,, Pescărușul Jonathan Livingston” este
o fabulă scrisă de Richard Bach. Scrierea a fost publicată în
anul 1970 sub formă de carte, deși înainte apăruse sub formă de mini
povestiri în revista ,,Flying” din America. Cu toate că această
scriere poate fi văzută ca o povestire mai mult datorită numărului ei redus de
pagini, ea poate fi luată și drept carte de dezvoltare personală.
Limbajul este unul simplu, pe înțelesul tuturor. De
aceea, mica nuvelă poate fi citită atât copiilor, cât și de adulții care vor să
mai învețe ceva despre puterile nelimitate pe care le au.
O povestire despre aspiraţia omului spre autodepăşire, de
a trece dincolo de limitele unanim acceptate. Scriitorul american Richard Bach vine
cu o viziune interesantă asupra vieţii, a morţii; spune o poveste cu pescăruşi,
dar tot timpul te trimite cu gândul la om, la dorinţele sale de a cunoaşte ceea
ce se vede, dar şi ceea ce nu se vede.Pescăruşii din această carte au
nume şi prenume.Este o carte care se adresează adevăratului Pescăruş
Jonathan care trăieşte în noi toţi.
Povestea începe frumos, cu momentele dimineţii când
omul şi natura sunt parcă şi mai mult legaţi unul de celălalt: undeva la o milă
de ţăm, o barcă de pescari legase prietenie cu apa, iar chemarea pentru micul
dejun scânteiase în aer, până când au apărut o mie de pescăruşi care încercau,
zvâcnind şi zbătându-se, să obţină câteva firimituri de hrană. Printre
pescăruşi, era unul care se interesa prea puţin de hrană,el avea alt ideal,străin
de orice barcă şi ţărm. Pescăruşul Jonathan Livingston exersa. Pentru cei mai
mulţi pescăruşi, nu zborul contează, ci hrana. Dar pentru acest pescăruş,
zborul era totul, nu hrana. Mai mult decât orice pe lume, pescăruşului Jonathan
Livingston îi plăcea să zboare. Îmbrățișat de o pasiune pentru perfecțiune,
Jonathan s-a dedicat în întregime studiului zborului ca artă și mod de a fi, și
nu ca mod de a se deplasa în spațiu pentru mâncare.
Sigur că şi în lumea pescăruşilor există un conflict
între generaţii.Mama se mira că nu mănâncă,că a ajuns numai pene şi os.
Toată ziua exersa zborul.Într-onoapte târziu,când
s-a întors la Stol, Pescăruşul Jonathan,îmbătat de plăcere,a mai făcut un
luping la aterizare, însoţit de un tonou rapid, chiar înainte de a lua contact
cu solul. Exerciţiile de zbor încep să-şi arate utilitatea,se gândea că
ceilalți când vor auzi de Recordul lui, vor înnebuni de fericire.Își spunea că
viaţa are o altă semnificaţie acum,că astfel se pot ridica din ignoranţă, pot
deveni fiinţe ale perfecţiunii, inteligenţei şi talentului.
Sigur că realizările sale în domeniul zborului nu puteau
fi privite cu ochi buni în neamul pescăruşilor și este chemat la judecată. Este
condamnat la izolare printre ai săi, pentru cumplita sa nesăbuinţă,
pentru nerespectarea demnităţii şi tradiţiilor neamului pescăruşilor…
Degeaba încearcă pescăruşul să se justifice în faţa
judecătorilor săi, incapabili de a năzui spre mai sus,întrebându-i dacă un
pescăruş care descoperă şi urmează un sens în viaţă, un ţel mai înalt este
nesăbuit.Le explică cum mii de ani s-au zbătut să obţină peşte; acum, raţiunea
vieţii e alta- să se desăvârşească, să exploreze, să fie liberi!
Dar nimeni nu-l înţelege, toţi îl ignoră,strigând că Frăţia
lor a încetat! Apoi i-au întors spatele.
