poezia,,Cuiul”de Tudor Arghezi

,Într-o vreme la-nceput
Şi-ntr-un leat nemaiştiut,
Care, nu pot să însemn,
Casele erau de lemn.
Şi ulucile de scânduri,
Ca şi azi, întinse rânduri,
Puse strîmb şi cap la cap
Şi proptite cu proţap.
Dar zburau cu fiecare
Vânt mai tare,
Case, garduri şi pătule;
Şi în timpurile toate
Grijile erau destule.
Le-adunai împrăştiate
Şi-ncepea din nou şi iar
Truda muncii în zadar.
Ca să scoli din clătinare
Iarăşi doagele-n picioare
Şi din nou să le anini
Cu te miri ce rădăcini.

Năzdrăvan, cum altul nu-i
Un băiat al nimănui
Născoci, atunci, un cui.
Şi l-a scos şi arătat.

Cuiul nou o săptămână
A umblat din mână-n mână.
A fost strâns şi pipăit,
pus pe limbă, mirosit,
Niciun om nu înţelege
Cuiul ţeapăn cum să lege,
Fără funii şi curele,
Scândurile între ele.
Năzdrăvanul şi golanul
Îl înfipse cu ciocanul.
 

Zice unul: „– Dragul meu,
Aşa cui făceam şi eu,
Poate chiar mai dichisit,
Însă, vezi, nu m-am gândit.”

Textul epic (narativ) este modalitatea de comunicare scrisă, prin care autorul își exprimă concepția despre lume și viață în mod indirect, prin intermediul personajelor, apeland la narațiune, descriere și dialog. Un text este narativ atunci când: evenimentele prezentate implică acţiunea unor personaje, evenimentele  au o legătură între ele şi urmează o succesiune de momente.

Elementele fundamentale ale unui text narativ sunt:

-          naratorul

-           subiectul (înlănţuirea cronologică, logică şi cauzală a întâmplărilor narate)

-           personajele

-           timpul şi spaţiul evenimentelor.

 Naratorul dintr-un text narativ poate avea o identitate precizată sau poate fi doar o voce care relatează evenimentele. În naraţiune rolul principal revine verbelor, modurile şi timpurile la care acestea sunt folosite constituie repere esenţiale pentru înţelegerea textului. În naraţiunile ficţionale, locul acţiunii poate corespunde unor spaţii din realitate, poate fi inventat sau poate fi nedeterminat. În lectura textelor narative trebuie avută în vedere relaţia dintre acţiune şi personaje.

 Textul narativ,,Cuiul”de Tudor Arghezi glorifică un gen de invenţie, care se răspândeşte repede şi sfârşeşte prin a părea o banalitate. Atmosfera voioasă - asemănătoare cu aceea dintr-o snoavă cu Păcală - face poemul atrăgător.(Titlul este un substantiv ce numește un obiect de metal sau de lemn, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt, cu care se fixează două piese împreună sau care se bate în perete).

   Poemul,,Cuiul” este o creație epică,pentru că există o acţiune.Timpul este  incert,,nemaiștiut”...cândva,,la început”-momentul de pornire a vieții,locul poate fi oriunde pe pământ,iar activitatea omului este rudimentară:casele,ulucile,,puse strâmb”sunt luate de vântul necruțător,totul părea zadarnic, o strădanie istovitoare și inutilă care trebuia mereu luată de la capăt.Deodată apare,,un băiat” care vădeşte dibăcie,o măiestrie deosebită și inventează,,un cui”,creând nedumerire,curiozitate,neîncredere,iar când este bătut cu ciocanul și apare îmbinarea neașteptată a obiectelor,acțiunea devine obișnuită,banală,fără interes,iar recunoștința oamenilor pentru obiectul nou nu există.

   În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje:  vocea naratorului  care povestește despre neputința oamenilor de a-și finaliza munca,de a-și crea o viață durabilă,obiecte cu folosință îndelungată.Personajul care descoperă,,cuiul”este un anonim,apărut parcă din neant-este,,al nimănui”,ca în basme este,,năzdrăvan”,înzestrat cu puteri supranaturale, dibăcie,măiestrie deosebită, este foarte priceput.Ștrengarul,,golanul”le dă celorlalți o lecție prin care transformă LUMEA, care devine trainică,iar vântul simbolul instabilității,forța care controlează Universul se lovește de neclintirea obiectelor create de om. Trăsăturile morale ale descoperitorului,,năzdrăvan”reies indirect din faptele, gesturile şi atitudinea lui,care trăiește starea de naivitate a vârstei, aducându-le semenilor săi un obiect important. Personajul colectiv,oamenii,sunt neîncrezători,bănuitori în fața unui obiect nou,încercând toate posibiltățile,pentru a se convinge de folosirea lui.În final apare,,unul”,un oarecare care transformă invenția,noutatea într-un fel de fi comun şi lipsit de originalitate,este nerecunoscătorul,invidiosul.

  În sfârşit, ca în orice text epic, sunt folosite modurile de expunere: naraţiunea, povestirea unei nefericiri trăite de oamenii care nu aveau stabilitatea lucrurilor  necesare vieții. Descrierea  prin intermediul imaginilor vizuale cu enumerațiile aspectelor dezolante în care oamenii își văd munca zadarnică,iar cel ce descoperă cuiul este numit ,,năzdrăvanul și golanul”-epitete ironice.Monologul din final înviorează narațiunea.Exprimarea poetului este simplă că-n poveștile populare.

  În concluzie, textul este epic, autorul comunică prin intermediul unei povești o descoperire care a schimbat lumea.