru a vedea un nou apus.
A deschis un atlas,pe care-l aveam pe masa
mea de studiu și mi-a arătat toate planetele pe care le-a vizitat,unde a întâlnit
un rege ce susținea că este stăpânul stelelor,dar nu avea supuși ;un om ce
dorea să fie admirat ; un beţiv care nici el nu ştia de ce bea; cu un
businessman care pretindea că stelele sunt ale lui şi le tot calcula, spunând
că le pune la bancă; un lampagiu care făcea ceva util: dimineaţa şi seara
trebuia să aprindă şi să stingă un felinar;.un geograf,care l-a sfătuit să
meargă pe planeta Pământ,unde a fost uimit de întinderile nemărginite.
Ce-ai văzut pe Pământul meu ?
Mi-a răspuns
nedumerit:un şarpe,o sumedenie de flori ca ale lui şi a rămas dezamăgit, când a
înțeles că floarea sa nu era unică.O vulpe i-a arătat diferenţa dintre
floarea lui şi restul florilor : floarea lui era „îmblânzită”, deoarece avusese
grijă de ea, încărcând-o cu atenţie şi dragoste. Vulpea l-a rugat să o îmblânzească,dorea
să-i devină prietenă.Mi-am spus că vulpea lui este altfel decât știam eu din
povești,mai ales că era înțeleaptă,spunându-i că graiul e izvorul unor
neînţelegeri,că limpede poţi vedea doar cu inima, deoarece ochii nu pot
pătrunde în miezul lucrurilor.Ce minunat!!!
L-am întrerupt,deoarece mi-era sete,nu mai aveam
apă şi am decis să descoperim o fântână.
Deodată a sărit în picioare,își
amintise că ar trebui să se întoarcă acasă exact în acea noapte.Și-a fluturat
mâna în semn de rămas bun și a dispărut,iar eu mi-am amintit că nu-i desenasem oii
botniță,iar floarea putea fi mâncată.
Şi totuşi...nu se va întâmpla asta, deoarece Micul Prinţ cu
părul de aur va fi acolo şi va veghea.
Şi fericirea se va scrie din nou...mi-am spus adormind
lângă cartea unui aviator căzut în mijlocul deșertului,care nu a reușit să
deseneze decât o cutie în care,probabil, se afla o oaie…..