Nu izolarea e cel mai supărător lucru, ci ignoranţa de
care nici măcar nu erau conştienţi cei din neamul său. Singura lui suferinţă nu
era singurătatea, ci faptul că ceilalţi pescăruşi nu voiau să creadă în
strălucirea zborului care-i aştepta; nu voiau să deschidă ochii şi să vadă. Fiind
expulzat din haită, Jonathan duce o viață idilică a unui pustnic și nu suferă
deloc de singurătate, predându-se complet îmbunătățirii abilităților de zbor.
Tot exersând fel de fel de figuri de zbor şi de
aterizare, Jonathan se zdrobeşte de o stâncă şi ajunge în altă lume, evident
mai bună, aşa cum ne-o imaginăm şi noi, oamenii.
Gândește că n-a
bănuit prin câte vieţi poate trece, până să-și dea seama că viaţa înseamnă mai
mult decât hrană, luptă pentru putere, Stol. Scopul în viaţă este să atingă
acea desăvârşire şi s-o dezvăluie celorlalţi. Lumea următoare va fi aleasă în
funcţie de ceea ce învaţă în această lume.
Important e ca din această lume fiecare să învețe câte
ceva… „Dacă nu înveţi nimic, lumea următoare este întocmai ca aceasta, cu
aceleaşi limite şi aceleaşi apăsătoare greutăţi pe care trebuie să le birui.”
Într-o zi, Jonathan întâlnește două pescărușe
strălucitoare care îl duc într-o „realitate mai perfectă” - către Rai, spre
următoarea lume mai bună, realizată prin propria sa cultivare. Această lume
este locuită de pescăruși dedicate artei zborului. Jonathan este surprins să
afle că perseverența și aspirația lui atotcuprinzătoare în învățare i-au permis
să urmeze calea dezvoltării evolutive, pe care pescărușii obișnuiți o iau cu
mii, zeci de mii de vieți. În noua lume, Jonathan îl întâlnește pe Chiang, un
pescăruș înțelept. Chiang devine un îndrumător pentru Jonathan și îl învață să
se miște cu viteza gândirii în spațiu și timp. Potrivit lui Chiang, secretul
succesului constă în realizarea profundă a faptului că adevăratul „eu” trăiește
simultan în orice punct al spațiului la un moment dat și nu este un prizonier
al corpului cu un set limitat de caracteristici preprogramate.
Chiang îi explică:„Paradisul nu este un loc sau un timp.
A fi desăvârşit ,acesta este Paradisul.”
Pescăruşul Chiang îl iniţiază astfel pe Pescăruşul
Jonathan Livingston în noua lume: „ Dacă vrei, putem începe să invăţăm cum
să învingem timpul. Vei fi în stare să porneşti în sus şi să cunoşti ce
înseamnă bunătatea şi dragostea.”
Scriitorul Richard Bach foloseşte elemente tehnice
specifice sfârşitului secolului XX: „…devenise elevul favorit al
Starostelui însuşi, înghiţea idei noi ca un computer aerodinamic cu pene.”
În lumea desăvârşită în care ajunge, Jonathan işi
exersează mai mult trăsăturile de caracter decât însuşirile fizice. Cu cât îşi
exersa mai mult bunătatea, cu cât încerca mai mult să cunoască natura iubirii,
cu atât mai mult dorea să se întoarcă pe Pământ.” Chiang trece în următoarea
lume mai perfectă,iar ultimele sale cuvinte au fost: „Încercați să înțelegeți
ce este Iubirea!” Doreşte să se întoarcă
pe Pământ,iar Pescăruşul Sullivan
încearcă să-i tempereze elanul de reîntoarcere,explicându-i că a fost proscris odată și-i spune proverbul:„Cu
cât zbori mai sus,cu atât vezi mai departe! Pescăruşii de la care ai venit stau
pe Pământ cârâind şi luptându-se între ei. Sunt la o mie de mile de paradis şi
tu vrei să le arăţi paradisul de acolo, de jos!”
