,,Gradina mea-gradina copilariei mele
Avea odata straturi si alei.
Pe brazde negre infloreau pansele
Si le stropeau pe inserat batranii mei
C-o stropitoare verde, smaltuita.
Erau pe-aicea flori de margarita
Si micsunele cu parfum de mosc...
Gradina noastra...n-o mai recunosc.
Dar prin perdeaua de ciresi si nuci,
Ma cheama-n umbra casa parasita,
S-anina inca rourusca de uluci
Si pe cerdac se culca, despletita.
E tot sub stresini cuibul randunicii,
Si poate ca-i aceeasi randunica.
M-apropii, cu sfiala si cu frica:
In casa asta mi-au murit bunicii...
Si simt ca-n zambetul meu tanar port
Surasul lor, de-atata vreme mort.
La usa ce se vaieta prelung
Ma-ntampina parfum inchis si greu,
Si-n pragul putred, din trecut, m-ajung
Vechi amintiri din ceea ce-am fost eu.
Odaile pustii mi se arata
Atat de mari cum imi pareau odata,
Pe vremea cand le masuram, tiptil,
Cu pasi marunti si sovaielnici de copil.
Era atat de nalt pe-atunci plafonul scund,
Si usile erau atat de grele
Cand incercam sa ma ascund,
Tinandu-mi rasuflarea, dupa ele...
De-atata colb, ferestele-s opace.
Pe brazda-ngusta-a picaturilor de ploaie
Patrunde cenusie in odaie,
In raze lungi, lumina care moare.
Si uite:nu mai are nici un geam
Fereastra langa care asteptam,
Infrigurata si nerabdatoare,
Intaiul fulg molatic de ninsoare.
In colt era oglinda veche si patrata.
In apa-i de lumina inghetata
Puneau de-a pururi inserarile tarzii
Fantome plutitoare, fumurii.
Paianjenul tacerii tese moi
Si diafane panze de matasa
Si, rastignita pe paretii goi,
Singuratatea stapaneste-n casa.
- Cerdac sonor, aici, sub vita ta,
Intarziam in fiecare seara,
Si lemnul vechi sub pasii mei vibra
Cu rezonante calde, de vioara.
Sub treapta ce se clatina, plecata,
Canta strident un greier intr-o vara
(Un sfredel intr-o scandura uscata...),
Si sus, prin crengile de nuc , se ratacea
In fiecare seara alta stea.
Si-mi pare ca, de m-as intoarce fara veste,
Ar rasari, cand s-ar deschide usa,
Un zimbet grav si dulce de bunica,
Doi ochi mirati si palizi de brandusa
Si-un cuvios parfum de levantica.
Cu glas tremurator si usurel,
Bunicul m-ar chema-n iatac la el.
Cu maini subtiri, m-ar ridica in brață.
As astepta sa iasa din scrinul vechi de nuc
Feliile de paine cu dulceata
Si vraful cartilor cu poze
In care-as regasi, sub scoarte moi de piele,
Povestile copilariei mele.
Si pe divanul inflorat cu roze
As adormi-n iatacul cald si bun,
In miros de gutui si de tutun”...
Pelerinajul este o călătorie de suflet, rituală,o căutare
a locurilor sfinte ale vieții cu semnificație deosebită, unde sufletul se
închină cu recunoștință,este un prilej de bucurie, locul unde se încarcă
cu energie pozitivă.Se produc implicaţii
profunde, se creează acea stare a sentimentelor duioase,nostalgice,care îl
introduc pe om într-o lume a amintirilor. Pelerinajul este un răspuns al omului,care caută să ajungă
la un loc binecuvântat, o căutare,o întâlnire spontană.
Autoarea devine pelerin ,chemată la o căutare,dorind să
vadă, cu ochii minţii, cu ochii sufletului,având atitudinea smerită, pentru că
emoţia revederii locurilor duce la o astfel de stare.Autoarea- pelerin dorește
să viziteze şi să cinstească locurile copilăriei,să reînvie făpturile-icoane.
