dac-aș fi ANUL NOU......

 dac-aș fi Anul Nou 

 ....ți-aș aduce un zâmbet în prima dimineață, apoi te-aș învăța să zâmbești tot restul anului

… ți-aș spune că, în ciuda tuturor greșelilor, ești iubit,să nu îți  fie teamă de lumea ,,oamenilor mari’’,

… ți-aș aduce în dar toate amintirile frumoase, toate clipele frumoase petrecute cu ai tăi,

… ți-aș asculta vocea ochilor, a inimii și a mâinilor,

… te-aș învăța să vorbești cu Universul,cu florile, cu copacii,cu frunzele lor, cu păsările, cu animalele, cu oceanele, cu râurile, cu TOT,

… ți-aș aduce în dar chiar Sufletul tău de Copil și te-aș învăța să trăiești cu bucurie și curiozitate fiecare clipă, să aștepți cu o și mai mare bucurie clipa ce urmează să vină,

… ți-aș ține în palmele mele toate clipele grele și te-aș lăsa să te joci, fără griji cu Timpul – măcar pentru câteva clipe,

… ți-aș lua mâinile între palmele mele și ți-aș asculta toate întrebările, fără să te întrerup – așa te-aș ajuta să afli răspunsurile, în tăcerea ascultării mele,

… te-aș invita la o plimbare în Țara Basmelor și a Sufletelor Frumoase, pentru că știu că ai nevoie de povești adevărate cu oameni frumoși,

… te-aș ajuta să îți faci ordine în gânduri și te-aș învăța cum să le păstrezi doar pe cele luminoase, vesele, tandre, jucăușe,

… ți-aș proteja fiecare gând, de dimineața până seara și apoi te-aș veghea până adormi,

… ți-aș picta un vis frumos despre inocență, bucurie adevărată, curiozitate, spontaneitate, curaj și energie pură,

… ți-aș spune că toate visele pot deveni realitate, dacă tu crezi în ele, dacă le hrănești cu energia de care au nevoie,

… ți-aș aprinde steluțe în priviri, pentru a te ajuta sa vezi CALEA pe care să o urmezi, dar și pentru a vedea frumusețea vieții, clipă de clipă, zi de zi,

… aș număra împreună cu tine toate florile de gheață pe care iarna le-a pictat pe fereastra camerei tale,

… ți-aș spune ca Viața este Minunată, că tot ce trebuie să faci este sa fii în acord cu tine și cu Existența,

… ți-aș spune că nimic nu este mai important decât Clipa de Acum, pe care îți doresc să o vezi ca pe un Miracol,

… ți-aș spune să asculți cu atenție, întotdeauna, ceea ce îți șoptește Sufletul,

… ți-aș spune să ai curajul să scrii o scrisoare către Inima ta, pentru a ajunge să experimentezi libertatea unei trăiri cu Lumina în Suflet și necesitatea unei trăiri cu Sufletul în Lumină,

… ți-aș spune să îți rogi Inima să îți spună Adevărul despre tine și să îți transmită ce anume are nevoie de la tine,

… te-aș încuraja să îți deschizi Sufletul … și să te încarci cu Iubire,

… ți-aș spune că toate deciziile pe care le vei avea de luat în viață TREBUIE să fie luate din Iubire, nu din frică,

… ți-aș mai spune că cel mai frumos dar pe care îl poți oferi celor din jur este Darul Iubirii … este un dar pe care nu îl vei găsi împachetat în hârtie colorată și nici ambalat în vreo cutie specială pentru cadouri … pentru că este un Dar, iar pentru Daruri nu există cutii pe care să le poți cumpăra din magazine; în magazine găsești doar cutii pentru cadouri,

… te-aș invita să descoperi cum să transformi un cadou într-un Dar, pe care apoi să îl oferi cu simpla intenție de a face o bucurie celui căruia îl vei oferi,

… ți-aș aminti că eu te iubesc, pentru că te iubesc și că dorința mea nu este să faci anumite lucruri- eventual să iei note mari  – unica mea dorință este să crești frumos, să fii ceea ce ești menit să fii, să fii în Armonie cu tine și cu tot ce te înconjoară – chiar și atunci când dăruiești și atunci când primești, dar mai ales atunci când iubești!!!!!!!!!!!!!!

                                         ANUL NOU să-ți aducă daruri,bucurii,zăpadă și o stea                                                                                                                                     luminoasă!

                       LA MULȚI ANI SUFLET DE COPIL!!!!!!!!!!!!

compunere--Cândva de Anul Nou..........

 

Zăpada pufoasă pare că arde sub lumina lunii, sclipeşte ca şi cum acolo, sub ea, ar fi un foc tainic ce ar trimite raze alburii de jos în sus. mă minunez de luna mare, care parcă se leagănă la fiecare pas pe care-l fac,  întune­ricul pare mai îndepărtat şi mai cald. Lumea se leagănă şi ea, la fiecare pas al tatii, ca şi luna, ca şi copacii de pe marginea drumului, care şi-au lăsat crengile îngreunate de zăpadă, până aproape de pă­mânt.  o bură subţire, stră­lucitoare, se desprinde de un­deva, de sus, şi cade în valuri argintii peste noi.. Din­colo  de apa care curge înfun­dat sub pătura de gheaţă începe o altă lume. Lu­mea pădurii parcă mă  cheamă în adâncurile ei. Um­brele lungi ale copacilor de pe margine taie drumul din loc în loc. E ca şi cum aș urca pe nişte trepte, une­le albe, lu­minate, al­tele cenuşii, mai sus şi tot mai sus, până la cerul în care sunt împrăştiate mii de lumini ce tre­mură mărunt. Din când în când, câte una se măreşte dintr-oda­tă şi apoi dispare, lăsând în locul în care a fost o urmă, ca o dungă luci­toare.

Întreb cine stinge becurile cerului. 

Şi după o vreme, când deschid iar ochii, mi se pare chiar că văd la marginea pădurii cerbii scăldaţi în lumina stră­ve­zie a lunii. Şi ochii lor sunt ca stelele care mor şi învie iar pe cer. Sau poate că mi se pare doar sau poate că am visat, sau poate că e numai jocul acela pe care lumina în­şelătoare îl strecoa­ră prin­tre crengile dezgolite, încreme­nite de ger.

               Anul Nou era cândva însoţit de zăpezi, uneori diafane, sclipind întretăiat sub lu­mina lunii, alteori, uriaşe, grele, maiestuoase. Era mare sărbătoare când vedeam căzând din nori pul­be­rea albă, care acoperea lumea de bucu­rie, linişte şi pace. Când nin­gea, ştiam că nu mai e mult până la ziua în care venea Îngerul, şi asta mă făcea întotdeauna fericit tare...............

solstițiul de iarnă

 

Este o după-amiază de decembrie cu cerul coborât până aproape de pământ. 

Astăzi Soarele își oprește coborârea pe cer și timid își reia ascensiunea,iar durata zilelor începe din nou să crească. „Re­­nașterea” Soarelui însuși se produce chiar în aceste zile ale mijlocului de iarnă. Pen­tru că abia la sfârșitul lui decembrie, lumina în­cepe în sfârșit să se vadă mai mult, în de­tri­men­tul întunericului, după o bătălie lungă, agonizantă și destul de neplăcută omului. O sărbătoare a morții și a renașterii. Un zeu bătrân moare, pentru a renaște din nou tânăr.

 Întu­nericul este silit să se re­tragă smerit în fața Soa­relui.

În ziua solstițiului aș vrea să visez o lume strălucitoare, clară, în care nimic să nu poată fi luat drept altceva decât este și-n care lumea să-și aibă frumusețea ei limpede, firească, de neconfundat, și frunzele ruginite rămase pe poteci să se audă scârțâind sub pașii solstitiului și crengile să înflorească în echinoxul lui martie... reînviat.

test ușor:,,poezia,,Vioara”de Eusebiu Camilar și Viorel Cosma,, O prețioasă avere patrimonială: viorile lui Enescu

TEXTUL1

,,Din ce  copac fantastic, din  mari și vechi păduri,

Ți s-a durat vioara cu timpul în nervuri

 –Că de ridici arcușul, ușor, ca la un semn

Se redeșteaptă timpul încremenit în lemn?

S-a-ngândurat o clipă obrazul diafan:

Simțeai că-n lemn vioara cuprinde un ocean!

Din vastele-i întinderi profund să poți să cânți,

Îți trebuie furtună grozavă să-l frămânți...

De unde ai atâtea puteri de foc nestins,

Arcușul tău să miște oceanul necuprins?

De-acum voi ști: adese când treci, tu porți solemn,

La subțioară timpul, încremenit în lemn.”

