(acul-I-scena VI)
ȘTEFAN, hatmanul ARBORE, pârcălabul NEGRILĂ, pârcălabul
DRAGOȘ, pârcălabul ALEXA, pârcălabul COSTEA, pârcălabul ȘANDRU, fostul pârcalab
bătrânul HRĂMAN, vornicul JURJ. (Toți intră pe poarta din dreapta.)
ȘTEFAN: Bine ați venit, boieri d-voastră!
TOȚI: Să trăiești, Măria-ta!
ȘTEFAN: Cu toții. (Dă mâna pârcălabilor și ei i-o
sărută.) A! și moș Hrăman! Gata! Veniși! E nuntă! Pe frunte semn... La ceafă
semn... umărul drept mai jos... mâna stângă ca un arc... deștele zdrobite...
abia te mai ții... Ce mai vrei, bătrâne? N-ai văzut destule?
HRĂMAN: Nu mi-e dat să vreau sau să nu vreau. Voința Măriei-tale,
voința țării. De vrea pace, pace, de vrea război, război. De n-aș fi venit,
n-aș fi vrut ce vrea Măria-ta... Ș-apoi asta nu pot...
ȘTEFAN: E, cum stau hotarele, pârcălabi, că după cum
închideți ochii așa doarme și țara.
PÂRCĂLABUL NEGRILĂ: Eu lăsai pe...
ȘTEFAN: Toader.
PÂRCĂLABUL NEGRILĂ: Da, la Hotin. Bine. Litvanii și rușii
sunt cu minte de când i-ai cumințit Măria-ta.
PÂRCĂLABUL ALEXA: Din turnul de la Orhei niciun semn de
ropot. Senin cât bate ochiul. Ai liniștit pustietățile d-a lungul Nistrului.
Ș-apoi am lăsat pe...
Opera dramatică este textul în care autorul își exprimă
gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje
angajate într-o acțiune ce se derulează rapid în fața spectatorilor, fiind
generată de conflicte puternice. Fragmentul citat din creația lui Barbu
Ștefănescu Delavrancea aparține unei opere dramatice. Titlul piesei este
metaforic.
Metafora "soare" se referă la
sistemul social heliocentric(soarele se află în centrul unui sistem),astfel în centrul universului social se afla Domnul,
iar in jurul sau - în cercuri concentrice - se grupează familia, curtea,
cetatea și Țara.
,,Apusul de soare” sugerează trecerea în neființă a celui
care a fost supranumit "soarele Moldovei"- domnul Ștefan-care a avut
față de țară o înaltă datorie:liniștea supușilor săi- îl cutremură însă ideea
că autoritatea domnească, în care stătea pe atunci forța statului feudal
moldav, s-ar putea prăbuși o dată cu dispariția lui fizică.
În primul rând, dialogul dramatic
este principalul mod de expunere. Preocupat de echilibrul țării, Ștefan,domnul
Moldovei, enunță acum unul dintre principiile politice esențiale ale domniei
sale:pacea la hotare.Faptele prezentate în acestă scenă sunt puţine, dar
evidenţiază indirect acelaşi profund sentiment patriotic al domnitorului: cunoaşterea
celor care i-au fost aproape în apărarea țării, rememorarea locurilor, a
luptelor, a jertfelor- este o însuşire care-l particularizează între toţi
domnitorii Moldovei şi argumentează legătura strânsă dintre măreţul voievod şi
popor, precum şi dragostea lui imensă pentru neam şi ţară.Între domn și boieri
există sentimentul de respect,iar salutul boierilor este urare de viață lungă
în fruntea lor.Atenția domnului se îndreaptă spre,,moș Hrăman”,prezent și el la
întâlnire,,nuntă”-o numește domnul,petrecerea vitejilor
credincioși.Privindu-l,domnul îi vede,,semnele”-urmele lăsate de trecerea prin
bătălii,mărturii ale devotamentului în apărarea țării-în glumă,dar cu
recunoștință îi enumeră locurile de pe trup
ce poartă semnele din lupte,apoi îl întreabă dacă el,luptătorul, n-a
,,văzut destule”.Răspunsul,,moșului”este un joc de cuvinte înțelepte ce exprimă politica
pe care domnul și norodul au dus-o.Pârcălabii îi dau veste domnului despre
hotarele Moldovei,acum liniștite și-n pace.
În al doilea rând, se observă
interesul pentru construcția personajelor: Ştefan cel Mare, personajul central
al scenei este un personaj atestat istoric, un personaj real. Modestia cu care
vorbește prietenește cu boierii,curajul dovedit în a asigura liniștea
hotarelor, imensa dragoste față de țară, o extraordinară disponibilitate
sufletească - toate acestea alcătuiesc portretul moral al domnitorului, a cărui
voință s-a identificat întotdeauna cu cea a Moldovei. Este impresionant cum îi
cunoaște pe fiecare boier,cum glumește,respectând jerfa bătrânului din fața sa, interesându-l
liniștea țării.Replicile sunt scurte, devenind ecoul conștiinței curate a
domnitorului, care nu se teme de nimic. Vorbirea sa este sacadată, cu pauze
sugestive, având rezonanțe profetice. Vorbele sale sunt un mesaj al
verticalității morale,al recunoștinței. Semeția voievodală nu-l părăsește nicio
clipă,deși se poartă ca un om simplu. Este caracterizarea indirectă a domnului
din limbajul său,din gesturile sale,din relația cu boierii.
Personajele din
această scenă sunt boierii:pârcălabi,un vornic ,insuficient conturate, au nume
ce amintesc vremuri vechi, sunt descoperite spectatorului prin gesturi de
respect,cuvinte simple,dar adevărate metafore inspirate din natură prin care îl
asigură pe domn de liniștea Moldovei:,,niciun semn de ropot”...,,senin cât bate
ochiul”-totul e pace așa cum s-a
străduit domnul să fie în Moldova. Autorul notează două explicații suplimentare puse în paranteze,care sunt de ajutor
regizorului,dar și actorilor,când învață replicile și mișcarea scenică.
Unele cuvinte au un colorit istoric. denumirile de rang și atribuții de tipul ,,pârcălab ", ,,vornic” ;dintre figurile de
stil rețin atenția comparația,,mâna ca
un arc”, metaforele liniștii,repetițiile, toate refac culoarea istorică.
În concluzie ,
deoarece dramaturgul nu apare în această operă , dintre modurile de expunere
predomină dialogul, lista personajelor apare la începutul scenei , fiecare
replică începe cu numele vorbitorului , urmat de două puncte , avem prezente
indicaţiile scenice date de autor şi
faptul că această operă poate fi pusă în scenă demonstrează apartenenţa fragmentului
din opera "Apus de soare” la genul dramatic.