Cu aceste amintiri, care îşi pun amprenta pe suflet,pe atitudinea de a privi
lumea înconjurătoare,autoarea pătrunde în grădina copilăriei,raiul pământesc și
deodată trecutul reînvie,apar detalii păstrate :enumeră numele florilor,își
amintește culoarea stropitoarei. Poezia este structurată pe două planuri: cel
dintâi evocă spațiul grădinii, iar al doilea, este văzut de poetă ca o poartă
de intrare în alt spațiu, cel interior- al casei vechi, în care amintirile își
fac loc. Descrierea grădinii se face din două unghiuri diferite „grădina mea”
și „grădina noastră”, din planul îndepărtat al vremurilor.
Pătrunde cu sfială prin aburul amintirilor în,,casa
părăsită”acum,un templu al sufletului reîntors,unde a rămas statornic și
protector cuibul rândunicii ,trece în interiorul casei, în care
amintirile își fac loc. Se simte transformată în copilul de altă dată,când era prea
mică în marile odăi ce deveneau câteodată locuri de taină.Altădată fereastra era
locul așteptării,al purității,al schimbării,al,,fulgului molatic de
ninsoare”,acum este un loc al nefirescului,al uitării,al întunericului,al pierderii speranței.Poarta
magică între realitate și iluzie,oglinda din,,colț” a dispărut și odată cu ea
cealaltă lume-a visului. ,, Singurătatea stăpânește-n casa” în care ,,au murit
bunicii”,este starea de tristețe provocată de pustiul,cenușiul casei,unde doar
păienjenii mai împodobesc locurile lipsite de viață,învăluind trecutul.Poeta
își amintește de veranda,pridvorul,ascuns de viță,cândva plin de sunete
plăcute,armonioase ale greierului ascuns sub o treaptă,ale lemnului ce fremăta
sub pași și luminat de o stea rătăcită printr crengile nucului. Este momentul
când îi,,pare”,își imaginează că se-ntoarce ca printr-un tunel al timpului și
este întâmpinată de bunica cu,,zâmbet grav și dulce,cu ochi mirați și palizi de
brândușe”-albaștri,prietenoși,emoționați,răspândind,,parfum de levănțică”cu
tandrețe și gingășie.Portretul bunicii este plin de culoare și delicatețe,asemenea
unei domnițe din timpuri de,,a fost odată”.
Aude glasul bunicului,,tremurător și ușurel”,unduind ușor
în pustiul locului,s-ar dori din nou înalțată de,,mâini subțiri”.C a prin
farmec ies din,,scrinul vechi plăcerile gustoase din copilărie,iar ,,mirosul de
gutui și tutun” este mirosul toamnei,al vremurilor care nu se vor mai întoarce
niciodată, doar cărțile cu poveștile copilăriei i-ar încânta somnul pe,,divanul
înflorat cu roze”,loc al păstrării amintirilor.
Casa bunicilor este amintire,dar surâsul lor a rămas viu,ca
moștenire celei ce retrăiește timpurile vechi.Adâncirea în somnul parfumat este
retrăirea clipelor fericite în casa cândva vie.
Peisajul este desenat în culori
fine,pastelate,senzațiile sonore,
olfactive şi tactile sunt retrăite cu duioșie și regret. Aproape totul, casa
copilăriei, vremea bunicilor, e reconstituit cu mijloace olfactive. Descrierile alternează cu depănarea
amintirilor care accentuează regretul după mediul şi timpul paradisului pierdut
de altădată,discreţia, duioşia merg paralel cu melancolia. Predomină în text
imaginile artistice:vizuale,olfactive,auditive.Adresarea directă în monologul
liric:,,uite...cerdac sonor”exprimă sinceritate,caută liniștea sufletească în derularea
filmului amintirilor din copilărie.
Poezia aparține genului liric,pentru că exprimă în mod
direct sentimentele de regret pentru timpul în care casa bunicilor era locul
fericirii copilăriei, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un
limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.Eul liric este prezent prin
adjectivele posesive,,mea,mei,meu,mele,ta,noastră”pronumele
personal:,,mă,m,mi,eu”,verbele la persoana
întâi:,,recunosc,așteptam,încercam,să mă ascund,aș regăsi,aș adormi”,este
acesta o mărturisire a
trăirilor în versuri
cu multă expresivitate.