                                                                          (Eusebiu Camilar ,,Vioara”)

TEXTUL2

,,De obicei, un violonist-concertist cântă pe cel puțin două tipuri de viori de meșteri celebri (proveniți din vechile școli italiene sau germano-austriece), în funcție de sala de concert (muzică de cameră sau muzică simfonică) și de sonoritatea instrumentului. Vioara marilor virtuozi este privită ca un obiect intim al artistului și nu se schimbă de la o zi la alta, de la o epocă la alta. Enescu, de pildă, a cântat ani de zile pe viorile lui  Paul  Kaul,  dar  a  preferat  –  pentru  frumusețea  sunetului  –  exemplarul  celebrului  lutier  din  Cremona,  Giuseppe Guarneri del Gesù! De-a lungul întregii cariere profesioniste, violonistul din Liveni a cântat de la vârsta de 5 ani până la 74 de ani – pe zece exemplare, semnate de  lutieri  vechi  și  moderni,  străini  și  români.  Iată  însă,  pe  scurt,  cronologia viorilor lui George Enescu: Prima  vioară,  cumpărată  de  Costache  Enescu  din  Dorohoi  (1888),  deși  era  o  vioară  „jumătate”  pentru  copii,  purta  totuși  eticheta  lutierilor  Gebrüder  Platt.  Nu  se  poate  vorbi  de  un  instrument de serie mare, comercială, de fabrică, ci de o vioară de meșter,  adevărată.  Pe  „mica  vioară”  (exemplar  păstrat  în  muzeul  din  Calea  Victoriei  141)  a  cântat  George  Enescu  la  întâlnirile  cu profesorul Eduard Caudella din Iași, precum și în primii ani de  studii  la  Viena.  A  doua  vioară,  „întreagă”,  semnată  Santo  Serafino,  a  achiziționat-o  în  capitala  Austriei  cu  250  de  florini  același  Costache  Enescu,  însă  sub  garanția  profesorului  Joseph  Hellmesberger, în vederea debutului „micului Mozart român” în concertul din 14 aprilie 1892. La absolvirea cursului de vioară la Conservatorul din Paris, a primit ca Premiu I o vioară „Gustave Bernardel  Luthier  du  Conservatoire  de  Musique”.  A  patra  vioară, dobândită prin subscripția publică organizată în România de  Ana  Spiru  Haret  (1898-1899),  a  fost  celebra  Stradivarius,  Vioară Guarneri del Gesù, The Glinka National Museum, Moscova, Rusia achiziționată din Germania de la un lutier din Stuttgart cu 19.000 de franci, instrument de excepție pe care l-a folosit George Enescu la debutul în Concertul Colonne din februarie 1900 la Paris, după ce apăruse cu noul instrument în fața publicului bucureștean (5/17 martie 1899) în sala Ateneului Român. Deși a mărturisit de la început – că dispunea de „o vioară splendidă... extraordinară”, totuși, peste puțin timp, George  Enescu  a  renunțat  la  Stradivarius  (al  cărei  sunet  nu-i  plăcea,  după  cum    putem  citi  în  volumul  de Amintiri, 1955), cerând fraților lutieri francezi Silvestre să-i obțină un Guarneri del Gesù. Până la pro-curarea noii viori italiene, maestrul a cântat pe un exemplar al fraților Pierre și Hippolyte Silvestre, al căror atelier din Lyon s-a bucurat de o faimă europeană. Curând, Enescu a reușit să obțină o vioară Guarneri – format mare, pe care l-a folosit și Paganini –, exemplar strălucit ca sonoritate pe care maestrul român a cântat în perioada sa de maturitate artistică. Epoca Primului Război Mondial (1914-1918), în care Enescu a rămas aproape toată perioada în țară, a însemnat și o surprinzătoare experiență cu lutierii români Remus Macarie și Dimitrie Știrbulescu, pe ale căror instrumente a cântat la Iași, București și Pitești, chiar și la Paris. Ultima și cea mai rodnică surpriză i-a produs-o lutierul francez Paul Kaul, care a construit două viori, denumite Modelul George Enescu Nr. 1 (1930) și Nr. 2 (1931), pornind de la formatul mâinii stângi a violonistului român.”

                                                       (Viorel Cosma,, O prețioasă avere patrimonială: viorile lui Enescu”)

*lutier – constructor de viori.

A.

1.Notează, din textul 1, un vers care conține mărci ale vocii lirice. ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

2.Cuvântul-cheie al poeziei este :      

 a)    arcușul.b)   copacul.c)    furtuna.d)   vioara.

                                                                        Răspunsul corect:

3.Figurile de stil prezente în versul

„Că de ridici arcușul, ușor, ca la un semn / Se redeșteaptă timpul încre-menit în lemn?”

 sunt, în ordine:

a)    comparația și personificarea.

b)   enumerația și comparația.

c)    metafora și enumerația.

d)   personificarea și repetiția

.                                                                         Răspunsul corect:

4.De-a lungul carierei sale, Enescu a cântat pe

a)    două viori.b)   cinci viori.c)    nouă viori.d)   zece viori.

                                                                         Răspunsul corect:

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

TEXTUL1

                                                                              Adevărat           Fals

Sunetul viorii redeșteaptă timpul încremenit în lemn.

Poezia este alcătuită din catrene.

Lirismul discursului poetic este obiectiv.

TEXTUL2

                                                                               Adevărat           Fals

Lui George Enescu îi plăcea sunetul viorii Stradivarius.

Formatul mâinii drepte a violonistului a fost urmărit în construcția viorilor care i-au purtat numele.

Profesia de lutier este practicată doar în Franța.

6.Prezintă, în două – trei enunțuri, semnificația următoarelor versuri.

           „S-a-ngândurat o clipă obrazul diafan:

            Simțeai că-n lemn vioara cuprinde un ocean!

            Din vastele-i întinderi profund să poți să cânți,

            Îți trebuie furtună grozavă să-l frămânți...”

În versurile citate, vocea lirică -aflată chiar în ipostaza celui care caută răspunsuri -surprinde forța artistului, dar și nevoia acestuia de a trăi cu intensitate experiențe pe care să le transforme în cântec. Esența lemnului ascunde  mișcarea veșnică a vieții,artistului îi trebuie dezlănțuirea forțelor ce-i răscolesc sufletul și le transformă în cântec.

7.Prezintă o idee/un motiv literar comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

Un motiv pe care-l recunosc poate fi  rolul  artistului,  creația.  În  primul  text,  un  discurs  liric  subiectiv,  ideea  menirii  artistului  în  lume  este  evidențiată  prin metafora viorii în care încremenește timpul, confirmând capacitatea artei de a scoate ființa din dispariție,din stingere.

Al doilea text evocă  personalitatea  muzicianului  George  Enescu,  al  cărui  spirit  avea  nevoie  de  o  vioară  desăvârșită,  ca  instrument  al  artei autentice,de aceea a căutat instrumentul perfect.

8.Crezi că, în practicarea unei profesii, sunt importante instrumentele pe care le folosești?

Motivează-ți răspunsul, valorificând textul 2.

Cred că numai talentul nu este suficient pentru a excela într-o profesie,este nevoie de dăruire, îndrumări adecvate și acces la instrumente de calitate. Astfel muzicienii folosesc o mare varietate de instrumente, pentru a crea sunete și a interpreta o compoziții muzicale. Unele instrumente sunt simple obiecte de lemn măiestrit lucrate, altele utilizează tehnologii avansate, iar Enescu a căutat permanent cea mai potrivită vioară care să exprime esența muzicii sale.  În cazul unor boli s-au dezvoltat terapii cu instrumente muzicale care induc starea de pace şi calm interior.Diferitele profesii presupun valorificarea unor abilități și competențe, dar și a unor mijloace performante, pentru a putea fi practicate cu deplin succes, căci calitatea instrumentului de lucru în fizică,chimie,matematică,robotică,medicină sau în munca fizică determină calitatea produsului muncii.Orice profesie are nevoie de condiții optime:un medic va salva viața unui om,dacă va interveni cu un instrumentar ales cu grijă și mânuit cu pricepere sau un fizician împreună cu un astronom vor descoperi lumi nevăzute.Instrumentele sunt necesare în specialitatea  oricărui om și, oricât de felurite ar fi, îl ajută pe om să meargă înainte în ciuda imposibilului. 

9.Asociază textul ,,Vioara”, de Eusebiu Camilar, cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură supli-mentară, prezentând o emoție comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Voi asocia poezia,,Vioara”de Eusebiu Camilar cu poezia,,Clarinetul” de Eugeniu Speranția.

Metafora viorii în care încremenește timpul exprimă capacitatea artei de a scoate ființa din dispariție,din stingere.Arcușul viorii poate readuce amintirile,poate ascunde  mișcarea veșnică a vieții,iar artistul are puterea de a dezlănțui forțele ce-i răscolesc sufletul,transformându-le în cântec.

 La fel sunetele clarinetului rătăcesc ,prefăcându-se într-un,,stol de păsări albe”,un zbor al dorințelor..Ecoul sunetelor pătrunde în adâncul ființei ridicându-se din adâncurile timpului,sunt sunetele bucuriei,ale durerii ,ale dorului. Ambele poezii exprimă admirația pentru un instrument muzical care prin sunet trezește neliniștea,dorința de a afla tainele ascunse dincolo de lume.

B.

 1Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.

Numărul de sunete este diferit de numărul de litere în ambele cuvinte din seria:

a)    „a  achiziționat”, „cronologia”.

b)    „chiar”, „vechi”.

c)    „concert”, „exemplar”.

d)    „extraordinar”, „citi”.

                                                                                  Răspunsul corect:

2.Aparțin aceluiași câmp lexical toate cuvintele din seria:

a)    artist, pictor, muzician, a impresaria.

b)   București, Paris, Viena, Caudella.

c)    coardă, strună, melodios, sunet.

d)   lutier, olar, tâmplar, croitor.

