Afară-i frig
și fulgi mari se rotesc prin aerul nopții și,fără a-și alege un loc,cad
pe pământul pustiit de crivățul vijelios,el, vântul iernii ce se cred ,,prințul
zăpezii”,singur urmat de pajii albi,în căutarea unei crăiese,ascunsă în vreun
palat de gheață pe undeva prin ținuturile albe.Dar nu-i ascult vuietul și-mi
caut căldura lângă focul ce dansează cu brațe subțiri,de parc-ar vrea să prindă
o stea.
Colinde,colinde....e vremea colindelor ...N-am înţeles niciodată de ce apare cu
atâta frecvenţă în colindele tradiţionale româneşti motivul florilor de măr. De
ce în plină iarnă? De ce tocmai într-o colindă? De ce sunt numite tocmai ele
"dalbe"? Mai dalbe decât florile de cireş?
Îmi spun că ele sunt speranța,sinceritatea,iubirea
...sentimente curate ca drumul luminos al stelei ce i-a condus pe magi,ce a
strălucit deasupra păstorilor,ce a înseninat privirea Mamei,privindu-și
Pruncul. Retrăiesc ca-ntr-un vis timpurile, când Dumnezeu a hotărât sa
izbăvească lumea din păcat,simt adierea aripilor îngerului,care-n taină i-a
șoptit Mariei că Ea este ,,aleasa”.Apoi caut un adăpost de la marginea
Betleemului și privesc fascinat scara de lumina pe care a coborât îngerul până
în locul nașterii- loc al smereniei, al tainei.În noapte,aveam impresia
că pământul se străduia sa-L ascundă pe Ziditorul său, iar cerul prin
stea, îl va descoperi înțeleptilor. Sunt acolo și înțeleg că Pruncul nu s-a
născut în casa zidită, ci aproape de pământul pe care a venit să-l răscumpere.
Îl privesc culcat în iesle și încălzit de răsuflarea caldă a vitelor
adăpostite.... prin El noi,toți oamenii, vom fi izbăviți de
suferință și vom fi uniți. .. . Pruncul sfânt îmi reamintește de frumusețea Paradisului,a naturii
care-mi dă puterea de a spera.
Dorm sub bradul verde și visez...visez... deasupră-mi voci din înalt îmi cântă
:
Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia,chip luminos....
și mai
visez un moș cu haine roșii,cu barbă albă și cu un sac plin....zâmbesc și mă
întreb ce ascunde moșul în sac?????????????