Pescăruşul Sullivan şi Pescăruşul Jonathan Livingston
sunt legaţi printr-o strânsă prietenie , dar ceva îi desparte. Jonathan vrea să
se întoarcă în lumea de unde a venit şi să-i înveţe pe semenii săi desăvârşirea.,,Dacă
învingem spaţiul, rămânem numai cu Aici. Dacă învingem timpul, rămânem numai cu
Acum.” Jonathan adună o mică echipă de pescăruși expulzați de turmă și începe
să-i învețe abilitățile de zbor. După ce a obținut un succes impresionant,
întreaga echipă, condusă de Jonathan, revine la pachet. În ciuda eforturilor
strămoșilor în vârstă, câștigă tot mai mulți susținători și adepți. Curând,
Jonathan și-a transferat rolul de mentor la unul dintre primii săi studenți,
Fletcher, și a părăsit lumea pământească, continuând calea îmbunătățirii.
Şi alţi pescăruşi încearcă să-şi depăşească limitele şi
să-i înveţe pe alţii ceea ce ei ştiau deja să facă. Dar, cu ce urmări toate
acestea…
În ultima parte, publicată abia de curând, Fletcher
continuă activitatea profesorului său, însă acest lucru este dificil pentru el,
deoarece studenții acordă mai multă atenție personalității și chiar aspectului
lui Jonathan, și nu învățăturii sale și, în același timp, aproape încetează
pregătirea.
„Pescăruşul Fletcher Lynd se izbi cu o viteză de peste
două sute de mile la oră, de o faleză masivă de granit. Stânca i se păru o
uriaşă de piatră care ducea spre altă lume. O explozie de teamă, de durere şi
de întuneric, după care se trezi purtat la intâmplare, pe un cer foarte ciudat,
uitând, amintindu-şi, uitând din nou; era trist şi mai ales, îi părea rău,
nespus de rău.”
Pescăruşul Jonathan Livingston dispăruse în văzduh.
Pescăruşul Fletcher continuă pe drumul deschis de prietenul său şi dă lecţii
învăţăceilor inaripaţi: „Pentru început, trebuie să înţelegeţi că un
pescăruş este ideea nelimitată a libertăţii, iar întregul vostru trup de la o
aripă la alta nu este decât gândul vostru însuşi.”
Una din paralele literare pe care am găsit-o, a fost cartea ,,MiculPrinț” de Antoine de Saint-Exupéry, pentru că şi acolo mesajul, la fel ca şi cel al poveştii lui Jonathan Livingston, poate fi recepţionat diferit în funcţie de nivelul de înţelegere, în funcţie de vârstă, de pregătire, de înclinaţie, fiecare din noi înţelegând mai bine, mai profund, un anume aspect sau altul din întreaga parabolă. Sunt convins că pentru cei care sunt pasionaţi de zbor,de înălțare în viață povestea poate fi mai profund înţeleasă sub aspectul strict al zborului, pentru că la bun început pescăruşul Jonathan Livingston vrea să înveţe să zboare… altfel. Zborul este în fapt esenţa unei păsări, pescăruşii din Stol zburau, pentru a-şi procura hrana, negândindu-se de fapt la zborul în sine. Parcugeau un zbor rutinat, ţipând, agitându-se, plojând şi luptându-se pentru resturile aruncate de pescari alături de ceilalţi membri din Stol. Jonathan îşi îngrijora părinţii pentru că aproape nu mânca, era slab şi pricăjit, dar zbura zilnic din ce în ce mai sus, executa picaje, se rotea în vrie căutând să descopere mişcări noi care să-i îmbunăţăţească zborul şi asta pentru că el, spre deosebire de ceilalţi, nu se gândea la zbor ca la un mijloc de supravieţuire, ci îl privea ca pe un scop în sine. Dorinţa sa era să atingă viteze din ce în ce mai mari, să plonjeze din înălţimi. Visa, îşi dorea cu ardoare zborul înalt, zborul care îţi oferă libertate, care să te facă din ce în ce mai bun, să te ajute să atingi noi limite, să depăşeşti orice restricţie, să devii desăvârşit. Dar ceea ce făcea el era atât de diferit, de neînţeles pentru ceilalţi pescăruşi din Stol, încât nu puteau să-l accepte printre ei, aşa că l-au surghiunit pe Stâncile Îndepărtate… Dar faptul că a ajuns un proscris nu a putut să-l înfrângă ci i-a dat un nou impuls de-a învăţa, de-a cerceta, de-a zbura.