                                                                                   Răspunsul corect:

3. Sinonimele contextuale ale cuvintelor subliniate în secvența:

 „Din ce copac fantastic, din mari și vechi păduri, /Ți s-a durat vioara cu timpul în nervuri” sunt, în ordine:

a)    fabulos, s-a consolidat.

b)   fermecat, s-a construit.

c)    rar, s-a durificat.

d)   straniu, s-a alcătuit.

                                                                               Răspunsul corect:

4.Există o relație de antonimie între cuvintele subliniate în secvențele/enunțurile din seria:

a)    „Din ce copac fantastic, din mari și vechi păduri.”; Hainele demodate îi vin bine.

b)   „Arcușul tău să miște oceanul necuprins?”; Dorea să încremenească timpul în arta lui.

c)    „De-acum voi ști: adese când treci, tu porți solemn”; Oamenii așteptau tăcuți la porți.

d)   „Îți trebuie furtună grozavă să-l frămânți”; Se anunță un nou uragan.

                                                                                Răspunsul corect:

5.Selectează, din fragmentul următor, trei pronume relative, ale căror cazuri le vei preciza:

 „Până la procurarea noii viori italiene, maestrul a cântat pe un exemplar al fraților Pierre și Hippolyte Silvestre, al căror atelier din Lyon s-a bucurat de o faimă europeană. Curând, Enescu a reușit să obțină o vioară Guarneri – format mare, pe care l-a folosit și Paganini –, exemplar strălucit ca sonoritate pe care maestrul român a cântat în perioada sa de maturitate artistică. Epoca Primului Război Mondial (1914-1918), în care Enescu a rămas aproape toată perioada în țară, a însemnat și o surprinzătoare experiență cu lutierii români...”

 

                   Pronumele relativ selectat                             Cazul pronumelui relativ selectat

 

6.Alcătuiește  o  propoziție  dezvoltată,  în  care  subiectul  multiplu  să  fie  exprimat  prin  substantive  ce  denumesc instrumente muzicale (1),

și o propoziție simplă, în care subiectul să fie inclus (2).

1)      ____________________________________________________________________________

2)      ____________________________________________________________________________

 

7.Precizează numărul de propoziții din fraza:

 „Deși a mărturisit de la început – că dispunea de „o vioară splendidă... extraordinară”, totuși, peste puțin timp, George Enescu a renunțat la Stradivarius (al cărei sunet nu-i plăcea, după cum putem citi în volumul de Amintiri, 1955), cerând fraților lutieri francezi Silvestre să-i obțină un Guarneri del Gesù.” ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________8.Completează  enunțul  următor,  reprezentând  un  fragment  din  jurnalul  unui  muzician,  cu  formele  corecte ale cuvintelor indicate între paranteze.

Concertul din 1900 a fost ________________________ (numeral ordinal format de la 10, scris în litere) dintre concertele susținute în Franța, _______________ (conjuncție coordonatoare adversativă) publicul ___________________ (adjectiv derivat de la Franța) s-a dovedit ____________________ (interesat, compa-rativ de inegalitate de superioritate) de muzica ___________________ (adjectiv pronominal posesiv), pe care _____ (clitic pronominal personal, dativ, persoana a III-a, singular) -am oferit-o cu mare drag.

 

   Scrie un text narativ în care să povestești despre  un concert de vioară la care ai participat, incluzând o secvență dialogată, de minimum patru replici, și una explicativă.

Am intrat cu emoție în sala de concerte,de parcă intram într-un loc sfânt în care lumea privea fascinată scena pe care va apărea violonistul, Alexandru Tomescu.

-Sunt foarte emoționat,i-am șoptit bunicii care mă însoțea.

-Să ne uităm în program,ca să știm ce ascultăm.mi-a șoptit și ea.

Apoi cortina s-a ridicat și a apărut violonistul așteptat.Elegant ca un prinț din poveste, cu vioara și arcușul în mână a zâmbit cuprinzând cu ochii întreaga sală,s-a înclinat cu noblețe spre public și apoi spre pianistul care-l va acompania. A ridicat arcușul și... și-a condus cu măiestrie vioara prin pasajele notelor încântătoare. A plăsmuit o atmosferă intimă şi familiară a unei elegant salon vienez de la începutul secolului XX(așa scria în program!!!) Fin cunoscător al muzicii lui Fritz Kreisler, virtuozul muzician şi-a cucerit auditoriul prin ingeniozitate şi rafinamentul sunetului.Simțeam că mă rătăcesc,că plutesc într-un vis ca-n basmele lui Andersen.

-Vom asculta „Dansul spaniol”, am citit în program după pauză și m-am așezat confortabil.

-Acasă vom discuta despre această muzică,pe care acum o asculți,dar cu timpul o vei înțelege nu numai cu auzul,ci mai ales cu sufletul,mi-a spus bunica zâmbind.

 Ascultând sunetele viorii,mă gândeam cum cutia asta din lemn lustruit, ce ține pe deasupra ei fire magice,mângâiată de un arcuș, să trimită sunete melodioase spre auzul oamenilor.L-am privit pe violonistul ce-și culcase obrazul pe marginea viorii,i-am văzut ochii întredeschiși și cred că sufletul lui alerga odată cu notele compozitorului (De Falla, adaptate de Kreisler). Violonistul îmi transmitea sunete calde,sensibile, de parcă eram înconjurat de o horă a fluturilor. Interpretarea plină de farmec, dar și de forță, emoțională, perfectă în dăruirea sa către public a fost impresionantă chiar și pentru un necunoscător ca mine.

Am privit și publicul numeros,ce asculta cu liniște și atenție, generos cu aplauzele pentru interpretarea desăvârșită a violonistului.

S-a ascultat cu răsuflarea tăiată, iar singurul spectator care a bătut – o singură dată! – din palme la finele primei părți, a fost „răsplătit” cu câteva zeci de priviri nu dintre cele mai prietenoase. La finele concertului, s-a ovaționat și s-a aplaudat în picioare. Negreșit, publicul a simțit nevoia să dea astfel înapoi artistului ceva din energia și bucuria interpretării. 

 

 

compunere---În atelierul unui pictor

Atelierul unui pictor este ca un altar,îmi spun și deschid cu grijă ușa atelierului unui pictor cunoscut și o lumină caldă mă învăluie.Știam cât de importantă este lumina în pictură. Pictorul are nevoie de lumina zilei – o lumină puternică, albă, care nu denaturează percepția culorilor.În spațiul nu prea mare  m-am simțit bine,acasă. În fața mea a răsărit șevaletul acoperit cu o pânză,alături pe o măsuță,pe jos,pe un scaun erau în dezordine tuburi și borcănele cu vopsea, pastile de acuarelă, creioane pentru schițe de diferite durități, radieră, estompă, șmirghel, ascuțitoare,ceioane colorate, batoane de pastel, cărbune, pensule mai vechi și pensule mai noi, recipiente pentru apă,palete pentru amestecarea culorilor,cârpe,cuțite,caiete,pânze,cartoane,mănuși. Ce tulburătoare experiență! De peste tot se simțea mirosul înțepător de vopsea,ciudat era că deodată acesta s-a transformat...mirosea a trandafiri,zambile,bujori,a frunze verzi.M-am uitat de unde venea mirosul:dintr-un tablou cu flori.Apoi într-un alt tablou am văzut un pom înflorit și-am simțit primăvara cu zborul petalelor ce cădeau ca fulgii din poezie.Dar portretele din rame care mă priveau cu ochi calzi sau nedumeriți sau plecați,căutând ceva în adâncurile vremurilor?Dar peisajele ce redau frumusețea din natură:câmpiile cu verdele,căutând culoarea și căldura soarelui,dealurile cu fân proaspăt,iar eu simt un miros, de parcă fiecare particulă de aer ar purta cu sine un firicel de iarbă și s-ar învârti prin văzduh!!!!!!

 Am înțeles că tablourile sunt mai întâi visate, adică imaginate, iar venirea lor în lumea fizică este doar o chestiune de timp.Nu m-am apropiat de șevalet,deși eram curios,îl acoperea o pânză mare albă și am înțeles că acolo era un secret știut doar de el,pictorul.

   Eu cred că acest proces, acest drum între vis și realitate, este cel mai mare mister pe care îl poate formula un pictor. 

  La plecare am privit pensulele aliniate lângă câteva palete colorate cu diverse vopsele și am văzut cum atelierul a devenit un fel de alveolă, un fel de cocon din care a ieșit un fluture nevăzut, pentru a zbura cu visele pictorului.

 

  

 

test,,Cao Wenxuan,, Bronz și Floarea-Soarelui”+Andreea Irimia,, Totul se adună în Semnele timpului”

Textul 1

,, Familia lui Bronz trebuia să-și ridice o casă înainte de venirea iernii. Tata, mama și bunica se sfătuiră multe zile la rând și se puseră de acord: dacă construiau o casă, atunci trebuia să semene a casă. Au făcut planuri toată vara. Vor tăia cei câțiva copaci din fața ușii și îi vor vinde. [...] Vor vinde tot ce vor putea. Însă, calculând, banii tot nu le ajungeau. Au lăsat rușinea deoparte și s-au dus să se împrumute de la rude. […] Pentru ca amândoi copiii să poată locui în casa nouă înainte de venirea iernii, erau gata să îndure răceala cu care i-ar fi putut primi rudele. Bunica vrea să meargă și ea să ceară sprijin, însă tata și mama au oprit-o categoric:

— Dumneata ești bătrână, nu te putem lăsa să înduri răutatea oamenilor.

