...,, Să fie o dimineaţă copilăroasă şi moale
Prin care, trecând, lumina să scoată
Foşnet de frunză uscată;
Să miroase-n odaie
A creioane ascuţite prelung
Şi-a hârtie neîncepută;
Din gânduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-mă
Bucuroasă, buimacă,
Să trag pe mine o haină,
Să ies năucită în stradă
Cu picioarele goale-n pantofi
Şi să întreb fericită:
Ştiţi cumva în ce an suntem?”
Poezia „Dorința” exprimă bucuria și
emoția adâncă la gândul întâlnirii cu noul,cu timpul luminii,al
făgăduinței,al trezirii la o viață nouă,cunoașterea realității.
Titlul este alcătuit dintr-un substantiv comun „dorința”,
care derivă din cuvântul specific românesc „dor” -stare sufletească,năzuința
celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva..Titlul transpune sugestiv
conținutul liric al operei, dorința arzătoare a poetei de trăi bucuria de a
exista. Primul cadru poetic se dezvăluie sub confesiunea eului liric ce-și
dorește un timp al începutului,al zburdălniciei.
Predominarea
verbelor la conjunctiv exprimă aspirația din ce in ce mai puternică a eului
liric de a trăi într-un timp în care lumina este curată,timp al purității,al
făgăduinței și al încrederii,al schimbării.Este momentul unui ritual de
alint:neastâmpăr,dar și calm,relaxarea luminii în sunetul ușor trist .O altă
dorință este de a simți aroma inocenței
și a naturalului,neatins,neprihănit,este o stare neobișnuită simțind un nou
început.Revine fericită,tulburată
strângând sentimente contradictorii izvorâte din,,gânduri”-închipuirile,reflecțiile
simțite, din,, dragoste”-afecțiunea dorită,din,,somn”- liniștea în singurătate,o gândire
prin care îşi redobândește libertatea.
Își dorește un veșmânt protector,,o haină” un
acoperământ, o platoşă,o protecție,când trece prin stările de bucurie ,de
amețeală,nedumerire, dorește să iasă în,,stradă”fericită extaziată,e un drum
care-i va hotărî destinul,calea spre ideal,pentru aflarea adevărului,a realității
pe care o va descoperi,fericită,extaziată,pășind,,cu picioarele goale”ca-ntr-o
renaștere,ca o trezire la o viață nouă.
Universul eului poetic e o reţea de simboluri, un văl
care se cere înțeles, pentru a ajunge la adevăr.
„Ştiţi cumva în ce
an suntem?”este strigătul omului către lume,este dorința de a descoperi
adevărul,schimbarea,de a se regăsi într-o clipă de fericire supremă.
,, Şi-n aerul verde, ochii noştri să descopere taina:
rotire dulce şi neobosită în haos, înfăşurând pe fusul văzduhului miresme şi
nori, iar sufletele noastre să respire adânc primăvara care trece prin ele,
curăţindu-le de spaime... Există întotdeauna în martie o exasperare, o nevoie
de schimbare a anotimpului înainte de graniţele lui cosmice, o nevoie de hotar
şi de luare de la capăt a lucrurilor, o dorinţă acută și aproape isterică de
primăvară.”—Ana Blandiana
Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze”. Ana Blandiana