Uitându-se la cei doi copii care se jucau afară, bunica zise:

— Eh, câți bani mai poate face chipul meu ridat? […]

A doua zi de dimineață, bunica ieși pe ușă și plecă. Nimeni nu știa unde s-a dus. S-a întors abia seara târziu, când a apărut legănându-se pe drumul mare din capul satului.

Văzând-o venind, Floarea-Soarelui alergă spre ea, strigând-o:

— Bunico!

Avea chipul obosit, însă ochii îi sclipeau de bucurie.

 Bunica era cea mai distinsă bătrână din tot satul. Era înaltă, cu părul auriu și foarte îngrijită. Se spăla tot anul cu apă curată, își strângea hainele cu atenție, astfel încât, când le purta, aveau dungă și nu erau mototolite. Deși rareori avea pe ea haină necârpită, chiar și peticele erau cusute cu mare grijă, cu împunsături fine și dese. Culorile erau asortate, cârpitura trebuia să se potrivească, iar haina să fie impecabilă. Lăsa impresia că, fără acel petic cârpit, haina nu ar fi fost la fel de frumoasă. De fiecare dată când era văzută în sat, bunica era curată, îmbrăcată îngrijit, cu chipul plin de bunătate.

În același timp, bunica era o femeie extrem de tenace.

Floarea-Soarelui o auzise pe mama povestind că bunica se născuse într-o familie de vază și că în tinerețe dusese o viață bună. În urechi purta cercei cu pietricele de jad de un verde pal. Pe deget avea un inel de aur și la încheietura mâinii, o brățară de jad […].

 Mergând spre casă alături de bunica, Floarea-Soarelui avea impresia că era ceva schimbat la ea azi. Privind-o îndelung, fetița tot nu reuși să își dea seama ce era diferit la bunica, așa că o măsură iar din priviri.

În cele din urmă, observă că bunica nu mai avea cei doi cercei. Arătă cu degetul spre urechile ei. Bunica nu zise nimic, ci râse.

Floarea-Soarelui îi dădu drumul la mână și se duse fuga acasă. Întâlnindu-i pe mama și pe tata, le strigă cu voce tare:

— Bunica nu mai are cerceii la urechi!

Tata și mama au înțeles imediat unde a fost bunica toată ziua.

Seara, cei doi au încercat să o descoasă, pentru a afla unde și-a amanetat cerceii, însă ea nu a vrut să le spună […].

Privind banii de pe masă, mama începu să plângă și îi zise bătrânei:

— Ai purtat la urechi cerceii aceia o viață întreagă. Cum să-i vinzi? […] Nu suntem demni de dumneata, chiar nu suntem…

Bătrâna zise supărată:

— Nu mai vorbi prostii!

Îi luă în brațe pe cei doi copii și ridică ușor capul spre luna de pe cer, râzând și zicând:

 — Bronz și Floarea-Soarelui vor locui într-o casă mare!

                                                                                 (Cao Wenxuan,, Bronz și Floarea-Soarelui”)

Textul 2

,,Încercăm să îi protejăm cât de mult putem de răutatea și de urâtul din lume, poate și pentru că știm că în inima lor nu încape indiferenţa la fel de ușor cum și-a făcut cuib într-al nostru. Și poate tocmai de aceea copiii sunt cei care ne dau lecţii uimitoare de sacrificiu și altruism.

Peter Larson avea doar şase ani când a auzit lucruri care l-au întristat profund. Bob Fischer, un invitat al grupului de cercetași din care făcea parte Peter, a povestit că erau mulţi copii la fel ca ei care nu aveau o locuinţă în care să stea și care dormeau afară, chiar și în frigul iernii. Le-a spus și că, de câţiva ani, în perioada sărbătorilor de iarnă, el dormea afară într-un sac de dormit pentru a atrage atenţia asupra nevoilor oamenilor fără adăpost. Oamenii care erau mișcaţi de gestul lui donau unei organizaţii o sumă de bani pentru fiecare seară pe care o dormea afară. Atunci în mintea lui Peter s-a născut imediat ideea că ar putea să facă și el ca Bob.

Grupul de cercetași al lui Peter, condus de tatăl lui, a dormit o noapte afară, în saci de dormit, pentru a strânge bani de la vecini și trecători. Într-o noapte nu s-au strâns însă atât de mulţi pe cât ar fi vrut Peter. Așa că a decis să continue să doarmă afară singur, pe perioada vacanţei de iarnă. În acel prim an, a dormit pe veranda casei, unde era mai protejat de frigul pătrunzător ce cuprindea statul Minnesota. Dezamăgirea i-a fost însă destul de mare atunci când și-a numărat banii strânși: doar 100 de dolari.

O astfel de dezamăgire l-ar fi dat înapoi pe orice copil, dar nu și pe Peter. Acesta a continuat și anul următor, când și-a luat și o cutie de carton, în care dormea în curte. Părinţii au fost îngrijoraţi, dar nu l-au oprit, mai ales pentru că Peter le demonstrase responsabilitate. Devenise expert în metode de încălzire a corpului în frig, iar sacul de dormit al tatălui său – vechi de 40 de ani, dar călduros ca o plapumă – îl ferea de frig. „Dacă simte că ceva este important, se implică cu toată inima. L-am văzut cu gheaţă și cu zăpadă pe cutia lui de carton. Nu l-am oprit. Trebuie să faci un pas în spate și să-ţi lași copilul să-și dea seama ce îl atinge și îl motivează”, a mărturisit mama lui Peter despre temerile ei și despre curajul lui Peter.

 Povestea lui Peter a ajuns la posturi naţionale de televiziune, așa că sumele strânse au fost din ce în ce mai mari. A început și el, la fel ca Bob, să colaboreze cu o organizaţie a comitatului Hennepin, din Minnesota, numită Interfaith Outreach and Community Partners (IOCP). Organizația se ocupă cu ajutatul oamenilor fără adăpost. Banii pe care Peter îi strângea din donaţii mergeau an de an către organizaţie. Ani buni, Peter nu a avut satisfacţia să vadă nicio familie bucurându-se de banii donaţi, din cauza politicilor de confidenţialitate ale organizaţiei. Cu toate acestea, nu a fost an în care Peter să-și piardă din dedicarea pentru cauza celor fără adăpost.

 Până la începutul liceului, ţinta lui anuală ajunsese la 100.000 de dolari, pentru care dormea afară cel puţin 40 de zile în sezonul rece. Într-o iarnă, temperaturile de afară au coborât foarte mult, până la minus 23 de grade Celsius. Părinţii nu au reușit să-l convingă să intre în casă, nici cei de la IOCP. „Familiile fără adăpost nu aveau unde să doarmă la căldură, nu-i așa? Da, era foarte, foarte frig, dar mi-am luat un angajament și, dacă nu dormeam afară, IOCP nu ar fi primit donaţii, iar o familie nu ar fi primit o locuinţă”, a justificat mai târziu Peter determinarea lui.”

                                                                       (Andreea Irimia,, Totul se adună în Semnele timpului”)

6.Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a bunicii, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:

,,Bunica era cea mai distinsă bătrână din tot satul. Era înaltă, cu părul auriu și foarte îngrijită. Se spăla tot anul cu apă curată, își strângea hainele cu atenție, astfel încât, când le purta, aveau dungă și nu erau mototolite.(…) De fiecare dată când era văzută în sat, bunica era curată, îmbrăcată îngrijit, cu chipul plin de bunătate. În același timp, bunica era o femeie extrem de tenace.”

O trăsătură morală a bunicii este distincția, este corectă cu ea însăți prin seriozitatea cu care are grijă de ființa ei curată și îngrijită.O astfel de ființă degajă bunătate,insistență în a-și păstra ființa într-un fel deosebit,dar ceea ce impresionează,, era o femeie extrem de tenace ”,însușire ce vine din interiorul unui om deosebit.Trăsătura menționată este evidențiată prin caracterizare directă de către naratorul care admiră o astfel de ființă.

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

      Un element de conținut comun celor două texte date sunt trăsăturile morale care pot fi observate prin comportamentul persoanelor, prin ideile și prin acțiunile lor: Bunica este o persoană ce manifestă respect și interes personal față de copiii ce-și doresc o casă, investind tot ce este necesar pentru a realiza un vis:își vinde cerceii de jad,obiecte ce-i dădeau eleganță și distincție:,, Îi luă în brațe pe cei doi copii și ridică ușor capul spre luna de pe cer, râzând”,iar Peter îndură prin curaj frigul,pentru a-i determina pe semenii săi să doneze bani pentru un acoperiș al celor sărmani.Discreția cu care Bunica obține banii pentru casa nepoților,dar și a lui Peter care nu renunță în a sta în frig înseamnă și generozitate, cei doi înțeleg că sunt capabili  să folosească orice mijloc pentru a ajuta:,,Părinţii(lui Peter)au fost îngrijoraţi, dar nu l-au oprit, mai ales pentru că Peter le demonstrase responsabilitate.” Prin inițiativa lor cele două personaje reușesc să vină în întâmpinarea nevoilor esențiale ale  celor nevoiași:copiii fără adăpost, fără a avea ca motiv vreo recompensă personală,le-au arătat altora prin faptele lor cât au fost de binefăcători pentru viața celor apropiați. 

8. Crezi că sunt utile exemplele personale ale altor copii/adulţi pentru dezvoltarea ta? Justifică-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând unul dintre textele-suport.

Noţiunile morale cum ar fi: empatia, generozitatea, respectul, responsabilitatea, nu pot fi înţelese de copii decât treptat, concomitent cu creşterea experienţei lor sociale și a dezvoltării lor intelectuale.
Este minunat să fii mereu prezent printre oameni cu inima și sufletul, să-i ajuți necondiționat acolo unde este nevoie.Impresionantă este dorința lui Peter de a îndura frigul,doarme în aerul înghețat  ,,afară singur, pe perioada vacanţei de iarnă.” El a socotit că este o onoare să-i pese de cei din jur și face același sacrificiu continuând și anul următor,iar părinții îl susțin,, Nu l-am oprit. Trebuie să faci un pas în spate și să-ţi lași copilul să-și dea seama ce îl atinge și îl motivează”, a mărturisit mama lui Peter.  De aceea cred că atunci când dăruiești iubire, primești iubire, când respecți, ești respectat. Toate aceste valori pot fi cultivate în conștiința copiilor prin participarea directă la acțiuni.
Astfel,va apărea dorinţa de a urma gesturile nobile,faptele morale,adevărate exemple pentru dezvoltarea noastră,a celor ce abia intrăm în viața adevărată.
Prin aceste acțiuni, vorm înțelege că valoarea unui om rezidă în ceea ce este capabil să dea și nu în ceea ce este el capabil să primească. Peter este un,,voluntar”în ajutorul dat oamenilor fără adăpost.Cu siguranță,acțiunile de acest fel sunt o  modalitate prin care putem readuce o rază de speranță în sufletele celor pentru care soarta, din păcate, nu a rezervat prea multe bucurii, iar în spatele acestuia, se ascund prietenii, emoții, respectul de sine și, implicit, respectul celor din jurul tău față de tine. Nu numai că îi ajuți pe cei nevoiași, în primul rând te ajuți și pe tine și îți construiești personalitatea, te poți simți cu adevărat un om, care nu este frumos doar la exterior, ci și în interior.

9. Asociază fragmentul din ,,Bronz și Floarea-Soarelui” de Cao Wenxuan, cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare culturală/morală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

,, Să ai o bunică e ca și cum ai avea o armată. Acesta este privilegiul suprem al unui nepot: să știi că cineva este de partea ta, întotdeauna, indiferent de detalii.... Doar oamenii diferiți schimbă lumea”, obișnuia să spună bunica. ” Nici o persoană normală nu a schimbat vreodată nimic. O bunică e sabie și scut și e o iubire cu totul aparte, pe care niciun capsec n-o poate înțelege.” (citat)Fredrik Backman

Voi asocia fragmentul din textul 1 al romancierului chinez cu ,,Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”de autorul suedez Fredrik Backman. Cele două bunici au o influență semnificativă asupra vieții nepoaților.Bunica Elsei.era o femeie excentrică și plină de viață,fusese medic în zone calamitate,îi transmite fetiței  iubirea pentru povești ,creând chiar o lume imaginară.Bunica din textul 1 este diferită:distinsă atentă cu ținuta ei,rafinată.Ambele însă își iubesc nepoții.Elsa o consideră pe Bunica eroul său personal,știe că este întotdeauna pregătită să o apere când aceasta se află în probleme,, cineva este de partea ta, întotdeauna, indiferent de detalii.” Când lucrurile devin cu adevărat dificile, Elsa găsește alinare în ,,Țara-de-abia-trezită", un regat imaginar și magic creat de Bunica.Cealaltă Bunică,discretă găsește un mijloc de a procura banii necesari pentru o casă nouă:își vinde cerceii de jad și este fericită,, ochii îi sclipeau de bucurie.”

O lecție, pe care am putea să o desprindem din experiența de viață a acestor bunici, este că au dorit  să facă un bine,să aducă un ajutor de suflet pentru nepoți,să le schimbe viața: i-a creat Elsei o lume fantastică prin povești,lume care se va asemăna cu viața pe care fetița o va trăi în viitor,iar cealaltă bunică le-a dăruit nepoților un loc unde vor fi protejați,o casă. 

 

 

 

test,,,,La Medeleni", de Ionel Teodoreanu(fragment)+text nonliterar

 

Textul 1

,,Ȋn jurul lămpii cu glob roz, începură să cotească fluturii ca nişte delicate vehicule la ultimul rond al unei şosele...

 ― Dănuţ, nu sorbi supa.

Iar!

― Dănuţ, de ce nu te-nveţi să mănânci frumos?... Monica, arată-i, te rog, cum se mănâncă supa.

 Cu rumen în obraji, ca o logodnică sărutată în faţa părinţilor, Monica aplecă vârful lingurii spre buze, insinuând supa, lin, fără murmur.

― Acum fă şi tu la fel.

 ― Miauuu... Modulaţia de foame a pisicilor se mlădie veridică în noaptea de vară.

 ― Câţţ! se stropşi doamna Deleanu spre întunericul de subt masă, dând cu piciorul.

 O pisică nevinovată suferi în locul Olguţei. Domnul Deleanu îşi şterse cu şervetul un zâmbet înstelat de supă. Începură să se adune oaspeţii nepoftiţi ai meselor de-afară. Veni, mai întâi, Ali: pointer-ul lăptos, roşcat şi jovial. Se aşeză lângă doamna Deleanu, privind-o cu deferenţă hemesită. Era plin de ticuri sau de purici. Clipea: nările-i tremurau, mereu mobile; strănuta; îşi sucea gâtul ca cei care poartă gulere strangulatoare; îşi culca tâmplele când pe-o parte, când pe alta; hăpăia muşte şi le înghiţea ca şi cum ar fi avut amigdalită; îşi freca dinapoiul pe jos, botul i se sfădea cu coada; coada cu podelele; podelele cu picioarele...

― Marş, Ali!

Se dădu lângă Dănuţ, tot scuturându-se, tot gudurându-se, plin de vorbe dulci, dar vorbind prea tare: Uu-iuuu, hau-hau!

Din farfuriile schimbate se înălţă mirosul fripturii... Chemaţi de el, dulăii din ogradă ― cu ochi de haiduc şi sfieli de căprioară ― răsăriră întunecaţi pe scări... şi nu îndrăzniră... Subt garda picioarelor mesenilor, pisicile se strânseră mai tare, mute, c-un fior de frig de-a lungul spinării.

― Patapum, stâng! Patapum, drept! Patapum, stâng! Patapum drept! comandă Olguţa ― în picioare pe scaun ― nemaiţinând samă de nimic.

C-o ureche neagră pe ochi şi una răsfrântă pe ceafă, castanie; cu bot crocodilian; pieptos; cu picioarele strâmbe; cu mers legănat şi chilos de atlet în frac, basset-ul Patapum, ghiduşul ghiduşilor şi ,,bucuria Olguţei", îşi făcuse apariţia. În timpul zilei nu-l putea descoperi nimeni. Se ascundea ca o tragediană răscoaptă de lumina soarelui.

Veni de-a dreptul la Olguţa, conştient parcă de ilaritatea care-l întâmpină. Se opri la picioarele scaunului, aplecându-şi capul într-o parte, ca cineva care spune: "Aud?"(...)

― Patapum, hap! Cu o strâmbătură acră, ca la unt de ricină, Patapum înghiţi musca oferită.

― Bravo, Patapum!

Patapum făcu o piruetă, şi înflori sluj, cu jumătate din friptura Olguţei în dinţii ilari. Monica râdea cu hohote. Îi căzură lacrimi pe friptura surprinsă. Doamna Deleanu râdea cu ochii la Monica; domnul Deleanu, cu ochii la Olguţa; Olguţa, în braţe cu Patapum; şi lampa roză, tuturora. Demn, Dănuţ întinse o bucată de friptură lui Ali: singurul rest de seriozitate cu care mai putea vorbi ― şi care-l asculta.”

                                                                    (fragment din romanul ,,La Medeleni", de Ionel Teodoreanu)

Textul 2

,,Părinţii s-au străduit ȋn mod constant sǎ le ofere copiilor cele mai bune oportunitǎţi de creştere şi dezvoltare. Un aspect adesea neglijat pentru a sprijini bunǎstarea emoţionalǎ, socialǎ şi cognitivǎ a copiilor noştri este relaţia lor cu animalele de companie. Legǎtura dintre copii şi animalele de companie este una puternicǎ, oferind o multitudine de beneficii care au un impact pozitiv asupra vieţii copiilor ȋn diferite moduri. (...)

 Pe lângǎ beneficiile emoţionale şi sociale, animalele de companie contribuie şi la dezvoltarea cognitivǎ şi la ȋnvaţarea copiilor. Iatǎ cum:

2.1 Responsabilitate şi auto-disciplinǎ Ȋngrijirea unui animal de companie ȋi ȋnvaţǎ pe copii despre responsabilitate şi auto-disciplinǎ. Hrǎnirea, ȋngrijirea şi activitatea unui animal de companie necesitǎ efort şi rutinǎ constantǎ, ceea ce ajutǎ copiii sǎ dezvolte un sentiment de responsabilitate. Prin asumarea acestor responsabilitǎţi, copiii ȋnvaţǎ importanţa respectǎrii angajamentelor şi impactul acţiunilor lor asupra unei alte fiinţe vii. (...)

2.3 Rezolvarea problemelor şi gândirea criticǎ Animalele de companie adesea le oferǎ copiilor oportunitǎţi de a rezolva probleme şi de a gândi critic. De exemplu, ȋnvǎţarea metodelor de dresaj a un câine sau gǎsirea de soluţii creative pentru a ţine ocupatǎ o pisicǎ curioasǎ ȋi provoacǎ pe copii sǎ gândeascǎ “ȋn afara cutiei” şi sǎ dezvolte abilitǎţi de rezolvare a problemelor. Aceste abilitǎţi sunt transferabile ȋn alte domenii ale vieţii şi contribuie la creşterea cognitivǎ globalǎ.(...)

3.1 Empatie şi compasiune Ȋnţelegerea şi satisfacerea nevoilor unei alte fiinte vii ȋi ajuta pe copii sǎ dezvolte o ȋntelegere mai profundǎ a emoţiilor şi capacitatea de a empatiza cu alţii. Cercetǎrile au arǎtat cǎ copiii care au animale de companie sunt mai predispuşi sǎ manifeste comportament empatic faţǎ de colegii lor, membrii familiei şi chiar strǎini.

3.2 Reglarea emoţiilor Interacţiunea cu animalele de companie poate ajuta copiii sǎ-şi regleze emoţiile. Animalele de companie oferǎ un canal sigur şi fǎrǎ judecatǎ pentru copii sǎ-şi exprime sentimentele, ceea ce poate fi deosebit de benefic pentru cei care au dificultǎţi ȋn verbalizarea emoţiilor. Ȋmbraţişarea unui animal de companie poate ajuta la calmarea copiilor ȋn perioadele de stres sau tulburǎri emoţionale.”

                          https://petguru.ro/blogs/news/puterea-transformatoare-a-animalelor-de-companie-cum-imbunatatescanimalele-vietile-copiilor

 

6. Precizeazǎ, ȋn douǎ-trei enunţuri, tiparul textual identificat ȋn fragmentul ȋngroşat din primul text şi justificǎ-ţi opţiunea, ilustrând-o cu o secvenţǎ:

,,  O pisică nevinovată suferi în locul Olguţei. Domnul Deleanu îşi şterse cu şervetul un zâmbet înstelat de supă. Începură să se adune oaspeţii nepoftiţi ai meselor de-afară. Veni, mai întâi, Ali: pointer-ul lăptos, roşcat şi jovial. Se aşeză lângă doamna Deleanu, privind-o cu deferenţă hemesită.

O trăsătură a textului narativ pe care o identific în fragmentul de mai sus este prezența unui narator,vocea textuală care prezintă un moment al mesei,când alături de oameni își fac apariția,,oaspeții nepoftiți”animalele din curte.În acest fragment naratorul este obiectiv,relatează întâmplărea cu ajutorul narațiunii,la persoana a 3a.

Oamenii sunt toleranți,îngăduitori cu animalele,care se știu acceptate.Verbele de mișcare:, să se adune,veni,se așeză”arată prietenia de care se bucură animalele,astfel câinele prepelicar,Ali,o privește pe doamna Deleanu cu,,deferență”,un respect deosebit,deși este flămând. 

7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text. 

Un element comun celor două texte este relația de prietenie între om și animalele de companie,toleranța cu care sunt privite aceste viețuitoare.În fragmentul din roman,fluturii nopții aduc liniștea,pisicile și câinii vin nechemați la masa stăpânilor,știind că vor primi ceva din farfuriile celor de la masă. Basset-ul Patapum execută mișcări hazlii,, făcu o piruetă, şi înflori sluj” în fața Olguței,stârnind râsete,primește o bucată de friptură,iar Dănuț care se străduiește să fie serios îi dă și el din friptura sa celuilalt câine,Ali.Atmosfera din jurul mesei este plină de bucurie.În al doilea text nonliterar sunt expuse câteva idei despre beneficiile legăturii copiilor cu animalele ,,care au un impact pozitiv asupra vieţii copiilor ȋn diferite moduri”: responsabilitate şi autodisciplinǎ, felul în care animalele de companie oferǎ copiilor oportunitǎţi de a rezolva probleme şi de a gândi critic, de a fi empatici,de a-i ajuta să-și regla sentimentele. 

8.Crezi că este benefică prezența unui animal de companie în familiile cu copii?Motivează-ți răspunsul,valorificând unul dintre textele propuse.

 Da, cred că un animal de companie este bine primit în orice casă,mai ales acolo unde sunt și copii.În multe case, animăluțul apare chiar înaintea copilului, așa că e firesc ca odată cu venirea celui mic, părinții să se întrebe dacă prezența acestuia este benefică sau nu în educarea și creșterea sănătoasă din familie.
Desigur creșterea unui copil alături de un animal de companie îl va ajuta pe acesta să învețe de la o vârstă fragedă ce înseamnă să fii umil, empatic și respectuos, dar aduce și o serie de alte beneficii:
animalele sunt emoție pură, sunt parteneri care îi însoțesc oriunde și oricând, gata să ofere sprijin emoțional și iubire necondiționată.Fidelitatea și loialitatea lor pot servi drept exemple pentru ca cei mici să adopte aceste calități, extrem de util și de valoroase, încă din copilărie, pentru tot restul vieții. Copiii care cresc alături de o pisică sau un câine, își vor dezvolta mai ușor abilitățile emoționale și se vor exprima cu mai multă ușurință.
Am observat că animalul este o responsabilitate. Prin împărțirea sarcinilor pentru îngrijirea lui, copilul va deveni mai responsabil și va învăța să aibă grijă de el, să fie atent la hrănirea lui sau atunci când se îmbolnăvește, când trebuie plimbat. Având un animal, în special un câine, familia dezvoltă anumite obiceiuri și își formează o rutină care îl va maturiza pe cel mic. Acesta va realiza că spre deosebire de jucăriile lui, animalul este o ființă cu nevoi ca oricare alta, atât fizice, cât și financiare, materiale sau emoționale.În fragmentul din romanul,,La Medeleni”animăluțele de curte:pisici și câini sunt acceptate,au nume,iar cei doi copii:Olguța și Dănuț îi răsplătesc cu mâncare,mai ales când câinele Patapum demonstrează prin mișcări învățate că este prietenos.Patapum și Ali sunt parteneri de joacă neobosiți,prieteni și membri din familie,toți îi cunosc și-i iubesc.

   De aceea e bine ca un copil să fie aproape de un animal,acesta are capacitatea unică de a atrage atenția,așa cum Patapum a strârnit hohotele de râs,iar cei doi :copilul și animalul au abilități deosebite: comunică,cooperează,empatizează,au capacitatea de autocontrol și de a relaționa cu alte persoane.

9. Asociazǎ fragmentul din La Medeleni de Ionel Teodoreanu cu un alt text literar studiat la clasǎ sau citit ca lecturǎ suplimentarǎ, prezentând, ȋn 50 - 100 de cuvinte, o valoare comunǎ, prin referire la câte o secvenţǎ relevantǎ din fiecare text.

 ,Apariţia lui Fram se bucura cu totul de altă primire. El era cel mai mare şi mai puternic animal, născut în ţara zăpezilor şi a gheţurilor veşnice, îmblînzit ca un miel şi înţelegător ca un om. Pentru dînsul nu era nevoie de nici o cravaşă, de nici o privire poruncitoare, de nici un deget care să-i arate locul şi să-i amintească în fiecare clipă ce are de făcut. Aplauzele erau răsplata lui. Iar Fram iubea aplauzele. Se vedea bine că înţelege rostul lor, că le aşteaptă, că-i fac plăcere. Iubea aplauzele, iubea publicul, iubea mai ales copiii. Cînd îi vedea ronţăind o bomboană, întindea laba să capete şi el. Saluta mulţumind, cu laba la cap, ca un soldat. Iar, dacă se întîmpla să capete mai multe bomboane, îşi oprea numai una şi pe celelalte le întindea în palmă altor copii, parcă ar fi ştiut că nu toţi au parte prea des de dulciuri. Un copil curajos cobora să primească darul. Fram îl alinta pe creştet, cu laba lui mare, care devenea deodată uşoară şi lină ca o mînă de mamă.”

Voi asocia primul fragment cu un fragment drag mie din,,Fram,ursul polar”de Cezar Petrescu.Este momentul apariției lui Fram în arena circului,moment așteptat cu nerăbdare și bucurie de spectatori.Ursul alb mare și blând se comportă cu prietenie mai ales cu copiii,iar răsplata pe care o primește sunt aplauzele și dulciurile.Darnic,salută și le oferă copiilor din bomboanele primite.Execută cu plăcere mișcările învățate,pentru că știe că este iubit. La fel câinele Patapum își face apariția când este chemat de Olguța și face mișcările învățate:o piruetă,sluj-se ridică și salută în două labe și el este răsplătit cu o friptură și râsete asemenea unor aplauze.

Cei doi:un urs și un cățel sunt ca niște artiști ce-i bucură pe oameni,pe copii cu prietenie și devotament.

SUBIECTUL al II lea:

Imaginează-ți că ai primit în dar, de ziua ta, animalul de companie pe care ți-l doreai. Redactează o notă din jurnalul tău, în care să prezinți aceastǎ experiențǎ, incluzând o secvență descriptivă și o secvență narativă. Data redactării jurnalului este 30 iunie 2023 

                                                                                                                           30 iunie 2023.

                                   Dragul meu jurnal,

       Mă-ntorc la tine iar și iar cu prietenie și-ți mărturisesc gândurile,trăirile mele.

În urmă cu două zile am fost sărbătorit,a fost și o frumoasă zi de vară… ziua aceasta va rămâne pentru mine specială, eu îmi iubesc ziua de naștere…nu îmi este teamă că trec anii…e o parte firească a vieții…trupul meu se schimbă de la un an la altul , dar sufletul…nu…îmi simt același suflet de copil…e drept, un suflet copil mare acum și de aici izvorăște toată energia mea. Și nu încerc să trăiesc „ieri” sau „mâine”…ci „astăzi” Mă uit la cerul încă albastru și la soarele ce încălzește, simt vântul blând ce mă mângâie, ori aroma dulce de cireșe coapte și mă gândesc la Ea.,mama și mă bucur că e cu mine totdeauna și așa va fi mereu,indiferent câți ani voi avea și eu și ea.Dar de ce sunt singur?unde sunt toți ai casei...ei!!!!!astăzi este ziua mea!!!!

    Deodată,liniștea mea este întreruptă de o  larmă de glasuri ,strigăte,urări și pe ușă năvălesc  prietenii,părinții ,florile,cadouri felurite,baloane,muzică.Masa din sufragerie se umple de bunătăți...dar unde este tortul ?nu întreb,probabil este o surpriză.Dansăm,râdem,e așa cum mi-am dorit.Soneria anunță un nou oaspete...deschid și un tort uriaș îmi zâmbește ...e superb...iar cel care-l ține este fratele meu venit de departe.Acum,totul e perfect!O cutie mare se rostogolește la picioarele mele și văd doi ochi,două urechi și un botic,apoi o vietate mică îmi sare direct în brațe.Sunt uimit,iar toți râd și aplaudă.Cine mi-a ghicit gândul meu ascuns?O mână îmi face semne...e bunicul!de când e ghicitor?Râd cu lacrimi și sunt fericit,fericit!!!

       Așa  am visat să-mi serbez ziua de naștere: cu  bucurii,surprize și cu cei dragi alături.

Acum te las,dragul meu prieten tăcut,ne ducem la o plimbare,eu și micul meu prieten patruped.

 

 

 

test ,,O vară cu Isidor”de Veronica Niculescu +Condorul( wikipedia)

,, Eram uluită. Nu doar că salvasem un condor de la Zoo, nu doar că locuiam cu el în camera mea, dar pasărea asta știa să citească și să scrie. Puteam să vorbim. I‑am dăruit pixul meu alb în formă de pană, ca să nu se mai jumulească. Scria scurt, concis, fără explicații inutile. Știa să scrie și pe față, ca noi, dar și pe dos – adică așa cum citea el unele plăcuțe transparente de la Zoo, văzute din spate, din cușcă. Răspunsurile lui scurte erau scrise ba așa, ba așa, și de aceea foloseam mereu coli noi, neîncepute. Trebuia, la nevoie, să pot întoarce foaia pe dos și să citesc răspunsul privind în lumină. Făcea unele mici confuzii adorabile. Scria unele cuvinte așa cum se aud. Iar uneori dădea câte un accent spaniol unui cuvânt. Nu părea s‑o facă din neștiință, ci era un fel de marcă personală, cum fusese acel strigăt de „Ajutor !“. Cred că, din punctul lui de vedere, era foarte corect. Într‑o dimineață, când stăteam și ne uitam pe fereastră, a trecut un avion. Isidor a luat o coală și a scris cu pixul‑pană :

                             AVION CU MODOR IA‑MĂ ȘI PE MINE‑N ZBOR !

 Am făcut un avion de hârtie și l‑am lansat de la geam, privind amândoi cum plutește înainte, coboară, face o roată și poposește între crengile înverzite ale magnoliei. Am citit iarăși paginile de internet despre condor. I‑am înșirat cu voce tare informațiile care mi se păreau cele mai interesante. Selectam tot ce consideram important, i le citeam rar, răspicat, mă opream și mă uitam la el, ca să văd dacă are ceva de întrebat. Era limpede că pe majoritatea le auzea pentru prima oară. Am înțeles că Isidor știa mult mai multe despre tot ce e‑n jur decât despre el. Din cușca lui, observase lumea vreme de patruzeci de ani, învățase o grămadă de lucruri privind și ascultând, dar despre el însuși nu știa la fel de multe. În fond, nu mai întâlnise pe altul ca el.

 — Condorul andin (Vultur gryphus) este răspândit în Munții Anzi și pe coasta vestică a Americii de Sud. Are cele mai mari dimensiuni dintre toate păsările din emisfera vestică, am citit. Isidor a ridicat din umeri. M‑am întins și‑am luat globul pământesc de pe un raft de deasupra biroului. L‑am rotit, apoi i‑am arătat cu un deget America de Sud, coasta vestică. Mi‑a urmărit degetul foarte atent.

 — Condorul are lungimea de 1‑1,5 metri și deschiderea aripilor de 3‑3,5 metri, am continuat.

Isidor s‑a ridicat în picioare, a plecat capul și a privit în jos, de parcă și‑ar fi estimat înălțimea. Apoi a întins o aripă ușor, spre perete, atent să nu dărâme calendarul. M‑am ridicat și eu în picioare, am stat amândoi drepți, umăr în umăr. Eram un pic mai înaltă ca el. Dacă îndoiam genunchii, eram aproape la fel. Știam că eu am un metru și cincizeci și șase de centimetri. Apoi am adus metrul de croitorie din camera părin­ților și i‑am măsurat aripa. Corespundea. Avea, de la subsuoară la vârful terminat cu șase pene mari, un metru și șaizeci de centimetri. S‑a gâdilat când l‑am atins cu capătul metalic al metrului și‑a țopăit ușurel, scoțând un gâlgâit.

— Ești foarte bine, i‑am zis râzând. El m‑a privit serios, sau cel puțin așa mi se părea, după pliul care continua dinspre despicătura ciocului în sus, pe obraz, către ochi. Despicătura asta făcea niște curbe ușoare, un fel de zig‑zag blând, cu capătul în jos. Ne‑am așezat la locurile noastre.

 — Adulții cântăresc în medie 10 kilograme, am citit în continuare. Am dat fuga în hol și‑am adus și cântarul. I‑am arătat cum să se suie pe platforma de sticlă. S‑a supus și am citit amândoi : 8,1 kilograme.

— Speranța medie de viață este de 50 de ani, am citit mai departe.

Isidor a stat un pic și s‑a gândit, apoi a fluturat cu o pană din vârful unei aripi. L‑am interpretat ca pe‑un fel de „Nu‑i rău“.

— Condorul este o pasăre răpitoare.

 — Sunt de‑a dreptul răpitor ! mi‑a răspuns încântat, mâzgălind apăsat literele pe o foaie.

— Dar bineînțeles că ești, i‑am zis râzând. Am continuat cu descrierea penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos de la gât, apoi am ajuns la gâtul golaș, la pielea care își schimbă culoarea în funcție de emoțiile condorului. S‑a înroșit ușor. Apoi am citit despre diferențele dintre masculi și femele, iar informațiile acestea păreau să‑l intereseze foarte tare pe Isidor. I‑am citit că masculii au o creastă roșie în creștet, iar femelele n‑au. Asta a părut să‑l pună foarte tare pe gânduri. M‑a oprit, punându‑mi vârful aripii pe mâna de pe mouse, și s‑a aplecat înainte, apropiindu‑și mult capul de monitor, citind informațiile cu ochii lui. Părea uluit. Când mi‑a eliberat mâna, am tras de text și i‑am citit mai departe, că femelele sunt mai mari ca masculii, lucru des întâlnit la păsările de pradă.

 — Așa e, a confirmat Isidor, după care s‑a așezat iarăși confortabil pe scăunel, sprijinindu‑se de ghiveci. I‑am citit apoi despre hrană, despre cuibăritul pe stânci înalte și pe pante greu accesibile, iar el privea acum într‑o parte, pe geam, și părea să știe toate acestea. Nu știam dacă să mai continuu sau să mă opresc. Am continuat. I‑am citit despre faptul că vârsta de 50 de ani îl face pe condor una dintre cele mai longevive păsări din lume. Și astfel, am reluat toate informațiile importante. Am sărit peste ce nu mi se părea foarte interesant. I‑am spus însă fără ocolișuri că specia a fost mult timp pe cale de dispariție și că în unele grădini zoologice din lume au fost crescuți condori care s‑au împerecheat, iar puii au fost eliberați și acum situația e mult mai bună. I‑am citit că acolo, în grădinile de departe, oamenii trebuie să se poarte cu grijă cu păsările, fiindcă condorii au tendința să se împrietenească cu oamenii, iar asta nu îi ajută deloc mai apoi, în libertate. M‑a privit lung, rotind pixul, însă n‑a scris nici un răspuns. Apoi am ajuns, în sfârșit, la zbor. Am tras aer în piept și i‑am citit încet, răspicat, tot pasajul, cu senzația că abia acum înțeleg și eu importanța acestor cuvinte : „Condorii arată spectaculos când plutesc lin la înălțimi mari, făcând cercuri în curenții ascendenți de aer cald. În timpul zborului, își țin aripile drepte,cu vârfurile puțin ridicate. Planarea este favorizată de o serie de trăsături anatomice. Condorii își fac foarte rar vânt cu aripile, utilizând masele de aer pentru a‑și diminua eforturile.  Charles Darwin, urmă­rind zborul unui condor în Patagonia, a observat că într‑o jumătate de  oră  pasărea nu și‑a făcut elan deloc. Însă condorii se desprind de sol cu efort, luându‑și un elan mare“.

Asta era tot. Ne‑am oprit aici. Ne‑am trântit pe pat amândoi, privind în tavan și cugetând la ceea ce citisem. Fusese o lecție destul de obositoare și în curând aveau să vină mama și tata acasă. În seara aceea, m‑am tot gândit la ce citisem despre zbor. Poate că Isidor făcea ceva greșit. Toate acele explicații, cu planarea, cu efortul la desprindere și cu elanul, când să fluturi din aripi și când nu, păreau destul de complicate.”

                                                                                        (Veronica Niculescu,,O vară cu Isidor”)

Textul 2

,, Condorul andin (Vultur gryphus) este o specie de păsări din familia Cathartidae , unicul reprezentant al genului monotipic Vultur. Este răspândit în munții Anzi și pe coasta vestică a Americii de sud. Are cele mai mari dimensiuni dintre toate păsările din emisfera vestică.

Pasărea are un penaj negru-strălucitor, cu un „guler” alb în jurul gâtului și cu margini pufoase, albe, ale aripilor, evidențiate la masculi. Pe cap și pe cea mai mare parte a gâtului, penele aproape lipsesc, iar pielea goală din aceste locuri capătă nuanțe de la pal-roz până la roșu-cafeniu, în funcție de starea emoțională a condorului. Masculii au „cercei” la gât și o creastă roșie-întunecată, destul de mare. Unii dispun și de o excrescență în zona ciocului. Femelele sunt mai mari decât masculii, lucru des întâlnit la păsările de pradă.

Condorul andin se hrănește preponderent cu hoituri de animale, mai ales mari, cum ar fi cerbii guanaco sau vitele mari cornute. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5–6 ani și cuibărește la altitudinea de 3.000–5.000 m deasupra nivelului mării, de regulă pe pante abrupte și greu accesibile. Femela depune 1–2 ouă. Acest unic reprezentant al genului Vultur este una dintre cele mai longevive păsări, putând atinge vârsta de 50 de ani.

Condorul andin este simbolul național al mai multor țări din America latină(Argentina,Bolivia,Chile,Columbia,Ecuador,Peru) și joacă un rol important în cultura popoarelor din Anzi. Cu toate acestea, în secolul al XX-lea populația condorilor s-a micșorat semnificativ, motiv pentru care specia a fost inclusă în Lista roșie a IUCN drept specie vulnerabilă (categorie VU). Principalii factori care au dus la scăderea numărului de condori sunt de natură antropică. Omul a schimbat ecosisteme întregi populate de condori și a practicat excesiv vânătoarea animalelor ierbivore, otrăvindu-le carnea, astfel prejudiciind și condorii. În plus, mult timp condorii andini erau uciși în mod deliberat din cauza clasificării lor ca animale dăunătoare industriei zootehnice. În prezent, mai multe state din America de Sud au adoptat programe de ocrotire, creștere și îngrijire a condorilor andini în parcuri zoologice, pentru a-i elibera ulterior în sălbăticie.”

                                                                                                          (wikipedia.ro)

==Precizează tiparul textual din fragmentul de mai jos:

,, Am continuat cu descrierea penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos de la gât, apoi am ajuns la gâtul golaș, la pielea care își schimbă culoarea în funcție de emoțiile condorului.S-a înroșit ușor.”

Tiparul textual este descriptiv prezintă prin descriere condorul printr-un limbaj expresiv, și subiectiv,folosind grupuri de substantive și adjective:,, penajului negru și strălucitor, a gulerașului alb și pufos”și mai ales epitet duble:,,negru strălucitor;alb și pufos; dar și cuvinte din câmpul lexical al părților păsării:,,penaj,guleraș,gât,pielea-care contribuie la descrierea condorului. 

==prezintă o temă comună celor două texte,valorificând câte un element de conținut.

Textele  au o tema comună: pasărea condor,considerată o specie rară,apre ca personaj;în textul  1 este przentată întâlnirea unei fetițe cu un condor,subliniindu-se prietenia,libertatea,visurile,procesul de cunoaștere și autocunoaștere:fetița îl ajută pe condor să înțeleagă adevărata sa natură,totul despre viața lui.În textul 2 nonliterar este o descriere obiectivă și sunt prezentate informații despre răspândirea speciei,penaj,mod de viață. 

==crezi că este important să-ți sprijini prietenii în procesul cunoașterii de sine?-textul 1

Consider că prietenia poate fi o cale prin care oricine se poate cunoaște mai bine,mai ales la vârsta adolescenței,de aceea un prieten poate fi un sprijin în procesul autocunoașterii.Astfel fetița îl ajută pe Isidor,condorul,care trăise într-o grădină zoo să afle informații despre specia sa,să-și descopere posibilitatea și dorința de a zbura.

==asociază fragmentul din textul 1 cu un allt text literar,prezentând o valoare comună prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

Fragmentul din textul 1 poate fi asociat cu,,Micul prinț”de Antoine de Saint-Exupery—ambele texte reliefează valoarea prieteniei care este o relație umană complexă,indiferent de felul de a fi al celor care se împrietenesc.Fetița și condorul devin prieteni,se cunosc cu bunăvoință și umor,se încurajează,își descoperă calitățile.Vulpea devine prietena micului prinț,căruia îi spune că trebuie să fie,,îmblânzită”,adică,,a-ţi crea legături” ,îi explică sensul prieteniei,doar cu inima poate vedea mai bine,  Inima stă la temelia adevăratelor legături umane-- prietenia şi iubirea. Și atunci între ei va fi o legătură puternică și vor avea nevoie unul de altul toată viața,nimic nu-i va despărți.

== Crezi că te poți împrieteni cu o persoană care are preocupări diferite de ale tale?

scrie un text argumentativ în care să susții răspunsul la întrebare,valorificând textul 1 și experiența personală.

   Prietenia se poate defini ca una din cele mai importante valori ale sufletului nostru,încarcată de noblețe și dăruire pentru ceilalți prin existenta ei, prin curajul nostru de o căuta capătă o aură ce ne înnobilează sufletul.

  Consider că putem fi prieteni cu cei care au preocupări comune dar și cu cei care sunt mai diferiți.precum trăsăturile de caracter,pasiunile,scopurile.

  Pe de o parte este firesc să întâlnesc persoane care au un mod de viață deosebit de al meu și poate aceste diferențe mă atrag,îmi provoacă curiozitatea,îmi stârnesc interesul.Există prietenii și între oameni care provin din spații și culturi diferite cu obiceiuri,mentalități specifice.Ceea ce unește oamenii sunt valorile comune:respectul,bunătatea,generozitatea,dorința de a împărtăși experiențe de viață,de a asculta,de a fi ascultat.

În textul 1 fetița și condorul stabilesc o relație specială,dorința de a se cunoaște unul pe celălat,fără a se judeca,ținând cont de nevoile sale și nu de propriile dorințe. Mă întreb și eu unde se ascunde prietenia necondiționată dintre un suflet de om și sufletul unei ființe care pentru ceilalți e doar o necuvântătoare, dar care pentru cei care nu au renunțat la vise e un prieten adevărat.

  Pe de altă parte sunt și cazuri când mă împrietenesc cu cei care-mi seamănă,mă simt apropiat ca-n propria familie.Astfel mă împrietenesc ușor cu cei apropiași de vârsta mea cu care am în comun preocupări,pasiuni,preferințe asemănătoare:muzică sport....Toate sunt motive pentru care alegem să petrecem timp împreună,relațiile se strâng tocmai datorită acestor activități. Fiecare dintre noi are nevoie să se simtă frumos și curajos și demn de a fi admirat. Fiecare are nevoie de cineva care să îl iubească necondiționat. Fiecare are nevoie să fie încurajat să îți desfacă aripile și să zboare.

   În concluzie,prietenia este posibilă și pentru și pentru cei diferiți,cu preocupări diverse și pentru cei care se aseamănă;importante sunt sentimentele de sinceritate,generozitate,ajutorul,toleranța,dorința de a fi împreună în situații fericite sau mai puțin fericite,pe care le putem schimba fiind alături. Prietenia… e nevăzutul care dă frumusețe oamenilor,este acel ceva pe care-l simți, pe care poți să-l vezi limpede doar cu inima. Și nu contează cât, ce, cum, unde, de ce… Contează momentul. Contează ca, atunci când îl privești pe celălalt, să îl vezi cu inima.